Trăia odată dragii mei, undeva pe malul apei, într-un tenebru lăstăriş, la margine de codru falnic, ducându-şi viaţa pe furiş, un vulpoi prea obraznic,un vulpoi prea viclean, nesincer şi obraznic, şiret nevoie mare..
Iar dup-o masă copioasă, că de găini nu ducea lipsă şi profitând de-a Soarelui eclipsă, şi-a luat picioarele la spinare şi a pornit în cercetare, pe-a codrului cărare…
Era un mamifer sălbatic şi un bun înotător(înota în fiecare dimneaţă, şi-şi da peste cap, singura suviţă de păr ce-o mai avea) un carnivor din familia canidelor, verişor cu lupul şi şacalul Codrul acela era imens(iar la marginea lui era o apă întinsă, învecinată şi ea cu un mare continent, numit Lumea Nouă…); în mijlocul codrului, unde creştea o vegetaţie abudentă şi variată, îşi duceau traiul toate animalele pământului, de la majestoşii elefanţi, la falnicii lei, de la caprele sălbatice, la micile găinuşe, iar în copaci se zbenguiau în voie maimuţe de toate neamurile, liniştea pădurii fiind întreruptă atât de răcnetul animalelor de pradă, cât şi de gama pestriţă, amestecată a păsăretului de tot felul.
Mergând el pe potecile pădurilor nesfârşite, atenţia îi este captată de un cor funebru al animalelor, de scheunatul dureros al câinilor „Dingo”, de plânsetul aproape omenesc al maimuţelor, de glasurile papagalilor pestriţi,de behăitul oilor sălbatice şi răgetul dureros al puilor de leu…
Toate aceste vietăţi erau strânse într-o poiană înconjurată de dealuri, ce-i dădeau înfăţişarea de amfiteatru natural. În mijlocul amfiteatrului, pe un soclu de piatră , era aşezat corpul neînsufleţit al unui LEU, care fusese, până mai ieri, REGELE acelor meleaguri…
Maimuţele băteau în tobele de pământ, marşuri funebre, iar papagalii, aceşti curieri înaripaţi, duceau vestea morţii Suveranului lor, anunţând alegeri pentru un NOU CONDUCĂTOR… Bag-samă-că şi la animale există o ordine, şi nu iubesc anarhia. (ca-n romanele lui Edgar RICE BOUROUGH sau Rudiard Kiplyng) şi au o conducere republicană (aleasă)cel ales fiind un fel de monarh, care oricând poate fi demis, conducerea nefiind ereditară (ci contând meritele!)
Auzind vestea, vulpoiul care nu era deloc prost începu să aibă visuri de mărire şi se în fiinţă la Divanul vieţuitoarelor, depunându-şi candidatura… Le-a promis câte-n luna şi-n stele, iar contra-candidatul lui pierdu(fiind cam”GOL”pe dinăuntru şi neavând nici un staff electoral bun, asemănându-se cu mulţi senatori de-ai noştri…) mai ales că l-au trădat chiar un grup de antropoizi puri.
Mai pierdu contra-candidatul lui şi pentru că se lăsă uşor intimidat de şuvoiul de vorbe obraznice al vulpoiului, care-l acuza de infidelitate şi alte păcate.
Vulpoiul îşi sărbători victoria în tam-tam-ul războinic al maimuţelor, promiţând că vor trăi mult mai bine sub conducerea lui…Apoi, trântind la pământ, un fruct enorm tropical din care băuse sucul, încheie cu urarea: „SĂ TRĂIŢI BINE!”
Se lăsă liniştea în acea poiană uriaşă, stelele pieriseră de pe CER, când plecară să se culce cu toţii…
Iar noul Rege îşi mută reşedinţa într-o poiană mirifică, unde era veşnic primavară (d-aia se numea „Cartierul Primăverii!)…Reşedinţa lui era masivă, o clădire cu multe etaje din piatră, tencuite de maimuţele”constructori”, în curtea imensă de câteva zeci de hectare se afla şi o minune de „piscină naturală”, unde vulpoiul se îmbăia în fiecare dimineaţă.
Am uitat să vă spun că era căsătorit cu o vulpiţă din Nordul Codrului şi avea şi două vulpiţe-copile mici.
Prima sa grijă a fost să-i înlăture pe cei care-l ajutaseră, precum stramosul lui din fabula lui ESOP(işi mâncase luntrasul binefăcător, dupa ce-l trecuse apa…)
Apoi îşi formă un guvern al său, unde la loc de cinste era o frumoasă vulpiţă, a cărei străbunică făcuse „mare iureş, într-unul din romanele lui DRUMES” Se înconjură de nişte maimuţe –intelectuale (maimuţele fiind în pădure cele mai avansate pe scara cerebrală!(Şeful guvernului fu un maimuţoi mic, căruia taică-său îi spărsese cu ocazia unei sărbători de primăvară un ou de struţ în cap…Să se deştepte!) Se înconjură şi de mai multe armate de spionaj, formate din papagali vorbitori (numai la şefi-aşa erau dresaţi!) care ascultau ce vorbeau supuşii săi în baza depoziţiilor papagalilor-spioni DNP (DIRECŢIA NAŢIONALĂ A PĂDURII), aceşti duşmani ai vulpoiului erau judecaţi de o Curte formată din câini-Dingo, având nişte maimuţe grefieri.Condamnaţi la închisoare sau încarceraţi în nişte cazemate de piatră moştenite de pe vremea unui război. Îşi aranjă neamurile şi familia pentru O MIE DE ANI, în timp ce vieţuitoarele răgeau de foame.
