Videanu îşi adjudecă profitul CEO

301

Profitul înregistrat la ora actuală de Complexul Energetic Oltenia (CEO) se datorează doar PDL a declarat, la finalul săptămânii trecute, fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, preşedinte interimar al PDL Bucureşti. Reacţia acestuia survine în urma declaraţiei recente a premierului Victor Ponta care a afirmat, marţi, referindu-se la privatizarea Complexului, că CEO a trecut din nou pe profit “după pierderile epocii Videanu”.

“Faptul că astăzi CEO se află pe profit se datorează doar guvernelor PDL, mai concret eforturilor pe care le-am făcut în acest sens atât eu ca ministru al Economiei, cât şi colegii mei care m-au precedat, Ion Ariton şi Lucian Bode. Rezultatele financiare cumulate ale companiilor care alcătuiesc CEO pentru anii 2009-2010 sunt pozitive în contextul realizării unor investiţii de mediu şi retehnologizare de peste 250 milioane euro. Precizez că în contextul în care în anul 2012 Complexul Energetic Oltenia a blocat implementarea majorităţii investiţiilor de mediu şi retehnologizare doar pentru un rezultat financiar pozitiv, se pune sub risc capacitatea României de producere a energiei de siguranţă chiar în contextul finalizării în următorii patru ani a noului grup energetic de 600 de MW de la Rovinari, iniţiat, procedurat şi trecut la implementare în timpul ministeriatului meu”, a precizat Adriean Videanu într-un comunicat de presă.
El a mai afirmat că societăţile din Complexul Energetic Oltenia au fost şi au rămas pe profit “iar Victor Ponta nu are nici cel mai mic merit în performanţa înregistrată”.
În final, Videanu se declară de acord cu premierul “într-un singur lucru”, DNA să ducă “până la capăt anchetele privind activitatea asupra instituţiei”. “În acest fel se va vedea cum Victor Ponta a căpuşat Complexele Turceni şi Rovinari”, conchide liderul democrat-liberal.

Epoca Videanu şi DNA
Premierul Victor Ponta a declarat marţi, la Palatul Parlamentului, că nu se pune problema privatizării majoritare a Complexului Energetic Oltenia, din trei motive: “în acest moment CEO a trecut din nou pe profit după pierderile epocii Videanu care, sigur, vor avea urmări la un moment dat la DNA, în al doilea rând are management privat în baza ordonanţei 109 şi în al treilea rând, în urmă cu o săptămână, tocmai a semnat un parteneriat, o investiţie de un miliard de dolari la Rovinari”.
De altfel, directorii despre care vorbeşte Videanu, cărora li s-ar datora “profitul CEO” Sunt cercetaţi penal pentru că au prejudiciat unităţile CEO cu câteva miliarde. Acest lucru s-a constatat recent de Corpul de Control al premierului după o verificare făcută la unităţile conduse de oamenii PDL. Directorii care au condus în ultimii doi ani mineritul şi energia din Gorj s-au ales cu dosar penal în urma acestei verificări.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here