Workshop pentru conservarea ariilor protejate, la Tismana

433

În intervalul 16 – 17 octombrie, începând cu ora 11:00, în cadrul Festivalului castanului ce va fi organizat în oraşul Tismana, va fi susţinut şi un workshop. Acesta va fi dedicat proiectului „Managementul Conservativ al Habitatelor 4070 şi 9260 in ROSCI 0129 Nordul Gorjului de Vest”, organizat de Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj, în calitate de beneficiar coordonator al proiectului LIFE11 NAT/RO/825, proiect finanţat de Comisia Europeană, în cadrul programului Life+ Natura şi Biodiversitate și de Guvernul României prin intermediul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, în colaborare cu Primăria Tismana.

Potrivit Elisabetei Juveloiu, manager de proiect în cadrul APM Gorj, “în vederea atingerii scopului proiectului, instituţia judeţeană acţionează în parteneriat cu instituţii ce au experienţă în domeniu, şi anume: Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS) şi Administraţia SCI-ului Nordul Gorjului de Vest prin Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Japoneză”.
Obiectivele proiectului constau în: reabilitarea habitatului distrus 4070 şi anume tufărişuri cu Pinus mugo şi Rhododendron myrtifolium; reabilitarea habitatului distrus 9260 – Castanea sativa; stabilirea măsurilor de conservare pentru habitatele restaurate; reducerea impactului negativ al turismului asupra zonelor restaurate, inclusiv infrastructurile de mici dimensiuni de vizitatori pentru controlul eco-sistemului; cresterea conştientizării publicului privind conservarea naturii, ca parte a conceptului de dezvoltare durabilă.
“Evenimentul ce îl vom susţine la Tismana, în cadrul Festivalului castanului, are drept scop prezentarea obiectivelor şi rezultatelor proiectului, stadiul actual al activităţilor derulate, în special în ceea ce priveşte reabilitarea habitatului de castan. Workshop-ul este dedicat autorităţilor publice centrale, regionale şi judeţene de mediu, administratorilor/custozilor ariilor naturale protejate, administratorilor fondurilor cinegetice, specialiştilor în silvicultură şi biodiversitate, autorităţilor publice judeţene şi locale, operatorilor economici cu activitate pe amplasamente în interiorul ariei naturale protejate Nordul Gorjului de Vest”, a declarat managerul de proiect, Elisabeta Juveloiu.
Workshop-ul se va deschide pe 16 octombrie, începând cu orele 11:00 cu o manifestare în piaţa publică din oraşul Tismana şi va continua cu dezbateri în Sala de conferinţe a unei pensiuni din localitate, începând cu orele 16:00.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here