Dar cât era de rege trebuia s-asculte de Sfatul Bătrânilor ca-n Sparta, care era format din longevivi Elefanţi, cât şi de Adunarea reprezentanţilor tuturor vieţuitoarelor din codru
Pentru a distra tineretul, înfiinţa la sfatul unei maimuţe (fost ministru al Dreptăţii) bordeluri, unde dansau”CONGA”, şiruri de maimuţe-nud, ce-şi boiau faţa cu buruieni roşietice, iar în sâni injectau lapte de cocos, printr-o siringă din cucuta sterilizată, având drept ca o fibră de la o plantă anume, pentru a fi mai „SEXI”, un fel de transplant…Maimuţele cocote erau răsplătite cu câte o găină sau chiar pui de căprioară pe care le ofereau regelui;
Iar unele maimuţe mestecau în gingii o buruiană ciudată care le făceau să viseze frumos, şi despre care fiica mai mică a regelui, care fusese aleasă din ordinul Bătrânului Vulpoi „SILVO DEPUTATA”, spunea că:”sunt droguri uşoare, nu fac rău”. Pe fiica mare o făcuse „SILVO NOTAR” şi câştiga bani frumoşi de la nişte vecini ce prăduiau pădurea…Ambele „vulpiţe” erau măritate cu vulpoi bogaţi şi cea mare avea un copil, iar cea mică doi vulpişori…O ducea bine vulpoiul, dar la iniţiativa unui elefant, care avea o întreprindere tipografică , scriind pe foi de palmier „aranjate”, fu destituit din funcţia de „Şef al Codrului, o lună de zile…
Atât i-a trebuit şiretului, şi răzbunătorului vulpoi, că l-a urmărit „până-n pânzele albe” şi având câinii şi papagalii de partea lui, a fost judecat „harş-marş” în câteva ore şi condamnat la 10 ani temniţă în „întunecimea codrului”…Dar anii pentru care a fost ales s-au scurs repede şi urmau noi alegeri aşa că le spuse supuşilor săi:”Ştiţi voi de ce nu aveţi iarbă din-destul? O mănâncă elefanţii care consum 200 kg iarbă pe zi. Iar Sfatul Bătrânilor compus din elefanţi, propun să-l desfiinţăm ,iar Adunarea Reprezentanţilor este prea numeroasă, şi tainul lor zilnic este prea mare. Propun să reducem numărul lor cât de mult, că „toţi sunt nişte hoţi!Ha!HA!Ha!Rânji vulpoiul. D-aia nu aveţi carne pe săturate!
Vă cer să votaţi pentru reducere a numărului lor; de asemenea să se reducă cu 25 la sută tainul tuturor angajaţilor Codrului…
Ca să trăiţi bine! şi lingându-se pe bot că va fi reales, îşi aranjă cu laba şuviţa de păr-pe care mai târziu a tăiat-o de tot şi lăsându-se gâdilat de nişte maimuţe, surâse în sinea sa şi gândi: ‘Ha!HA!HA! O să-i înving pe contra-candidaţii mei.De cine să mă tem? De leul acela care rage în limbi străine? şi care are vederi liberale/Sau de leopardul ce face pe doctorul? Am să-i înving! Şi i-a învins!Prin fals şi minciuni.
Şi a mai fost odată destituit de peste şapte milioane de vieţuitori ai Codrului. Dar, cu ajutorul unui ambasador al ţării de peste mare, cât şi al unui ministru de rangul 18, am călcat în picioare voinţa lor.
Şi am rămas Şef pe CODRU,unde am: „FURAT CA-N CODRU!
Acum am predat mandatul unuia care se trage din „Codri germani” şi vulpiţa mea pe care am v rut-o în locul meu,va fi arestată.
Eu nu pot s-o ajut, că am mai dat de-o”dandana”: Am pitit 50 de dosare, scrise pe foi de palmier, şi trebuie să le predau şi..nu ştiu cum să-mi salvez blana…
Hotărât, numai să nu-i înveţe înţeleptul BOA, să se unească toate vieţuitoarele flămânde şi înşelate de mine…
Dar…”după mine potopul” sper să-mi pot pune la adăpost averea furată şi familia mea…Am satisfacţia că trebuie să mai treacă ani buni până să”DEvulpe-rizeze „întreg codrul..HO!HO! HO!
Codrul va trebui după plecarea acestui vulpoi de la cârma sa, să-şi vindece toate rănile fizice şi sufleteşti.Care nu sunt puţine…
Şi zdrobind între dinţi nişte boabe de vită sălbatică, simţi o stare euforică de satisfacţie, de mulţumire că a înşelat un Codru întreg cu vieţuitoarele lui ZECE ANI, şi a FURAT O IMENSĂ AVERE, şi cu acest gând pleca la culcare…Şi înainte de a adormi se mai gândi i-am mai înşelat odată pe membrii acestui guvern, care mi-au asigurat la pensie o locuinţă frumoasă.
Numai de-aş avea timp să mă bucur atât de noua locuinţă, cât şi de „agoniseala” mea de-a lungul unei vieţi …Of, tată, tată cum ţi-am moştenit eu priceperea la „gheseft”!
Gh.Rădulescu
