Pentru siguranța participanților la trafic, circulația rutieră este interzisă pe timpul nopții, între orele 21:00-07:00.

Articolul S-a deschis circulația pe Transfăgărășan apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Articolul Vânătoarea, între sport şi pasiune apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Un tren plecase de la Petroşani cu destinația Craiova iar altul din Craiova cu destinația Petroșani.

Articolul Două trenuri, blocate în Gorj apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Un astfel de itinerar poate fi Târgu-Jiu-Tismana-Padeş-Cloşani și din vecinătatea Pietrei Cloşanilor pe Motru la acumularea Valea Mare. În mijlocul unui impozant platou la Padeş se află opera sculptorilor Emil Beker şi Gheorghe Tudor, realizată în anul 1921 pentru a aniversa 100 ani de la izbucnirea mişcării revoluţionare condusă de Tudor Vladimirescu. La mică distanţă de aceste locuri se află Cloşani, unde în perioada 1806-1820 Tudor a fost vătaf de plai. Dacă avem aprobările necesare putem vizita una dintre cele mai frumoase peşteri din Europa Peştera Cloşani unde încă din anul 1961 funcţionează o secţie de cercetări în biospeologie.
De aici urcând pe firul Motrului şi având în peisaj Piatra Cloşanilor ca un veritabil bastion natural ajungem pe malul lacului Valea Mare. Cei ce se încumetă să parcurgă ori să cerceteze acest perimetru vor descoperi o lume aproape fantastică a formelor naturale şi locuri de un pitoresc aparte. Ascunse în inima pădurilor şuviţe de apă, ce coboară din piatră-n piatră, se adună şi parcă luându-şi adio de la locurile unde au văzut lumina zilei o pornesc spre a sfârşi în apele lacului Valea Mare.
Dar să zicem aşa (la noi românii întotdeauna există un “dar”) ajungând recent pe malul lacului cu pricina am fost neplăcut surprins de multitudinea de vetre de foc făcute la întâmplare (unele prea aproape de marginile pădurii, ce în unele locuri e chiar de răşinoase) probabil în perioada estivală a anului ce s-a scurs. Cred că la mijloc este tot acea educaţie ecologică (la care cu toţii facem referire) dar pe care mulţi dintre noi nu o au.
Căci altfel cum să faci focul la nimereală şi mai ales lucru care m-a întristat cel mai mult a fost că cei care vin la (haideţi să spunem cu indulgenţă) iarbă verde vor să-şi facă altă vatră de foc de parcă cele existente ar fi contaminate. Şi aşa se ajunge din indiferenţă ori necunoaştere (fiecare vatră nou făcută distruge vegetaţia în jurul ei) că pe o parte a malului  (altfel de o frumuseţe sălbatică aparte ) sunt aceste vetre (unele de mărimea unui foc de tabără) ca nişte cicatrice inestetice ce sluţesc peisajul.
La final vom prezenta câteva consideraţii ale unor foruri şi persoane (fără a le dezvălui numele) legate de protecţia mediului ambiental şi a diversităţii biologice. “Trebuie să fim conştienţi că în privinţa ocrotirii ori distrugerii naturii identitatea dintre al meu şi al nostru este totală În privinţa ocrotirii pădurii şi a mediului nu există bariere. Avem cu toţii o participare egală la beneficii sau dezastre” – afirmă un cunoscut naturalist. “În ziua de azi soarta mediului ambiental nu mai poate lăsa pe nimeni indiferent. Terra şi-a pierdut într-un timp istoric destul de scurt două treimi din zestrea verde a pădurilor. Ce a mai rămas în condiţiile exploatării fără precedent a “aurului verde” îndeamnă omenirea la o mai adâncă meditaţie şi preţuire a factorilor apărători ai vieţii”- se sublinia în mesajul de încheiere a sesiunii unei importante organizaţii de profil.
Mugurel PETRESCU

Articolul În umbra Pietrei Cloşanilor apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Articolul Prin țara Jiului de Sus apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Din vârful cu același nume (1444m) se desfac spre sud trei pinteni: Cracul Scurt, Cracul Lung și Cracul Sângerului. Fiind format aproape în totalitate din calcar, rocă cu o mare permeabilitate carstică în Pleşa se pot observa o mare varietate de fenomene carstice: peșteri, avene, ponoare și izbucuri. Dintre acestea cele mai cunoscute sunt: Peștera Pătrunsa, Picuiel și S1. Se cuvine să amintim și avenele din Pleşa: Clocoticiul 1 din Scoaba Sărăturii (-99m), Clocoticiul 2 din Scoaba Sărăturii (-72m ), Clocoticiul din Cracul Scurt (-79m) și Clocoticiul din Cârca Păreţeilor(-149m).
Două dintre aceste avene dețin recorduri naționale. Este vorba despre C1 din S. Sărăturii cu cel mai mare grup stalagmitic din țară (10m) urmat de o formațiune asemănătoare din avenul Tecuri (Sebeș) de 7m și de Clocoticiul din C. Păreţeilor cu cel mai mare puţ vertical din țară măsurând 121m urmat de avenul din Dealul Danilă cu un puţ de 116m. Măsurătorile au fost efectuate de speologii de la CSER Bucureşti.
Circulația subterană a apei în muntele Pleşa rămâne fenomenul cel mai complex si în același timp cel mai interesant din zonă.Această circulație subterană este favorizată de structura geologică (calcare carstificabile) și de diferențele de cote dintre punctele de insurgență și exurgență. Pentru stabilirea relațiilor hidrologeologice în zonă, specialiștii hidrologi au efectuat o serie de marcări cu trasori clasici şi speciali.
Rezultatele acestor marcări ne oferă indicații prețioase privind direcțiile de curgere a apelor subterane, precum și a vitezelor de curgere prin carst:
Între punctele de penetrare a apei de pe Valea Gropului și izvoarele Pătrunsa și Picuiel există relații hidrologice. Apa ce dispare pe Valea Gropului în punctul numit Toaia Dracilor și altele mai mici după o circulaţie subterană apare în izbucurile Pătrunsa și Picuiel, după care se varsă în Sohodol. Viteza de curgere în subteran a fost determinată la aprox. 2km/zi.
Ca parte integrantă a complexului carstic Sohodol muntele Pleşa deţine un rol important prin aportul sau asupra hidrologiei bazinului Sohodol în perioadele normale debitul său fiind suplimentat cu aprox. 50-55%, aflux de apă provenit din puternicele izbucuri Pătrunsa, Picuel, precum și Izvorul Muşchiat.
Mugurel PETRESCU

Articolul Prin Lumea Jiului de Sus – Pleşa Sohodolului – muntele marilor verticale apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Munţii Carpaţi nu au despărţit niciodată românii din Oltenia de cei din Ardeal. Din vremuri imemorabile crescătorii de oi din Carpaţi practicând păstoritul transhumant au purtat de o parte şi de alta a muntelui pe întreg spaţiul românesc odată cu turmele lor obiceiurile, portul, dansul şi cântecele lor întemeind noi aşezări în spaţiul cuprins între Tisa, Dunăre şi Marea Neagră, prin aceasta întărind legăturile de limbă şi cultură ale poporului român. Documente, mărturii şi opinii unele chiar de pe vremea dacilor sunt extrem de importante pentru această activitate desfăşurată de români cu precădere de cei din spaţiul montan. În anul 1622 cancelarul Nicolas Bethlen face o descriere amănunţită a păstoritului practicat de românii din Transilvania care “ trăind slobozi îşi duc turmele lor până în locurile băltoase de la marginea Dunării’’. În anul 1785 cu ocazia unei călătorii în Ţările Române, Jeremy Bentham ia cunoştinţă de viaţa şi ocupaţiile autohtonilor şi scrie unor prieteni din Anglia pentru a-i chema să studieze fenomenul transhumanţei. Petru Maior, cunoscut istoric transilvănean, a studiat cu mare atenţie transhumanţa şi a constatat că oierii din satele carpatine îşi petrec cea mai mare parte a vieţii umblând prin locuri străine în căutarea locurilor de păşunat “ei vin vara pe munte, pe urmă trec în Moldova sau Valahia şi aşa vânzând lână şi brânză îşi chivernisesc averea lor’’. George Bariţiu, om politic şi istoric român, face dese referiri în scrierile sale despre cei ce trăiesc din creşterea oilor purtate prin cele trei provincii istorice. Ciobanii din zona Novaci- Baia de Fier, după cum consemnează documentele medievale, ajungeau cu turmele lor până în munţii Dalmaţiei. Dacă vom pătrunde mai adânc în istorie se pare că triburile pastorale ce plecaseră din Carpaţi au ajuns până în Africa din timpuri îndepărtate. Pliniu cel Bătrîn (24-79 e. n.) naturalist, istoric şi literar român, scria că în părţile de sus ale Nilului, trăieşte un trib cu numele de Dachi, iar lângă acesta un alt trib cu moravuri şi credinţe pelasge ce îşi spuneau „macrobi’’ adică cei ce aveau viaţa veşnică. Ori în acea perioadă era foarte cunoscut faptul că dacii credeau în viaţa veşnică, în trăirea şi după moarte. Conform documentelor visteriilor în perioada 1831-1855 ciobanii din 150 sate transilvănene îşi trimiteau turmele la păşunat în Țara Românească şi Dobrogea. Cercetătorii au apreciat că şi pe versanţii sudici ai Carpaţilor Meridionali cam tot atâtea sate erau alcătuite din familii de ciobani. În anul 1847 ia fiinţă Plaiul Novaci ca punct de inventariere a oilor trecute de cei din Ardeal în Ţara Românească. Dacă pe atunci era un singur loc de trecere a turmelor de oi în anul 1851 iau fiinţă alte puncte numite plaiuri la Fântâna Banatului, Poiana Gruiului, Buliga şi Florile Albe. Odată cu păstoritul s-a născut şi dezvoltat o adevărată industrie ţărănească bazată pe produsele şi serviciile oferite de creşterea oilor. S-au format centre specializate în prepararea brânzei şi untului, în confecţionarea sumanelor, chimirelor, cergilor, hamurilor şi a stofelor de lână. Obiectele de îmbrăcăminte confecţionate în aşezările pastorale de la poalele Parîngului şi Vîlcanului se exportau până în Anatolia (Turcia). Acest lucru a determinat saşii din Cisnădie prin breasla lor de postăvari să încerce să impună restricţii pentru meşteşugarii olteni pentru a nu-şi pierde monopolul. La începutul secolului 20 geograful şi călătorul francez Emanuel de Martonne a efectuat ample cercetări în teren. Atunci a constatat că păstoritul era într-un regres, se dezvoltaseră meşteşugurile târgurile şi oraşele ce au atras forţa de muncă de la sate. Şi totuşi Martonne a fost entuziasmat de crescătorii de oi din satele montane pe care le-a vizitat. Iată ce scria acesta: ”Muntele nu este în afara cercului de activităţi omeneşti. Harta ce ni-l arată ca pe un pustiu nu se potriveşte cu realitatea ce se desfăşoară sub ochii privitorului ce cutreieră înălţimile Carpaţilor. De la satele moşnenilor la pădurile vecine şiruri de care încărcate cu şindrilă şi butuci coboară până toamna târziu în mersul liniştit al boilor. Dar exploatarea pădurilor este puţin lucru faţă de viaţa păstorească ce însufleţeşte vara pe înălţimile munţilor. Numai cel ce a întârziat în amurg pe un creştet de munte de unde aude sunetul tălăngilor şi clopotelor de oi şi vite şi focurile de la stâne, îşi poate da seama de activitatea ce se desfăşoară în cele câteva luni când munţii cei înalţi sunt locuiţi”. Turiştii montani fără să cunoască îndemnul lui Martonne poposesc adeseori în lumea oierilor de la munte ce sunt mereu bucuroşi de oaspeţi. Aceştia cunosc încă obiceiuri a căror origine se pierde în negura vremurilor, doine şi balade tulburătoare. Să nu uităm că Mioriţa, capodoperă a literaturii române, a fost transmisă peste veacuri de ciobani şi că o mulţime de legende şi povestiri încântătoare transmise prin viu grai au încântat pe adevăraţii scriitori prin frumuseţea lor.
Mugurel Petrescu

Articolul Obiceiuri ancestrale – Sfârşit de transhumanţă apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Localitatea este una dintre cele mai vechi aşezări din judeţul Gorj, fiind menţionată în documente din secolul XV ca târg şi ca reşedinţă a „Bănişorilor de Tismana”. Dar probabil că localitatea era cunoscută mai demult datorită Mănăstirii Tismana, aşezată „ca o poliţă prinsă în coasta muntelui”, după cum spunea cunoscutul călător Paul din Alep în anul 1657 când a vizitat-o. Conform relatărilor populare Mănăstirea Tismana are la origine o bisericuţă din lemn de tisă de unde şi denumirea ei, precum şi a localităţii din apropiere. În apropiere, la Topeşti se află cea mai mare rezervaţie de castani comestibili din ţară, ce se întinde pe o suprafaţă de peste 60 hectare. Asupra prezenţei castanului comestibil în zona Topeşti – Tismana s-au emis de-a lungul timpului mai multe ipoteze:
Prima dintre ele susţinută de A. Ionescu consideră prezenţa castanului ca o continuare din era terţiară până în zilele noastre. Într-o a doua ipoteză se presupune că aceştia ar fi fost plantaţi de coloniştii romani în epoca de colonizare a Daciei. În sfârşit, într-o a treia ipoteză susţinută de I. Conea se presupune aducerea şi plantarea castanului comestibil de către călugării, ce au venit din sudul Dunării pentru întemeierea Mănăstirii Tismana. De aici el s-ar fi răspândit în toate direcţiile, dar a rezistat numai pe ’’picioarele de munte’’, formate din roci calcaroase şi favorizat de climatul submediteranean. În aceste perimetre temperaturile medii anuale sunt mai ridicate cu 2-3oC comparativ cu zonele depresionare, iar luna cea mai rece (ianuarie) aici are în proporţie de 80% valori ale temperaturilor medii zilnice pozitive. Alături de castan în această ambianţă climatică mai creşte alunul turcesc, scrumbia, iedera şi liliacul sălbatic ce formează adevărate păduri cum ar fi cea de la Ponoare cu o suprafaţă de peste 20 hectare. La jumătatea lui Gustar la Mănăstirea Tismana are loc hramul Adormirea Maicii Domnului, manifestare de o înaltă ţinută religioasă când mănăstirea şi schitul Cioclovina devin neîncăpătoare pentru credincioşii dornici să asculte Cuvântul Domnului. Mănăstirea Tismana, cea mai vestită din Oltenia de Nord şi printre cele mai cunoscute locaşuri de cult din ţară, a fost întemeiată după cum atestă documentele în perioada 1375-1378 în timpul domniei lui Vladislav Voicu şi a lui Radu 1, sub supravegherea călugărului greco-sirb Nicodin. De-a lungul timpului, mănăstirea s-a bucurat de privilegii din partea domnitorilor având întinse domenii, sate, pescării la Dunăre, precum şi venituri directe din casele domneşti. Mănăstirea Tismana a avut şi de suferit fiind de mai multe ori prădată şi arsă ceea ce a condus la refaceri şi transformări succesive, astfel că în secolele 17-18 a servit ca și cetate de apărare. Tot cam în aceeaşi perioadă mănăstirea a funcţionat ca și centru de cultură găzduind o şcoală de caligrafie. Din punct de vedere turistic, zona Tismana dispune de un uriaş potenţial, ce a început să fie valorificat conform standardelor comunitare. Astfel se pot efectua excursii sau ascensiuni spre creasta Vîlcanului, culoarul Jiu-Cerna, traversarea spre Jiul de Vest ori spre Valea Cernei şi a Motrului. Amatorii de speologie au la dispoziţie peşterile Gura Plaiului şi Cioaca cu Brebenei, precum şi peşterile din perimetrul Motru Sec dezvoltate în zona platformei de eroziune carstică Gornoviţa.
Mugurel PETRESCU

Articolul Prin Ţara Jiului De Sus – Pădurea de castani comestibili de la Tismana apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Articolul Pentru ca vara este aproape pe trecute – Şi în acest an „juniorii” se antrenează apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Unul dintre acestea a fost (profitând de şoseaua asfaltată) cel care uneşte Târgu- Cărbuneşti de Ţicleni. Drumul străbate un teritoriu de un pitoresc aparte parcurgând

pădurea trecând prin Măceşu pentru a ajunge la final în oraşul petroliştilor gorjeni. Am fost plăcut surprins să constat că locurile erau într-o stare curată (inclusiv refugiile pentru maşini) la ora trecerii mele pe acolo neîntâlnind deja cunoscutele (şi omniprezentele ca să fiu un pic răutăcios) grămezi de moloz ori resturi menajere cum am văzut cu generozitate prin alte locuri. Şi drumul spre Târgu-Jiu mai bine zis porţiunea ce o străbate în perimetrul Pădurii Botorogi mi s-a părut a fi curat. Ca să nu mai vorbim de faptul că însăşi pădurea este declarată arie protejată, dacă nu mă înşel, unde cresc chiar plante ocrotite de lege. În

această perioadă întreaga zonă are un farmec aparte. Natura ce se află la apogeul dezvoltării sale în contradicţie cu lăstarii ori plante verzi (ce se căznesc ca să-i spunem aşa) să iasă la lumină, florile crescute din stratul gros de frunze de stejar ce la nivelul solului acţionează după cum mi-a spus un biolog ca un veritabil îngrăşământ natural şi, nu în

ultimul rând, vietăţile ce se strecoară timid prin luminişurile pădurii de stejari impresionează plăcut ochiul. De multe ori presaţi de grijile cotidiene trecem prin locuri ca acesta fără să le dăm importanţă şi este păcat pentru că tocmai acestea funcţionează ca veritabili plămâni verzi ai zonelor şi de ce nu ai întregului Mapamond. Dar (şi pentru că la noi românii aproape totdeauna trebuie să fie un „dar”) odată cu ieşirea din pădure şi apropierea de civilizaţie semnele umane încep să apară. Este impetuos necesar spunem noi ca membrii comunităţilor locale (nu numai de aici căci fenomenul nu este singular)să cunoască faptul că deversarea la întâmplare a resturilor din gospodării la întâmplare nu mai este demult un fapt acceptat. Pentru că toate aceste operaţiuni se fac numai în baza unor programe ori proceduri bine puse la punct ce caută ca impactul asupra ecosistemelor ori factorilor ambientali să fie cât mai redus. Să nu mai vorbim despre amenzile ce se dau pentru neconformităţi şi care se plătesc până la urmă din bugetele locale, bani ce ar putea fi folosiţi mult mai eficient în acoperirea altor nevoi ale locuitorilor. Şi „colac peste pupăză” cum zice olteanul refacerea ambientelor cu cheltuielile de rigoare (deloc neglijabile) cad tot pe spinarea poluatorului. Vorba aceea (care în ziua de azi a devenit un veritabil principiu) „poluatorul plăteşte”.
Mugurel PETRESCU

Articolul În crucea verii – Prin pădurea Botorogi apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Parc Aventura Rânca şi-a deschis porţile pentru iubitorii de adrenalină, în urmă cu doi ani. Parcul se întinde pe o suprafaţă de patru hectare, la dispoziţia celor dornici de mişcare fiind nouă ateliere. Traseul de tiroliene este compus din șase tiroliene în lungime de 240m.
Parcul are patru supraveghetori, dintre care trei alpiniști utilitari atestați, care asigură buna desfăşurare a activităţilor de agrement şi intervin dacă apar probleme. De altfel, supraveghetorii însoțesc turiștii pe toată durata aventurii.

Aventură și adrenalină, la prețuri accesibile
Primul parc de aventură din Rânca constituie o puternică atracţie pentru turişti. Preţurile sunt accesibile, iar senzația trăită de cei care încearcă o astfel de activitate face toți banii.
Trebuie precizat faptul că toate echipamentele sunt omologate, inclusiv cablurile utilizate, astfel că cei care vor ajunge aici se vor bucura de adrenalină fără riscuri.
Parc Aventura Rânca este un proiect iniţiat de Dan Ghiţu, un alpinist cu experienţă. Acesta şi-a propus să vină cu o alternativă de petrecere a timpului liber, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.
Minodora Sucea

Articolul Parc Aventura, “magnet” pentru turiștii din Rânca apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Drumul Regelui atinge în Pasul Urdele altitudinea de 2.145 metri. Iniţial, şoseaua a fost construită şi pietruită de germani în timpul Primului Război Mondial, din raţiuni militare, dar a fost foarte puţin folosită. În Perioada Interbelică a fost reconstruită şi dată în folosinţă în 1935, când a fost inaugurată chiar de regele Carol al II-lea, de aici şi denumirea de “Drumul Regelui”. După cel de-al Doilea Război Mondial, când a mai fost folosit şi reabilitat de germani, acest drum nu s-a mai modernizat sub nicio formă până în anul 2009, când a fost demarat proiectul de reabilitare, care nu a fost finalizat nici până în prezent; lucrările s-au reluat în acest an, spre bucuria celor care intenţionează să parcurgă acest traseu. Trebuie spus că Transalpina este căutată nu doar de turiştii autohtoni, ci şi de străini. Din ce în ce mai mulţi cetăţeni de peste hotare parcurg sute de kilometri pentru a se bucura de o plimbare pe Drumul Regelui.

