Zile de sărbătoare pentru pompierii gorjeni

322

În fiecare an, în ziua de 13 Septembrie, pompierii gorjeni, alături de colegii din întreaga ţară, sărbătoresc Ziua Pompierilor din România. Cu această ocazie, astăzi şi mâine, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj vor fi organizate mai multe activităţi.

La 13 Septembrie 2013, se împlinesc 165 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii”, act eroic al pompierilor militari conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu, împotriva armatei otomane care dorea înăbuşirea Revoluţiei de la 1848. În acest an, pentru cadrele ISU Gorj sărbătoarea are o însemnătate aparte: se împlinesc 45 ani de la atestarea documentară a structurilor militare de pompieri şi protecţie civilă pe teritoriul judeţului Gorj. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Gorj, Mihai Avramescu, pentru a marca acest dublu eveniment, astăzi şi mâine, la sediul ISU Gorj, dar şi la sediile subunităţilor din Motru, Turceni, Novaci, Bumbeşti-Jiu, Tismana şi Hurezani, vor fi organizate mai multe activităţi. Astfel, astăzi, începând cu orele 09:00, la sediul ISU Gorj, se va desfăşura competiţia de descarcerare şi acordare a primului ajutor medical între subunităţile inspectoratului. Tot astăzi, între orele 09:00 şi 15:00, la sediul ISU Gorj din Târgu-Jiu şi al subunităţilor din Motru, Turceni, Novaci, Bumbeşti Jiu, Tismana şi Hurezani se va organiza „Ziua Porţilor Deschise”. Manifestările vor continua şi mâine la sediul ISU Gorj, unde, începând cu ora 09:00, se vor desfăşura manifestările evocatoare dedicate Zilei Pompierilor din România.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here