Vasile Crețan a scăpat de condamnarea definitivă!

774
????????????????????????????????????

Rar de tot se întâmplă ca judecătorii să anuleze o sentință care este deja definitivă, un fost șef al Exploatării Miniere Motru, reușind acest lucru, deși a fost condamnat cu suspendare printr-un verdict care, teoretic așa ar fi trebuit să rămână pentru totdeauna. Vasile Crețan este unul dintre inculpații găsiți vinovați pentru nemodernizarea drumului județean dintre Miculești și Ploștina, dosar în care cap de afiș a fost ani de zile fostul sindicalist Cristea Fluerătoru. Judecătoria Târgu-Jiu și mai apoi Curtea de Apel Craiova i-a condamnat pe inculpați la câte 2 ani și 3 luni cu suspendare, dar Vasile Crețan nu a acceptat nici sentința respectivă. Nici Fluerătoru nu a acceptat-o, dar el nu a avut câștig de cauză la Înalta Curte de Casație și Justiție, acolo unde Crețan a reușit să obțină anularea hotărârii de condamnare în ceea ce-l privește. Fostul director, actualmente pensionar, s-a adresat cu o cale extraordinară de atac la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în urmă cu câteva zile judecătorii i-au admis cererea. Aceștia au dispus anularea sentinței care era definitivă și, ca urmare, procesul în ceea ce-l privește pe Crețan, se va relua la Curtea de Apel Craiova. Acesta este unul dintre cazurile extrem de puține în care un inculpat deja condamnat reușește să obțină o anulare a sentinței definitive pronunțate împotriva sa, nefiind exclus ca magistrații din Craiova să dispună chiar și o reluare a procesului la Judecătoria Târgu-Jiu, acolo unde a început judecata pe fond cu mai mulți ani în urmă. Prejudiciul în acest dosar a fost de aproape un milion de lei, iar instanța i-a obligat pe inculpați să îl plătească. Drumul pentru care au fost pronunțate condamnările care l-au vizat și pe Crețan nu este modernizat nici în prezent, promisiuni pentru asfaltarea acestuia fiind făcute pentru anul 2018.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here