Atracţii pentru turişti
Transalpina trece prin staţiunea Rânca, zonă considerată mană cerească pentru turişti, fiind o oază de linişte şi relaxare. La sfârșitul săptămânii trecute, numeroși turiști, din diverse colțuri ale țării și chiar de peste hotare, au tranzitat acest drum, aici reușind să scape și de caniculă. În continuare, cabanierii din Rânca sunt pregătiţi să îşi întâmpine oaspeţii, ofertele de cazare fiind variate. Turiştii pot face drumeţii şi alte activităţi recreative.
Şi localnicii îi aşteaptă pe turişti pe Transalpina, ei scoţând la vânzare produse bio, expuse pe marginea drumului. În zonă sunt amplasate mai multe tonete cu diverse produse, pe modelul celor de pe Transfăgărăşan sau din zona Rucăr-Bran. Preţurile practicate de comercianţii de suveniruri şi produse bio sunt acceptabile, cumpărătorii având posibilitatea de a negocia unele produse. Peisajele de vis ce pot fi admirate din staţiune şi de pe Transalpina îi atrag pe turişti şi îi determină să revină ori de câte ori au ocazia.
Minodora SUCEA

Articolul Drumul Regelui, raiul iubitorilor de munte apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Acestea îţi încântă privirea şi te fac să-ţi dai seama (dacă este să te iei după determinările cu trasori clasici ori speciali făcute de reputate institute, ce se ocupă cu apele subterane) de fascinantul circuit al apelor subterane prin carst şi zbaterea acestora de a străpunge din întunericul Lumii lui Hades la lumină pentru a răcori cum spunea un cunoscut naturalist „atât suflarea pădurii cât şi pe tine drumeţule atunci când ostenit fiind vei întinde căuşul palmei pentru a te răcorii din apa ce a răzbit pe sub greutatea muntelui”.
De fiecare dată când am trecut prin acest veritabil ţinut al izvoarelor, am observat la unul dintre acestea faptul că veşnic era lume cu tot felul de recipiente în care luau apă. Fie vară ori iarnă la respectivul izvor localizat undeva la marginea drumului ce leagă Costenii de Izvarna în vecinătatea captării amenajată pentru o parte a municipiului Craiova lume adunată din tot ţinutul, după cum recent îmi mărturisea un localnic pe care l-am întrebat umplea tot felul de recipiente cu apa, de la respectivul izvor cu toate că în acel perimetru se aflau o mulţime de surse similare de apă (de fapt se spune că numele de Izvarna ar veni chiar de la izvoare aici existând menţiuni ale reputatului I. Conea în urmă cu mai bine de opt decenii asupra bogăţiei de ape ce iese la suprafaţa pământului cum sunt numite popular bolboroase ori fierbători).
Recent pe când treceam pe acolo am fost intrigat de lumea ce era la coadă ca să ia apă de la respectivul izvor şi atunci „mi-am luat inima-n dinţi” şi i-am întrebat pe respectivii de ce iau apă numai de acolo, când mai sunt o veritabilă salbă de surse de apă în apropiere. Răspunsul lor a fost să-mi iau un pahar ori o sticlă pe care să le umplu cu apa din respectivul izvor şi să o gust. Ei şi după ce mi s-a făcut loc şi „peste rând” să iau apă, după ce am gustat-o am rămas mut.
O apă excepţională, gustoasă (dacă aş putea spune aşa) ce-ţi potoleşte imediat setea, numai bună de băut în aceste zile şi parcă (dacă nu mă înşel) aducând crâmpeie din mireasma muntelui pe care l-a părăsit cu puţin timp în urmă pentru a ieşi la lumina zilei.
Tot un localnic ce-şi umpluse tot portbagajul cu sticle şi damigene din acea apă mi-a mărturisit (parcă ascuns să nu-l audă ceilalţi) că este din acele locuri şi ştie că un consătean de-al lui a dus probe de apă la Bucureşti, iar respectivele probe au ieşit mai bune ca însăşi captarea aflată din apropiere. Şi m-a îndemnat să mă uit la un detaliu . Pe tot locul unde apa iese la suprafaţă (captare realizată de un consătean de-al lui în urmă cu 8-9 ani) nu se vede pic de muşchi ori vegetaţie ce de regulă apare la zonele umede cum este cazul nostru. “Cine ştie mă gândesc eu în timp ce constat că aşa este”. Îmi spunea cineva de specialitate (ce la ora actuală este în echipa unei prestigioase reviste de ştiinţele naturii şi turism) că apa ce apare prin aceste locuri vine de departe de undeva din Retezatul Mic (porţiunea calcaroasă a acestui masiv montan) mai precis din zona Soarbele şi Găuroaie şi care după ce străbate Vâlcanul pe sub el apare în mai multe locuri dintre cele mai cunoscute fiind Izvoarele Cernei şi puzderia de izvoraşe mai mari ori mai mici din perimetrul Izvarna.
Cine ştie ce roci ori ce energii telurice străbat firişoarele de apă prin subteran pentru ca unindu-şi forţele să apară la suprafaţă încântându-ne ochiul şi în acelaşi timp potolindu-ne setea cu apa (pe care sunt nevoit să repet având o calitate excepţională o veritabilă apă vie ce multe comunităţi chiar din Occident ar da orice să o aibă) ce parcă ne înviorează chiar şi în cea mai caniculară perioadă.
Dar cel mai bine ar fi dacă cei doritori de a gusta o apă de munte, o adevărată apă vie aflată pe teritoriul gorjean ar merge pe acele meleaguri de un pitoresc fără egal. Fie că o vor lua pe la Costeni, fie pe la Pocruia în apropierea staţiei de apă ce duce lichidul vital vieţii spre Craiova vor vedea pe marginea drumului un izvoraş amenajat aşa cum spuneam prin grija unor localnici cu suflet.
Iar în apropierea acestuia cei curioşi mai pot vedea o multitudine de mici izvoraşe ce fac parcă să fiarbă fundul apei râuleţului care trece prin apropiere (de unde şi denumirea de fierbători de nisip), ce aduc la rândul lor firişoare de apă încărcate aşa cum vă spuneam cu energiile telurice ale Lumii lui Hades la suprafaţă spre desfătarea ori de ce nu meditaţia a celor ce au câteva minute la dispoziţie ca să urmărească fascinantul joc al apei cu firele de nisip.
Mugurel PETESCU

Articolul Prin Ţara Jiului de Sus, În lumea „Apei Vi” apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Articolul ÎN VREME “DE CUPTOR”, – Pe Șuşiţa Verde apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Articolul O nouă atracție turistică la Polovragi – “Parcul Dacilor” apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Calcarele predominante în acest perimetru prezintă o mare permeabilitate carstică datorită unui sistem bine dezvoltat de fisuri, canale, peşteri şi avene formate în urma unui îndelungat proces de dizolvare. Prin acest adevărat labirint subteran apele se infiltrează cu uşurinţă dând naştere la o multitudine de fenomene carstice. În alte cazuri apa se înmagazinează în golurile subterane şi iese la suprafaţă sub forma unor izbucuri din care unele cu debite importante. Cele mai cunoscute din acest perimetru sunt câmpurile de lapiezuri (formaţiuni carstice de suprafaţă ce au luat naștere prin coroziune pe roci carstificabile), avenele din acest perimetru (din care două deţin recorduri naţionale la cea mai mare stalacmită 10m, precum şi cel mai mare puţ vertical -122m), cele două tuneluri ovoidale ce formează Nările (de 76 şi respectiv 57m), peştera Gîrla Vacii ce prezintă un foarte rar fenomen de difluenţă subterană şi, nu în ultimul rând Inelul de Piatră sau Inelul Domniţei cum mai este cunoscut o adevărată emblemă a Sohodolului asupra originii sale fiind făcute şi în ziua de azi o multitudine de presupuneri unele dintre acestea de-a dreptul hilare.
Nu trebuie omisă din această enumerare Izvoarele Cernei aflate pe teritoriul judeţului nostru cea mai puternică sursă carstică din România cu un debit ce variază între 3000-10000litri/sec. şi unde iarăşi ca o curiozitate temperatura apei este constantă (6,8 grade C) indiferent de anotimp ce face ca nici în iernile cele mai geroase să nu îngheţe oferind un peisaj aproape ireal.
Şi aici trebuie menţionat faptul ca în urma cercetărilor hidrospeologilor apele izvoarelor îşi au originea tocmai în Retezatul Mic într-un perimetru carstic numit Scorota-Soarbele. Cercetările făcute cu ajutorul trasorilor clasici şi speciali au scos în evidenţă faptul că traseul subteran Soarbele-Izvoarele Cernei este cea mai lungă străpungere hidrologică subterană determinată până la ora actuală în România.
Ultima dar nu cea din urmă, este zona cuprinsă între văile Motrului Sec şi ale Motrului Mare, unde se dezvoltă complexul carstic Muşetoaia care se întinde către miazănoapte până în apropierea Pietrei Mari a Cloşaniului. Pe aceste locuri poate fi admirată o mare varietate a formelor şi fenomenelor carstice constând în câmpuri de doline, cleanţuri, abrupturi, peşteri şi avene. Cele mai cunoscute sunt peşterile Martel şi Lazului, precum şi peştera-aven de la Sohodoalele Mici.
Circulaţia subterană a apei este fenomenul cel mai interesant şi în acelaşi timp cel mai complex din zonă şi extrapolând pe un perimetru delimitat spre est şi vest. Se poate afirma că avem de-a face cu o circulaţie activă a apei în subteran, circulaţie favorizată de structura geologică a zonei (calcare carstificabile), precum şi diferenţele de cotă dintre văi.
Astfel consultând o hartă putem constata că Şuşiţa Verde este mai sus decât Şuşiţa Seacă care la rândul ei este mai sus decât Sohodolul. La rândul său acesta este mai sus decât Bistriţa cel mai apropiat râu spre vest, dar de care este despărţit de o zonă cu formaţiuni impermeabile ce nu au favorizat procesele de circulaţie a apei în subteran.
Participând la câteva dintre ecologizările desfăşurate în aceste perimetre (unde s-au adunat cantităţi impresionante de resturi menajere şi gunoaie lăsate la voia întâmplării) am rămas total dezamăgit de indiferenţa cu care aşa-zişi turişti tratează mediul ambiant întărindu-mi convingerea că mai presus de sancţiuni este nevoie de o profundă schimbare a mentalităţilor unora din semenii noştri.
Totuşi până la această schimbare sunt necesare unele măsuri concrete cum ar fi delimitarea unor zone de protecţie în care să se interzică orice activităţi ce ar putea genera poluare.
Astfel din decantarea cunoştinţelor de specialitate se poate afirma că ar fi necesară instaurarea unor perimetre de protecţie hidrogeologică, care să cuprindă suprafeţe ce asigură păstrarea condiţiilor naturale de circulaţie a apei în subteran.
O propunere făcută de cei care străbat zonele mai susmenţionate pentru practicarea alpinismului, escaladei, speologiei şi de ce nu a fotografiei montane ori speologice ar fi interzicerea campării turiştilor în zonele de intrare şi ieşire la suprafaţă a apelor carstice pentru a se evita pe cât posibil poluările accidentale făcute cu voie sau fără de aceştia.
Având în vedere că perimetrele carstice sunt dintre cele mai vizitate obiective turistice din judeţul nostru cu toate consecinţele legate de degradarea peisajului ambiental, printr-un turism civilizat în deplină armonie cu mediul ambiant aceste zone de o frumuseţe aparte vor putea continua să ne încânte şi pe viitor prin bogăţia fenomenelor carstice şi a diversităţii lor biologice.
Mugurel PETRESCU

Articolul Prin țara Jiului de Sus în crucea verii (II) apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Depresiunea Câmpul Mare este cea mai întinsă din tot ţinutul gorjean fiind încadrată de dealurile Cârligeilor şi Maghereştilor. De aici din intersecţia rutieră ce se deschide privirilor, dacă pornim spre stânga după mai bine de 7 km vom ajunge în staţiunea Săcelu mică, dar importantă la nivel local, atât ca aşezare, cât şi din punct de vedere balneologic. De o parte şi de alta dealurile Cioaca şi Ivana împreună cu plantaţiile de pomi fructiferi, viţă de vie şi, nu în ultimul rând, pădurile şi păşunile conferă cochetei localităţi submontane un climat plăcut şi reconfortant. Aşadar haideţi în continuare să subliniem câteva repere legate de trecutul locurilor, precum şi proprietăţile apelor şi a nămolului sapropelic de aici menţionând încă de la început că în partea de sud a localităţii mai pot fi distinse urmele termelor construite de romani cu mai bine de 17 secole în urmă. Tot prin aceste locuri trecea un drum roman strategic spre Alutus (Olt), drum ce se ramifica şi spre două localităţi de atunci aflate pe teritoriul Gorjului de azi (Iezureni şi Glodeni). Staţiunea Săcelu este situată la o altitudine de 340m pe valea pârâului Blahniţa în partea nord-estică a Gorjului. Izvoarele de aici erau cunoscute de mai bine de două milenii din vremea dacilor fiind folosite de atunci la

ameliorarea unor boli. Romanii după cucerirea Daciei au amenajat întreg perimetrul construind aici terme, precum şi un castru ale cărui ruine se mai pot vedea şi în ziua de azi. Tot pe aceste locuri se mai pot vedea ruinele unor monumente închinate zeilor de către cei ce s-au tămăduit cu ajutorul apelor din zonă. Este păstrată chiar o inscripţie în piatră ce aminteşte că un cetăţean roman pe nume Marcus Tiberius s-a vindecat prin acţiunea binefăcătoare a apelor şi închina aceste izvoare zeilor Esculap şi Hygeea. Săcelu este menţionat cu numele de azi din secolul 17-18. Prin anul 1840 băile erau proprietatea lui Dumitrache Săceleanu, care a şi făcut primele amenajări balneologice moderne. Primele analize ale apelor minerale de aici au fost făcute în anul 1866 de către chimistul C.Stabil şi repetate ceva mai târziu de Gr.Ştefănescu şi P.Poni. Acestea au evidenţiat faptul că apele izvoarelor studiate conţin cantităţi importante de sulf, iod, sare, magneziu şi fier, iar în cantităţi mai mici stronţiu, litiu şi bor. În Dicţionarul Geografic al Judeţului Gorj editat la Târgu-Jiu în anul 1892 este făcută prima prezentare a staţiunii, izvoarelor minerale, precum şi a stabilimentelor existente pe atunci. Particularităţile climatice, aerul tare şi curat, precum şi proprietăţile apelor minerale existente au determinat mulţi specialişti balneologi să numească Săcelu drept „Techirghiolul Gorjului”. Un fenomen interesant, ce îl prezintă apa bazinelor din Săcelu, este culoarea diferită ce o capătă în funcţie de anotimp. Studii de specialitate efectuate în cadrul Institutului de Inframicrobiologie din Bucureşti începând din anul 1979 au evidenţiat faptul că bacteriile, plantele şi vietăţile microscopice ce trăiesc în bazine, dinamica lor, precum şi relaţiile dintre ele şi mediul abiotic sunt principalele cauze ce provoacă colorarea diferită a apei. Dintre acestea bacteriile sulfuroase şi fotosintetizante colorate de obicei în roşu şi verde determină nuanţa predominantă a apei. Culoarea roz-zmeurie a apei şi a bacteriilor din sedimente indică prezenţa fotobacteriilor dezvoltate în masă. Culoarea verde-deschisă sau verde-alburiu este pusă pe seama proceselor de oxidare ce o suferă apa din foraj care pătrunde în bazin. Un fapt curios îl prezintă apa din bazinul 4 ce poate suferi variaţii bruşte ale culorii coloraţia predominantă fiind dată de bacteriile din el. Astfel aceasta poate fi zmeurie, roz – lăptoasă, verzui-albicioasă ori verzui închisă coloraţia predominantă fiind dată de bacteriile ce se dezvoltă şi care prezintă un caracter instabil înlocuindu-se de multe ori cu viteză.
Mugurel PETRESCU

Articolul ODATĂ CU “LUNA LUI CUPTOR” – “Techirghiolul Gorjului” vă aşteaptă apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Dintre acestea putem aminti Cheile Olteţului cu a lor Peșteră Polovragi cea mai lungă cavitate din Oltenia şi a cincea din ţară, unde explorarea galeriilor subacvatice a fost făcută şi este continuată de GEES Bucuresti, Cheile Galbenului cu Peştera Muierilor prima cavitate electrificată şi amenajată pentru vizitare din ţară şi urme ale locuirii acesteia cu foarte mult timp în urmă, pentru ca trecând de cealaltă parte a Jiului, ce în porţiunea grandiosului său defileu se constituie astăzi în cel mai nou parc naţional al României să menţionăm Cheile Sohodolului cu a sa multitudine de peşteri şi avene dintre care două deţin recorduri naţionale în materie, câmpurile de lapiezuri şi depozitele de terra-rossa rarităţi la nivel european, precum şi un curios şi încă cercetat în totalitate fenomen de difluenţă subterană în peştera Gîrla Vacii. Tot pe aceste locuri se mai păstrează urme ale locuirii de către oamenii preistorici a unor cavități (peșterile Popii şi Cioarei), enigme care nici în ziua de azi nu au fost complet elucidate (Inelul de Piatră al Sohodolului) şi legătura sa cu pesterile Pîrlajului şi Laptelui aflate pe creasta estică a Sohodolului, precum şi perimetrele Şuşiţa Verde şi Şuşiţa Seacă fiecare dintre ele cu particularităţile sale cu o cunoscută circulație subterană a apei prin carst circulație favorizată de condiţiile specifice existente în zonă. Pentru cei interesaţi Gorjul dispune de un număr impresionant de peşteri, avene şi alte fenomene carstice (peste 2000) care sunt grupate în mai multe perimetre speologice. Mulţi dintre cei care vizitează aceste obiective ori pur şi simplu se află în vecinătate cu ocazia unor sărbători ori nedei lasă în urma lor mizerie să nu mai punem la socoteală intervenţiile ce se fac la maşini cu prilejul ieşirii la iarbă verde. Toate acestea împreună cu activităţile necontrolate ale localnicilor, care nu de puţine ori consideră zonele carstice un fel de depozite pentru gunoiul din gospodării cu toate că în ultimul timp s-a intensificat campania de conştientizare la nivel local şi în mass-media, se pot constitui în focare de poluare a perimetrelor carstice, şi nu numai, dacă luăm în considerare şi apa care circulă prin carstul zonelor și care de multe ori este folosită de oameni şi animale. Cheile Şuşiţei Verzi la o privire generală nu prezintă aspectul formelor carstice cu care suntem învăţaţi datorită faptului că sunt largiș iar delimitarea acestora este dificilă de realizat. Perimetrul de mai sus menţionat este delimitat la est de masivele Sturi, Feţîia şi Cioara, iar la vest de muntele Borzi. Şuşiţa Verde, care se formează tocmai în apropierea vârfului Straja prin unirea mai multor pârâiaşe dintre care cele mai importante sunt Amaru şi Cartianu, parcurge în prima parte a albiei sale o porţiune de roci impermeabile specifice zonei de creastă a Vulcanului pentru ca, mai apoi să străbată perimetrulcalcaros din componenţa platformei de eroziune Gornoviţa. Astfel prin trecerea apei prin cele două unităţi geologice se formează cele două porţiuni ale cheii. Lăţimea acestora este de 30-50 m în porţiunea de şisturi şi granite ajungând la 150-200 m în porţiunea străbătută în calcare. Şuşiţa Verde curge de regulă pe toată lungimea cheilor, dar debitul ei scade sever în perioadele de secetă prelungită, precum şi printr-o puternică penetrare a apei în carst pe un perimetru ce începe de la confluenţa cu Pârâul Sec şi se termină în apropierea satului Curpen. Deoarece debitele pierdute nu se mai regăsesc în aval s-a determinat că acestea se deplasează subteran de la NE spre SV. În cadrul platformei de eroziune Gornoviţa formele carstice sunt bine reprezentate printr-o multitudine de peșteri şi avene, precum şi prin câmpul de lapiezuri din vecinătatea vârfurilor Leşu şi Cioclovina Vălarilor, ce formează una dintre cele mai spectaculoase perimetre de eroziune endocarstice din Carpaţi. Dâlma Cucutelor fenomenul cel mai reprezentativ din perimetrul Şuşiţa Seacă s-a format cu mult timp în urmă prin acţiunea de erodare a Şuşiţei Seci, precum şi a pârâului Valea Seacă. Cursurile acestora au fost drenate în final pe un curs subteran, ce are şi scurte apariţii la suprafață. Creasta Dâlmei Cucutelor însoţeşte cheile pe o lungime de mai bine de 3 km constituind versantul vestic. Acesta este format cu preponderență din calcare puternic carstificate cu o mare varietate de fenomene specifice (cleanţuri, abrupturi, lapiezuri, peşteri şi avene). Se cuvine să amintim aici cele mai spectaculoase forme carstice Bidăroaia din Dîlma Cucutelor (-22m), avenul I (-12m), avenul F (-37m), precum şi Avenul Perseverenţei din Bordul Dobriţei (-88m). Dîlma Cucutelor poate fi parcursă parţial sau integral cu atenţionarea că accesul în avene va fi efectuat numai cu echipament potrivit şi dublat de solide cunoştinţe legate de alpinismul subteran.(Va urma)
MUGUREL PETRESCU

Articolul Prin Țara Jiului de Sus în crucea verii (1) apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Activitatea montană face cu onoare parte din categoria sporturilor extreme. În această calitate, sporturile montane au o istorie scrisă cu sânge. Sângele vărsat pe altarul muntelui, atât de începători, cât și de performeri. O istorie de care trebuie să se țină seama pentru a nu se repeta (negativ).
Clubul Montan „White Wolf” Baia de Fier a organizat, în perioada 11-13 mai 2018, o nouă ediţie a Memorialului Alpin Român. Partenerii Clubului Montan White Wolf, la acest eveniment, au fost: Clubul Alpin Român Bucureşti, Clubul Sportiv Alpin Craiova, Serviciul Public Salvamont şi Salvaspeo Gorj, Federaţia Română Sportul Pentru Toţi Bucureşti, Asociaţia Judeţeană Sportul Pentru Toţi Târgu-Jiu, Federaţia Română de Alpinism şi Escaladă şi cotidianul Gorjeanul.
Scopul Memorialului a constat în comemorarea alpiniștilor plecați în ultima ascensiune; popularizarea activităţilor de alpinism-escaladă; popularizarea zonei montane şi turistice Nordul Gorjului de Est – Baia de Fier/Polovragi; realizarea schimbului de experienţă între generaţii; atragerea unui număr cât mai mare de persoane în acţiuni cu caracter sportiv-cultural. 64 de persoane, dintre care șase gazde şi oaspeţi 58 din Bucureşti, Dolj, Argeş, Vâlcea, Ialomiţa, Hunedoara şi Gorj au participat la ediţia din acest an a Memorialului Alpin Român.

MUNTELE NU ALEGE!

De-a lungul timpului, montaniarzii și-au lăsat în lumea liniștii o parte din camarazi, coechipieri care au fost răpuși de timp sau de legile dure ale muntelui. Pentru aceștia și pentru amintirea lor, an de an se organizează, la Baia de Fier, Memorialul Alpin. “Dacă până anul trecut acțiunea purta numele primului alpinist român căzut pe altarul Himalayan – Cezar Vărgulescu – din 2018 s-a considerat oportun să se comemoreze toți alpiniștii care sunt legați de aceste meleaguri. Astfel, în timp, purtătorii de ștafetă, au amenajat spre veșnica cinstire traseele: Cezărică (pentru Cezar Vărgulescu), Hornul lui Bebe (pentru Valerian Nistorescu), Gabi H (pentru Gabriela Postole), Surplomba multilateral dezvoltată (pentru Radu Popescu), Taina (pentru Taina Dutescu Coliban), Telex (pentru Dragoș Ștefi Veleanu), Dor Medina (pentru Dor Medina Popescu), Niculae Baticu și Sandu Bulgar (pentru alpiniștii cu același nume). Au plecat dintre noi pe nesimțite, în liniște, așa cum le-a fost și viața. Au plecat și au lăsat doar dragostea pentru munții lor dragi”, a declarat Gabriel Dan Chiriac, președintele Clubului Montan White Wolf Baia de Fier.

