Ziua Culturii Naționale. Ziua Eminescu!

649

Antractul dintre zbuciumările iernii – dimineața luminoasă a zilei de 15 ianuarie, a fost ca un semn al naturii dăruit sărbătoririi Zilei Culturii Naționale.

Sub patronajul spiritual al lui Mihai Eminescu – personalitate desemnată ca definitorie pentru întreaga cultură română, Constantin Noica subliniind anvergura valorică a poetului național, considerat „Omul deplin al culturii române… o conştiinţă de cultură deschisă către tot”, Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj și Școala Populară de Artă Târgu-Jiu, în parteneriat cu Cenaclul Columna și Colegiul Național ”Spiru Haret” Târgu-Jiu, s-au constituit drept gazde ale unui eveniment cu tonalități de culoare, poezie și muzică. Începând cu ora 10.00, Sala de lectură a bibliotecii și-a primit numerosul public și pe ziua culturii  (7)protagoniștii momentelor din programul prezentat de amfitrionul evenimentului, managerul BJCT Gorj, Olimpia Bratu. Grupul de interpreți acompaniat de formația muzicală a Școlii Populare de Artă, condusă de Constantin Argint, a deschis evenimentul cu o melodie pe versuri eminesciene, urmând recitarea unui poem dedicat Poetului național, de către Spiridon Popescu. Anunțata lansare a volumului de poezii ”Zinc feudal”, aparținând scriitorului Alex Gregora, a beneficiat de o ziua culturii  (8)prezentare din partea prof. univ. dr. Lazăr Popescu. Profesorul Ion Trancău, și-a dat ”critica pe față”, expunând auditoriului un eseu intitulat ”Eminescu – Călinescu, pro și contra”, Domnia-sa fiind și autorul unor articole și volume de critică inspirate de fenomenul literar gorjean.ziua culturii  (13)

Însuflețirea atmosferei s-a datorat alternării pieselor muzicale interpretate de soliștii Liliana Ciochină Neoagă, Cristina Boian, Yasmine Polacek, Olimpia Bălăşoiu, Sorin Bivolaru, Vali Petruţa şi Sabina Dabelea, cu poezii de Mihai Eminescu sau dedicate lui, rostite de membrii Cenaclului Columna – Adrian Frățilă (oferind iubitorilor de poezie câteva volume proprii – ”Dodikai”), Vasile Ponea, Valentin Chepeneag, Maria Cornoiu și umoristul Grig M. Dobreanu.ziua culturii  (10)

Am amintit la început de tonuri de culoare – ele au fost prezente concret prin Vernisajul Expoziției ”FOTOgrafica” – lucrările aparținând participanților la Concursul organizat de Colegiul Național ”Spiru Haret” Târgu-Jiu, mai precis de elevii claselor 10 C, 10 D și 12 D sprijiniți de profesorii Elena Găvan și Daniel Murărița.ziua culturii  (14)
G.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here