Vin banii pentru agricultorii gorjeni afectaţi de secetă

499

La propunerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Guvernul a aprobat la finele săptămânii trecute ordonanţa de urgenţă ce prevede instituirea unei scheme de ajutor de stat, cu acordarea de compensaţii producătorilor agricoli afectaţi grav de efectele secetei severe produse în perioada aprilie – septembrie 2015. Plăţile vor fi făcute până la finalul anului 2015. De prevederile actului normativ vor beneficia producătorii agricoli înregistraţi în evidenţele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură cu cerere unică de plată aferentă anului 2015, care sunt declaraţi de APIA, în urma controlului administrativ, eligibili pentru schema de plată unică pe suprafaţă aferentă anului 2015.
La nivelul judeţului Gorj, peste 4.600 de agricultori au fost afectaţi de seceta din perioada aprilie-septembrie. “Din cele circa 6.000 de hectare, avem afectate de secetă peste 5.000 de hectare de porumb, 162 de hectare de culturi de floarea soarelui, 42 de hectare de soia, 195 de hectare de lucernă şi 275 de hectare de păşune. Din cele 70 de primării din judeţ, doar 40 au trimis situaţiile centralizatoare, iar noi deja am trimis întreaga situaţie la Bucureşti, la Ministerul Agriculturii. Conform estimărilor, ar trebui să primească despăgubiri un număr de 4.664 de agricultori din judeţul nostru ale căror culturi au fost afectate”, a explicat şeful Direcţiei pentru Agricultură Gorj, Dan Tănăsescu.
Plata compensatorie se va acorda diferenţiat, în funcţie de procentul de calamitare înscris în procesele verbale de constatare şi evaluare a pagubelor şi de categoria beneficiarului, având în vedere că în cazul persoanelor juridice costurile de producţie sunt substanţial mărite (cheltuieli mai mari cu input-urile necesare respectării tuturor verigilor tehnologice, înregistrare fiscală ca plătitori de TVA).
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here