CAPUL SUS – TOT ÎNAINTE!
Plecând dintre noi, ne-au lăsat să ducem mai departe stindardul alpiniștilor cutezători. Ne-au delegat să cucerim în continuare crestele semețe.
Iar cei ce au rămas consideră o datorie de onoare ca în fiecare an să-și cinstească coechipierii parcurgând traseele memoriale și depănând la focul de tabără momentele frumoase trăite împreună de-a lungul anilor.
Asemeni străbunilor, memoria celor plecați este cinstită cu fapte bune și bucurie.
Pentru noi oamenii, zilele acestea au plâns cerurile.
În ambele zile de Memorial cerul și-a plâns cutezătorii cu succesiuni de averse, care însă nu au reușit să înfrângă avântul participanților.
Minodora Sucea

Articolul MEMORIALUL ALPIN ROMÂN “Și Cerul a plâns!” apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Articolul Prin ţinutul izvoarelor gorjene apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

În pofida acestei realizări omeneşti de excepţie câteva semne de întrebare persistă încă şi fără a influenţa fundamental evoluţia actuală a alpinismului modern frământând pasionaţii acestui sport extrem.
A cucerit oare Mallory vârful în cursul primelor expediţii din anii ‘30 înainte de a pieri pe munte? De ce nu a urcat W. Bonatti primul pe teribilul vârf K2 din acelaşi masiv montan? Cine a urcat primul pe Everest? Alpinistul neozeelandez (nu englez cum apare în unele lucrări mai puţin documentate) Edmund Hillary sau Tenzing Norgay, ghidul care îl însoţea de origine şherpa (locuitori de la poalele Himalayei de unde a provenit și denumirea de şerpaşi dată celor ce însoţeau expediţiile alpine)?
Întorşi din ascensiunea lor de pe cel mai înalt vârf al Terrei, supranumit și Acoperişul Lumii, aceştia au fost ţinta a tot felul de speculaţii referitoare la cine a pus primul piciorul pe vârf. Unii susţineau că primul ar fi fost şerpaşul, alţii că indubitabil primul ar fi fost alpinistul neozeelandez. Alţii mai sceptici susţineau că numai unul dintre ei ar fi ajuns în vârf, iar alţii că nici unul, totul fiind de fapt o farsă bine regizată.
Pentru a pune capăt tuturor speculaţiilor, la puţin timp după ascensiune, cei doi au semnat un document oficial prin care declarau că au ajuns pe vârf ”aproape împreună”. Semnatarii documentului sperau ca pe viitor să fie scutiţi de tot felul de întrebări şi situaţii stupide. Totuşi şi acest document a fost analizat în amănunţime, iar întrebările nu au încetat să apără: Ce înseamnă acel „aproape” şi ce vrea el să spună? Trebuie remarcat faptul că toate aceste întrebări și speculaţii erau formulate de indivizi cu totul străini de legile și spiritul muntelui. Adevăraţii montaniarzi ştiu foarte bine că aceste întrebări nu au sens. Atunci când doi oameni într-o ascensiune montană sunt legaţi de aceeaşi coardă, ei sunt împreună, dar ceilalţi ori nu înţeleg ori nu vor să înţeleagă acest lucru. Iată ce spunea Tenzing Norgay referitor la acesta: ”S-au exercitat asupra mea foarte mari presiuni pentru a spune că am ajuns primul pe vârf şi peste tot pe unde mă duc sunt întrebat cine a ajuns primul la care eu răspund: Este o întrebare stupidă la care nu există răspuns. Totuşi după îndelungi reflecţii este necesar să-mi exprim punctul de vedere. Nu pentru mine sau Hillary, ci pentru Everest și generaţiile ce vor veni. De ce să ne ascundem? De ce să nu ştim adevărul? Este ceva de care să ne ruşinăm?
Puţin înainte de vârf eu şi Hillary ne-am oprit. Coarda care ne unea era lungă de 9 m, dar cea mai mare parte era înfăşurată pe mână, de acea nu ne despărţea mai mult de un metru sau doi. Nici unul nu ne gândeam cine va ajunge primul şi cine al doilea. Înaintam încet, dar constant şi în cele din urmă am ajuns. Hillary a pus primul piciorul pe vârf, iar eu după el. Ştiu că marea majoritate a poporului meu va fi dezamăgită şi o înţeleg. Dar dacă este o dezonoare pentru mine faptul că am fost cu un pas în spate, atunci voi trăi cu această dezonoare. De multe ori m-am întrebat: Ce vor crede despre noi generaţiile viitoare dacă permitem ca faptele reuşitei noastre să rămână acoperite în mister? Şi de fiecare dată când mă întrebam răspunsul era acelaşi: Doar adevărul serveşte Everestului’’.
Mugurel PETRESCU

Articolul RESTITUIRI – “Am ajuns pe vârf aproape împreună“ apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Împărţirea este rezultatul configuraţiei geologice unde calcarele care ocupă cea mai mare parte sunt întrerupte de două ori de bare de şisturi cristaline şi granituri.
Calcarele predominante în acest perimetru prezintă o mare permeabilitate carstică datorită unui sistem bine dezvoltat de fisuri, canale, peşteri şi avene formate în urma unui îndelungat proces de dizolvare. Prin acest adevărat labirint subteran apele se infiltrează cu uşurinţă dând naştere la o multitudine de fenomene carstice. În alte cazuri apa se înmagazinează în golurile subterane şi iese la suprafaţă sub forma unor izbucuri din care unele cu debite importante.
Cele mai cunoscute din acest perimetru sunt câmpurile de lapiezuri (formaţiuni carstice de suprafaţă ce au luat naștere prin coroziune pe roci carstificabile), avenele din acest perimetru (din care două deţin recorduri naţionale la cea mai mare stalacmită 10m, precum şi cel mai mare puţ vertical -122m), cele două tuneluri ovoidale ce formează Nările (de 76 şi respectiv 57m), peştera Gîrla Vacii ce prezintă un foarte rar fenomen de difluenţă subterană şi, nu în ultimul rând Inelul de Piatră sau Inelul Domniţei cum mai este cunoscut o adevărată emblemă a Sohodolului asupra originii sale fiind făcute şi în ziua de azi o multitudine de presupuneri unele dintre acestea de-a dreptul hilare.
Nu trebuie omisă din această enumerare Izvoarele Cernei aflate pe teritoriul judeţului nostru cea mai puternică sursă carstică din România cu un debit ce variază între 3000-10000litri/sec. şi unde iarăşi ca o curiozitate temperatura apei este constantă (6,8 grade C) indiferent de anotimp ce face ca nici în iernile cele mai geroase să nu îngheţe oferind un peisaj aproape ireal.
Şi aici trebuie menţionat faptul că în urma cercetărilor hidrospeologilor apele izvoarelor îşi au originea tocmai în Retezatul Mic într-un perimetru carstic numit Scorota-Soarbele. Cercetările făcute cu ajutorul trasorilor clasici şi speciali au scos în evidenţă faptul că traseul subteran Soarbele-Izvoarele Cernei este cea mai lungă străpungere hidrologică subterană determinată până la ora actuală în România.
Ultima dar nu cea din urmă este zona cuprinsă între văile Motrului Sec şi ale Motrului Mare, unde se dezvoltă complexul carstic Muşetoaia care se întinde către miazănoapte până în apropierea Pietrei Mari a Cloşaniului. Pe aceste locuri poate fi admirată o mare varietate a formelor şi fenomenelor carstice constând în câmpuri de doline, cleanţuri, abrupturi, peşteri şi avene. Cele mai cunoscute sunt peşterile Martel şi Lazului precum şi peştera-aven de la Sohodoalele Mici.
Circulaţia subterană a apei este fenomenul cel mai interesant şi în acelaşi timp cel mai complex din zonă şi extrapolând pe un perimetru delimitat spre est şi vest. Se poate afirma că avem de-a face cu o circulaţie activă a apei în subteran, circulaţie favorizată de structura geologică a zonei (calcare carstificabile), precum şi diferenţele de cotă dintre văi.
Astfel consultând o hartă putem constata că Şuşiţa Verde este mai sus decât Şuşiţa Seacă care la rândul ei este mai sus decât Sohodolul. La rândul său acesta este mai sus decât Bistriţa cel mai apropiat râu spre vest, dar de care este despărţit de o zonă cu formaţiuni impermeabile ce nu au favorizat procesele de circulaţie a apei în subteran.
Participând la câteva dintre ecologizările desfăşurate în aceste perimetre (unde s-au adunat cantităţi impresionante de resturi menajere şi gunoaie lăsate la voia întâmplării) am rămas total dezamăgit de indiferenţa cu care aşa-zişi turişti tratează mediul ambiant întărindu-mi convingerea că mai presus de sancţiuni este nevoie de o profundă schimbare a mentalităţilor unora din semenii noştri. Totuşi până la această schimbare sunt necesare unele măsuri concrete cum ar fi delimitarea unor zone de protecţie în care să se interzică orice activităţi ce ar putea genera poluare.
Astfel din decantarea cunoştinţelor de specialitate se poate afirma că ar fi necesară instaurarea unor perimetre de protecţie hidrogeologică care să cuprindă suprafeţe ce asigură păstrarea condiţiilor naturale de circulaţie a apei în subteran.
O propunere făcută de cei care străbat zonele mai sus menţionate pentru practicarea alpinismului, escaladei, speologiei şi de ce nu a fotografiei montane ori speologice ar fi interzicerea campării turiştilor în zonele de intrare şi ieşire la suprafaţă a apelor carstice pentru a se evita pe cît posibil poluările accidentale făcute cu voie sau fără de aceştia.
Având în vedere că perimetrele carstice sunt dintre cele mai vizitate obiective turistice din judeţul nostru cu toate consecinţele legate de degradarea peisajului ambiental, printr-un turism civilizat în deplină armonie cu mediul ambiant aceste zone de o frumuseţe aparte vor putea continua să ne încânte şi pe viitor prin bogăţia fenomenelor carstice şi a diversităţii lor biologice.
Mugurel PETRESCU

Articolul Legende, evocări şi superlative din lumea de piatră a Jiului de Sus(II) apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Dintre acestea putem aminti Cheile Olteţului cu a lor Peșteră Polovragi cea mai lungă cavitate din Oltenia şi a cincea din ţară, unde explorarea galeriilor subacvatice a fost făcută şi este continuată de GEES București, Cheile Galbenului cu Peştera Muierilor prima cavitate electrificată şi amenajată pentru vizitare din ţară şi urme ale locuirii acesteia cu foarte mult timp în urmă pentru ca trecând de cealaltă parte a Jiului, ce în porţiunea grandiosului său defileu se constituie astăzi în cel mai nou parc naţional al României să menţionăm Cheile Sohodolului cu a sa multitudine de peşteri şi avene dintre care două deţin recorduri naţionale în materie, cîmpurile de lapiezuri şi depozitele de terra-rossa rarităţi la nivel european, precum şi un curios şi încă cercetat în totalitate fenomen de difluenţă subterană în peştera Gîrla Vacii.
Tot pe aceste locuri se mai păstrează urme ale locuirii de către oamenii preistorici a unor cavități (peșterile Popii şi Cioarei), enigme care nici în ziua de azi nu au fost complet elucidate (Inelul de Piatră al Sohodolului) şi legătura sa cu peșterile Pîrlajului şi Laptelui aflate pe creasta estică a Sohodolului, precum şi perimetrele Şuşiţa Verde şi Şuşiţa Seacă fiecare dintre ele cu particularităţile sale cu o cunoscută circulatie subterană a apei prin carst circulație favorizată de condiţiile specifice existente in zonă. Pentru cei interesaţi Gorjul dispune de un număr impresionant de peşteri, avene şi alte fenomene carstice (peste 2000) care sunt grupate în mai multe perimetre speologice. Mulţi dintre cei care vizitează aceste obiective ori pur şi simplu se află în vecinătate cu ocazia unor sărbători ori nedei lasă în urma lor mizerie să nu mai punem la socoteală intervenţiile ce se fac la maşini cu prilejul ieşirii la iarbă verde. Toate acestea împreună cu activităţile necontrolate ale localnicilor care nu de puţine ori consideră zonele carstice un fel de depozite pentru gunoiul din gospodării, cu toate că în ultimul timp s-a intensificat campania de conştientizare la nivel local şi în mass-media se pot constitui în focare de poluare a perimetrelor carstice şi nu numai dacă luăm în considerare şi apa care circulă prin carstul zonelor și care de multe ori este folosită de oameni şi animale.
Cheile Şuşiţei Verzi la o privire generală nu prezintă aspectul formelor carstice cu care suntem învăţaţi datorită faptului că sunt largi, iar delimitarea acestora este dificilă de realizat. Perimetrul de mai sus menţionat este delimitat la est de masivele Sturi, Feţîia şi Cioara, iar la vest de muntele Borzi. Şuşiţa Verde care se formează tocmai în apropierea vârfului Straja prin unirea mai multor pârâiaşe dintre care cele mai importante sunt Amaru şi Cartianu parcurge în prima parte a albiei sale o porţiune de roci impermeabile specifice zonei de creastă a Vulcanului pentru ca mai apoi să străbată perimetrul calcaros din componenţa platformei de eroziune Gornoviţa. Astfel prin trecerea apei prin cele două unităţi geologice se formează cele două porţiuni ale cheii. Lăţimea acestora este de 30-50m în porţiunea de şisturi şi granite ajungând la 150-200m în porţiunea străbătută în calcare.
Şuşiţa Verde curge de regulă pe toată lungimea cheilor, dar debitul ei scade sever în perioadele de secetă prelungită, precum şi printr-o puternică penetrare a apei în carst pe un perimetru ce începe de la confluenţa cu Pârâul Sec şi se termină în apropierea satului Curpen. Deoarece debitele pierdute nu se mai regăsesc în aval s-a determinat că acestea se deplasează subteran de la NE spre SV. În cadrul platformei de eroziune Gornoviţa formele carstice sunt bine reprezentate printr-o multitudine de peșteri şi avene, precum şi prin câmpul de lapiezuri din vecinătatea vârfurilor Leşu şi Cioclovina Vălarilor ce formează una dintre cele mai spectaculoase perimetre de eroziune endocarstice din Carpaţi.
Dâlma Cucutelor fenomenul cel mai reprezentativ din perimetrul Şuşiţa Seacă s-a format cu mult timp în urmă prin acţiunea de erodare a Şuşiţei Seci, precum şi a pârâului Valea Seacă.
Cursurile acestora au fost drenate în final pe un curs subteran ce are şi scurte apariţii la suprafată. Creasta Dâlmei Cucutelor însoţeşte cheile pe o lungime de mai bine de 3 km constituind versantul vestic. Acesta este format cu preponderenta din calcare puternic carstificate cu o mare varietate de fenomene specifice (cleanţuri, abrupturi, lapiezuri, peşteri şi avene). Se cuvine să amintim aici cele mai spectaculoase forme carstice Bidăroaia din Dîlma Cucutelor (-22m), avenul I (-12m), avenul F (-37m), precum şi Avenul Perseverenţei din Bordul Dobriţei (-88m). Dîlma Cucutelor poate fi parcursă parţial sau integral cu atenţionarea că accesul în avene va fi efectuat numai cu echipament potrivit şi dublat de solide cunoştiinţe legate de alpinismul subteran. Va urma
Mugurel Petrescu

Articolul Legende, evocări şi superlative din lumea de piatră a Jiului de Sus(I) apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Totuşi la ora actuală se consideră că pericolele subiective fac cele mai multe victime în munţi. Acest fel de pericole au geneza însuşi în subiect (în cazul nostru practicantul unui sport montan) şi depind în cea mai mare măsură de intelectul său. Un loc important îl ocupă ignoranța însoţită de neglijenţă și delăsare. Înainte de a face primul pas în practicarea sporturilor montane este neapărat nevoie să cunoaştem bine terenul de joc, muntele în cazul nostru sub toate aspectele sale, să ţinem cont de regulile “jocului” şi să învăţăm din experienţa altora. Dacă este posibil trebuie urmate cursuri de specialitate sub supravegherea unor instructori calificați. Experienţa se câştigă parcurgând la început trasee uşoare necesare formării deprinderilor de a învinge greutăţile, la început mai mici, iar cu timpul mai mari şi mai complexe. Nu trebuie să ne hazardăm de la început pe trasee lungi, dificile şi pe vreme nefavorabilă. Toate sporturile legate de munte necesită o bună condiţie fizică, iar aceasta se obţine prin antrenament pe “terenul de joc”, adică muntele în cazul nostru. O sursă importantă de pericole o constituie oboseala ce conduce la slăbirea rezistenţei fizice şi atenţiei cu neglijarea regulilor muntelui. În acest sens se poate aminti alimentaţia corespunzătoare pe munte şi trebuie acceptată ideea că nu trebuie să se ajungă până la epuizarea totală a resurselor fizice, ci alimentaţia să se facă raţional pentru a se completa caloriile consumate prin efort. Principalele aptitudini şi calităţi pentru practicanţii de sporturi montane sunt fie înăscute, fie dobândite prin şcoală şi educaţie. Pericolele obiective îşi au natura în ”obiect” deci în natura înconjurătoare. O mare atenţie trebuie acordată banalului mers mai ales pe porţiuni de iarbă ce alternează cu trepte stâncoase verticale. Adesea un traseu montan pare la prima vedere foarte simplu, dar în realitate el este extrem de periculos prin iarbă udă, porţiuni de muşchi umed şi chiar pasaje de stâncă înierbată. Nu mai puțin periculoasă este stânca friabilă, degradată de acţiunea agenţilor externi. Vizibil sau mai puțin orice stâncă suferă de pe urma factorilor externi şi acest lucru trebuie verificat de fiecare dată când avem de-a face cu porţiuni de stâncă friabilă. De asemenea, trebuie evitată dislocarea de pietre care pot constitui adevărate proiectile pentru cei aflaţi mai jos. Porţiunile de stâncă friabilă se pot recunoaște ușor după conurile de grohotiş aflate la baza lor. Alt pericol îl reprezintă îngheţul și dezgheţul succesiv care în munţii noştri se produce, de regulă, la sfârşitul iernii. Aceste fenomene ca şi ploile torenţiale pot provoca căderi de pietre izolate sau avalanşe până la dislocarea de lespezi întregi. Pentru parcurgerea unui traseu de escaladă un bun indiciu îl poate constitui stratificarea stâncii care poate fi înclinată în jos ca ţiglele de pe casă sau în sus ca o adevărată scară naturală. Stânca udă şi în special cea acoperită de mâzgă este cu mult mai alunecoasă decât cea uscată astfel că anumite pasaje care pe vreme bună se trec ușor în stare udă devin de netrecut. Un alt pericol nu mai puţin important îl constituie hipotermia. Apa în combinaţie cu frigul şi vântul chiar dacă nu coboară sub 00C poate provoca hipotermii. S-au înregistrat cazuri de hipotermie şi degerături chiar la temperaturi pozitive (+50C). Răcirea mâinilor până la amorţirea lor este deosebit de periculoasă diminuând siguranţa deplasării pe teren muntos. Vara în timpul averselor de ploaie este bine ca turiștii să se adăpostească în locuri fără pericol pentru descărcările electrice. De asemenea, în cazul pierderii orientării datorită ceţii este bine să aşteptăm până când vizibilitatea permite reluarea drumului fără să ne aventurăm şi să ne rătăcim. În toate aceste cazuri trebuie păstrat calmul şi trebuie evitată starea de panică.
Mugurel PETRESCU

Articolul Ghearele muntelui (2) apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Astfel iubitorii turismului şi nu numai pot alege dintre cele peste 35 trasee montane principale ori secundare, 4 zone speologice unde pot vizita şi de ce nu explora peşteri şi avene ori parcurge canioane, 3 perimetre de alpinism şi escaladă cu trasee omologate, zone amenajate pentru activităţi de zbor cu parapanta ori deltaplanul, trasee de mountain bike sau 4×4 şi, nu în ultimul rând, 2 trasee de coborâre pe ape repezi (rafting) din care unul cotat printre cele mai dificile la nivel naţional.De asemenea, la nivel județean este rulat cu succes programul România Gorj. Aventură ce are menirea de a prezenta oferta turistică gorjeană, precum și practicarea unor activități tip aventură sub supravegherea unor cadre atestate pentru acest gen de activităţi. Zona munţilor Vâlcan cuprinde 10 trasee turistice montane şi unul de creastă, două zone de interes agroturistic, precum și o zonă de alpinism și escaladă omologată (Cheile Sohodolului) unde cu câţiva ani în urmă s-a disputat chiar o etapă din Campionatul Naţional de Escaladă și Alpinism. Perimetrul Cerna- Mehedinţi–Godeanu este compus din 8 trasee montane pedestre, 3 trasee de creastă și două zone de interes ecoturistic (Padeș-Valea Mare şi Cerna Sat- Izvoarele Cernei). Masivul Parâng are în compunere 10 trasee montane pedestre şi 1 de creastă, 4 zone de interes ecoturistic (Lainici, Rânca, Baia de Fier şi Polovragi), 2 zone de alpinism cu trasee omologate şi una de schi (Rânca). Pentru cei interesaţi Gorjul dispune de un număr impresionant de peşteri şi avene ce sunt grupate în mai multe perimetre speologice (Polovragi, Baia de Fier, Lainici, Sohodol, Suşita Verde şi Suşița Seacă, Pocruia, Cloşani şi Motru Sec). O parte din cele peste 2000 cavităţi conţin forme şi fenomene carstice deosebite ce impresionează ochiul, Gorjul deţinând la acest capitol chiar două superlative naţionale (cel mai adânc puţ subteran şi cea mai mare stalagmită la două cavităţi localizate în masivul Pleşa Sohodolului), precum şi fenomene rare chiar la nivel european (câmpurile de lapiezuri dintre Șuşița Seacă şi Sohodol, depozitele de terra-rossa şi de ce nu Inelul de Piatră de pe Cheile Sohodolului pe unde se presupune că a fost vechiul curs al râului Sohodol de acum câteva milioane de ani, când apa nu începuse eroziunea calcarelor a ceea ce astăzi numim Cheile Sohodolului). Iată aşadar o bogată ofertă pentru cei îndrăgostiţi de munte, alpinism, escaladă speologie şi de ce nu canyoning, rafting, fotografie montană ori speologică. Totuşi înainte de a se avânta în practicarea sporturilor montane ca montaniard sau speolog cu experienţă fie ca învăţăcel trebuie să cunoaștem câteva lucruri despre riscurile ce pot apărea la tot pasul ignorarea acestora nefiind nicidecum o soluţie de luat în seamă. Câteva păreri sau haideţi să le zicem învăţăminte decantate din experienţa ghizilor montani ori de speologie profesioniști, montaniarzi cu mare experienţă în sporturile montane de vară şi iarnă, schiori experimentaţi ar putea fi luate în seamă cu precizarea că aplicarea corectă a acestora în teren ar putea salva o viaţă sau mai multe. Iată deci o prezentare succintă a acestora şi a modalităţilor de prevenire sau contracarare a efectelor nedorite. Majoritatea sporturilor montane sunt considerate activităţi extreme. În cursul practicării acestora doza de pericol poate fi mai mare sau mai mică în funcţie de activitatea desfăşurată. Prin cunoştinţe și pregătire participanţii caută să reducă această doză la un nivel cât mai mic. Limita personală a responsabilităţii nu o cunoaște cu exactitate decât cel în cauză. Această limită scria un cunoscut alpinist exclude acel domeniu al sporturilor montane ce se identifică cu un joc de noroc. Aici se situează activităţile umane caracterizate prin pericole obiective: escaladele la care predomină de la început condiţiile meteo proaste, escaladele la care echipamentul nu corespunde scopului propus, acolo unde ambiția și teribilismul fac ca limita posibilităților proprii să fie uitate și în fine mersul solidar pe munte.
(Va urma)
Mugurel PETRESCU

