Victimă sigură?

556

Echipa de handbal Energia Târgu Jiu are șanse mari să-și continue parcursul nefericit din actualul sezon și în etapa a 6-a. Energia se deplasează pe terenul formației Dinamo București, neînvinsă în actuala ediție a Ligii de handbal masculin.
Fără antrenor principal, după demiterea lui Liviu Andrieș, Energia va fi condusă tot de secundul Sorin Bârză.
Cele două echipe s-au mai întâlnit de două ori în actualul sezon, în turul I al Cupei EHF. Dinamo s-a impus în capitală la o diferență umilitoare, 38-24, iar la Târgu-Jiu scorul a fost egal, 24-24.
În Liga Națională Dinamo nu a pierdut nici un joc, fiind pe locul 3, cu 13 puncte în timp ce Energia a câștigat un singur joc în primele cinci etape și ocupă locul 11, cu 3 puncte.
În ciuda evoluțiilor dezamăgitoare, Energia având unul din cele mai slabe atacuri din Liga de handbal, interimarul Sorin Bârză crede în îndeplinirea obiectivului. “Nu cred că obiectivul nostru se va schimba vreun pic, pentru că practic obiectivul nostru ar fi să ajungem în play-off. Am început mai greu, mai şchiopătat, dar sper ca uşor-uşor să jucăm mult mai clar şi mai limpede şi să nu mai ratăm şi sunt convins că vor veni şi victoriile. Este nevoie de o participare intensă a fiecărui jucător la faza în care este, în atac sau în apărare. Este nevoie de o concentrare mare şi foarte multă seriozitate în tratarea situaţiilor din meci. Trebuie să facă totul pentru a obţine o soluţie bună în meci în funcţie de ceea ce îţi oferă şi adversarul”, afirmă Bârză.
Dinamo – Energia e programat în această seară, în sala Dinamo din București, de la ora 19.30, în direct la Digisport.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here