Administrația CE Oltenia s-a făcut că majorează salarii! Greva foamei, ultima soluție pentru angajații nemulțumiți

592

Opt salariați ai Complexului Energetic Oltenia au intrat, luni dimineață, atât la sediul SE Turceni, cât și la sediul executiv al companiei din Târgu-Jiu, în greva foamei, salariații fiind nemulțumiți de felul cum li s-au majorat chenzinele după armonizările din acest an. Cei opt salariați s-au plâns presei că administrația nu le-a acordat lefurile pe care le merită pentru munca prestată, în timp ce colegi de-ai lor au avut alte avantaje salariale. Administrația a acordat atenție, până la finalul programului de lucru, doar protestatarilor de la Turceni, în timp ce grevistul postat o jumătate de zi în fața sediului companiei a fost băgat în seamă de doar doi lideri de sindicat.

Grevist, ignorat de Boza! Sudorului i s-a făcut rău
Protestatarii de la Turceni, aduși la Hotel Aqua pe timpul negocierii liderilor lor din sediul CEO
Nemulțumiților de la Turceni li s-au închis gurile… cu promisiuni

Săptămâna a debutat cu proteste pentru conducerea companiei de stat din Gorj, care se laudă cu profit pe primele trei luni ale acestui an. Un sudor de la Cariera Rovinari a fost primul care dimineața la ora 7.00 s-a postat în fața sediului executiv al societății de stat și a început greva foamei. Angajatul a avut alături de el și acte medicale și radiografii care arătau că suferă de o boală profesională, dar cu toate acestea a avut parte tot de inechități salariale. Protestul de la Târgu-Jiu a creat curaj pentru încă șapte salariați ai companiei energetice, aceștia apelând și ei la aceeași formă de protest, dar în fața SE Turceni.

Trei, Doamne, și toți trei…
Greva colectivă de la sucursala energetică a impus administrației CEO să trimită aici trei șefi, pe directorul Direcției Energetice, Cătălin Stănculescu, fostul șef al acestei unități, pe Constantin Lăzăroiu și încă un oficial al companiei. Discuțiile nu au avut însă efectul scontat, astfel șefii s-au întors la CEO, așa cum au plecat. Liderul de sindicat al celor șapte a venit la discuții cu Sorin Boza, directorul general al companiei, în timp ce restul greviștilor erau așteptați și ei să sosească la Târgu-Jiu, pentru discuții cu conducerea societății de stat. La discuții a ajuns și liderul FNME, Dumitru Pârvulescu, care a reușit să obțină unele promisiuni pentru membrii săi de sindicat. Protestul a fost stopat, în jurul orei 17.30, în timp ce greviștii de la Turceni, așteptau vizavi de sediul CEO, răspunsul liderilor lor de sindicat, aflați la discuții.

Adălmașul s-a băut la Aqua
Aproape de ora 17.00, Sorin Boza a părăsit sediul CEO de la Târgu-Jiu, iar liderul FNME și-a dus colegii la Hotel Aqua, aflat vizavi de sediul companiei pentru a-i servi cu o apă plată și cu noile promisiuni ce i-au fost oferite de Boza. Oamenii au consumat tot, pare-se cu plăcere, cert este că au părăsit restaurantul cu capetele plecate, ingorându-și și ei colegul de la Rovinari, rămas în greva foamei. “Am rămas uimit când i-am văzut că pleacă de la Hotel, alături de liderul Pârvulescu. Și eu fac parte din FNME, dar dânsul m-a trimis să vorbesc cu Golea. Eu continui greva nu mă vând pe promisiuni. Urât ce s-a întâmplat. Oricum dacă mi se face iar rău o să chem salvarea”, a declarat protestatarul Nanu, aflat atunci deja de opt ore în greva foamei.

Greva, ultima soluție pentru o armonizare corectă
De la începutul acestui an, mai mulți angajați, nemulțumiți de armonizările salariale din acest an, au apelat la greva foamei, considerând că aceasta este unica soluție pentru a primi ceea ce li se cuvine. Unii au avut câștig de cauză, alții nu. Depinde cum a fost dispus directorul general. Cert este că, protestul rămâne singura modalitate de a avea un dialog cu managerul privat al CEO, pe tema inechităților salariale.
ANAMARIA STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here