Eu cred contrariul a ceea ce presupune Ludovic Orban când afirmă: „Eu nu cred că 1400 de oameni sunt chemaţi la congres pentru a oficializa o decizie luată la vârf”. Pe de altă parte, dacă ar fi să ne luăm după ceea ce s-a întâmplat la Congresul PSD, mai precis de mâna bună pe care au avut-o reprezentanţii Gorjului, după ce mai înainte anunţaseră că îl vor susţine pe Victor Ponta, Antonescu, preferat de liberalii gorjeni s-ar putea să se aleagă şi el.
„M-am pomenit cu un capital de încredere”, dezvăluia actualul preşedinte al PNL la începutul Congresului partidului despre ce anume l-a inspirat când la prima candidatură la conducerea acestei formaţiuni politice. E greu de spus acum dacă modul cum a investit acel capital a condus şi la profit, dacă nu din punctul de vedere al poziţiei partidului, măcar în ceea ce îl priveste. În câteva articole am pus problema necesităţii construirii unei stângi politice puternice, care să contrabalanseze asumarea, poziţiilor de dreapta de alţii, mai mult prin declaraţii, fără a le lua pe acestea în discuţie atunci. Cum nici în privinţa PDL-ului nu se poate afirma că deţine monopolul dreptei, prin ceea ce face, luând în calcul şi spirijinul oferit stângiştii fugari, nici Partidului Naţional Liberal nu i se poate decripta prea bine locul, nu de mult regăsindu-se pe acceaşi parte a frontului în lupta pentru preşedinţia ţării. Cel mai bine în acest sens s-a exprimat seniorul liberal Neagu Djuvara „Crin Antonescu m-a luat lângă el ca pe un vas de flori să mă arate în tot timpul campaniei sale. Dar, în seara când a ieşit number 2 nu a catadicsit să-l întrebe şi pe moşneagul Djuvara ce părere are, că i-aş fi spus că niciodată să nu meargă mână-n mână cu Geoană”, ori nu putem să nu luăm în seamă părerea Domniei Sale, la fel cum nu putem să nu ţinem cont şi de recenta ieşire la rampă a lui Tăriceanu şi caracterizarea – E multă vorbărie şi puţin conţinut. Abureală! – Proiectului de schimbare a statutului. E drept multe se spun şi mai multe se petrec în culisele unui Congres, mai ales că acesta este momentul eliberării opiniilor şi frustrăilor acumulate în linişte şi parelnică armonie, dar de la anticipările lui Crin, de câştig 60-70%, la aplauzele rezultate în urma discursului lui Călin, pare că Orban nu este încă scos din luptă. Nu este inoportun să ne abatem şi spre doleanţele pragmaticilor, gen Morega, lideri din teritoriu care încă mai visează şi vizează în opţiunea lor posibilitatea intrării la guvernare alături de PDL pentru că, motivaţia probabil este prezentă şi la alţii, în contextul politic de acum, filiale PNL, spun ei, nu pot să aibă vreo colaborare în plan local cu PSD, atâta timp cât primarii liberali nu au primit la fel de mulţi bani de la Consiliile Judeţene cum au primit cei social-democraţi, problema este că nici acolo unde pedeliştii au puterea nu se poate afirma mulţumirea financiară a acestor primari.
Concluzia o putem trage lesne după cele ce am văzut până acum în peisajul politic românesc, partidele de la noi nu ţin cont de doctrinele calificate până acum în istoria politică mondială, iar stânga poate fi oricând dreapta, depinde de punctul din care este privită formaţiunea politică sau mai bine zis de punctul de interes – nu cel al cetăţeanului care aşteaptă lămurirea situaţiilor în care îşi duce existenţa, ci acela de accedere la putere, adică acces la cornul vărsător de abundenţă personală. Şi uite aşa cetăţeanul ajunge să treacă de la întrebarea – Hâc! Dar eu cu cine votez?, ajungând la – Hm! Dar eu de ce mai votez?
Gheorghe Munteanu
