Ziua Armatei Române, sărbătorită în Gorj

731

Garnizoana Târgu-Jiu și Centrul Militar Județean Gorj desfășoară, astăzi, activitatea denumită simbolic “Ziua Armatei în şcoli”. Pe 25 octombrie va avea loc un ceremonial militar și religios, în Piața Prefecturii din municipiul Târgu-Jiu.

Cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei României -25 octombrie 2016, în Garnizoanele Târgu-Jiu şi Târgu-Cărbuneşti vor avea loc următoarele evenimente: în data de 20 octombrie 2016, Garnizoana Târgu-Jiu (U.M. 01541) şi Centrul Militar Judeţean Gorj (U.M. 02529) vor desfăşura activitatea denumită simbolic “Ziua Armatei în şcoli”.
DSCN0561Cu această ocazie, militarii vor instala în incinta unităţii de învăţământ un Atelier de prezentare a armamentului şi muniţiei de infanterie din dotarea armatei române, iar Biroul de Informare Recrutare, din cadrul Centrului Militar Judeţean Gorj, va organiza un Atelier de promovare a carierei militare.
Activitatea se va desfăşura la Şcoala Gimnazială “Sf. Nicolae” Târgu-Jiu, începând cu ora 10.00, şi are ca scop: consolidarea parteneriatului interinstituţional, întâmpinarea nevoii de cunoaştere de către tânăra generaţie a instituţiei militare, promovarea imaginii armatei române şi a carierei militare, precum şi prezentarea semnificaţiei Zilei Armatei României.

DSCN0544Manifestări de Ziua Armatei, în Piața Prefecturii
Ceremonialul militar şi religios, cu prilejul Zilei Armatei României, este organizat în data de 25 octombrie 2016, între orele 10.00-11.00, în Piaţa Prefecturii din municipiul Târgu-Jiu, cu participarea militarilor din Garnizoanele Târgu-Jiu şi Târgu-Cărbuneşti, în prezenţa autorităţilor publice locale, a veteranilor de război şi a cadrelor militare în rezervă şi retragere. La această manifestare personalităţile prezente vor ţine alocuţiuni, iar activitatea va fi urmată de o depunere de coroane şi defilarea gărzii de onoare.
Între orele 12.00-13.00, ceremonialul militar şi religios va continua la Monumentul Eroilor din oraşul Târgu-Cărbuneşti.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here