Articolul Ghearele muntelui (1) apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Oamenii trec cu frică prin dreptul gurii întunecate și friguroase a unei peşteri, cu spaimă pe lângă deschiderea ce se cască monstruoasă spre cer a peşterilor verticale denumite avene. Pentru ei lumea peşterilor este necunoscută, motiv de superstiţie şi fabulaţie. Pentru cel ce a avut posibilitatea de a face o vizită într-o peşteră comercială, ea este un muzeu natural pe care îl vizitezi în concediu. Dar spre deosebire de castele şi muzee, peştera rămâne o mică aventură, căci dincolo de lumea de frumuseţi stranii, de bogăţii fără aderență în cotidian din ea parcă răzbate un suflu de sălbăticie, ea transmite mesajul tainic al unor vremi trecute şi al unor titanice forţe telurice pe care îl percepe chiar şi vizitatorul ocazional. În sfârşit pentru speolog peştera este obiectul pasiunii sale, misterul pe care el este chemat să-l dezlege. În oricare din aceste ipostaze peşterile constituie o lume aparte ce nu poate fi ignorată, o lume a misterelor pentru a cărei destrămare au trudit mulţi, au fost înfruntate pericole, s-au dat lupte, s-au investit forţe materiale şi umane mergând până la sacrificii de vieţi. Peştera este un univers de tenebre: o lume aspră, neprimitoare, monotonă, dar şi frumoasă cu frumuseţi gingaşe sau peisaje cutremurătoare: bulevarde subterane şi ţevi prin care de-abia te strecori târâş, râuri a căror apă se pierde tăcută în beznă, lacuri cu apă neagră nemişcată, puţuri înfricoşătoare fără tavan şi fără podea, minerale rare, animale ciudate adaptate la viaţa subterană un imens gol umplut cu tot ce poate oferi natura, şi mai ales, omul în bine şi în rău. Cele de mai sus reprezintă o înregistrare statistică, o imagine statică a acestei lumi subterane. Să încercăm să vedem dincolo de ea realitatea dinamică, cea care dă sens acţiunilor noastre. Fiecare peşteră cucerită este un triumf al omului, al luptei de cunoaştere, al luptei de a învinge în condiţiile cele mai grele. Şi este semnificativ că această luptă a atins apogeul în momentul când nu mai este în joc nici un interes material, nici un profit. Ce îi determină pe unii oameni ca după lucru în loc să se odihnească să coboare sub pământ pentru a ieşi extenuaţi? Ce-i face pe aceşti oameni să prefere curăţeniei şi căldurii unui cămin noroiul, frigul şi umezeala? De ce în loc să stea comozi în faţa televizorului sau a unei cărţi preferă să-şi rişte viaţa prin puţuri ameninţătoare sau prin galerii alunecoase? Să medităm asupra acestor întrebări şi când vom găsi răspunsul ne vom da seama că nu este inutil a avea o peşteră, cum nu este inutil nimic din ce face omul pentru a împinge limitele cunoaşterii cât mai departe, chiar dacă acel departe este sub pământ şi în întuneric.
Mugurel Petrescu

Articolul Meditaţii – Lumea lui Hades apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

-SĂ NU MURDĂRIM PEREŢII PEŞTERILOR – ei nu sunt făcuţi pentru a ne iscăli şi a-i mâzgălii.

-SĂ NU LUĂM AMINTIRI DIN PEŞTERĂ – peştera se urâţeşte şi sărăceşte treptat devenind neinteresantă.

-NU TREBUIE SCOASE LEMNELE PUTREDE, GUNOIUL DE LILIAC SAU ARGILA LIPICIOASĂ – aceasta înseamnă a elimina substratul necesar vieţuitoarelor, a le lăsa să piară fără hrană.

-ÎN SCHIMB TREBUIE SCOASE RESTURILE INUTILE ARUNCATE DE TURIŞTI FĂRĂ CONŞTIINȚA ECOLOGICĂ – adică tot ce nu poate putrezi.

-NU TREBUIE SĂ COLECTĂM ANIMALE CAVERNICOLE – luate din mediul lor de viaţă şi scoase la lumină, acestea mor şi se ajunge până la dispariţia definitivă a firavei şi rarei faune cavernicole.

-SĂ SE EVITE MERSUL LA VOIA ÎNTÂMPLĂRII PRIN PEŞTERă CU SURSE DE LUMINĂ IMPROVIZATE SAU FUMEGÂNDE – prin peşteră se merge în şir indian cu un cunoscător al peşterii în frunte, fiecare având o sursă sigură de lumină.

– SĂ NU PĂTRUNDEM ÎN SUBTERAN DE UNUL SINGUR, DAR NICI ÎN GRUPURI MAI MARI DE CINCI PERSOANE – mersul de unul singur nu este recomandat pentru securitatea noastră, iar la cel în grupuri mari, gălăgioase, pierdem acel mesaj pe care ni-l transmite întunericul şi liniştea, tulburată doar de căderea picăturilor de apă. Câţi dintre noi se gândesc când vizitează o peşteră că orice intervenţie în necunoştinţă de cauză, poate distruge fragilul echilibru biologic şi declanşa fenomene ireversibile, cu consecinţe grave, mergând până la distrugerea gingaşei și rarei faune cavernicole? Să nu uităm că nouă celor care intrăm în aceste adevărate oaze în carst, ne revine marea răspundere de a păstra intacte comorile din bezna veşnică, ele fiind un izvor de cunoştinţe deopotrivă pentru noi, cât şi pentru generaţiile viitoare. Să pătrundem deci în peşteră, în acest sanctuar viu al naturii cu respectul cuvenit ca într-un mare muzeu ce poate fi vizitat numai de cei ce ştiu să îl preţuiască.
Mugurel Petrescu

Articolul Câteva recomandări privind protecția mediului cavernicol apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Iată câteva observaţii din experiența mai multor generații de cunoscători ai muntelui demne de luat în calcul pentru cei ce doresc să facă o incursiune montană în această perioadă:
-Odată cu creşterea pantei creşte şi pericolul de avalanşe. Pantele cu o înclinaţie mai mică de 20 de grade sunt de regulă sigure exceptând cazul când se află la baza unei pante abrupte.
-Pantele cu împăduriri împiedică de obicei producerea avalanşelor fără ca pericolul să fie eliminat în totalitate.
-Cu cât baza unei pături de zăpadă sau suprafaţa acoperită de zăpadă este mai netedă cu atât mai uşor sunt îndeplinite condiţiile de alunecare a zăpezii chiar pe pante mai puţin înclinate.
-O pantă a unui versant montan este cu atât mai periculoasă cu cât este mai uniformă şi fără trepte de relief. Acestea impun o prudenţă deosebită în parcurgerea lor.
-Jgheaburile şi porţiunile din apropierea lor sunt periculoase pentru că există posibilitatea declanşării unor avalanşe succesive din mai multe părţi.
-Trasee relativ sigure sunt spinările muntoase, muchiile şi crestele montane.
-Pe partea versanţilor adăpostiţi de vânt se pot afla adesea aglomerări de zăpadă de cele mai multe ori în echilibru instabil cu pericol permanent de declanşare a unei avalanşe.
Pericolul de declanşare a avalanşelor trebuie luat în calcul şi evitat întotdeauna. Toate celelalte considerente trebuie să fie subordonate securităţii participanţilor la acţiunile montane de iarnă. În timpul parcurgerii traseelor de iarnă dacă se cunosc locurile favorabile declanşării avalanşelor acestea trebuie ocolite chiar dacă trebuie parcursă o distanţă mai mare şi pierdut mai mult timp. Dacă nu se poate stabili cu precizie că o pantă este favorabilă declanşării unei avalanşe sau nu, aceasta trebuie ocolită şi considerată suspectă. Pe durata parcurgerii traseelor de iarnă se pot folosi spinările de munte, precum şi convexităţile pantelor, evitându-se jgheaburile, şanţurile, precum şi pantele aflate sub cornişe. Pe timpul deplasării se vor evita schimbările bruşte de direcţie. În caz de necesitate se pot folosi chiar crestele atât pentru urcuş, cât şi pentru coborâş. De asemenea, se va respecta distanţa dintre participanţi la efectuarea traseelor. Aceasta trebuie calculată astfel ca la un moment dat un singur montaniard să se afle în zona suspectă de avalanşe. Pentru iubitorii activităţilor montane pe timp de iarnă o altă problemă ce ar trebui tratată cu maximă seriozitate este combaterea frigului şi a efectelor sale. Aceasta se poate face în principal printr-o îmbrăcăminte şi o încălţăminte adaptată anotimpului, precum şi printr-o alimentaţie echilibrată caloric cu interdicţia consumului de băuturi alcoolice pe durata acţiunilor pe munte. Îmbrăcămintea are rolul de a proteja corpul şi capul împotriva frigului prin efectul izolator. Hainele împiedică pierderile de căldură din corp şi în acelaşi timp împiedică pătrunderea aerului rece. Cea mai bună izolaţie termică se obţine prin învelişurile de aer între piesele echipamentului. În acest sens două sau trei obiecte de îmbrăcăminte de corp sunt preferabile uneia mai groase datorită măririi numărului de straturi de aer izolant. Un factor de o importanţă deosebită îl reprezintă vântul. Un vânt puternic creează o temperatură mult mai scăzută decât cea reală. Pentru combaterea efectelor sale este indicată folosirea echipamentelor protectoare de vânt (suprahanorac şi suprapantaloni). Protecţia capului (unde pierderile calorice ale corpul uman pot ajunge pe timp de iarnă la 50%) se face în funcţie de temperatură cu căciuliţă sau passe-montagne. Unele dintre cele mai expuse părţi ale corpului la frig sunt extremităţile membrelor. Mănuşile indicate pentru combaterea frigului sunt cele cu un singur deget. Încălţămintea trebuie să fie puţin mai largă pentru a se putea încălţa mai multe perechi de ciorapi preferabili de bumbac şi lână.Îmbrăcămintea şi încălţămintea pot oferi o protecţie eficientă împotriva frigului numai în stare uscată. Umezeala poate proveni atât din exterior (zăpadă sau ploaie), precum şi din interior (transpiraţie). Pentru combaterea transpiraţiei este necesar ca îmbrăcămintea să permită o bună respiraţie a corpului (să nu fie total impermeabilă).
Mugurel PETRESCU

Articolul Atenţie la avalanşe! (2) apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Trebuie făcută mențiunea că la ora actuală județul nostru are o zonă de schi cu amenajările necesare (Rânca), două trasee principale de creastă (Parâng și Vîlcan) și alte două secundare (Godeanul și Cernei în partea de nord-vest), mai multe perimetre pentru turism, alpinism, escaladă, speologie, precum și câteva zone de interes local unde se practică sporturi de iarnă. Activitățile, ce se desfășoară în acele locuri (trasee de deplasare la și de la locurile de alpinism/escaladă, gura peșterilor ori trasee de iarnă pe schiuri sau pedestre), intră și ele sub incidența riscului de declanșare a unor avalanșe. Acesta poate fi de multe ori fatal dacă nu se respectă normele de securitate montană pe timp de iarnă ori sfaturile şi indicaţiile ghizilor montani ori a echipajelor Salvamont prezente în zonele cu potenţial pericol. În opinia specialiştilor ce studiază mişcările zăpezii nu se poate spune cu exactitate că există zone propice producerii acestor fenomene naturale, ci condiţii meteorologice şi perioade favorabile în care poate apărea pericolul acut de declanşare a avalanşelor chiar pe pante considerate până atunci sigure.
Aprecierea acestora se poate face după mai multe considerente:
-Încălzirea vremii după perioadele geroase are influenţă asupra tasării şi coeziunii straturilor de zăpadă făcându-le apoase şi alunecoase.
-Ninsorile abundente creează pericolul avalanşelor. Acest pericol scade când zăpada nou depusă s-a tasat şi s-a “sudat” de straturile vechi. Ninsorile abundente însoţite de vânt dau naştere pericolului deplasării plăcilor de zăpadă. Când nu se poate aprecia dacă o pantă înzăpezită poate cauza avalanşe aceasta va fi considerată suspectă şi ocolită cu grijă chiar dacă prin acest lucru se va cheltui timp sau energie în plus. Oricum în opinia practicanţilor cu experienţă în sporturile de iarnă prudenţa în aceste cazuri este cea mai bună protecţie pentru cei ce nu doresc să transforme un sejur în peisajul hivernal al muntelui într-o tragedie. “Zăpada albă şi nevinovată nu este un lup în blană de oaie, ci un tigru în blană de miel” nota într-o lucrare cunoscutul montaniard Rheinold Messner. De la bun început trebuie precizat, scria același autor că o tură alpină de iarnă se deosebeşte fundamental de o excursie făcută într-o zonă montană. Cei fără experienţă este recomandabil să se limiteze în parcurgerea unor trasee uşoare şi să evite pe cât posibil zonele cunoscute cu pericol de producere a avalanşelor. Nu este indicată parcurgerea unor trasee de iarnă cu un număr exagerat de participanţi, deoarece timpul necesar depăşirii unor porţiuni riscante creşte proporţional cu numărul acestora. Nu este recomandată nici parcurgerea unui traseu de iarnă de către un singur montaniard chiar dacă are o mare experienţă în acest sens. Orice accident cât de mic în cazul de faţă poate avea consecinţe dintre cele mai grave, ca să nu mai vorbim de faptul că dacă e prins într-o avalanşă este aproape întotdeauna pierdut. Pericolul de avalanşe nu apare decât rareori simultan pe versanţi diferiţi într-un masiv montan, de aceea trebuie să se ţină cont de previziunile meteo, precum şi de indicaţiile salvamontiştilor care cunosc cel mai bine muntele. Producerea avalanşelor depinde de teren, dar de o importanţă majoră sunt stratificarea straturilor de zăpadă, precum şi condiţiile meteo. Condiţiile zăpezii depind de felul şi structura straturilor de zăpadă căzută într-o perioadă determinată de timp. Zăpada cade pe munte ca de altfel peste tot în straturi. După un timp acestea devin suprafeţe de alunecare pentru straturile nou depuse. Alunecarea straturilor de zăpadă sub formă de avalanşe se produce atunci când acestea nu mai au aderenţa necesară sau la trepidaţii produse din diverse motive. Plăcile de zăpadă reprezintă cauza cea mai ascunsă şi mai periculoasă a declanşării avalanşelor, deoarece sunt foarte greu de identificat chiar de către montaniarzii cu experienţă. Acest pericol poate persista timp îndelungat chiar dacă semnele caracteristice lipsesc la prima vedere. Avalanşele produse în plăci sunt declanşate în cea mai mare parte de schiori. Pericolul poate fi diminuat dacă se cercetează cu atenţie zona unde se doreşte a se schia sau poate fi eliminat dacă se folosesc pentru schi pârtiile special amenajate în acest scop.
MUGUREL PETRESCU
(Va urma)

Articolul Atenţie la avalanşe! (1) apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Neaua, ce s-a aşternut prin unele zone ale noastre cu toată splendoarea sa, a constituit tot atâtea motive pentru iubitorii naturii din această perioadă de a evada fie şi pentru câteva ceasuri în decorul hibernal aşternut pe meleagurile Jiului de Sus. Principalele rute ale Gorjului curăţate  de instituţiile de resort m-au determinat să fac o tură pe sub poalele Vâlcanului,  cunoscut drept “drumul mic de sub munte” în comparaţie cu traseul din umbra Parângului  (cu al său Parângul Mare cunoscut pentru frumuseţea sa drept Acoperişul Olteniei – cel mai înalt vârf din Oltenia şi al cincilea din ţară).  În pofida celor care preferă perioadele estivale şi o excursie ori drumeţie prin peisajul feeric al anotimpului hibernal are frumuseţea sa.  Atmosfera curată, peisaje ce te pot lăsa  “cu gura căscată” şi, nu în ultimul rând, atmosfera de iarnă din locurile aflate de o parte sau alta a Parângului şi Vâlcanului revigorează organismul şi produc acea încărcare a bateriilor de care vorbeşte toată lumea.  Păcat că la noi o parte din popasurile ori cabanele de  sub Vâlcan s-au desfiinţat din motive mai mult sau mai puţin cunoscute şi aici primul care îmi vine în minte este complexul de pe Sohodol (Bucium parcă se chema unde  se organizau frecvent revelioane, banchete şi, nu în ultimul rând, concursuri de orientare ori turism specializat să nu mai vorbim de frumuseţea locurilor ori importanţa fenomenelor carstice la nivel naţional şi nu numai). Mi-am adus aminte că prin aceste locuri şi puţin mai departe (la Boroşteni) există peşteri unde s-au descoperit cele mai vechi urme ale locuirii oamenilor din Europa, precum şi pe Sohodol într-o cavernă (nu o să spun eu unde, dar este cunoscută specialiştilor) unde există spun unii cele mai vechi desene rupestre tot din Europa.  De multe mii de ani “Vânătorul Neolitic” cum este cunoscut desenul veghează asupra văii măsurând scurgerea timpului unde secolele sunt adesea  unitatea de bază. Or să întrebe poate mulţi de ce nu se face cunoscut locul pentru a putea fi vizitat? Nimic mai simplu de răspuns.  În spiritul tradiţiilor noastre mioritice pe lângă vizitatorii de bună credinţă or să apară şi o groază de “cocalari”, care or să vrea musai să pună ei mâna ori să dea cu degetul, iar dacă s-ar putea chiar să ia o bucăţică să o ducă acasă. Şi atunci în cel mai scurt timp din desenul făcut cu mult timp în urmă poate de un vânător ce a avut noroc la vânătoare, ca un semn de succes  ori de venerare a spiritelor acelor vremi s-ar alege praful. Dar haideţi că ne-am depărtat de subiectul nostru. Chiar dacă vremea este rece, iar  stratul de zăpadă poate constitui un impediment la deplasare să nu ne speriem de o excursie fie şi de câteva ceasuri în decorul hibernal.  Cu siguranţă, dacă vor fi respectate legile nescrise ale muntelui  ne vom doza traseul şi implicit efortul după posibilităţi mica noastră ieşire în natură ne va revigora şi, nu în ultimul rând, ne va face să ne simţim mai încărcaţi energetic pentru o bună  perioadă.  Iar dacă vom prinde atmosfera clară  vom realiza şi nişte imagini pe care  le vom revedea la vară în perioadele caniculare şi atunci, cu siguranţă, că ne vom simţi mai răcoriţi.
Mugurel PETRESCU

Articolul Iarna în munţii Gorjului apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Cum vă spuneam am parcurs traseul fie că a fost cu zăpadă (evident cu problemele inerente mersului de iarnă), dar şi în plin sezon canicular cu temperaturi ce scădeau puţin abia în porţiunea înaltă ori în pădurile de brad. Dar o traversare de la Obârşia Cloşani spre Herculane cu ieşirea la Orşova şi finalizarea la Drobeta Turnu Severin în care toamna să pot (mai bine zis) să am privilegiul să văd (şi să imortalizez pe camera foto) o veritabilă simfonie a culorilor şi a fenomenelor meteorologice, ce pe oricine îl pot lăsa „cu gura căscată” încă nu am avut ocazia. Dacă la plecarea din Târgu-Jiu până la Tismana vremea a fost închisă chiar cu scurte episoade de ploaie la intrarea în Baia de Aramă şi o scurtă porţiune după aceea, cerul parcă s-a limpezit puţin. Ieşirea soarelui din pâlcurile de nori pentru o scurtă perioadă în condiţiile „ruginirii” pădurilor de foioase în contrast cu zonele de conifere ofereau celor ce au avut privilegiul de a se afla în zonă peisaje de vis. Şi ca un făcut în apropiere de Obârşia Cloşani când vremea parcă dădea semne de înseninare zăresc întocmai ca într-o stampă japoneză cu Fuji Yama creasta Godeanului împresurată de o mantie de ceaţă şi nori, ce îi dădea un aspect de-a dreptul mistic.
Urcuşul şi trecerea în partea cealaltă pe Valea Cernei pe lângă troiţa din culme şi cu nişte peisaje formate din amestecul de ceaţă şi nori, adevărate bijuterii ale naturii imortalizate pe memoria camerei foto şi mirarea că în Valea Cernei vremea s-a înseninat fotografiile făcute cu lacul de acumulare Prisaca, pensiunile din zonă şi de ce nu cu cele 7 Izvoare Calde putând fi lesne asemuite cu peisajele tiroleze pe care le vedem aproape zilnic pe canalele de călătorii la televizor.
Ei şi cum vă spuneam cu schimbările spectaculoase de vreme după ce trec de Herculane şi mă îndrept spre Topleţ pentru a ajunge la Orşova, iar se înnorează, iar apropierea de Orşova vremea mohorâtă mă face să cred că vom avea parte de câteva reprize de ploaie. Dar surpriză odată de apropierea Dunării o ceaţă discretă învăluie pe toţi cei ce în aceste zile au vrut să viziteze golful Cernei precum, zona navigabilă şi a şantierului naval de aici. Şi iarăşi câteva fotografii făcute în aceste condiţii de schimbări spectaculoase ale vremii vor constitui poate pe viitor tot atâtea repere ale frumuseţilor naturii ce doar ocazional şi cu ceva noroc pot fi surprinse de obiectivul aparatului de fotografiat în aceste zile autumnale.
Am mai spus-o cu altă ocazie şi mă văd nevoit să repet. Un traseu peste culmea Godeanului cu ieşirea spre Herculane şi Orşova ori spre Cerna Sat şi de ce nu până la Izvoarele Cernei ori Pasul Jiu – Cerna ar trebui parcurs de fiecare gorjean întocmai ca un pelerinaj. Peisaje mirifice, locuri noi, oameni ospitalieri şi binevoitori şi, nu în ultimul rând, forme şi fenomene ale naturii ce te pot lăsa „perplex”, iată numai câteva dintre atributele ce se pot constitui în tot atâtea motive de a parcurge acest veritabil sanctuar al naturii şi a-i desluşi tainele şi frumuseţile pe care natura le-a pus cu generozitate în împărăţia de piatră a Godeanului.
Mugurel Petrescu

