La un moment dat aveam credinţa că delimitarea într-un fel sau altul pe coada de păun a politicului românesc ţine de tonurile diferite ale penajului afişat în culoare şi în cuvânt. Spun şi „în cuvânt” gândindu-mă la cel materializat în fapt, pentru că am lua doar culoarea în considerare, cea care cu timpul se şterge, era normal să nu vorbească prea mult despre gânduri nostalgice sau despre intenţiile de perspectivă referitoare la atitudinea socială sau economică.
Culoarea adoptată de un partid politic, între timp, şi-a pierdut orice valenţă informaţională, rezumându-se doar la recunoaşterea, în cadrul campaniilor electorale a pelerinelor, căciuliţelor, umbrelelor, fularelor, ori pixurilor, toate acestea folosite drept momeli în timpul pescuitului voturilor. Toate acestea sunt relevante, şi culoarea şi cuvântul, în momentele de competiţie între formaţiunile politice, dar ce te faci când se pune problema candidaturilor în cadrul unui partid politic, pentru accederea la conducere. Care să fie modalitatea prin care se pot delimita grupurile de susţinători ai unuia sau altuia, pentru că atunci intervin o serie de degradeuri şi deraieri retorice, toate sub faldurile aceluiaşi monocolor drapel.
Să luăm în considerare, pentru că se înscrie în actualitate, fenomenul care se petrece în Partidul Social Democrat., al cărui Congres se va întâmpla peste doi bobi zăbavă. Au apărut consideraţii că roşul, la unii din cei înscrişi în competiţie, a căpătat mai mult reflexe portocalii cu autografe băsesciene pe partea ascunsă, iar la alţii, prin simpatie, fularul roşu s-a emoţionat prea mult după apropierea conjuncturală sau nu de galbenul liberal cu iz de crini. Cuvintele, în schimb, au doar două reverberaţii, în această etapă, pro sau contra, ori invers, pentru că nu mai poţi deosebi clar cine cu cine sau împotriva cui este, se detaşează la toţi cei ce urmăresc evenimentele, indiferent dacă sunt sau nu de-ai partidului, un fel de aşteptare, de curiozitate decursă din tot acest joc de-a candidatura, un fel de hoţii şi vardiştii cum ne aducem aminte din copilărie.
S-ar putea isca întrebarea de ce atâta bătaie de cap pentru un partid mare, aflat acum în opoziţie. Se întrec oare candidaţii în a prinde un loc ce le va oferi posibilitatea să-şi arate tăria de caracter şi harul de a fi om politic, un om cu valenţe reformatoare, pentru că de asta are nevoie PSD-ul, ori este doar un vis al fiecăruia doar de-a ajunge în vârf şi cu asta basta.
Scriam în alt articol de schimbarea demonstrată de Victor Ponta către un discurs anormal după standardul politic dâmboviţean, dar un discurs corect. Şi îmi spuneam că, după cât se pare, acest nume poate reprezenta o variantă viabilă pentru stânga, s-ar putea să mă înşel, timpul o va arăta, altfel de stângă politică românească. Se pare că, într-un fel am avut dreptate în aprecierea mea, pentru că, iată, şi pesedişti gorjeni mi-au dat gir raţionamentului şi au ales să-i susţină candidatura la conducerea partidului. Repet, fără a avea afinităţi deosebite pentru vreun curent politic actual, detaşat urmărind evoluţiile politicienilor, încerc să sper că, acum ori altădată, bineînţeles păstrând proporţiile, acest politician, de ce nu să devină aşa cum i se spune acum, mai în glumă, mai în serios, „micul titulescu”. Accentuez – nu ridic osanale nimănui – doar constat că dacă această poreclă l-ar face să devină conştient de marea responsabilitate a pe care o presupune acest nume al lui Titulescu, atunci care ar fi pierderea românilor din faptul că un politician tânăr vrea să dovedească un alt fel de profil de politician, nou, fără scrupule, dar numai în ceea ce priveşte ajungerea într-o funcţie din care singura perspectivă să fie ţara şi oamenii acesteia. Altfel dezamăgirea va fi mare, iar încrederea în politică şi politicieni, mai ales în apariţia celor tineri, va scădea în continuare. „Rămân acelaşi om, consecvent şi serios. Îmi depun candidatura pentru funcţia de preşedinte al PSD, pentru că eu cred că PSD, şi până la urmă şi România şi alegătorii noştri, trebuie să aibă o alternativă, un proiect pentru viitor, nu pentru trecut, nu pentru a continua ce nu a mers bine, ci pentru ceea ce trebuie să facem bine de acum încolo”, a spus Ponta la depunerea candidaturii. El a subliniat că „are şi puterea şi curajul şi timpul”, însă nu ştiu dacă în politica de reliefare a stângii româneşti moderne mai este timp de pierdut. Culoarea o ştim, cuvântul l-a rostit, rămâne să vedem cât de Victor “ie”.
Gheorghe Munteanu
