Ziua Mondială Fără Tutun, marcată de CPECA Gorj

390

Agenţia Naţională Antidrog (ANA) se alătură Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (O.M.S.) în marcarea Zilei Mondiale fără Tutun (31 mai), prin organizarea, la nivel naţional, de activităţi de informare – sensibilizare  – conştientizare în mediul şcolar sau în comunitate, activităţi de petrecere a timpului liber şi de formare de abilităţi.

În fiecare an, în data de 31 mai, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, prin instituţiile naţionale responsabile de monitorizarea şi implementarea politicilor de reducere a consumului de tutun, marchează Ziua Mondială Fără Tutun (WNTD), subliniind riscurile de sănătate asociate consumului de tutun şi pledând pentru programe eficiente de reducere a consumului de tutun.
Pentru Ziua Mondială Fără Tutun 2015, O.M.S. face apel către toate ţările de a lucra împreună pentru a reduce sau a stopa comerţul ilicit cu produse din tutun, acesta fiind o prioritate la nivel mondial a tuturor sistemelor de sănătate, juridice şi economice, de guvernare şi de luptă împotriva corupţiei.
Piaţa ilicită a tutunului poate fi responsabilă, potrivit studiilor, corelate cu informaţiile furnizate de comunitatea vamală internaţională, pentru cel puţin una din zece ţigări consumate la nivel mondial. În fiecare an, Uniunea Europeană şi statele sale membre, conform datelor furnizate de Comisia Europeană, pierd peste 10 miliarde € din venituri fiscale şi vamale.
Consumul de tutun ucide aproape şase milioane de oameni în fiecare an, dintre care mai mult de 600.000 sunt nefumători. Estimarea este că, până în 2030, consumul de tutun va determina, direct sau indirect, mai mult de opt milioane decese în fiecare an, iar mai mult de 80% din aceste decese vor fi înregistrate în ţările slab dezvoltate.
În calitate de coordonator naţional al politicilor publice în domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri, A.N.A. susţine, prin demersurile sale, organismele internaţionale cu rol similar, motiv pentru care, şi în acest an, se vor implementa, la nivel naţional, prin cele 47 de Centre de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, activităţi de sensibilizare şi informare cu privire la efectele asociate fumatului.

Ziua Mondială Fără Tutun 2015
Astfel, marcarea acestui eveniment în anul 2015 se va realiza prin continuarea campaniei anterioare, iniţiate de către Agenţia Naţională Antidrog cu ocazia marcării Zilei Naţionale împotriva Fumatului – Ajută-mă să cresc sănătos!
Conform celor mai recente studii în domeniu, au reieşit următoarele date privind fumatul produselor din tutun: Prevalenţa fumătorilor în România este de 27%, iar restul de nefumători sunt expuşi permanent şi devin fumători pasivi atât la locul de muncă, cât şi în spaţiile publice şi acasă, plătind tribut similar cu fumătorul activ din punctul de vedere al sănătăţii (Studiul GATS 2011). Pentru jumătate din fumători cu vârsta peste 45 de ani sunt înregistrate decese din cauza diferitelor boli induse sau accelerate de fumat. Bolile care determină cea mai mare mortalitate în România sunt exact acele boli pentru care fumatul este factor cauzal sau de risc: bolile cardiovasculare, cancerul (în special cel pulmonar, în creştere la sexul feminin) şi bolile respiratorii obstructive cronice (BPOC). La nivelul anului 2010, 5767 de români au murit din cauza expunerii la fum de tutun (fumat pasiv) prin boli cardiovasculare (5436 persoane), infecţii respiratorii şi alte boli infecţioase (221 persoane) şi cancer (110 persoane); 36.257 decese din cauza fumatului activ – 20997 prin boli cardiovasculare, 11619 prin diverse forme de cancer, 3287 prin boli respiratorii cronice (BPOC), 217 prin tuberculoză şi infecţie HIV, 137 prin diabet, boli de sânge, urogenitale sau endocrine;  din totalul celor 42.024 decese din cauza fumului de tutun, 13,7% au murit datorită fumatului pasiv, adică fără să fi fumat.
Românii sunt cei mai mari fumători pasivi dintre cetăţenii europeni: doar 38% raportează că niciodată sau aproape niciodată nu sunt expuşi la fum de tutun la locul de muncă, faţă de media europeană de 72%, deşi de şapte ani legea permite fumatul la locul de muncă doar în camere special amenajate, separate şi izolate.

Activităţi organizate la Gorj
La nivelul  judeţului Gorj, activităţile de  informare – educare – sensibilizare cu privire la efectele nocive  ale  consumului de tutun, se realizează în perioada 25.05-05.06.2015 în parteneriat cu reprezentanţii instituţiilor publice  locale după următorul calendar: activităţi de informare-educare–sensibilizare privind efectele nocive ale  consumului de tutun realizate în parteneriat cu reprezentanţi ai I.S.J Gorj, D.S.P Gorj şi Crucea Roşie Română – Filiala Gorj adresate  elevilor din învăţământul preuniversitar şi  studenţilor; activităţi de informare şi sensibilizare a părinţilor în cadrul şedinţelor cu părinţii elevilor din învăţământul preuniversitar, cu privire efecte devastatoare ale  consumului de tutun de la vârste fragede, precum  și  ale fumatului pasiv; activităţi de  informare – educare – comunicare privind cadrul legislativ în domeniu prevenirii şi combaterii comercializării produselor de tutun realizate în parteneriat cu reprezentanţii Poliţiei  Municipiului  Târgu-Jiu, Inspectoratul Judeţean de  Jandarmi ,,Tudor Valdimirescu” Gorj, Poliţia Locală Târgu Jiu,  activităţi ce se adresează personalului din unităţile de alimentaţie publică din  Municipiul Târgu Jiu; activităţi de petrecere a timpului liber – organizarea de  competiţii sportive realizate în parteneriat cu  Clubul Sportiv Şcolar Târgu Jiu; difuzarea la un post de radio local a spotului  audio „Ce ar fi dacă ai lăsa ţigările acasă?”
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here