Weekend de foc pentru salvamontiştii gorjeni

717

Sfârşitul de săptămână în care ortodocşii au sărbătorit Boboteaza şi Sfântul Ion a fost unul extrem de aglomerat pentru salvamontiştii din judeţul nostru. În staţiunea montană Rânca, numărul turiştilor a fost foarte mare. Unii dintre ei au suferit accidente, salvamontiştii intervenind numai sâmbătă la 11 cazuri.

Afluxul de turişti către zona Rânca a fost extraordinar de mare în această perioadă, fapt îmbucurător pentru toată lumea, dar, inevitabil, probabilitatea producerii de accidente montane este foarte mare. Peste 5000 de turişti au petrecut sfârşitul de săptămână la Rânca.

11 accidente, într-o zi
Sâmbătă s-au înregistrat nu mai puțin de 11 intervenţii ale salvamontiştilor gorjeni, majoritatea grave, care au necesitat transport la spital. „Un fapt mai puțin obişnuit, care a necesitat o gestionare perfectă a resurselor umane şi materiale, a fost producerea a trei accidente produse simultan, în trei locaţii diferite, două dintre ele necesitând transport de urgenţă cu ambulanţa la spital”, a confirmat Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj.
În ultima săptămână, potrivit aceleiaşi surse, salvamontiştii gorjeni au intervenit la peste 40 de accidente montane, majoritatea produse în zona Rânca, din masivul Parâng, dar şi în masivele Vâlcan şi Căpăţânei, având un grad de răspuns de 100% la solicitări.

Măsuri bine stabilite
La începutul iernii, salvamontiştii gorjeni au stabilit, împreună cu conducerea Consiliului Judeţean Gorj, un plan de măsuri privind asigurarea asistenţei salvamont, cu personal suficient şi dotare materială corespunzătoare, în zonele cu aflux mare de turişti.
Astfel, în Rânca, zilnic sunt prezenţi la datorie între 6 şi 12 salvamontişti, pe pârtii şi în cabinetul medical al bazei Salvamont, o ambulanţă Salvamont, cinci utilaje şenilate de intervenţie şi Recco, câinele de salvare-căutare în avalanşă.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here