Ne convingem tot mai mult că premoniţia scriitorului francez se adevereşte pe zi ce trece. Apropierea a tot mai mulţi semeni de-ai noştri de simbolurile sfinte şi de pătrunderea celor scrise în sfintele cărţi bisericeşti e din ce în ce mai mare.
Afluenţa obştii spre Sfânta Biserică, despre care Mântuitorul a spus: „Voi zidi Biserica Mea şi forţele iadului nu o vor birui” (Matei 16,18), spre locul „Uneia Sobornicească şi Apostolească Biserică”, „Simbolul credinţei”, „un trup şi un duh” (Efeseni 4,4; Corinteni 12, 12-13), care zilnic îşi aşteaptă enoriaşii, pentru a se ruga împreună şi a participa cu sufletul la Sfânta Liturghie şi la Sfintele Taine, ceea ce, la români, se observă pe tot cuprinsul ţării. Deseori, Sfintele Lăcaşuri devin neîncăpătoare pentru creştinii care, în zilele Marilor Sărbători, ca şi în celelalte zile de prăznuire din an, vin aici şi aduc Slavă lui Dumnezeu, a cărui existenţă a fost revelată lui Moise (Exod. 3:2; 13-14) şi îl caută pe Fiul Său Cel Neprihănit, cel care, din iubire pentru om S-a oferit jertfă pe cruce (1 Ioan 2:1), de la care să ia lumină. E emoţionantă apropierea tot mai mare a românilor de Sfânta Biserică a lui Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, credincioşi care, de multe ori, înfruntă vremea neprielnică pentru a veni şi a participa la Sfintele Ceremonialuri, sau să se închine la Sfintele Moaşte ale câte unui Sfânt, pentru a pleca apoi cu Învăţături Dumnezeieşti în suflet, dovedind astfel că ceea ce a intuit Malraux se confirmă tot mai mult. Unul din lăcaşurile spre care la Sfintele Sărbători, ca în celelalte zile ale anului, ortodocşii se îndreaptă plini de speranţă, e Sfânta Mănăstire Prislop (jud. Hunedoara) . Ca peste tot în asemenea locuri sfinte, de la intrare, se remarcă o ordine desăvârşită în toate, organizarea ireproşabilă a tuturor momentelor zilei, fiecare măicuţă a Sfintei Mănăstiri având atribuţii precise, pe care se străduieşte să şi le îndeplinească cu dragoste şi cu supra-măsură faţă de Sfântul Locaş „Casa Domnului Iisus Hristos”. Astfel, cu o viaţă dusă-n rugăciune şi smerenie, tăcute, mereu îndatoritoare, cu paşi mărunţi şi repezi, în vestimentaţia lor neagră, deseori făcând semnul crucii, măicuţele se grăbesc, spre ce au de făcut. Hărnicia lor se observă peste tot, totul strălucind de curăţenie, peste tot se observă amprenta tipicului specific unei mănăstiri, aşa cum, aici, şi l-a dorit şi Sfântul Părinte Arsenie Boca, nume major în ortodocsia românească, cel care aici, ca şi la Sâmbăta de Sus (unde nouă ani a fost şi stareţ) şi la Drăgănescu, a slujit Biserica lui Hristos cu atâta râvnă duhovnicească, încât i s-a spus „Sfântul Ardealului” . Stareţa Sfintei Mănăstiri, Măicuţa Pavelida Munteanu, cu un permanent zâmbet pe buze şi cu o voce caldă, învăluitoare (atribute ale unui suflet bun) , înconjurată de cuminţenia celorlalte măicuţe se străduieşte să creeze permanent un duh chemător spre Sfânta Mănăstire, toate la un loc fiind permanent preocupate ca totul să fie plăcut Mântuitorului nostru „a cărui dreptate este veşnică, Legea Sa fiind adevărul” (Psalmii 119:142) ca şi Sfântului Părinte Arsenie şi miilor de credincioşi care, tot timpul anului (chiar şi bătrâni şi bolnavi fiind) fac eforturi mari ( îmbărbătaţi şi de o chemare tainică), îşi înving oboseala şi străbat pe jos distanţa dintre Haţeg şi Sfânta Mănăstire, „izvor de apă vie şi hrană duhovnicească”, pentru a se întâlni cu Duhul Sfânt, pentru a se ruga şi, tot timpul anului, „pentru a lua lumină”. Mormântul Sfântului Părinte Arsenie se află aici şi constituie centrul de interes pentru toţi vizitatorii Sfântului Locaş, mormânt