Articolul Godeanul – simfonie de culori în cumpăna toamnei apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Articolul Toamna prin ţinutul izvoarelor apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Scocul Jiului de Vest, Surducul Defileului Jiului, peşterile Alunii Negrii, de Corali şi, nu în ultimul rând, lumea aproape ireală a avenelor, cleanţurilor şi cheilor formate pe cursul său ori a afluenţilor acestuia pot constitui tot atâtea impulsuri în a parcurge şi de ce nu a explora aceste locuri de o frumuseţe şi un pitoresc aparte.
Ascunse în inima pădurilor şuviţe de apă, ce coboară din piatră-n piatră, se adună şi luându-şi parcă rămas bun de la locurile de origine o pornesc la vale. Întreaga zonă este de o frumuseţe şi o sălbăticie ce impresionează ochiul. Porţiunea în care râul se strecoară prin lumea de linişte a muntelui îi poartă pe cei ce se încumetă să pătrundă pe Jiul de munte printr-o lume aproape ireală de forme şi fenomene carstice, precum şi peisaje desprinse parcă din basme.
Jiul de Vest îşi adună apele din cetăţile de piatră ale Retezatului şi Vîlcanului, în timp ce Jiul de Est coboară de pe înălţimile Parângului şi Şureanului. Perimetrele din vecinătatea celor două Jiuri pot oferii satisfacţii şi celor mai exigenţi speologi, montaniarzi ori simpli turişti. De asemenea, pe parcursul lor pot fi observate ruinele mai multor întărituri ori turnuri de veghe care de-a lungul vremurilor au avut rol de puncte de protejare precum şi de vamă la trecerile peste munte.
Unul dintre cele mai vechi documente unde se pomeneşte despre Valea Jiului este un act emis de regele Vladislav al Ungariei către cneazul Mihail Cânde ce datează din anul 1499. Lipsită de terenuri prielnice pentru agricultură de-a lungul Evului Mediu Valea Jiului nu a avut o populaţie numeroasă în comparaţie cu Ţara Haţegului de pildă. Doar odată cu descoperirea primelor zăcăminte de cărbune „valea” cunoaşte o dezvoltare economică şi demografică.
Legenda spune că descoperirea zăcămintelor de cărbune ar fi fost întâmplătoare. Acum mai bine de două veacuri o armată austriacă apăra Vîlcanul de o unitate otomană ce încerca să pătrundă în Ardeal. Noaptea fiind rece soldaţii austrieci au făcut focuri în tranşee. Comandanţii lor îngrijoraţi că le-ar putea fi trădate poziţiile au dat ordin ca focurile să fie imediat stinse. Dar în zadar au încercat soldaţii s-o facă. Se aprinseseră zăcămintele de cărbune ce se aflau acolo demult timp neştiute de nimeni. Atunci, mai spune legenda unul dintre comandanţii austrieci a avut o idee ce la final i-a pus pe fugă pe turci. A adunat grămezi mari de cărbuni şi le-a dat foc. Turcii speriaţi că a luat foc muntele în jurul lor s-au speriat şi au fugit.
În perioada următoare oamenii locului au uitat de bogăţiile ce le ascundeau munţii de lângă ei. Doar vânătorii de prin partea locului când plecau cu prada ce-o vânau încărcau în căruţe şi „piatră neagră” pe care o duceau fierarilor şi potcovarilor din zonă. Întâmplarea a făcut ca doi saşi ce veniseră la vânătoare tocmai din Braşov să dea peste cărbune şi să intuiască o mare afacere. Ei au obţinut mai multe concesiuni şi în anul 1850 au înfiinţat primele societăţi de exploatare a cărbunelui la Vulcan şi Petroşani. Odată cu construcţia căii ferate Simeria-Petroşani din anul 1870 afluenţa în „vale” se măreşte, iar odată cu apariţia societăţii „Salgo-Torjan” din anul 1874 exploatarea cărbunelui este extinsă şi la Livezeni, Lonea şi Petrila. După Primul Război Mondial se înfiinţează societatea „Petroşani” odată cu aceasta fiind estimate şi primele rezerve de cărbune de pe acele locuri.
La final iată câteva date despre cele două Jiuri: Cel de Vest are o lungime de 51km și un bazin hidrografic de 534 kmp. Izvorăşte din Retezatul Mic dintr-o căldare glaciară aflată la o altitudine de 1760m. Jiul de Est are o lungime de 28 km, iar bazinul său hidrografic se întinde pe 479 kmp. Se naşte între masivele Şureanului şi Parângului, mai precis la Culmea Şureanului.
Jiul de Vest şi cel de Est îşi unesc apele la Livezeni-Iscroni dând naştere Jiului Mare ce la rândul său până la vărsarea în Dunăre adună apele mai multor afluenţi având un debit aproximativ de 86mc/ sec (acesta putând varia în funcţie de condiţiile atmosferice ori climatice periodice). Trebuie făcută precizarea că în porţiunea între Bumbeşti şi Livezeni Jiul formează un defileu în lungime de 33km în opinia multora cel mai spectaculos defileu format pe râurile interioare din ţara noastră. Astăzi se constituie în Parcul Naţional Defileul Jiului aflat în cea mai mare parte pe teritoriul gorjean.
Mugurel Petrescu

Articolul Jiul, în cătarea vremii apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Relieful zonei este dominat de platforma de eroziune Gornoviţa (denumire dată încă de la începutul sec. 20 de reputatul geograf francez Emmilian de Martonne după efectuarea unor serii de observaţii și cercetări). În cadrul acesteia se pot distinge 2 nivele:

-platforma inferioară (Gornoviţa 1) localizată între 400-750m cu o înclinare mică, lasă impresia unei terase situată aproape de zona depresionară subcarpatică. Acest fapt a făcut posibil dezvoltarea reliefului carstic la o scară mult mai mare faţă de restul perimetrului
-platforma superioară (Gornoviţa 2) localizată între 750-1100m este bine delimitată în teren, iar înclinaţia sa este mult mai accentuată;
Între 1100-1500m se dezvoltă platforma de eroziune Râul Şes, cel mai înalt nivel carstic al secţiunii sudice a masivului montan;
Pe suprafaţa acestor platforme de eroziune relieful exocarstic este bine reprezentat prin chei, doline și lapiezuri.

– când traversează zone calcaroase râurile şi afluenţii acestora formează chei. Dintre acestea cele mai cunoscute sunt: Cheile Sohodolului, Cheile Şuşiţei Seci şi Cheile Şuşiţei Verzi. Cheile Sohodolului sunt cele mai lungi dezvoltându-se pe o lungime de aproximativ 12km (între Poiana Contului şi nordul comunei Runcu). Pe parcursul acestora existenţa unor roci mult mai dure cum ar fi granitele şi şisturile cristaline au produs în două locuri întreruperea formării fenomenelor carstice.

-dolinele sunt caracteristice platformei Gornoviţa 1, unde şi cunosc o mare densitate, cele mai reprezentative fiind localizate la est şi la vest de Şuşiţa Seacă. Pe platforma Gornoviţa2 densitatea acestora este mai redusă pentru ca în perimetrul platformei Râul Şes să lipsească aproape în totalitate
-lapiezurile au, de asemenea, o reprezentare numeroasă în cadrul platformelor de eroziune Gornoviţa 1 si 2, unde acestea pot fi observate şi în diversele lor faze de evoluţie Câmpuri de lapiezuri bine conservate se pot vedea în Tufoaia, Măgura, Babele, pe partea vestică a Văii Deleşului, precum şi în apropierea vârfurilor Leşu și Cioclovina Vălarilor, unde formează cea mai spectaculoasă zonă de lapiezuri din Carpaţii Meridionali.
Mugurel Petrescu

Articolul În crugul toamnei – Prin lumea carstului gorjean apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

De asemenea, doream să mai văd dacă unii dintre localnici mai aruncă în albia râurilor resturile din gospodării, precum şi molozurile rezultate din modificările ori construcţiile gospodăriilor ori anexelor proprii. În aceste perimetre este impetuos necesar ca deversarea deşeurilor menajere să nu mai existe pentru a se preveni contaminarea apei ce pătrunde în fisurile carstice de pe traseu ieşind şi implicit existând posibilitatea de a contamina şi alte râuri cu care dată fiind multitudinea de canale carstice mai mari ori mai mici ce fac legătura între acestea. Aşa că am făcut o tură mai mare pe Sohodol până mai sus de fostul complex turistic Bucium(părăsit de ani buni) aproape de peştera Pătrunsa. De data aceasta am fost neplăcut surprins să constat că o parte dintre demersurile realizate în cadrul Programului Natura 2000-Nordul Gorjului de Vest fuseseră vandalizate. Indicatoare care informau potenţialii turişti cum să se păzească de periculoasa muşcătură a viperei ori a scorpionului carpatin existent în zonă fuseseră distruse. La fel şi un panou de plastic cu păsările, plantele şi animalele existente în acel perimetru fusese spart probabil de indivizi reduşi mintal care îşi încercaseră abilităţile la box pe acesta. Păcat de el pentru că deşi merg pe Valea Sohodolului de peste 30 de ani m-am oprit de câteva ori în preajma acestuia pentru a admira pozele cu vietăţile surprinse în diverse ipostaze ale vieţii lor. Curăţenia în schimb pe zona mai sus menţionată la trecerea mea pe acolo era bună sub aspectul că nu am întâlnit deşeuri ori reziduuri ale activităţilor umane aruncate prin acele locuri.
Trebuie menţionat (pentru a nu ştiu câta oară) că păstrarea curăţeniei şi evitarea deversării în apă a oricăror poluanţi nu este un moft al nimănui şi nu monitorizăm fenomenul pentru a ne băga singuri în seamă, ci în toate perimetrele unde apa parcurge zone de infiltrare în carst se produc pierderi apele apărând de regulă la întâlnirea spre aval a unor straturi impermeabile unde nu mai poate dezvolta multitudinea de canale subterane prin care apa să circule şi atunci este nevoită să iasă cu tot debitul la suprafaţă. Iar pentru partea de nord a judeţului nostru câteva dintre aceste izbucuri (cel mai cunoscut fiind Gâlciomiţa din nordul comunei Runcu) sunt folosite atât la alimentarea cu apă a Târgu-Jiului, cât şi a localităţilor din Dolj prin sursa de la Izvarna.
În rest jocul luminii cu muntele ori cu apa când este căci la trecerea mea pe acolo nu era lucru normal pentru că dacă ne aducem aminte Sohodol în limba slavă înseamnă “vale seacă” cursul revenindu-şi în perioada următoare în urma unor ploi cu căscăduţele şi iureşul vioi al curentului specific apelor de munte.
Nu în ultimul rând, sunt de remarcat peisajele care au inspirat o serie de regizori în realizarea mai multor filme istorice pe aceste locuri.
Iată deci numai câteva din atributele ce fac din aceste perimetre veritabile oaze de frumuseţe în care liniştea locului este tulburată numai de susurul Sohodolului atunci când apa curge pe albia sa culminând cu porţiuni de unde aceasta sclipeşte diamantin sub razele soarelui unde după cum vă spuneam cu puţin timp în urmă au fost filmate secvenţe şi chiar filme artistice româneşti legate de trecutul ori istoria acestor locuri.
Mugurel PETRESCU

Articolul Preumblări autumnale – Pe Valea Sohodolului apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

De la bun început trebuie să remarc faptul că la ora prezenţei mele prin acele locuri  nu am întâlnit pe tot parcursul traseului gunoaie, resturi menajere ori de materiale de construcţii abandonate.

Un lucru bun zic eu dacă este să mă raportez la celelalte obiective turistice din care unele (prezentate la vremea lor) veritabile gropi de gunoi în miniatură şi unde voi continua să merg pentru a semnaliza prin media derapajele de la normele de protejare a factorilor ambientali locali.

Circulaţia subterană a apei în acest perimetru constituie şi la ora actuală fenomenul cel mai complex şi în acelaşi timp cel mai interesant.

Această circulaţie este favorizată de constituţia geologică a locului (în cea mai mare parte calcare carstificabile), precum şi de particularităţile complexului carstic delimitat de Sohodol şi Şuşiţa Verde.

Astfel cea mai mare parte din apa izvoarelor Cucute şi Bordului, după un scurt traseu de suprafaţă pătrund în subteran şi după o circulaţie subterană determinată de hidrologi pe direcţia NE-SV ajung în perimetrul Cheilor Sohodolului, mai precis în sectorul Nările, Gîrla Vacii, Cuptor şi chiar mai departe, unde împreună cu pierderile din zona carstică a Sohodolului dau naştere izbucurilor Albulescu şi Balaurul.

Creasta Dîlmei Cucutelor, fenomenul carstic cel mai reprezentativ din perimetrul Şuşiţei Seci însoţeşte cheile pe o lungime de aproximativ 3 km constituind versantul lor vestic şi fiind formate în cea mai mare parte din calcare puternic carstificate cu o mare varietate de cleanţuri, abrupturi, lapiezuri şi alte fenomene carstice.

În opinia speologilor de la Clubul Emil Racoviță din Bucureşti care în perioada 1980-1983 au efectuat primele explorări şi măsurători în acest perimetru, creasta Dîlmei Cucutelor s-a format prin acţiunea combinată a Şuşiţei Seci şi a pârâului Valea Seacă, cursurile acestora fiind în final drenate în subteran cu scurte porţiuni de apariţie la suprafaţă.

În cadrul explorărilor efectuate în acea perioadă au fost identificate şi avenele: Bidăroaia din Dîlma Cucutelor(-22m), avenul F(-37m), avenul I(-12m), precum şi avenul Perseverenţei din Bordul Dobriţei(-88m).

Pentru parcurgerea integrală sau parţială a crestei Dîlmei Cucutelor există mai multe trasee cu menţiunea că accesul în avenele întâlnite pe parcurs nu poate fi permis decât cu echipament speologic şi cu solide cunoştinţe legate de alpinismul subteran.

În primul dintre acestea se poate parcurge porţiunea cheilor până la confluenţa cu Valea Seacă de unde se urcă pe creastă şi se parcurge traseul până în şaua La Pârleaz.

În alt traseu se poate parcurge drumul  cam 1km după Valea Seacă, unde o potecă abia vizibilă ne poartă nu fără efort spre creasta dîlmei.

În sfârşit într-un al treilea traseu se pot parcurge cheile pe drumul forestier până la pârâul Bordului de unde se urcă pe firul său până la şaua La Pârleaz. De aici se poate continua traseul până în Bordul Dobriţei sau se poate parcurge Dîlma Cucutelor în sens invers până la confluenţa cu Valea Seacă.
Mugurel Petrescu

Articolul Pe Șuşiţa Seacă spre bordul Dobriţei apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Calcarele jurasice şi cretacice predominante în acest perimetru prezintă o mare permeabilitate carstică datorită unui sistem bine dezvoltat de fisuri, canale, peşteri şi avene formate în urma unui îndelungat proces de dizolvare, provocat de apele meteorice ori din râuri. Prin acest adevărat labirint subteran apele se infiltrează cu uşurinţă dând naştere la o multitudine de fenomene carstice din care cele mai importante sunt cele de insurgenţă şi exurgenţă. În alte cazuri, apa se înmagazinează în golurile subterane şi iese la suprafaţă sub forma unor izbucuri din care unele cu debite importante
Şisturile cristaline, granitele şi conglomeratele prezente în zonă nu prezintă în opinia hidrogeologilor ce au efectuat în acest perimetru studii de specialitate importanţă carstică ci, numai sub aspect hidrochimic determinând gradul şi tipul de mineralizare a apei. În unele locuri, mai ales între Sohodol şi Deleş, prin alterarea calcarelor în combinaţie cu oxizii de fier din natură s-au format depozite de terra-rossa cu grosimi în unele locuri de până la 6 m. În timpul precipitaţiilor abundente, acestea sunt spălate de apele torenţiale şi depozitate în văile din apropiere. De asemenea, pereţii interiori ai golurilor carstice sunt tapiţaţi cu o peliculă fină provenită din depunerea suspensiilor aduse de precipitaţii formată în mare parte din argilă şi terra rossa În perioadele cu precipitaţii abundente crește viteza de circulaţie a apei în carst fapt ce produce o spălare accentuată şi antrenarea unui volum mai mare de suspensii în apă.
Circulaţia subterană a apei este fenomenul cel mai interesant şi în acelaşi timp cel mai complex din Cheile Sohodolului şi extrapolând pe zona delimitată la est de Şuşiţa Verde şi la vest de Sohodol. Se poate afirma în urma rezultatelor determinărilor cu trasori că avem de-a face cu o circulaţie foarte activă a apei în subteran, circulaţie favorizată de structura geologică a zonei (calcare carstificabile) precum şi diferenţele de cotă dintre văi. Astfel putem constata că Şuşiţa Verde este mai sus decât Şuşiţa Seacă care la rândul ei este mai sus decât Sohodolul. La rândul său acesta este mai sus decât Bistriţa cel mai apropiat râu spre vest dar de care este despărţit de o zonă cu formaţiuni impermeabile ce nu au favorizat procesele de carstificare şi de circulaţie a apei în subteran. Pentru determinarea relaţiilor hidrologice existente în acest perimetru mai mulţi hidrogeologi români ajutaţi de tehnica aferentă au efectuat o serie de marcări cu trasori clasici precum şi cu trasori speciali. Rezultatele acestor determinări coroborate cu factorii locali au dus la o serie de concluzii foarte interesante:
-În sectorul Pătrunsa există o circulaţie subterană a apei între punctul Toaia Dracilor de pe Gropu şi izbucurile Pătrunsa, Picuel şi Izvorul Muşchiat de pe Sohodol.
-Între peştera Gârla Vacii şi izbucurile Vâlceaua (Gâlciomiţa), Jaleş şi Runcu există relaţii hidrologice.
-Între punctele de penetrare a apei în calcar localizate în perimetrul Şuşiţa Verde-Şuşiţa Seacă şi izbucurile Vâlceaua şi Jaleş din Sohodol există legături hidrologice. Apa ce se pierde în această zonă circulă printr-o complicată reţea subterană ce străbate bazine de recepţie mari unde trasorii sunt puternic diluaţi pentru a reapare la lumina zilei in perimetrul izbucurilor Vâlceaua –Jaleş –Albulescu –Balaurul.
-Între Bistriţa şi izbucurile de pe Sohodol nu există relaţii hidrologice.
De o importanţă majoră în acest perimetru este faptul că izbucul Vâlceaua sau Gâlciomiţa cum mai este cunoscut printre localnici a fost captat şi asigură o parte din apa potabilă necesară municipiului Tg-Jiu, lucru ce impune tratarea acestui perimetru ca zonă specială locală. La toate acestea se adaugă şi posibilitatea desfăşurării unor activităţi speoturistice necontrolate ori deversări de reziduri ce pot avea serioase consecinţe asupra apelor de suprafaţă şi din subteran. Acestea se pot contamina de la punctele de poluare aflate în calea lor sau ca urmare a activităţilor iresponsabile ale unor aşa-zişi turişti. De aceea se recomandă ca zonele de penetrare a apelor în carst precum şi cele în care acestea apar la lumina zilei să fie atent supravegheate şi ecologizate periodic. Am participat în trecut şi eu la câteva din aceste acţiuni de ecologizare şi pot spune cu mâna pe inimă că am rămas total dezamăgit şi cu un gust amar de indiferenţa cu care aşa-zişi turişti tratează mediul ambiant din acest perimetru (şi nu numai ) întărindu-mi convingerea că mai presus de sancţiuni este nevoie de o profundă schimbare a mentalităţilor unora din semenii noştri. Totuşi până la această schimbare sunt necesare unele măsuri concrete cum ar fi propuneri de instituire a unor zone de protecţie în care să se interzică orice activităţi ce ar putea genera focare de poluare.
Astfel se pot lua în calcul ca propuneri instituirea zonelor de protecţie: peştera Gârla Vacii, tunelul Nările precum şi insurgenţa Toaia Dracilor de pe Gropu. În aceste puncte apa dispare în carst apărând în mai multe puncte: izbucurile Vâlceaua, Jaleş, Albulescu şi Balaurul.
Tot ca zone de protecţie se mai pot propune şi perimetrele dintre fostul complex Bucium–Sohodol (unde pe vremea când funcţiona scurgerea de la grupul social aflat la marginea pădurii se făcea printr-un şenţuleţ taman în albia Sohodolului), Cheile Vidrei precum şi perimetrul de la confluenţa Sohodolului cu Valea Rea până la confluenţa cu Gropul.
Având în vedere că Valea Sohodolului este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din judeţul nostru cu toate consecinţele legate de impactul (cel mai adesea negativ) asupra mediului, printr-un turism civilizat în deplină armonie cu factorii ambientali locali această zonă de o frumuseţe aparte va putea continua să ne încânte şi pe viitor prin bogăţia fenomenelor carstice şi a diversităţii sale biologice.
Mugurel PETRESCU

