Cătălin Bucă, mândru de echipa sa după thrillerul de la Filiași: ,,Băieții nu mi-au înșelat așteptările”

969

Victorie mare pentru Vulturii Fărcășești în runda precedentă din Liga 3 la fotbal. Echipa pregătită de Cătălin Bucă s-a impus pe terenul formației de pe locul secund din Seria 8, ACSO Filiași, scor 3-4. A fost un adevărat thriller în Dolj. Gorjenii au avut 2-0, după dubla lui Alexandru Tărăbîc, dar au adormit pe final de repriză, când gazdele au marcat de trei ori. După ce au ieșit ,,scântei” din vestiarul vulturilor la pauză, oaspeții au egalat rapid prin Luis Scurtu, iar Robert Bubuioc a semnat reușita victoriei. Antrenorul Cătălin Bucă a declarat că formația sa putea să se impună chiar mai lejer, dar este foarte mulțumit de atitudinea arătată de gorjeni la acest meci. ,,Venim după un meci nebun, cu multe goluri înscrise și răsturnări de situație. În minutul 31 am făcut 2-0. Meciul decurgea exact cum ne doream noi. Dar au venit 5 minute fatidice pentru noi, din prima repriză, când efectiv ne-am blocat. Bine, și cu largul concurs al arbitrului, la golul doi, când s-a dat un penalti inexistent. Acolo s-a făcut 2-2 și imediat, la două minute, am mai avut o greșeală personală și au preluat conducerea la pauză. A urmat o ședință mai serioasă în vestiar la pauză. Băieții au înțeles, au revenit și am marcat în minutul 47. Eu cred că golul acela ne-a dat din nou avânt. Am trecut la conducerea jocului și în minutul 70 am înscris golul victoriei, având după încă două situații de a marca singur cu portarul. Una peste alta, sunt foarte mulțumit de cum au arătat băieții la meciul respectiv. Mi-a plăcut determinarea lor. Nu e ușor să faci remontada, cum se zice, când conduci, ești condusă și revii. Asta înseamnă că suntem o echipă bună, la acest moment. Băieții nu mi-au înșelat așteptările pe care le-am avut de la începutul campionatului”, a spus Bucă.
Pentru Fărcășești urmează un duel acasă cu Sparta Râmnicu Vâlcea, ultima clasată, iar succesul este imperios, în opinia antrenorului amfitrionilor. Partida se joacă vineri, 8 noiembrie, de la ora 14.00.
,,Este obligatoriu. Și, chiar de luni, am avut la antrenament o ședință cu băieții și le-am transmis că dacă nu legăm cele două victorii, degeaba am câștigat la Filiași. După cum arată clasamentul, ar fi o victorie logică, dar pentru noi toate meciurile sunt grele. În tur, nu am reușit să învingem la Horezu. Și eu vreau acum neapărat să luăm toate cele trei puncte. Spre bucuria mea, de data aceasta, nu avem probleme de lot. Nu avem suspendați, nu avem accidentați și sperăm ca așa va rămâne până vineri”, a declarat tehnicianul.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.