Victorie, în premieră, pentru ISJ Gorj

Echipa Inspectoratului Școlar Judeţean Gorj s-a impus într-o competiţie extrem de atractivă, al cărei ultim act s-a desfăşurat la Complexul Dolce Vita din Târgu- Jiu. Finala Cupei “13 septembrie”, organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, s-a disputat între ISJ Gorj şi formaţia Inspectoratului de Poliție Gorj. În timpul regulamentar, scorul a fost 1-1. Ambele goluri ale confruntării au fost înscrise în ultimele 5 minute de joc. Dolcescu a deschis scorul în minutul 35, iar Cocheci a adus, dramatic, egalarea pentru poliţişti în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Cum în prelungiri nu s-a marcat, învingătoarea s-a decis după executarea loviturilor de la 7 metri. Aici, jucătorii de la ISJ Gorj s-au dovedit mai inspiraţi şi au marcat de două ori fără să încaseze gol. La startul competiţiei au mai fost alte 6 echipe: ISU Gorj, Primăria Târgu-Jiu, Penitenciarul Târgu-Jiu, IJJ Gorj, SRI Gorj şi Garnizoana Târgu-Jiu. “Este pentru prima dată când este câştigat acest trofeu de o echipă care nu este a Ministerului Administraţiei şi Internelor. Pe mine mă bucură din suflet că am reuşit să arătăm că şi profesorii se ridică la înălţime. Echipa a fost formată în totalitate din profesori de educaţie fizică şi sport din judeţul Gorj. Practic, acum am constituit această formaţie”, a declarat Ion Işfan, inspector general al ISJ Gorj. Premierea se va face în data de 13 septembrie, începând cu ora 10.00, în Piaţa Prefecturii din Târgu-Jiu, unde se vor desfăşura şi alte manifestări prilejuite de Ziua Pompierilor din România.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here