Articolul Este nevoie de măsuri pentru – Protecţia sistemului carstic Cheile Sohodolului apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Articolul Atitudini estivale – Pe Şuşiţa Verde apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Trebuie să fac de la bun început menţiunea (ce se poate vedea şi în fotografii) că respectivul grup venit la Târgu- Jiu de peste Godeanu (probabil de la Turnul Severin căci am uitat să-i întreb) era echipat şi avea o organizare de-a dreptul impecabilă.
I-am urmărit minute bune cum se echipau şi mi-am dat seama că este o diferenţă ca de la cer la pământ între ei şi teribiliştii noştri din urbe care, în tricouri şi pantaloni scurţi, “pârţăie de-ţi sparg timpanele” nişte motoare cu singurul scop “să se bage singuri în seamă” ori cu puştani de-ai lor de cele mai multe ori, încălcând flagrant regulile de circulaţie din Târgu- Jiu şi nu numai.
Echipatul acestor veterani ai motocicletelor, veniţi după cum vă spuneam la început dintr-o ţară fără posibilităţi financiare exagerate, mi s-a părut întocmai ca al cavalerilor ce participau în turniruri pe vremuri.
După ce îmbrăcau ceva ca un hanorac cu glugă care urma în opinia lor să-i protejeze de curent, se echipau cu un fel de vestă (ori cum să-i spun) cu întărituri de plastic întocmai ca un scut la nivelul coloanei vertebrale ce bănuiesc că îi proteja în caz de cădere accidentală să nu mai vorbim despre nelipsita cască de protecţie.
Şi peste toate acestea (cu toate că ne aflam în sezonul estival) se îmbrăcau vestele de piele groasă având şi ele nu numai rol decorativ ci şi de amortizare la o eventuală cădere.
Pentru că doreau să parcurgă Transalpina până la Sebeş şi nu ştiau dacă respectiva cale de acces este deschisă pe toată lungimea ei i-am sfătuit să ajungă până la Novaci şi să ia informaţii mai sigure.
Iar dacă de acolo nu se putea trece să vină pe drumul de sub munte (ce puţini ştiu că mai este cunoscut şi ca Drumul Voievozilor) până la Bumbeşti-Jiu iar după ce trec Defileul Jiului o altă minunăţie a naturii să o ia pe calea Cheilor Jieţului până la Obârşia Lotrului, iar de acolo pe Transalpina spre Lacul Oaşa şi mai departe din Şugag spre Sebeş.
Încă o dată trebuie să remarc faptul că am fost plăcut impresionat de organizarea şi disciplina grupului de motociclişti în opinia liderului său singura modalitate de prevenire a evenimentelor nedorite în care pot fi implicaţi la o deplasare haotică.
Şi acum fie că mă credeţi ori nu după o săptămână pe când mă aflam în Cazanele Dunării mai precis la Mănăstirea Mraconia şi mă pregăteam să filmez având camera cu termoviziune un grup de motorişti ce se apropiau să fiu salutat de către unul dintre aceştia iar la Dubova să pot sta de vorbă cu ei.
Era grupul ce-i îndrumasem la Târgu-Jiu cu puţin timp în urmă.
Ieşiseră într-adevăr pe Jieţ şi de acolo pe Transalpina la Sebeş, iar după o tură mai generoasă se întorceau la Severin de unde să treacă Dunărea la ei acasă.
Nu v-aş fi plictisit cu aceste amănunte dacă grupul prin vocea celui ce vorbea binişor româneşte nu mi-ar fi mărturisit că pe lângă Transalpina au fost la fel de impresionaţi de drumul pe sub munte de la Novaci la Bumbeşti–Jiu şi chiar m-au mai întrebat o dată cum se cheamă ca să-şi noteze.
Le-am mai spus că mai este numit Drumul Voievozilor, iar după unele istorisiri pe aici ar fi trecut printre alţii însuşi Litovoi întemeietorul voievodatului cu acelaşi nume însoţit de nişte cavaleri.
Iar prima menţiune a acestor locuri în “Diploma Cavalerilor Ioaniţi” (de fapt prima atestare documentară a unor ţinuturi din actualul Gorj) ar fi fost consemnată, spune legenda, chiar de aceşti cavaleri ioaniţi numiţi astfel pentru că aveau pe Sfântul Ion ca ocrotitor şi patron spiritual în toate acţiunile spirituale ori armate ce nu erau deloc puţine în acele vremuri.
Mugurel PETRESCU

Articolul Spirit liber – De la Transalpina, pe “Drumul Voievozilor” apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Ziua de vineri, 1 septembrie, este dedicată primirii şi cazării concurenţilor, înscrierea echipelor în concurs, iar la finalul zilei, şedinţa tehnică care va prezenta în detaliu modul de desfăşurare a probelor. După traseul lacuri din ediţia trecută le sunt propuse participanţilor ca anul acesta să parcurgă un traseu pe care să poată admira toată creasta masivului Parâng cu principalele vârfuri: Lacul Găuri şi formaţiunile calcaroase din căldare, vârfurile: Găuri, Coasta lui Rus, Piatra Tăiată, acestea fiind doar câteva puncte de pe traseul ce va fi parcurs în proba regină a competiţiei – raidul montan (drumeţia). Proba de orientare turistică se va desfăşura pe hartă, traseul va fi de circa 1,8 km şi va fi parcurs de întreaga echipă.

Ziua de sâmbătă, 2 septembrie, se va încheia cu proba culturală la foc de tabără unde cei mici şi cei mari îi vor încânta pe cei sosiţi la eveniment cu muzică folk, poezii, piese de teatru şi momente umoristice, unde se va râde şi se va cânta până dimineaţa.

Competiţia se adresează tuturor iubitorilor de drumeţie, cluburilor şi asociaţiilor de turism şi ecologie din ţară, afiliate sau neafiliate la Campionatul Naţional de Turism Sportiv ,,Ştafeta Munţilor”, dar şi  iubitorilor de munte şi drumeţie care doresc să participe şi se pot organiza în echipe de trei persoane.
Izabella Molnar

Articolul Traseele din Masivul Parâng, redescoperite cu Ştafeta Munţilor apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Dintre acestea formele carstice de suprafaţă  conferă o notă specifică peisajului regiunii adăugându-i în acelaşi timp şi un plus de pitoresc.

Relieful zonei este dominat de platforma de eroziune Gornoviţa (denumire dată încă de la începutul secolului 20 de  reputatul geograf francez Emmilian de Martonne după efectuarea unor serii de observaţii și cercetări).

În cadrul acesteia se pot distinge 2 nivele:

-platforma inferioară (Gornoviţa 1) localizată între 400-750m cu o înclinare mică, lasă impresia unei terase situată aproape de zona depresionară subcarpatică.

Acest fapt a făcut posibil dezvoltarea reliefului carstic la o scară mult mai mare faţă de restul perimetrului;

-platforma superioară (Gornoviţa 2) localizată între 750-1100m este  bine delimitată în teren, iar înclinaţia sa este mult mai accentuată;

Între 1100-1500m se dezvoltă platforma de eroziune Râul Şes, cel mai înalt nivel carstic al secţiunii sudice a masivului montan;

Pe  suprafaţa acestor platforme de eroziune relieful exocarstic este bine reprezentat prin chei, doline și lapiezuri.

– când traversează zone calcaroase râurile şi afluenţii acestora formează cheile.

Dintre acestea cele mai cunoscute sunt: Cheile Sohodolului, Cheile Şuşiţei Seci şi Cheile Şuşiţei Verzi.

Cheile Sohodolului sunt cele mai lungi dezvoltându-se pe o lungime de aproximativ 12km(între Poiana Contului şi nordul comunei Runcu).

Pe parcursul acestora existența unor roci mult mai dure cum ar fi granitele şi şisturile cristaline au produs în două locuri întreruperea formării fenomenelor carstice.

-dolinele sunt caracteristice platformei Gornoviţa 1, unde și cunosc o mare densitate, cele mai reprezentative fiind localizate la est şi la vest de Şuşiţa Seacă.

Pe platforma Gornoviţa 2 densitatea acestora este mai redusă pentru că în perimetrul platformei Râul Şes să lipsească aproape în totalitate.

-lapiezurile au, de asemenea, o reprezentare numeroasă în cadrul platformelor de eroziune Gornovita 1 și 2, unde acestea pot fi observate şi în diversele lor faze de evoluţie Câmpuri de lapiezuri bine conservate se pot vedea în Tufoaia, Măgura, Babele, pe partea vestică a Văii Deleşului, precum şi în apropierea vârfurilor Leşu și Cioclovina Vălarilor, unde formează cea mai spectaculoasă zonă de lapiezuri din Carpaţii Meridionali.
Mugurel Petrescu

Articolul Prin lumea Carstului Gorjean apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Eroziunea a început în urmă cu multe milioane de ani prin acţiunea râului Galbenul în pereţii abrupţi ai muntelui, o bară calcaroasă care stă în calea apelor ce coborau din munţi. Cu mult timp în urmă când cheile erau în formare, apa a găsit o fisură în peretele de calcar pe care cu timpul datorită eroziunii a lărgit-o. Mai târziu prin acţiunea apei asupra calcarului albia s-a adâncit, iar peştera a rămas suspendată în peretele drept al cheilor. La fel ca și în cazul peşterii Polovragi un puternic impact l-au avut răcirile puternice ale climei din trecutul pământului, fenomene cunoscute azi sub numele de glaciaţiuni, acestea jucând un rol important în hidrologia râurilor de suprafaţă și din subteran.

Puțină istorie a locurilor
Dacă pornim din Novaci pe DN 67 spre est după aproximativ 7km ajungem în Baia de Fier, situată în gura Cheilor Galbenului la o altitudine de 560m. Documentele istorice consemnează locul din timpul lui Mircea cel Bătrân (1386-1418) ca loc de unde se extrăgea fierul, de unde și toponimicul așezării. Exploatarea minereului a fost de lungă durată, această activitate fiind consemnată și pe timpul lui Matei Basarab (1632-1654). Aşezarea mai este cunoscută și datorită grafitului de pe muntele Cătălinu-cel mai pur din Europa.

Ipoteze asupra denumirilor
În partea de nord a localităţii, la trecerea Galbenului prin calcarele masivului Polovragi-Cernădie se află un grandios monument al naturii: Peştera Muierilor. Asupra denumirii acesteia există mai multe ipoteze: una din ele spune că denumirea ar veni din perioada matriarhatului, când femeile erau “capul familiei’’. Altă ipoteză arată că aici se ascundeau femeile și copiii în perioadele năvălirilor tătare și otomane. În sfârşit într-o a treia ipoteză se relatează că femeile obişnuiau să lase în peşteră fuioarele de in şi cânepă o perioadă înainte de a le toarce pentru a se înmuia.

Prima peșteră electrificată din țară
Săpăturile arheologice făcute în peşteră încă de acum patru decenii au scos la iveală silexuri paleolitice, ceramică și oase de animale: hienă, leu și urs. Peştera Muierilor a fost prima cavitate electrificată din țară pusă în circuitul turistic. Ea este o peşteră polietajată cu galeriile dispuse pe trei nivele. Este bănuită existența unui al patrulea nivel, dar acesta nu a fost localizat încă. Lungimea galeriilor însumează 3566m, iar denivelarea totală este de 57m. Partea vizitabilă cuprinde etajul superior și are o lungime de aproximativ 700m, restul galeriilor și etajelor constituindu-se în rezervație speologică, accesul fiind permis numai cu autorizație CMN. Unele formaţiuni existente aici (este vorba despre compuși de dahlit) sunt foarte rare putând fi întâlnite în doar 3 cavităţi la nivel naţional.

De la primele explorări până la decretarea ca monument al naturii
Deşi dovezile privind locuirea peşterii datează din paleoliticul inferior primele informaţii cu adevărat ştiinţifice despre cavitate aparţin reputaţilor muzeografi gorjeni Al. Ştefulescu şi I. Moisil culese în anul 1894. Geologul Gh. Munteanu-Murgoci publică în anul 1898 un studiu privitor la formele şi fenomenele de eroziune din Carpaţii Meridionali unde este menţionată şi trecută pe hartă Peştera Muierilor. În anul 1929 doi speologi francezi colaboratori ai renumitului Emil Racoviţă fac primele cercetări asupra faunei peşterii, cu această ocazie descoperind două noi specii de coleoptere carnivore. Explorarea şi cercetarea în profunzime a peşterii s-a făcut în perioada 1951-1955 când a fost cartografiat întregul etaj superior şi o parte din cel inferior. Tot în timpul explorărilor din acea perioadă a fost descoperit un craniu şi alte resturi fosile. După studierea cu atenţie s-a ajuns la concluzia că acestea aparţin unei femei cu vârsta între 40-50 de ani care ar fi trăit acolo în urmă cu aprox. 30 000 de ani.
Primele cercetări asupra formaţiunilor de peşteră existente au fost efectuate în anul 1954 de către I. Viehmann. Bogăţia de forme şi fenomene existente a determinat declararea de către CMN în anul 1955 a peşterii monument al naturii. Cavitatea a fost electrificată în anul 1963 suferind pe parcursul timpului mai multe reamenajări.

Dezvoltarea agroturismului în zonă, o șansă pentru comunitatea locală
Din punct de vedere turistic perimetrul Baia de Fier- Cheile Galbenului dispune de un potenţial de invidiat față de multe zone din judeţ. Aceste locuri sunt deosebit de favorabile agroturismului, iar autorităţile locale au și luat o serie de măsuri de dezvoltare a acestor activităţi în conformitate cu standardele actuale. Prin modernizarea căilor de acces și dezvoltarea pensiunilor rurale locuitorilor și autorităților locale din Baia de Fier li se vor oferi noi oportunități de valorificare a potenţialului turistic portului și obiceiurilor populare în conformitate cu cele mai moderne metode de practicare a agroturismului.
Mugurel PETRESCU

Articolul Complexul Carstic Cheile Galbenului – Peștera Muierilor un obiectiv de excepţie pe plaiul gorjean apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Localitatea este una dintre cele mai vechi aşezări din judeţul Gorj, fiind  menţionată în documente din secolul XV ca târg şi ca reşedinţă a “Bănişorilor de Tismana”.

Însă cel mai probabil, aceasta era cunoscută mai demult datorită Mănăstirii Tismana aşezată “ca o poliţă prinsă în coasta muntelui”, după cum spunea vestitul călător Paul din Alep în anul 1657 când a vizitat-o.

În apropiere la Topeşti se află cea mai întinsă rezervaţie de castani comestibili din ţară, care se întinde pe o suprafaţă de peste 60 hectare.

Asupra prezenţei castanului comestibil în zona Topeşti – Tismana au fost emise de-a lungul timpului mai multe păreri şi ipoteze.

Prima dintre ele susţinută de A.Ionescu consideră prezenţa castanului comestibil pe aceste locuri ca o continuare din era terţiară până în zilele noastre. Într-o a doua ipoteză se presupune că aceştia ar fi fost  plantaţi de coloniştii romani în epoca de colonizare a Daciei.

În sfârşit într-o a treia ipoteză susţinută de I. Conea se presupune aducerea şi plantarea castanului comestibil de către călugării ce au venit din sudul Dunării pentru întemeierea Mănăstirii Tismana. De aici, el s-ar fi răspândit în toate direcţiile, dar a rezistat vremurilor numai pe “picioarele de munte’’ formate din roci calcaroase şi favorizat de climatul submediteranean existent aici.

În aceste perimetre temperaturile medii anuale sunt mai ridicate cu 2-3 gr C comparativ cu zonele depresionare, iar luna cea mai rece a anului (ianuarie)  are pe aceste locuri în proporţie de 80% valori ale temperaturilor medii zilnice pozitive.

Alături de castanul comestibil în această ambianţă climatică mai creşte alunul turcesc, scrumbia, iedera, precum şi liliacul sălbatic, ce formează adevărate păduri cum ar fi cea de la Ponoare, unde se întinde pe o suprafaţă de peste  20 hectare.

Turistic vorbind zona Tismana dispune de un potenţial apreciabil ce a început să fie valorificat la standardele comunitare. Astfel se pot efectua excursii sau ascensiuni spre creasta Vâlcanului, culoarul Jiu-Cerna, traversarea spre Jiul de Vest ori spre Valea Cernei şi a Motrului.

Trebuie doar ca și cei ce doresc petrecerea timpului liber pe aceste locuri să fie mai atenţi la conservarea ambientului natural şi, nu în ultimul rând, la aruncarea deşeurilor provenite din diverse activităţi în zonele ori ariile protejate (o să  trec în curând pe valea Tismanei să văd cum mai stau treburile cu deşeurile aruncate alandala, nu de puţine ori  chiar de localnici. Căci nu cred că vin turiştii cu resturi din construcţii ori moloz în portbagaj şi le aruncă pe marginea râului, mai ales că pe acele locuri există chiar nişte panouri de informare cum că ne aflăm într-o arie protejată dacă nu mă înşel unde acest fel de deversări sunt strict interzise).

Amatorii de speologie au la dispoziţie peşterile Gura Plaiului, Cioarei (unde au fost descoperite cele mai vechi urme ale locuirii peşterilor din ţară), Cioaca cu Brebenei şi, nu în ultimul rând cavităţile din perimetrul Cloşani- Motru Sec dezvoltate în zona platformei de eroziune carstică Gornoviţa.
Mugurel PETRESCU

Articolul Pădurea de castani comestibili de la Topeşti apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Acum “prinde orbul scoate-i ochii”şi a tăcut chitic respectivul că dacă reclama pe undeva tot el se făcea de râs. Că cine recepţionase respectivele instalaţii de stingere a incendiilor ? Așa că s-a  trecut la montarea noilor hidranţi supraterani, inclusiv în comunităţile rurale unde dacă sunt la vedere nu mai pot fi subtilizați. Și iată că prin multe comune pe unde am trecut am putut vedea de-a lungul liniei de alimentare cu apă hidranți supraterani mai rari ori mai deşi (după buget bănuiesc –vorba lui Caragiale), ce pot fi utilizaţi mai eficient în problemele locale.

Dar haideţi că ne-am luat cu hidranţii şi aproape am uitat ce am vrut să vă istorisesc. Cişmelele stradale din mai multe comune nu aveau mânerul pe care apeşi pentru a da drumul apei. “Le-o fi furat careva” zic eu, dar cum să furi numai mânerul când capacul de sus era intact cu toate că acesta “trăgea mai greu la cântar”, dacă era dus la fier vechi.

Ei acum când stăteam eu pe gânduri într-un sat cu astfel de cişmele pe lângă mine trece un moş, care după roşeaţa din obraz  “gustase” ceva pe la vecini ori birtul din sat că şi mirosea a vin. La nedumerirea mea legată de respectivele mânere de cişmele moşul   “şi-a râs în barbă” şi cu un aer şugubăţ ce-l amintea pe Bezbrăcatu’ de la “Cronică” m-a lămurit “într-o minută de ceas”.

Cică după ce s-a montat instalația de apă şi s-au făcut branşamentele la săteni, lumea a fost foarte bucuroasă. Asta până la apariţia primelor facturi de plată, când mulţi dintre cei care mai dăduseră „o cârcă de bani” pe branşare au făcut calculul că nu îşi pot permite preţul apei de la robinet. Până când unii mai “luminaţi” au constatat un fapt îmbucurător. Că cişmelele stradale nu au apometre şi poţi lua apă de acolo câtă vrei chiar cu oleacă de trudă în plus, dar fără să bagi mâna “la boznar”. După ce “vestea cea bună” s-a răspândit, autorităţile comunale au constatat că apa se consuma, dar apometrele sătenilor “făcuseră păianjeni”, descoperitorii aprovizionării cu apă “pe moka” vânzându-şi “patentul” majorităţii locuitorilor, bucuroşi la rândul lor că pot lua apă la discreţie fără să plătească chiar dacă se osteneau mai mult.

Și atunci autorităţile rurale nu au mai avut altă soluţie decât aceea de a demonta mânerele de la cişmelele stradale obligând în acest fel localnicii să consume apă din propriile branşamente.

“Dom’le ce chestii mai dihai ca-n filmele cu James Bond şi  Indiana Jones” vorbesc şi eu singur, în timp ce moşul se îndepărtează clătinându-se, dar cu un aer satisfăcut de parcă-mi divulgase secretul comorii lui Decebal. Apropo că tot veni vorba de strămoşii noştri. Nu degeaba spuneau latinii: “in vino veritas” (adevărul e în vin). Dacă moşul nu ar fi fost “abţiguit” nu aş fi aflat eu în veci secretul cişmelelor fără mâner. Şi de fiecare dată când aş fi trecut pe lângă vreuna, mi-aş fi frământat mintea: “de ce au mai pus ăştia cişmele dom’le, dacă nu au mânere şi nu poţi lua apă de la ele”?
Mugurel PETRESCU

Articolul Filozofii estivale – “In vino veritas” apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Articolul Astenii – Ipocrizii contemporane apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Transalpina sau Drumul Regelui este una dintre cele mai tranzitate șosele din România, fiind și cea mai înaltă. Mulți dintre cei care au ajuns pe DN 67 C au catalogat acest drum ca fiind și cel mai frumos. Autoritățile gorjene se implică în promovarea Transalpinei, iar pentru a veni în sprijinul turiștilor care aleg să viziteze Transalpina, s-a decis semnalizarea corespunzătoare a celui mai înalt punct de pe drum. “Turiștii au posibilitatea de a imortaliza momentul în care au ajuns în punctul maxim de altitudine atins de o șosea în România. Inițiativa aparține Consiliului Județean Gorj, Asociației “Acasă la Brâncuși” și Serviciului Salvamont Gorj. Vă invităm la o fotografie de neuitat într-un cadru natural de excepție oferit de creasta masivului Parâng”, a scris, pe o rețea de socializare, Sabin Cornoiu, șeful Serviciului Salvamont Gorj.
Drumul Regelui atinge în Pasul Urdele altitudinea de 2.145 metri. Iniţial şoseaua a fost construită şi pietruită de germani în timpul Primului Război Mondial, din raţiuni militare, dar a fost foarte puţin folosită. În Perioada Interbelică a fost reconstruită şi dată în folosinţă în 1935, când a fost inaugurată chiar de regele Carol al II-lea, de aici şi denumirea de “Drumul Regelui”. După cel de-al Doilea Război Mondial, când a mai fost folosit şi reabilitat de germani, acest drum nu s-a mai modernizat sub nicio formă până în anul 2009, când a fost demarat proiectul de reabilitare. La ora actuală, pe Transalpina se circulă în condiții de siguranță, circulația rutieră fiind sistată pe parcursul iernii.
Minodora Sucea

Articolul Cel mai înalt punct de pe Transalpina, semnalizat printr-un panou de informare apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Articolul Aflux de turişti la Baia de Fier apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

