Week-end cu amenzi şi dosare penale

417

Amenzi în valoare de 53.000 lei şi peste 200 de sancţiuni contravenţionale. Acesta este bilanţul acţiunilor desfăşurate de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj în colaborare cu lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Gorj.

Oamenii legii au acţionat pe drumurile judeţului, în scopul asigurării unui climat de siguranţă civică, prevenirii şi diminuării fenomenului infracţional, precum şi pe linia combaterii evaziunii fiscale, siguranţei traficului rutier, prevenirii şi combaterii criminalităţii stradale. Astfel, în week-end-ul trecut, au acţionat în medie, zilnic, peste 100 de poliţişti, ocazie cu care au fost constatate patru infracţiuni şi aplicate 221 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 53.000 de lei.
Dintre acestea, 12 sancţiuni au fost aplicate conform prevederilor Legii nr. 61/1991 rep. pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 13 conform prevederilor Legii nr. 12/1990 rep., privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, în timp ce 190 de sancţiuni au fost aplicate participanţilor la traficul rutier, care nu au respectat prevederile O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar diferenţa pentru nerespectarea altor acte normative. De asemenea, oamenii legii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, un număr de opt permise de conducere şi au retras alte patru certificate de înmatriculare.

Beţi la volan
În cursul serii de sâmbătă, 26 iulie, poliţiştii Serviciului Rutier l-au depistat pe S.R., de 54 ani, din comuna Roşia de Amaradia, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 675 B Albeni. Testat cu etilotestul, bărbatul a prezentat o concentraţie de 0,61 mg/l alcool în aerul expirat. De asemenea, în dimineaţa zilei de duminică, poliţiştii din municipiul Motru au depistat un motrean în vârstă de 27 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe str. Tineretului, din localitate, având o concentraţie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ambii conducători auto au fost conduşi la unităţile medicale din apropiere pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Celor doi le-au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană ce prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Mopedist fugar
Acţiunile în trafic ale oamenilor legii au continuat şi în oraşul Tismana. În timp ce efectuau controlul şi supravegherea traficului rutier pe DC 118 Motru-Sec, comuna Padeş, poliţiştii au efectuat un semnal regulamentar de oprire a unui moped, însă conducătorul acestuia nu a oprit la semnal, fapt pentru care s-a pornit în urmărirea acestuia cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. „La un moment dat, conducătorul auto a abandonat mopedul în afara carosabilului şi a fugit de la faţa locului. Mopedul a fost ridicat şi imobilizat de poliţişti în vederea continuării cercetărilor, întrucât acesta nu prezenta număr de înmatriculare sau înregistrare. Ulterior, la sediul Postului de Poliţie Padeş, s-a prezentat un bărbat de 53 ani, din comuna Padeş, care a declarat că este proprietarul şi conducătorul mopedului sus-menţionat şi posedă permis de conducere, precizând că nu a oprit la semnalul poliţiştilor întrucât mopedul este neînmatriculat sau înregistrat în circulaţie. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ”, se arată într-un comunicat al IPJ Gorj. Pe numele bărbatului, poliţiştii au constituit un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here