pe care măicuţele îl îngrijesc cu o pioşenie sacerdotală, astfel că în zilele frumoase ale anului, acesta e plin de flori (multe aduse de credincioşi) ca, în zilele neprielnice, acesta să fie acoperit cu o prelată ocrotitoare. Credincioşii vin aici cu multe speranţe în suflet şi, cu lumânări aprinse în mâini, îşi lasă neputinţele la baza crucii, o sărută, îngenunchează şi plângând… stau de vorbă cu Sfântul Părinte, se roagă, simţind cum „Sfântul Ardealului” îi binecuvântează şi se roagă pentru ei. Aceleaşi gesturi de pioşenie şi profund respect le fac credincioşii şi la crucile de alături, ale mormintelor unde măicuţele „care au fost chemate la Domnul”, îşi dorm somnul veşniciei, ca şi la grota din apropiere, unde s-a nevoit „Sfântul Ioan de la Prislop” (prăznuit la 13 septembrie), enoriaşii încărcându-se cu şi mai multă duhovnicie, convinşi fiind că „trebuie să ne temem de Dumnezeu şi să-i păzim Poruncile” (Ecles. 12:13-14). Credincioşii vin aici cu speranţă şi iau lumină (Iisus Hristos este Lumină) – Ioan 8,12 şi participă la oficierea Sfintelor Slujbe, unde Părintele Nifon Boboia, acompaniat de corul măicuţelor, se străduieşte să transmită dragostea lui Dumnezeu pentru oameni. Cu acelaşi zâmbet pe buze şi cu sufletul plin de dragoste şi înţelegere, cu aceeaşi evidentă smerenie, ca şi a harnicelor şi cuminţilor măicuţe, cu vorba calmă, părintele răspunde la întrebările credincioşilor şi, pe cei care-şi exprimă dorinţa, îi invită în scaunul spovedaniei, îi ascultă răbdător şi le dă sfaturile de care crede că fiecare are nevoie, pentru apropierea fiecăruia de Biserică, „Trupul lui Hristos” (Romani 12:5; Corinteni 12:12; Efeseni 1, 23; 4, 12, 16; 5, 30; Coloseni 1, 18, 24, 2, 19), spre „Mireasa lui Hristos” (Efeseni 5, 23, 32, 2; Corinteni 11, 2; Apocalipsa 19, 7, 21, 2; 22, 17), „Casa Duhovnicească a lui Dumnezeu” (1 Petru 2, 5; Efeseni 2, 21-22; Psalmul 127:1). La Sfânta Mănăstire Prislop, Sfintele Slujbe ale Marilor Sărbători se desfăşoară în faţa şi, de fapt, în întreaga curte a Sfintei Biserici, emoţionant fiind că zecile de mii de enoriaşi ai Bisericii lui Hristos, cu lumânări aprinse în mâini şi cu lacrimi în ochi, ştiu textele rostite de părintele, le pronunţă concomitent cu dânsul; sau cântă cântările cu părintele şi cu corul măicuţelor, dovadă că sunt frecventatorii acestora, a „Domnului nostru Iisus Hristos, Acelaşi ieri, azi şi în veci” (Evrei 13:8). La Sfânta Liturghie şi Parastasul Sfântului Părinte Arsenie (28 noiembrie), oficiere făcută de zeci de preoţi, ca şi la hramul Sfintei Mănăstiri (8 mai), la Prăznuirea şi Pomenirea „Sfântului Ioan de la Prislop” (13 septembrie), ca şi la „Înălţarea Sfintei Cruci” (14 septembrie) participă între 40-50 mii de credincioşi (din întreaga ţară şi chiar de peste hotare), uneori participând şi 70 mii de credincioşi. De asemenea, o afluenţă foarte mare de credincioşi e prezentă şi la Marile Sărbători de peste an, sâmbăta şi duminica şi, de fapt, în fiecare zi din an, Biserica noastră strămoşească fiind vizitată de oameni de toate vârstele, bărbaţi, femei şi copii căutând aici alinare, speranţă şi duhovniciei, credinţa nestrămutată în Domnul nostru Iisus Hristos, făcându-i încrezători în ajutorul Său. Faptul că la Sfânta Mănăstire Prislop, deseori, vin şi credincioşi de peste hotare (chiar şi feţe bisericeşti de mare notorietate care vin de exemplu, şi din Ierusalim pentru a trăi cucernicia la cote foarte înalte, sporesc credinţa enoriaşilor de rând în Sfânta Mănăstire şi în vizitarea frecventă a Bisericii lui Hristos, motive în plus ca aici să venim cât mai des…. Să luăm lumină.
Prof. Marin Colţan, Tg-Jiu