O incursiune prin acele locuri chiar în aceste vremuri prilejuieşte celor ce vor să se avânte chiar numai pentru câteva ore prin tărâmurile Cazanelor Mari ori Mici să viziteze (şi de ce nu să se plimbe cu barca ori vaporaşul) Orşova, Eşelniţa ori Dubova sau chiar să parcurgă cheile în totalitate privelişti de neuitat.
În drumul său spre mare bătrânul Danubiu a dăltuit trecând prin munţi un defileu de-o frumuseţe aparte, aproape unic în felul său în Europa. Intrând în ţară pe la Baziaș, el şi-a croit cu greu drumul prin şisturile cristaline din primul sector al defileului. Apoi după Moldova Nouă începe o luptă titanică cu masivele calcaroase pentru a ieși în final la Gura Văii, din impunătorul canion ferestruit în piatră.
Marele defileu cu versanţi înalți şi albia presărată cu stânci a fost săpat de apele bătrânului fluviu, în opinia specialiştilor, prin fosta strâmtoare marină formată în miocen, ce lega bazinul panonic de cel ponto – carspic. Caracteristic pentru acest defileu este lungimea sa (135 km), precum şi înălţimea mare a abrupturilor calcaroase. Volumul uriaş al apelor Dunării, prins în strâmtoarea muntelui, curge printr-o albie cu aspecte variate ca secţiune.
Astfel înainte de formarea lacului de acumulare Porţile de Fier 1, lăţimea Dunării varia între 150 m în Cazanele Mici şi 2150m în aval de Greben, iar adâncimea de la 6,5 m la 45 m. În funcţie de rezistenţa masivelor muntoase, porţiunile înguste (Baziaș, Greben și Cazane) alternează cu lărgiri depresionare (Moldova Veche, Dubova şi Orșova), viteza curentului apei pe defileu putând ajunge în unele locuri până la 5m/sec.
Formaţiunile geologice străbătute de Dunăre de-a lungul impresionantului său defileu sunt în opinia geologilor foarte variate, un adevărat mozaic petrografic de vârste diferite. La baza acestora stau şisturile cristaline, iar apoi rocile eruptive. Calcarele încep să apară în dreptul localităţii Pescari, apoi la Cazane. Datorită acestui fapt munţii din zona defileului conţin o multitudine de minereuri. În limbajul locului aceste minereuri se numesc rude, locul de extracţie rudărie, iar minerul local rudar. Masivele de calcar sunt perforate de numeroase peşteri, permiţând speologilor să pătrundă în adâncul lor şi să descifreze misterele legate de origini, ape subterane, precum şi de vietuiţoarele adaptate acestui mediu.
În solul şi peşterile defileului se presupune cred arheologii că mai există încă mărturii arheologice ce aşteaptă să fie scoase la lumină pentru a furniza informații despre trecutul acestor meleaguri. Cercetările efectuate de Academia Română, înainte de construirea barajului au scos la iveală ruine de origini diferite.
Majoritatea acestora sunt romane, refăcute sau repoziţionate în Evul Mediu de către turci sau austrieci.
Alte dovezi atestă faptul că Defileul Dunării a fost locuit din cele mai vechi timpuri. Săpături arheologice efectuate au scos la iveală unelte de piatră cioplită, precum şi obiecte folosite de pescarii ce au venit aici dinspre Marea Mediterană încă de acum 15 – 20.000 ani.
Aceste dovezi ale activităţii umane din neolitic, se păstrează astăzi la Muzeul Porţilor de Fier deschis în Drobeta Turnu Severin.
Tot în acest muzeu se păstrează dovezi conform cărora triburile sciţilor în drumul lor spre Marea Adriatică au trecut prin defileu în secolele 7și 6 ien. Dar urmele cele mai importante ni le-au lăsat romanii. Este vorba despre două tabule săpate în masivul stâncos Gospodin de pe malul drept al Dunării: Tabula lui Tiberiu (33-34 en) pe vremea când s-a construit drumul spre Singidunum (actualul Belgrad) şi Tabula lui Domiţian (75-80 en) sub conducerea căruia drumul a fost refăcut şi îmbunătăţit.
Tot în defileu se mai află şi celebra Tabula Traiana (104 en) dăltuită în piatră la ieşirea Dunării din Cazanele Mici.
Primele lucrări pentru construcţia drumului de pe malul românesc al Dunării au început în anul 1833.
În jurul anului 1848 drumul ajungea până la Baziaș. Prin Tratatul de la Paris din anul 1856 Dunărea capătă statut internaţional, iar navigaţia este reglementată prin activitatea Comisiei Europene a Dunării.
Totuși lucrările executate pe apă şi pe uscat nu mai făceau faţă cerinţelor secolului 20.
Prin construcţia Sistemului Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier 1 au fost rezolvate problemele legate de navigaţie şi transporturi. Barajul peste Dunăre are o lungime de 440 m şi o înălţime de 60 m.
Construcţia sa a modificat esenţial peisajul defileului prin formarea lacului de acumulare ce se întinde în amonte până la vărsarea Timişului în Dunăre.
Mugurel PETRESCU

Articolul Spre poarta de piatră a Dunării de Jos apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Peştera sacră a lui Zalmoxis cu toate eforturile istoricilor şi arheologilor nu a fost poziţionată cu precizie până la ora actuală, totuşi asupra acesteia fiind formulate mai multe ipoteze. Una dintre acestea localizează muntele Kogaion în nord-vestul judeţului nostru, în masivul Godeanu, iar o altă teorie fixează zona în nord-estul Gorjului, mai precis în masivul Polovragi-Cernădia, iar peştera unde legenda spune că ar fi locuit Zalmoxis ar fi nici mai mult nici mai puţin decât Peştera Polovragi.
De-a lungul vremii, peşterile din zona de nord a Gorjului sunt menţionate într-o multitudine de documente ca refugii împotriva năvălitorilor ori locuri unde s-ar găsi comori sau tezaure ascunse de cine ştie ce haiduc ori refugiat, comori ce au suscitat atenţia comunităţilor din împrejurimi şi nu numai.
Primele date topografice asupra unei cavităţi din Oltenia se referă la peştera Veterani. Acestea sunt de altfel considerate cele mai vechi planuri de peşteră şi ridicări topo şi au fost efectuate în jurul anului 1692 documentele în cauză aflându-se şi astăzi în Arhiva de Război a Marinei Austriece. Interesul pentru peşteră s-ar fi datorat conform relatărilor vremii importanţei, ea fiind situată într-un punct strategic aprig disputat de turci şi austrieci (Defileul Dunării).
În anul 1897 apare prima lucrare de specialitate din domeniul peşterilor în limba română lucru datorat eminentului geolog G.M. Murgoci, unde pe lângă descrierea unor cavităţi cunoscute până atunci apar referiri ample la două peşteri situate în partea de nord a Gorjului: Peştera lui Pahomie (vechea denumire a peşterii Polovragi) şi Peştera Muierilor din nordul comunei Baia de Fier. Peştera Polovragi era cunoscută de mult timp comunităţilor din apropiere fiind măsurată pe o lungime de aprox 1000m. Din anul 1974 cavitatea a intrat în atenţia Cercului de Speologie Emil Racovița, precum şi a Grupului de Scufundări Subacvatice Subterane (GEES) din București, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Peştera şi-a mărit lungimea galeriilor fosile şi active la peste 9,000 m fără ca și cercetările să fie terminate. Se presupune că în urma explorărilor speologice şi subacvatice ce se preconizează pe viitor cavitatea să depăşească 10,000 m.
Cifrele, deşi ilustrează nişte elemente statice în cercetarea peşterilor, scot la lumină după cum se exprima un cunoscut speolog, mai ales efortul uman necesar pentru explorarea şi descoperirea unei noi dimensiuni şi a unei noi feţe a pământului. Cifrele în opinia aceluiaşi explorator al adâncurilor cântăresc cunoaşterea, iar aceasta nu este nicidecum inutilă chiar dacă este a unei lumi a întunericului.
Este binecunoscut faptul că bordura sudică a masivelor gorjene Vâlcan şi Parâng este formată în majoritate din calcare carstificabile. Aici apele meteorice, precum şi cele din râuri lucrând neîntrerupt de milioane de ani au creat forme şi fenomene carstice de o frumuseţe şi un pitoresc aparte dintre care putem aminti Cheile Olteţului cu a lor Peştera Polovragi, cea mai lungă cavitate din Oltenia și a cincea din țară, Cheile Galbenului cu Peştera Muierilor prima cavitate electrificată şi amenajată pentru vizitare din ţară, Cheile Sohodolului cu a sa salbă de peşteri şi avene dintre care două deţin recorduri naţionale în materie (cea mai înaltă stalagmită şi cel mai mare puț vertical), fenomene rare la nivel european (depozitele de terra-rossa şi câmpurile de lapiezuri) poziţionate între Suşita Verde şi Sohodol, fenomene de difluenţă subterană (peştera Gârla Vacii din Cheile Sohodolului), cavităţi care păstrează și astăzi desene rupestre și urme ale locuirii de către oameni cu foarte mult timp în urmă (Peştera Muierilor, Peştera Popii și Peştera Cioarei), nigme ce nici în ziua de azi n-au fost complet elucidate (Inelul de Piatră l Sohodolului) cavităţile aflate pe creasta de est a Cheilor Sohodolului (Peştera Pîrlajului şi Laptelui) si legătura lor cu Inelul de Piatra, precum și perimetre speologice (Suşita Verde și Suşita Seacă) cu o activă circulaţie subterană a apei favorizată de condiţiile existente în zonă.
Mulţi dintre turiştii ce vizitează aceste obiective sunt tentaţi să pătrundă şi în multitudinea de peşteri sau avene întâlnite. Din păcate, la cea mai mare parte dintre aceştia pregătirea şi cunoştinţele de specialitate sunt inexistente, iar de aici și până la producerea unor nedorite evenimente nu mai este decât un pas. Speologia este o ramură a activităţii umane ce presupune o doză de risc.
Prin pregătire şi cunoştinţe spun specialiştii practicantul acestei discipline caută să aducă această doză cât mai aproape de zero. Astfel împinge explorarea până la limita posibilului şi doar în situaţii excepţionale poate fi expus unor accidentări.
Mugurel PETRESCU

Articolul ‘’Oltenia eterna Terra Nova’’ – Umbra Kogaionului apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Articolul Locuri din țara lui Brâncuși – Ţinutul izvoarelor apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Articolul Repere spirituale – Spiritul „Șarpelui de fier” din Defileul Jiului apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Problema ce se pune este că pe anumite perimetre din componenţa parcului curăţenia, precum şi protejarea ambientului încă lasă de dorit. Pentru a vedea cum au evoluat lucrurile, am repetat un traseu intrând pe una dintre porţile ce pătrunde până în inima locurilor. Este vorba despre drumul ce porneşte din Obârşia-Cloşani prin Godeanu, ca după ce trece muntele să intre pe teritoriul parcului pentru ca la final să intersecteze drumul care vine de la Herculane merge spre Cerna Sat şi mai departe spre acumularea Valea lui Iovan până la Ciucevele Cernei.
De la bun început trebuie spus că întreg traseul în această perioadă a anului, este de o frumuseţe răpitoare şi l-aş recomanda fiecărui gorjean întocmai ca un pelerinaj. Iar dacă vom avea noroc de cer senin şi puţin vânt, ce de regulă, clarifică atmosfera de piclă ce se formează de regulă vom fi fericiţii martori ai unei întregi simfonii de forme ale naturii desfăşurate până la linia orizontului. Dar şi o „încrengătură” de nori, ce se lasă la final cu o furtună cu fulgere şi trăsnete în Valea Cernei privită din creasta, ce traversează muntele pe drumul modernizat, poate prilejui celor aflaţi acolo o multitudine de senzaţii. Curăţenia în zonă aşa cum am mai afirmat şi astă primăvară este nesperat de bună. Am observat la mai mulţi turişti nu toţi gorjeni, ci din mai multe judeţe (după numerele de la maşini) că resturile mesei luate în natură erau puse în saci de plastic (simpli saci menajeri) ce apoi erau puşi în portbagaj şi (probabil) duşi la tomberoanele de gunoi (pe tot traseul eu am văzut doar unul singur, dar probabil că or fi fost mai mulţi).
O explicaţie a curăţeniei relative ar mai putea fi şi faptul ca perimetrul este puţin locuit, dar până la aruncatul molozului, resturilor menajere şi a cutiilor cu tot felul de chimicale ori vopseluri cum am întâlnit în alt perimetru al Parcului Naţional Domogled – Valea Cernei e cale lungă. Resturi ce în mod sigur nu erau aduse de cei ce veniseră să viziteze, dar neluându-se nici o măsură s-a continuat cu aruncarea lor la întâmplare. O concluzie trebuie totuşi trasă la final.
Locurile curate sau menţinute curat impun respect. Şi atunci chiar şi cei ce au carenţe la capitolul civilizaţie nu vor mai arunca la întâmplare resturile picnicurilor ori a altor activităţi în aer liber şi miraculos, chiar dacă nu va fi nimeni să le facă observaţie vor încerca să lase locul curat după ei. Acesta se poate constitui şi ca un exemplu pentru alte perimetre gorjene unde respectivii administratori s-au mărginit să fixeze doar taxe de intrare ori vizitare uitând de celelalte obligaţii pe care le au legate de respectivele perimetre. Dar nu-i nimic o să mergem noi pe acolo ca să le aducem aminte că pe lângă drepturi au şi o grămadă de obligaţii pentru buna gestionare a suprafeţelor respective şi faptul că percepi o taxă îţi conferă pe lângă avantaje şi o grămadă de responsabilităţi legate de acele zone.
Mugurel PETRESCU

Articolul Godeanu în cumpăna verii apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Semnalam încă din toamna anului trecut mai multe apucături primitive ale unora din cei ce doreau să vină la un grătar pe acele locuri, dar cu toate că în zonă erau o mulţime de vetre de foc făcute de cei ce poposiseră înaintea lor, aceştia parcă intenţionat făceau focul în alte locuri astfel încât malurile lacului mai ales în porţiunea paralelă cu drumul asfaltat arătau ca și ciuruite de nişte cicatrice uriaşe. Nici în acest an parcă nu s-a schimbat mare lucru. Fum, grătare făcute cu lemne adunate ori tăiate direct din pomii de pe margine (am văzut că au apărut lemne de foc ori pentru grătar gata tăiate şi ambalate prin majoritatea benzinăriilor ori magazinelor cu articole de camping, dar uitasem că acestea costă ori lemnele de pe marginea lacului sunt „moka” ce dacă se urâţeşte întreaga zonă.) Păcat pentru că peisajul în această perioadă este fără pereche, iar dacă mai trebuie să facem o precizare chiar dacă unora li se pare fără importanţă este că perimetrul mai sus menţionat face parte din Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei (după cum ne informează un panou la ieşirea din Cloşani împreună cu câteva sfaturi de comportare) Dar vorba unora cine mai stă să citească toate „tablele” când acum este democraţie şi fiecare poate face ce vrea poate să şi dea foc la pădure că doar nu e a lui?
Păcat că în ziua de azi mai putem întâlni oameni cu astfel de mentalităţi la fel ca cei care cu o minte bolnavă după părerea mea schimbă uleiul de la maşină în mijlocul poienii lăsând în urma lor porţiuni întregi de vegetaţie arsă. Dar ce să facem? Nu putem decât spera decât că ambientul natural al zonei să facă faţă şi în acest an „iubitorilor naturii şi a turiştilor grataragii”, iar oficialii parcului naţional mai sus menţionat să-şi mai facă apariţia din când în când pentru a încerca să reglementeze treburile.
Nu aş vrea să fiu răutăcios, dar de câte ori am fost eu pe acolo( şi nu de puţine ori) o singură dată am văzut o maşină pe care scria Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei, ce a tranzitat perimetrul „ca acceleratul prin haltă”. Iar ca mijloace de informare a turiştilor nu am văzut decât 2 panouri anemice cu ceva sfaturi dar locul unde erau amplasate făcea aproape dificilă citirea lor. Încă odată sper ca ecosistemul să nu fie afectat major de dorinţa „arzătoare” a unora dintre semenii noştri în a-şi manifesta apucăturile ancestrale de a distruge şi a face focul prin toate locurile chiar dacă prin aceasta prejudiciază întreg ambientul zonei.
Mugurel Petrescu

Articolul Atitudini la altitudine – „Gratariada” apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Localitatea este una dintre cele mai vechi aşezări din judeţul Gorj fiind menţionată în documente din secolul XV ca târg şi ca reşedinţă a „Bănişorilor de Tismana”. Dar probabil că localitatea era cunoscută mai demult datorită Mănăstirii Tismana aşezată „ca o poliţă prinsă în coasta muntelui”, după cum spunea cunoscutul călător Paul din Alep în anul 1657 când a vizitat-o. Conform relatărilor populare Mănăstirea Tismana are la origine o bisericuţă din lemn de tisă de unde şi denumirea ei, precum şi a localităţii din apropiere.

Superlativ național
În apropiere, la Topeşti se află cea mai mare rezervaţie de castani comestibili din ţară, ce se întinde pe o suprafaţă de peste 60 hectare. Asupra prezenţei castanului comestibil în zona Topeşti – Tismana s-au emis de-a lungul timpului mai multe ipoteze.
Prima dintre ele susţinută de A. Ionescu consideră prezenţa castanului ca o continuare din era terţiară până în zilele noastre. Într-o a doua ipoteză se presupune că aceştia ar fi fost plantaţi de coloniştii romani în epoca de colonizare a Daciei. În sfârşit într-o a treia ipoteză susţinută de I. Conea se presupune aducerea şi plantarea castanului comestibil de către călugării ce au venit din sudul Dunării pentru întemeierea mănăstirii Tismana. De aici el s-ar fi răspândit în toate direcţiile, dar a rezistat numai pe ’’picioarele de munte’’ formate din roci calcaroase şi favorizat de climatul submediteranean. În aceste perimetre temperaturile medii anuale sunt mai ridicate cu 2-3 gr. C comparativ cu zonele depresionare, iar luna cea mai rece (ianuarie) aici are în proporţie de 80% valori ale temperaturilor medii zilnice pozitive.
Alături de castan în această ambianţă climatică mai creşte alunul turcesc, scrumpia, iedera şi liliacul sălbatic ce formează adevărate păduri cum ar fi cea de la Ponoare cu o suprafaţă de peste 20 hectare.

Cel mai vestit aşezământ monahal din Oltenia de sub munte
La jumătatea lui Gustar la Mănăstirea Tismana are loc hramul Adormirea Maicii Domnului, manifestare de o înaltă ţinută religioasă când mănăstirea şi schitul Cioclovina devin neîncăpătoare pentru credincioşii dornici să asculte Cuvântul Domnului.
Mănăstirea Tismana, cea mai vestită din Oltenia de Nord şi printre cele mai cunoscute locaşuri de cult din ţara, a fost întemeiată după cum atestă documentele în perioada 1375-1378 în timpul domniei lui Vladislav Voicu şi a lui Radu I, sub supravegherea călugărului greco-sârb Nicodin. De-a lungul timpului mănăstirea s-a bucurat de privilegii din partea domnitorilor având întinse domenii, sate, pescarii la Dunăre, precum şi venituri directe din casele domneşti.
Mănăstirea Tismana a avut şi de suferit fiind de mai multe ori prădată şi arsă ceea ce a condus la refaceri şi transformări succesive, astfel că în secolele 17-18 a servit ca și cetate de apărare. Tot cam în aceeaşi perioadă, mănăstirea a funcţionat şi ca și centru de cultură găzduind o şcoală de caligrafie.

O șansă ce trebuie valorificată
Din punct de vedere turistic, zona Tismana dispune de un uriaş potenţial ce a început să fie valorificat conform standardelor comunitare. Astfel se pot efectua excursii sau ascensiuni spre creasta Vîlcanului, culoarul Jiu-Cerna, traversarea spre Jiul de Vest ori spre Valea Cernei şi a Motrului. Amatorii de speologie au la dispoziţie peşterile Gura Plaiului şi Cioaca cu Brebenei, precum şi peşterile din perimetrul Motru Sec dezvoltate în zona platformei de eroziune carstică Gornoviţa. Perimetrul Tismana este deosebit de favorabil dezvoltării agroturismului, cea mai ecologică formă de turism datorită lipsei aproape în totalitate a factorilor de poluare, precum şi a păstrării aproape intacte a datinilor şi obiceiurilor populare. Prin noile amenajări turistice, Tismana se poate dezvolta pe viitor în conformitate cu standardele actuale de practicare a turismului.
Mugurel Petrescu

Articolul Locuri din țara lui Brâncuși – Clipe de reculegere la Tismana apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

În tot timpul ce l-am stat pe acolo am avut senzaţia că de după pomi o să apară tot felul de personaje supranaturale ce o să-şi schimbe forma şi locaţia, finalul conturându-se la fel că într-un episod din serialul de care vă aminteam mai înainte.
O grămadă de maşini au oprit să vadă şi de ce nu să facă poze în locaţia neconvenţională amplasată la marginea unui drum european aproape de limita judeţelor Gorj şi Vâlcea. Cei mai mulţi priveau cu un aer de parcă nu ar mai fi văzut aşa ceva până atunci.
Artişti plastici din cadrul UAP Gorj, ce v-aţi adus contribuţia la această lucrare artistică neconvenţională, vă salut pentru idee şi timpul alocat punerii ei în practică.
De asemenea şi pe cei ce au contribuit financiar şi material la punerea în practică a acestui proiect artistic. AVE.
Din păcate, peste drum de “Pădurea Paradisului” din Poienarii Gorjului găsim un alt loc pe care l-am putea numi fără să exagerăm prea mult “Pădurea Gunoaielor”. Tot felul de resturi menajere, bucăţi de scaune şi mese de plastic să nu mai vorbim de alte resturi care urâţesc peisajul. Poate debutează o campanie de ecologizare ori o nouă variantă a proiectului iniţiat de artiştii plastici gorjeni şi aici. Cine ştie ? Rezultatele s-ar putea să apară ???
Iar eu voi fi primul care îi voi felicita pe iniţiatorii proiectului (să-i spunem faza doi) din acest perimetru gorjean.
Mugurel Petrescu

Articolul La Poienari apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Astfel pot străbate unul sau mai multe din cele 40 de trasee montane pedestre principale ori adiacente din Parâng, Vulcan, Godeanu ori munţii Cernei, practica sporturile de iarnă într-o zonă special amenajată (Rânca), deveni exploratori ori doar vizita una sau de ce nu mai multe din cele peste 2000 peşteri ori avene, aflate în zona carstică a Gorjului în componenţa a 4 perimetre speologice din apropierea unor chei ori canioane de o frumuseţe ireală, îşi pot încerca măiestria la escalada ori alpinism în cele 3 perimetre de alpinism cu trasee omologate de toate gradele, perfecţiona tehnicile specifice de mountain bike, curse 4×4 ori off-road şi nu în ultimul rând încerca curajul coborând unul din cele două trasee de rafting aflate pe râurile gorjene din care unul este cotat printre cele mai dificile la nivel național (Defileul Jiului). Toate acestea şi nu numai constituie o veritabilă atracţie pentru cei ce doresc să se avânte în Cetăţile de Piatră de pe Jiul de Sus.

