Vlaicu pledează pentru un Club Sportiv Municipal Universitar!

583

Fostul preşedinte al secţiei de baschet de la Energia, Marius Vlaicu, spune că soluţia cea mai bună pentru sportul din Gorj este înfiinţarea unui Club Sportiv Municipal Universitar. Vlaicu a declarat că iniţiativa celor care au fondat noua echipă din Târgu-Jiu, Asociaţia Club Sportiv, este lăudabilă, dar se teme că această structură nu va rezista în perioada următoare. Există totuşi posibilitatea ca ACS Târgu Jiu să fie “înghiţită” de noul CSM, dar acest scenariu, probabil, va fi pus în practică şi în funcţie de interesele autorităţilor locale şi judeţene. ACS Târgu Jiu şi-a propus în acest an formarea unei echipe competitive, iar reprezentanţii clubului au declarat că nu-şi doresc imediat promovarea. “Apreciez apariţia acestei noi structuri sportive, ACS Târgu Jiu, care a decis să înscrie încă din acest an o echipă în liga a doua de baschet. Eu am prezentat oficialităţilor gorjene, primarului municipiului Târgu-Jiu şi preşedintelui Consiliului Judeţean, câteva propuneri care nu convergeau cu această structură care s-a format, şi îmi menţin acest punct de vedere. E totuşi de felicitat, şi eu sper că va reuşi să termine campionatul, pentru că este o competiţie lungă şi sunt cheltuieli destul de mari. Deşi există promisiuni, eu am informaţii că nici Consiliul Judeţean nu a finanţat până acum, şi nici Primăria, mai ales că Primăria naşte un Club Sportiv Municipal. CSM-urile sunt modele sportive în alte municipii, reşedinţe de judeţ. Pentru că suntem la concurenţă cu handbalul, eu am propus o asociere între acest Club Sportiv Municipal şi un Club Sportiv Universitar, pentru că avem exemplele Oradea, Timişoara, Craiova sau Piteşti. Prin CSU se asigură anumite cheltuieli pe care ţi le dă voie legea vizavi de transport, cazare, masă, iar prin CSM, acum cu modificarea legii 69, poţi să plăteşti salarii ale jucătorilor şi antrenorilor”, a spus Vlaicu. În caz că sugestia actualului observator FRB va fi pusă în practică, Universitatea “Constantin Brâncuşi” ar putea avea şi o secţie de baschet. Vlaicu, care deţine şi funcţia de preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Baschet Gorj, s-a declarat dezamăgit că nu a fost chemat la discuţii de oamenii care au format ACS Târgu Jiu, şi spune că aceştia s-au grăbit. Fostul preşedinte al Energiei este de părere că banii sunt cheltuiţi acum în van, iar în 2018 vor fi aprobate fonduri suplimentare, cu care s-ar fi tras direct la promovare. “Am spus-o foarte clar, cu un buget de aproximativ 500 de mii euro putem să fim în primele 8 echipe în Liga Naţională de Baschet. Sunt dezamăgit că nu am fost şi eu întrebat când s-a făcut această structură. Am fost arbitru de primă ligă, acum sunt comisar al Federaţiei Române de Baschet. Or să mai apară şi alte structuri sportive în judeţul Gorj în perioada următoare, şi unele dintre ele o să aibă din nou baschet. Vor veni şi oamenii aceia cu un proiect”, a fost afirmaţia interesantă a lui Vlaicu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here