Week-end cu amenzi de peste 100.000 lei

525

Poliţiştii şi jandarmii gorjeni au continuat şi în acest week-end acţiunile pentru asigurarea unui climat de siguranţă civică, prevenirea, diminuarea fenomenului infracţional, precum şi pe linia combaterii evaziunii fiscale, siguranţei traficului rutier şi a prevenirii şi combaterii criminalităţii stradale. Pe parcursul acestor acţiuni, oamenii legii au aplicat sute de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 100.000 de lei, şi au reţinut zece permise de conducere.

În perioada 12 – 14 septembrie 2014, în urma acţiunilor în sistem integrat împreună cu lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au constatat un număr de 11 infracţiuni şi au aplicat 532 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 103.760 lei. „41 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate conform Legii nr. 61/1991, republicată, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire sociala, a ordinii şi liniştii publice, 16 conform Legii nr. 12/1990, republicată, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 452 conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002, republicată, privind circulaţia pe drumurile publice şi 23 la alte acte normative”, a precizat Cătălin Buşe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Totodată, poliţiştii au mai ridicat în vederea confiscării bunuri în valoare de 3.000 de lei, au reţinut zece permise de conducere şi au retras 14 certificate de înmatriculare.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here