Zeci de polițiști au donat sânge! Urmează alți 60 de angajați ai IPJ Gorj

40 de polițiști din județul Gorj au trecut, joi, pragul Centrului de Transfuzie Sanguină, din Târgu-Jiu, pentru a dona sânge. Acțiunea face parte din campania ”100 de polițiști donează sânge, pentru viață”.
“Polițiștii au avut inițiativa, ca, pe lângă principala lor atribuție, de a asigura ordinea, liniștea publică și integritatea cetățenilor, să ofere ceva în plus comunității, un plus de viață.
Conștienți fiind de nevoia de sânge, existentă în fiecare zi în unitățile medicale, polițiștii vor continua această activitate pentru a veni în sprijinul oamenilor aflați în suferință”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Acțiunea va continua în această lună, când alți 60 de angajați ai IPJ Gorj sunt așteptați să treacă pragul Centrului de Transfuzie Sanguină Târgu-Jiu.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here