Vizita lui Schulz în Gorj, favorabilă candidaţilor USL la parlamentare! – Deputatul Morega: “Ponta va câştiga cu peste 60%”

466

Parlamentarul de Gorj, Dan Morega, susţine că prezenţa preşedintelui Parlamentului European, astăzi, în judeţul nostru este benefică atât pentru gorjeni cât şi pentru candidaţii USL la alegerile parlamentare.

“Vizita în Gorj a preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz, la invitaţia premierului Ponta, co-preşedinte al USL, are menirea să contribuie la obţinerea de rezultate favorabile de către candidaţii pentru Parlamentul României din partea USL”, a declarat deputatul Morega. Acesta susţine că, prezenţa lui Schulz nu ar trebui să îngrijoreze contracandidaţii lui Victor Ponta pe Colegiul VI, deoarece este un lucru de notorietate că premierul va obţine peste 60% la parlamentarele din 9 decembrie. “Contracandidaţii lui Ponta erau, până acum, Dan Diaconescu de la PPDD, care s-ar fi retras după cum am previzionat şi am spus anterior, asta pentru că acesta cu toată forţa OTV-istă şi populistă nu avea nicio şansă în faţa premierului, iar din partea ARD, Nicu Daviţoiu care va avea un rezultat modic ştiindu-se faptul că el a făcut parte din PSD, a fost membru al acelui partid şi un apropiat al primarului Florin Cârciumaru”, a completat parlamentarul.

Capitalul politic al lui Ponta, transferat politic candidaţilor USL
Morega menţionează, de asemenea, că Ponta va fi cel care va creşte capitalul electoral pentru toţi candidaţii USL ce se vor înscrie astăzi în cursa pentru parlamentare, deoarece premierul atrage pentru judeţ numeroase fonduri şi proiecte. Va conta însă şi credibilitatea candidaţilor. “Transferul de capital politic, urmare a proiectelor investiţionale pe care Ponta le va aproba, depinde de credibilitatea candidaţilor, este vot uninominal. Dacă unii dintre candidaţi au dovedit că nu au făcut nimic pentru gorjeni şi candidează iar fără să facă nimic vor avea probleme, la fel ca cei care candidează pe unele colegii al căror electorat nu a auzit în viaţa lor de ei, iarăşi va fi o problemă. Nu în ultimul rând depinde de modul în care organizaţiile locale, PSD-PNL, primarii şi consilierii locali ai USL se vor mobiliza în acţiunile pe care vor dori să le realizeze candidaţii”, subliniază Morega care vede pozitiv vizita lui Martin Schulz în judeţul Gorj.

La Bumbeşti-Jiu la inaugurare, la Târgu-Jiu la lucrările brâncuşiene
Alături de Schulz şi de Victor Ponta la evenimentul de astăzi de la ora 15.30 din Bumbeşti-Jiu vor mai participa ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, reprezentanţi ai Uniunii Europene, ai administraţiei publice locale şi autorităţile implicate în realizarea proiectului şi în implementarea contractului “Lucrări la Staţia de Epurare în Oraşul Bumbeşti-Jiu”. La întoarcerea la Târgu-Jiu Schulz va vizita operele brâncuşiene.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here