Cargoul Arctic Sea fusese deturnat de piraţi

432
cargouNava Arctic Sea, care a fost găsită luni în Oceanul Atlantic, a fost deturnată la 24 iulie de piraţi, printre care figurează ruşi, letoni şi estoni, iar opt suspecţi au fost arestaţi, a declarat ministrul rus al Apărării, Anatoli Serdiukov.

„La 24 iulie la ora 23.00 (22.00, ora României), în apele teritoriale suedeze, o barcă s-a apropiat de Arctic Sea, având la bord patru cetăţeni estoni, doi letoni şi doi ruşi”, i-a transmis ministrul preşedintelui Dimitri Medvedev, potrivit agenţiilor ruse.
Aceste persoane au urcat la bord şi, sub ameninţarea armelor, au cerut echipajului să îndeplinească necondiţionat toate ordinele, conform declaraţiilor oficialilor ruşi .
Nava Arctic Sea, sub pavilion maltez, a părăsit Finlanda la 23 iulie cu destinaţia Algeria, transportând cherestea în valoare de un milion de euro. Aceasta nu a mai transmis informaţii de la 31 iulie când a părăsit Canalul Mânecii, şi a fost găsită în largul Capului Verde.
Selecţie Sorin Milcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.