Viteza l-a băgat în spital

Un târgujian în vârstă de 54 de ani a ajuns ieri la spital după ce, din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, a pierdut controlul autoturismului la volanul căruia se afla şi s-a răsturnat.

Accidentul s-a produs pe DE 79, pe raza localităţii Vîrţ. “La data de 10 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat, de 36 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, cu privire la faptul că pe raza localităţii Vîrţ, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime. Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un bărbat, de 54 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe D.E. 79, localitatea Vîrţ, din direcţia Târgu-Jiu – Rovinari, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma evenimentului conducătorul auto a suferit leziuni şi a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Municipiului Târgu-Jiu, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a anunţat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here