Victorie bulgărească! Universitatea defilează în Liga I

478

Echipa din Bănie este pe val, iar ultimul succes de pe terenul formaţiei ASA Tg-Mureş alimentează aspiraţiile de titlu ale formaţiei lui Gheorghe Mulţescu. Craiova s-a impus meritat pe terenul trupei lui Dan Alexa, profitând şi de o greşeala impardonabilă a veteranului Gabriel Mureşan. Ştiinţa are o formă de invidiat cu 6 victorii şi 3 egaluri în ultimele 10 partide, singura înfrângere venind în jocul controversat de pe Arena Naţională.

Filmul meciului
Oaspeţii au început mai bine “încleştarea” de pe Trans-Sil, iar Zlatinski putea să deschidă scorul în minutul 11 cu o “bombă” care se ducea la vinclu. Providenţial s-a dovedit fostul portar Mingote, cel care a reţinut şi lovitura liberă a lui Vătăjelu din minutul 26. Gazdele nu au mai scăpat însă de gol până la pauză, după un corner Apostol Popov reuşind să marcheze uşor din careul mic (`29). Echilibrul s-a rupt definitiv în minutul 37, când Mureşan a văzut “roşu” în faţa ochilor după o intrare la Zlatinski. Deşi nu a părut că l-a lovit serios pe bulgar, închizătorul a fost penalizat pentru că nu a avut nicio treabă cu mingea, gestul său fiind unul golănesc. În 10 oameni, Tg-Mureş putea da lovitura, dar mingea trimisă de Vlad Morar a căzut pe bara porţii lui Calancea (43`). Actul secund a început tot cu oltenii, în atac, dar Măzărache nu a reuşit să ajungă, înaintea lui Mingote, la centrarea lui Băluţă(`48). Atacantul Craiovei a mai ratat o oportunitate mare de gol în minutul 83, când a trimis aiurea cu capul mingea pusă “pe tavă” de Bancu. Băluţă a mai irosit o şansă mare, înainte ca Andrei Ivan să obţină un penalti transformat de Zlatinski (`89). Cu gol şi pasă de gol, mijlocaşul bulgar al Ştiinţei poate fi considerat omul meciului de sâmbătă.

ASA Târgu Mureș – Universitatea Craiova: 0-2 (0-1)
Au marcat: Popov 29, Zlatinski 88 (p.)
Stadion: Trans-Sil, spectatori: 1.500
ASA: Mingote – Belu-Iordache, Dobrosavlevici, M. Constantin, Netzer – Mureșan, Candrea (83 Deaconu) – Ciolacu (58 Kuku), Iacobovici, Morar – Rus (46 Zicu). Rezerve: Viciu, Cordoș, Bucur, Ursu. Antrenor: Dan Alexa
Universitatea: Calancea – Briceag, Acka, Kay, Vătăjelu – Popov (72 Screciu), Zlatinski, Bancu (88 Surugiu) – Ivan, Măzărache, Băluță. Rezerve: Popescu, Manea, Kelic, Gustavo, Rambe, Surugiu. Antrenor: Gheorghe Mulțescu
Rezerve: Radu Petrescu – Gheorghe Sebastian, Alexandru Vodă. Rezervă: Sorin Antonie.
Observatori: Cristian Vasc, Marian Salomir
Eliminat: Mureșan 37

Mulțescu: “Nu se pune problema învingătorului”
Antrenorul Craiovei, Gheorghe Mulţescu, a declarat că echipa sa a controlat partida de la Tg-Mureş, iar succesul este unul care nu poate fi pus sub semnul întrebării. “Este a doua victorie la mai mult de un gol. Nu am prea avut probleme. Încă de la începutul jocului ne-am instalat în careul advers, am avut controlul şi posesia, iar în acelaşi timp am construit ocazii de gol. Nu am avut foarte multe ocazii, nici nu se putea pentru că au avut o linie agresivă de mijlocaşi şi dacă pătrundeam pe acolo riscam să mai pierdem câte un jucător. Nu cred că se pune problema învingătorului. Noi am jucat la victorie, am păstrat posesia mingii şi când am avut ocazia am marcat”, a spus Mulţescu.
16 (1)Tehnicianul a mai declarat că Universitatea ar fi câştigat şi fără eliminarea lui Mureşan: “Nu am fost mai liniştit după eliminarea lui Mureşan, dar într-un fel m-am gândit că putem să ne impunem mai uşor. Aveam un om în plus, aveam 1-0, nu eram presaţi de înscrierea unui gol. Dacă a apărut, am înscris, dar nu eram presaţi”. Deşi nu a mai marcat, vârful Ştiinţei, Andrei Ivan, a contribuit şi de această dată la victoria Craiovei. “A fost un meci bun, am intrat din primul minut în terenul lor şi contează mult că am câştigat şi am obţinut toate cele trei puncte. Îmi ajut echipa cu ce pot, iar astăzi a fost cu un penalti. Putem să menţinem acest ritm până la final, fiecare victorie ne dă moral şi toţi jucătorii suntem fericiţi”, a spus Ivan.

Alexa: “Craiova, mult sub nivelul Stelei”
Înfrângerea nu a fost digerată prea bine de antrenorul gazdelor, Dan Alexa, care a declarat că Universitatea s-a impus datorită centralului Radu Petrescu. Acesta a mai spus că nu există comparaţie între Steaua şi echipa lui Mulţescu, deşi bucureştenii nu au reuşit să învingă la Tg-Mureş. “Radu Petrescu este un arbitru modest, dar tot arbitrează. Să joci împotriva Craiovei în 10 jucători este foarte greu. Arbitrul cred că s-a simţit dator pentru Craiova, după ce a făcut în meciul lor cu Steaua. Cred că am întâlnit o echipă care e mult sub nivelul Stelei, o echipă care nu a jucat ceea ce a jucat Steaua în urmă cu câteva săptămâni. Nu pot să-l acuz, pentru că Mureşan a fost principalul nostru atu în multe jocuri. Nu-l consider vinovat pentru rezultatul de astăzi. E şi o anumită frustrare în decizia lui. Gândiţi-vă că avem jucători neplătiţi de 7-8 luni. Mulţi dintre ei vor să-şi depună memorii”, a spus Alexa.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here