Tânăra din comuna Jupânești, care a ajuns, marți, în arestul Poliției Gorj, sub acuzația de înșelăciune, a fost eliberată după 24 de ore. Femeia a fost pusă sub control judiciar de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, pe o perioadă de 60 de zile, timp în care este obligată să respecte o serie de măsuri. ”În cauză, procurorul a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. I s-au impus anumite obligații, printre care și cea de a nu depăși limita teritorială a României. De asemenea, i s-a impus să nu ia legătura direct sau indirect cu anumite persoane, obligații pe care le-a apreciat procurorul ca fiind necesare soluționării cauzei”, a declarat pentru Gorjeanul, Camelia Caragea, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Tânăra din Jupânești este acuzată că s-a recomandat drept ”Vrăjitoarea Sofia” și așa ar fi reușit să păcălească o femeie de 47 de ani, din Turceni. ”Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că victima a contactat telefonic o persoană de sex feminin autointitulată Vrăjitoarea Sofia, care oferea servicii de vrăjitorie şi descântece şi pe care a chemat-o la locuinţa ei. Pe fondul naivităţii, persoana vătămată i-a înmânat mai multe bijuterii din aur pentru a i le descânta și care nu i-au mai fost înapoiate, creându-i un prejudiciu de 8000 de lei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj. Suspecta este cunoscută cu plecări frecvente în străinătate.
Loredana Fîciu