Victoria la Mediaș ar debloca situația, înfrângerea ar putea demite antrenorul – Se termină răbdarea?

542

Conducerea Pandurilor susține că echipa are un antrenor și nu se gândesc acum la schimbarea acestuia, însă dacă echipa va continua să rămână pe trendul pe care se află, o modificare a staff-ului tehnic nu ar fi o surpriză prea mare.

Tribuna a cerut demisia lui Pustai, dar conducerea este mai răbdătoare decât suporterii. Întrebarea este dacă aceasta ar mai suporta sau nu un eșec. Astfel, meciul de la Mediaș ar putea fi unul care să producă un șoc la echipă, fie în sensul că Pandurii ar câștiga și s-ar detensiona situația, fie că echipa gorjeană ar pierde nu doar punctele, ci și antrenorul. Cristi Pustai spune că nu a avut o discuție cu președintele Mihai Prunariu în care să i se fi transmis un ultimatum: “Nu am discutat despre… Am zis, important ar fi să facem din trei meciuri cinci puncte. E un obiectiv discutat pe termen scurt. Vedem după joc”, a comentat tehnicianul Pandurilor o eventuală demitere a sa în cazul în care echipa ar pierde confruntarea de la Mediaș. Ineditul unei astfel de situații ar fi faptul că Pustai a venit de la Mediaș după un meci cu Pandurii și ar putea pleca de la Pandurii după un meci cu Mediașul!

“Ne propusesem mai mult!”
Tehnicianul Pandurilor admite că echipa sa se află într-o criză în această perioadă: “Se poate spune că suntem în criză. Am început slab şi avem doar 4 puncte în acest mini retur. Ne propusesem mai mult”, a declarat Cristi Pustai. Acesta speră ca impasul să fie depășit cu un succes pe terenul echipei de la care a venit la Pandurii și argumentează cu faptul că gorjenii s-au descurcat mult mai bine în acest sezon pe terenurile străine: “Urmează un meci în deplasare de care ne legăm şi ne punem speranţe pentru că în deplasare am jucat mai bine în acest retur şi am obţinut mai multe puncte”, a mai spus antrenorul pandurilor la ultima conferință de presă. Dacă meciurile din deplasare nu-i dau foarte multe emoții, acum Pustai se teme să nu piardă acasă și cu echipe din subsolul clasamentului: “Urmează apoi nişte meciuri contra unor echipe pe care în tur le-am învins, dar acum, acasă, dacă nu ai vârf de careu puternic e greu. Şi Timişoara, şi Săgeata şi Viitorul vin, se aglomerează şi încearcă să scoată punct sau puncte de aici”, a mai spus Pustai.

Locurile 4-6, noua țintă a Pandurilor
Venind din postura de vicecampioană a României, Pandurii și-a propus la începutul acestui sezon o nouă prezență în cupele europene și a fixat ca obiectiv clasarea pe locurile 1-4. Încet, încet, odată cu părăsirea locului 4, voci din cadrul echipei vorbesc tot mai mult despre locurile 4-6, iar una dintre acestea este și cea a antrenorului: “Îmi pare rău că nu am făcut 0-0 cu CFR, îi ţineam la 32 de puncte. O să vedeţi că singura care ne mai poate afecta o poziţionare între locurile 4-6 e CFR-ul. Dar mai au şi ei meciuri dificile. Dar dacă îşi revin sunt puternici. De asta era bun şi egalul cu riscul de a fi fost fluieraţi, dar dacă era să socotim eram şi la rezultate directe mai bine, şi ei erau la 32 de puncte. Aşa, indiferent ce se întâmplă etapa aceasta stăm tot pe 6, dar bine ar fi să trecem de 40 de puncte. Obiectivul e să participăm în cupele europene. Dar eu spun că în momentul acesta dacă terminăm în primele 6… Ne dorim să ajungem în cupe. Se joacă, mai sunt 27 de puncte”, spune Pustai.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here