Activităţile montane chiar dacă nu îmbracă aspectul competiţional oferă practicanţilor o educaţie obligatorie a frumosului şi respectului faţă de natură. Astăzi muntele este accesibil celor ce doresc să îl cunoască. Dar acesta păstrează totuşi unele particularităţi ori taine dezvăluindu-le numai celor care prin efort şi perseverenţă îi pot învinge greutăţile.
Binefacerile pe care oamenii le dobândesc practicând sporturile montane sunt binecunoscute şi nu vom mai stărui asupra lor. Din nefericire, unii mai puţin pregătiţi cred că le pot avea oricând şi pe orice vreme chiar dacă echipamentul şi condiţia lor fizică sunt necorespunzătoare. Câteodată, aceştia reuşesc pentru că muntele este uneori îngăduitor, dar de cele mai multe ori nu.
Un cunoscut alpinist austriac transmitea acum mai bine de opt decenii câteva învăţăminte pentru cei ce doreau să practice turismul ori escalada montană. Câteva dintre acestea sunt deosebit de importante şi îşi păstrează mesajul şi azi pentru cei ce doresc să înfrunte muntele:
– Să nu pleci niciodată într-o ascensiune pentru care nu te-ai pregătit şi să nu pierzi din vedere că trebuie să fi mai tare ca muntele.
– Alege întotdeauna un itinerar realizabil şi dacă vezi că nu îl poţi realiza renunţă.
– Acela care nu ştie să-şi vină singur în ajutor pe munte nu este decât un personaj penibil.
– Posibilităţile celui mai slab să fie unitatea de măsură a grupului.
– A părăsi un om pe munte poate echivala cu o crimă.
Turismul și sporturile montane au căpătat în ultimul timp o popularitate din ce în ce mai crescută. Tot mai mulţi oameni pleacă în timpul lor liber pe munte. Din păcate, mulţi dintre ei nu sunt pregătiţi să o facă şi de aici încep necazurile. Unii dintre ei nu ştiu că o ascensiune montană se deosebeşte fundamental de o ieşire în oraş, că trebuie să ai echipament şi, să te documentezi asupra zonei pe care urmează să o parcurgi şi nu în ultimul rând, că începător fiind este nevoie să parcurgi primele trasee cu montaniarzi experimentaţi de la care ai tot timpul ce învăţa. În fine avantajaţi de dotările existente în ziua de azi mulţi ajung uşor să confunde o escaladă montană cu un chef la cabană.
Dar pe munte se pot întâlni şi montaniarzi. Aceştia au o pregătire şi o experienţă de specialitate care le dă posibilitatea să parcurgă ture dificile până la limita extremă. În decursul anilor au învăţat să cunoască toanele şi capriciile muntelui, precum şi modalităţile de a se feri de ele. Deşi cu toţii îndrăgesc muntele fiecare dintre ei şi-a făcut o specializare într-una din disciplinele legate de munte. Astfel putem întâlni montaniarzi specializaţi în alpinism, orientare montană, escaladă, coborârea râurilor de munte (rafting), speologie, parcurgerea canioanelor, fotografie montană şi speologică. Cu toţii sunt conştienţi de rolul lor pe munte acela de a promova un turism montan civilizat şi a contribui la formarea de noi generaţii de iubitori ai muntelui şi de ce nu al mediului ambiant.
Montaniarzii sunt energici şi săritori la nevoie chiar dacă nu activează în formaţiuni de salvare montană. Într-adevăr după cum confirmă o mare parte a semenilor noştri ce merg pentru prima dată în zona alpină oamenii de munte sunt deosebiţi. Greutăţile, riscul, precum şi pericolele ce pândesc la tot pasul pe munte îi apropie pe oameni.
Şi pentru că pe munte oamenii se simt mai apropiaţi şi se salută chiar dacă nu se cunosc le urăm şi din partea noastră drum bun şi poteci însorite.
Am dori ca toţi oamenii din lume să fie animaţi de aceleaşi sentimente care îi leagă pe oamenii de munte.
Mugurel Petrescu

Articolul Gânduri la altitudine apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Scocul Jiului de Vest , Surducul Defileului Jiului, peşterile Alunii Negrii, de Corali şi, nu în ultimul rând, lumea aproape ireală a avenelor, cleanţurilor şi cheilor formate pe cursul său ori a afluenţilor acestuia pot constitui tot atâtea impulsuri în a parcurge şi de ce nu a explora aceste locuri de o frumuseţe şi un pitoresc aparte.
Ascunse în inima pădurilor şuviţe de apă, ce coboară din piatră-n piatră, se adună şi luându-şi parcă rămas bun de la locurile de origine o pornesc la vale. Întreaga zonă este de o frumuseţe şi o sălbăticie ce impresionează ochiul. Porţiunea în care râul se strecoară prin lumea de linişte a muntelui îi poartă pe cei ce se încumetă să pătrundă pe Jiul de munte printr-o lume aproape ireală de forme şi fenomene carstice, precum şi peisaje desprinse parcă din basme.
Jiul de Vest îşi adună apele din cetăţile de piatră ale Retezatului şi Vîlcanului, în timp ce Jiul de Est coboară de pe înălţimile Parângului şi Şureanului. Perimetrele din vecinătatea celor două Jiuri pot oferii satisfacţii şi celor mai exigenţi speologi, montaniarzi ori simpli turişti. De asemenea, pe parcursul lor pot fi observate ruinele mai multor întărituri ori turnuri de veghe, care de-a lungul vremurilor au avut rol de puncte de protejare precum şi de vamă la trecerile peste munte.
Unul dintre cele mai vechi documente unde se pomeneşte despre Valea Jiului este un act emis de regele Vladislav al Ungariei către cneazul Mihail Cânde ce datează din anul 1499. Lipsită de terenuri prielnice pentru agricultură de-a lungul Evului Mediu Valea Jiului nu a avut o populaţie numeroasă în comparaţie cu Ţara Haţegului de pildă. Doar odată cu descoperirea primelor zăcăminte de cărbune „valea” cunoaşte o dezvoltare economică şi demografică.
Legenda spune că descoperirea zăcămintelor de cărbune ar fi fost întâmplătoare. Acum mai bine de două veacuri o armată austriacă apăra Vîlcanul de o unitate otomană ce încerca să pătrundă în Ardeal. Noaptea fiind rece soldaţii austrieci au făcut focuri în tranşee. Comandanţii lor îngrijoraţi că le-ar putea fi trădate poziţiile au dat ordin ca focurile să fie imediat stinse. Dar în zadar au încercat soldaţii s-o facă. Se aprinseseră zăcămintele de cărbune ce se aflau acolo demult timp neştiute de nimeni. Atunci, mai spune legenda unul dintre comandanţii austrieci a avut o idee ce la final i-a pus pe fugă pe turci. A adunat grămezi mari de cărbuni şi le-a dat foc. Turcii speriaţi că a luat foc muntele în jurul lor s-au speriat şi au fugit. În perioada următoare oamenii locului au uitat de bogăţiile ce le ascundeau munţii de lângă ei. Doar vânătorii de prin partea locului când plecau cu prada ce-o vânau încărcau în căruţe şi „piatră neagră” pe care o duceau fierarilor şi potcovarilor din zonă. Întâmplarea a făcut ca doi saşi ce veniseră la vânătoare tocmai din Braşov să dea peste cărbune şi să intuiască o mare afacere. Ei au obţinut mai multe concesiuni şi în anul 1850 au înfiinţat primele societăţi de exploatare a cărbunelui la Vulcan şi Petroşani. Odată cu construcţia căii ferate Simeria-Petroşani din anul 1870 afluenţa în „vale” se măreşte, iar odată cu apariţia societăţii „Salgo-Torjan” din anul 1874 exploatarea cărbunelui este extinsă şi la Livezeni, Lonea şi Petrila. După Primul Război Mondial se înfiinţează societatea „Petroşani” odată cu aceasta fiind estimate şi primele rezerve de cărbune de pe acele locuri.
La final iată câteva date despre cele două Jiuri: Cel de Vest are o lungime de 51km și un bazin hidrografic de 534 kmp. Izvorăşte din Retezatul Mic dintr-o căldare glaciară aflată la o altitudine de 1760m. Jiul de Est are o lungime de 28 km, iar bazinul său hidrografic se întinde pe 479 kmp. Se naşte între masivele Şureanului şi Parângului, mai precis la Culmea Şureanului. Jiul de Vest şi cel de Est îşi unesc apele la Livezeni-Iscroni dând naştere Jiului Mare, ce la rândul său până la vărsarea în Dunăre adună apele mai multor afluenţi având un debit aproximativ de 86mc/ sec (acesta putând varia în funcţie de condiţiile atmosferice ori climatice periodice). Trebuie făcută precizarea că în porţiunea între Bumbeşti şi Livezeni, Jiul formează un defileu în lungime de 33km, în opinia multora, cel mai spectaculos defileu format pe râurile interioare din ţara noastră. Astăzi se constituie în Parcul Naţional Defileul Jiului aflat în cea mai mare parte pe teritoriul gorjean.
Mugurel Petrescu

Articolul SANCTUARE – Prin lumea bătrânului Rhabon apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Iată aşadar câteva date şi repere cronologice legate de Mănăstirea Vodiţa obţinute prin amabilitatea societăţii omonime înfiinţată în anul 1990 la Drobeta- Turnu Severin.
Mănăstirea Vodiţa este, în opinia specialiştilor, cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar şi în acelaşi timp primul aşezământ monahal din ţara noastră administrat autonom în samovlasie după regulile bisericii orientale, stabilite de Sfântul Vasile cel Mare. Edificiul monahal a fost ridicat în perioada 1370-1373 de Sfântul Nicodim cu acoperirea cheltuielilor de către voievodul Vladislav I.
Încă de la înfiinţare a fost dotată de domnitor cu valoroase obiecte bisericeşti, bani, precum şi alte venituri. Daniile făcute Mănăstirii Vodiţa de către Vladislav Voievod au fost întărite de urmaşii acestuia: Dan I, Mircea cel Bătrân, Dan II, Vlad Dracul şi Radu cel Frumos. Chiar şi Regele Ungariei Sigismund de Luxemburg (1387-1437) a recunoscut şi confirmat posesiunile acordate de domnitorii români, iar Ştefan Lazarovici despotul Serbiei îi dăruieşte în anul 1406 zece sate ca metocuri.
Expansiunea Imperiului Otoman de la sfârşitul secolului 15 şi acţiunile militare ale acestuia pentru cucerirea popoarelor Europei a avut o influenţă majoră asupra Mănăstirii Vodiţa. Astfel după cucerirea Cetăţii Severinului de armatele turceşti conduse de Beliberg în anul 1524 toate vechile moşii ale ctitoriei Sfântului Nicodim sunt confirmate pe rând Mănăstirii Tismana. Mănăstirea Vodiţa mai este pomenită apoi abia într-un hrisov din anul 1662 când stareţul chinoviei arhimandritul Nicodim primeşte un ajutor în valoare de 350 de ruble de la Ţarul Rusiei, Alexei Mihailovici.
Ceva mai târziu în 1689 într-un document din 15 iulie se spune că Vodiţa ar fi fost refăcută din temelie de Cornea Brăiloiu când acesta avea funcţia de agă. Mai este menţionată alături de celelalte mănăstiri din Oltenia pe harta întocmită în anul 1700 de stolnicul Constantin Cantacuzino. Chiar şi domnitorul Constantin Brâncoveanu acordă într-un hrisov datat din 10 martie 1705 scutiri schitului „ce iaşte la Vodiţa care iaşte lângă Dunăre acolo unde şi mai înainte scaun de mănăstire au fostu făcută de Sfântul Nicodim”. Din acelaşi document reiese că unele lucrări de refacere a sfântului locaş ar fi fost executate de Atanasie egumenul de atunci al Tismanei.
În urma războiului ruso-turc, încheiat cu pacea de la Passarovits din 1718, Vodiţa cunoaşte o nouă perioadă de decădere. Mai este menţionată doar pe harta întocmită de Samuelis Koleseri în anul 1720. La 5 septembrie 1891 episcopul Ghenadie al Râmnicului face o vizită canonică la Vodiţa cu această ocazie făcând şi o descriere a ruinelor mănăstirii. Din locaşul monahal de altădată cu cele mai mari ctitorii atestate documentar rămăseseră doar câteva ziduri şi se mai vedeau doar temeliile chiliilor dimprejur.
Pentru reconstrucţia acestui locaş de cult în luna martie a anului 1990 s-a constituit la Drobeta-Turnu Severin Societatea „Vodiţa” având binecuvântarea Mitropolitului de atunci al Olteniei IPS Nestor Vornicescu. La propunerea societăţii Vodiţa Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat în sfânta adunare din ianuarie 1991 reînfiinţarea Mănăstirii Vodiţa ca mănăstire de călugări cu viaţă de obşte. În perioada 1991-1995 s-a construit pe aceste locuri un corp de chilii unde se află stareţia mănăstirii.
De asemenea, în anul 1995, au fost demarate lucrările de construcţie a unei biserici de lemn la realizarea căreia au fost preluate elemente din stilul tradiţional maramureşan. Astăzi noua biserică este terminată şi a fost sfinţită la data de 29 iulie 2001 de către IPS Teofan Mitropolitul de atunci al Olteniei.
Mugurel Petrescu

Articolul De la Vârciorova spre cel mai vechi lăcaş monahal din ţară apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Astfel pot străbate unul sau mai multe din cele 40 trasee montane pedestre principale ori adiacente din Parâng, Vulcan, Godeanu ori munţii Cernei, practica sporturile de iarnă într-o zonă special amenajată (Rânca), deveni exploratori ori doar vizita una sau de ce nu mai multe din cele peste 2000 de peşteri ori avene aflate în zona carstică a Gorjului și cuprinse în 4 perimetre speologice aflate în apropierea unor chei ori canioane de o frumuseţe ireală, îşi pot încerca măiestria la escaladă ori alpinism în cele 3 perimetre de alpinism cu trasee omologate de toate gradele, perfecţiona tehnicile specifice de mountain bike, curse 4×4 ori off-road şi, nu în ultimul rând, încerca curajul coborînd unul din cele două trasee de rafting aflate pe râurile gorjene, din care unul este cotat printre cele mai dificile la nivel național (Defileul Jiului ). Toate acestea şi nu numai constituie o veritabilă atracţie pentru cei ce doresc să se avânte în Cetăţile de Piatră de pe Jiul de Sus.
Sporturile montane chiar dacă nu îmbracă aspectul competiţional oferă practicanţilor o educaţie obligatorie a frumosului şi respectului faţă de natură. Astăzi muntele este accesibil tuturor celor ce doresc să îl cunoască. Dar acesta păstrează totuşi unele particularităţi dezvăluindu-le numai celor care prin efort şi perseverenţă îi pot învinge greutăţile.
Binefacerile pe care oamenii le dobândesc practicând sporturile montane sunt binecunoscute şi nu vom mai stărui asupra lor. Din nefericire, unii mai puţin pregătiţi cred că le pot avea oricând şi pe orice vreme chiar dacă echipamentul şi condiţia lor fizică sunt necorespunzătoare. Câteodată aceştia reuşesc pentru că muntele este uneori îngăduitor, dar de cele mai multe ori nu. Un cunoscut alpinist austriac Luiz Trenker transmitea acum mai bine de opt decenii câteva învăţăminte pentru cei ce doreau să practice turismul şi escalada montană. Câteva dintre acestea sunt deosebit de importante şi îşi păstrează mesajul şi azi pentru cei ce doresc să înfrunte muntele:
– Să nu pleci niciodată într-o ascensiune pentru care nu te-ai pregătit şi să nu pierzi din vedere că trebuie să fi mai tare ca muntele.
– Alege întotdeauna un itinerar realizabil şi dacă vezi că nu îl poţi realiza renunţă.
– Acela care nu ştie să-şi vină singur în ajutor pe munte nu este decât un personaj penibil.
– Posibilităţile celui mai slab să fie unitatea de măsură a grupului.
– A părăsi un om pe munte poate echivala cu o crimă.
Turismul și sporturile montane au căpătat în ultimul timp o popularitate din ce în ce mai crescută. Tot mai mulţi oameni pleacă în timpul lor liber pe munte. Din păcate, mulţi dintre ei nu sunt pregătiţi să o facă şi de aici încep necazurile. Unii dintre ei nu ştiu că o ascensiune montană este deosebită fundamental de o ieşire în oraş, că trebuie să ai echipament şi să te documentezi asupra zonei pe care urmează să o parcurgi şi că începător fiind este nevoie să parcurgi primele trasee cu montaniarzi experimentaţi de la care ai tot timpul ce învăţa. În fine avantajaţi de dotările existente în ziua de azi mulţi ajung uşor să confunde o escaladă montană cu un chef la cabană.

Un obiectiv prioritar pentru viitor – promovarea unui turism civilizat
Dar pe munte se pot întâlni şi montaniarzii. Aceştia au o pregătire şi o experienţă de specialitate care le dă posibilitatea să parcurgă ture dificile până la limita extremă. În decursul anilor au învăţat să cunoască toanele şi capriciile muntelui, precum şi modalităţile de a se feri de ele. Deşi cu toţi îndrăgesc muntele fiecare dintre ei şi-a făcut o specializare într-una din disciplinele legate de munte. Astfel putem întâlni montaniarzi specializaţi în alpinism, orientare montană, escaladă, coborârea râurilor de munte (rafting), speologie, parcurgerea canioanelor, fotografie montană şi speologică. Toţi sunt conştienţi de rolul lor pe munte acela de a promova un turism montan civilizat şi a contribui la formarea de noi generaţii de iubitori ai muntelui. Montaniarzii sunt energici şi săritori la nevoie chiar dacă nu activează în formaţiuni de salvare montană. Oamenii de munte sunt deosebiţi. Greutăţile, riscul, precum şi pericolele ce pândesc la tot pasul pe munte îi apropie pe oameni. Şi pentru că pe munte oamenii se simt mai apropiaţi şi se salută chiar dacă nu se cunosc le urăm şi din partea noastră drum bun şi poteci însorite. Am dori ca toţi oamenii din lume să fie animaţi de aceleaşi sentimente care îi leagă pe oamenii de munte.
Mugurel Petrescu

Articolul Muntele și teribilismul din noi apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Un astfel de itinerar poate fi Târgu-Jiu-Tismana-Padeş-Cloşani și din vecinătatea Pietrei Cloşanilor pe Motru la acumularea Valea Mare.
În mijlocul unui impozant platou la Padeş se află opera sculptorilor Emil Beker şi Gheorghe Tudor, realizată în anul 1921pentru a aniversa 100 de ani de la izbucnirea mişcării revoluţionare condusă de Tudor Vladimirescu. La mică distanţă de aceste locuri se află Cloşani, unde în perioada 1806-1820 Tudor a fost vătaf de plai. Dacă avem aprobările necesare putem vizita una dintre cele mai frumoase peşteri din Europa peştera Cloşani, unde încă din anul 1961 funcţionează o secţie de cercetări în biospeologie.
De aici urcând pe firul Motrului şi având în peisaj Piatra Cloşanilor ca un veritabil bastion natural ajungem pe malul lacului Valea Mare. Cei ce se încumetă să parcurgă ori să cerceteze acest perimetru vor descoperi o lume aproape fantastică a formelor naturale şi locuri de un pitoresc aparte. Ascunse în inima pădurilor, şuviţe de apă ce coboară din piatră-n piatră, se adună şi parcă luându-şi adio de la locurile unde au văzut lumina zilei, o pornesc spre a sfârşi în apele lacului Valea Mare.
Dar să zicem aşa (la noi românii întotdeauna există un “dar” ), ajungând recent pe malul lacului cu pricina am fost neplăcut surprins de multitudinea de vetre de foc făcute la întâmplare (unele prea aproape de marginile pădurii, ce în unele locuri e chiar de răşinoase) probabil în perioada estivală a anului ce s-a scurs. Cred că la mijloc este tot acea educaţie ecologică (de care cu toţii facem referire), dar pe care mulţi dintre noi nu o au. Căci altfel cum să faci focul la nimereală, şi mai ales lucru care m-a întristat cel mai mult a fost că și cei care vin la (haideţi să spunem cu indulgenţă) iarbă verde vor să-şi facă altă vatră de foc de parcă cele existente ar fi contaminate. Şi aşa se ajunge din indiferenţă ori necunoaştere (fiecare vatră nou făcută distruge vegetaţia în jurul ei) că pe o parte a malului (altfel de o frumuseţe sălbatică aparte) sunt aceste vetre (unele de mărimea unui foc de tabără) ca nişte cicatrice inestetice ce sluţesc peisajul.
La final pentru a nu crea impresia că “ne băgăm singuri în seamă ori căutăm nod în papură” vom prezenta câteva consideraţii ale unor foruri şi persoane (fără a le dezvălui numele) legate de protecţia mediului ambiental şi a diversităţii biologice. “Trebuie să fim conştienţi că în privinţa ocrotirii ori distrugerii naturii identitatea dintre al meu şi al nostru este totală. În privinţa ocrotirii pădurii şi a mediului nu există bariere. Avem cu toţii o participare egală la beneficii sau dezastre” –afirma un cunoscut naturalist. “În ziua de azi soarta mediului ambiental nu mai poate lăsa pe nimeni indiferent. Terra şi-a pierdut într-un timp istoric destul de scurt două treimi din zestrea verde a pădurilor. Ce a mai rămas în condiţiile exploatării fără precedent a “aurului verde” îndeamnă omenirea la o mai adâncă meditaţie şi preţuire a factorilor apărători ai vieţii”- se sublinia în mesajul de încheiere a sesiunii unei importante organizaţii mondiale de profil.
Mugurel Petrescu

Articolul Atitudini – În umbra Pietrei Cloşanilor apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Articolul Astenii – Paradisul de lângă noi apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

De asemenea, doream să văd dacă unii dintre localnici mai aruncă în albia râurilor resturile din gospodării, precum şi molozurile rezultate din modificările ori construcţiile gospodăriilor sau anexelor proprii. În aceste perimetre este impetuos necesar ca deversarea deşeurilor menajere să nu mai existe pentru a se preveni contaminarea apei ce pătrunde în fisurile carstice de pe traseu ieşind şi implicit existând posibilitatea de a contamina şi alte curgeri de apă dată fiind multitudinea de canale carstice mai mari ori mai mici ce fac legătura între acestea.
Aşa că am făcut o tură mai mare pe Sohodol şi pe cheile Şuşiţei Verzi pentru un nou set de fotografii cu natura ce începea să renască şi, nu în ultimul rând pentru a vedea progresele în amenajarea punctelor de informare a turiştilor şi a dotărilor pentru aceştia. Am fost surprins să constat că activităţile specifice demaraseră cu succes. Şi curăţenia în perimetrele mai sus menţionate la trecerea mea pe acolo era bună sub aspectul că nu am întâlnit deşeuri ori reziduri ale activităţilor umane aruncate prin acele locuri. Trebuie menţionat (pentru a nu ştiu câta oară) că păstrarea curăţeniei şi evitarea deversării în apă a oricăror poluanţi nu este un moft al nimănui şi nu monitorizăm fenomenul pentru a ne băga singuri în seamă, ci în toate perimetrele unde apa parcurge zone de infiltrare în carst se produc pierderi, apele apărând de regulă la întâlnirea spre aval a unor straturi impermeabile unde nu mai poate dezvolta multitudinea de canale subterane prin care apa să circule şi atunci este nevoită să iasă cu tot debitul la suprafaţă. Iar pentru partea de nord a judeţului nostru câteva dintre aceste izbucuri sunt folosite atât la alimentarea cu apă a Târgu-Jiului cât şi a localităţilor din Dolj prin sursa Orlea. În rest jocul apei ori al soarelui cu muntele şi, nu în ultimul rând, locurile care au inspirat o serie de regizori în realizarea mai multor filme istorice ori documentare pe aici. Acestea sunt numai câteva din atributele ce fac din aceste perimetre veritabile oaze de frumuseţe. Aici liniştea locurilor este tulburată doar de susurul Sohodolului sau al Şuşiţei Verzi ori căscăduţele ce le formează între toaiele de pe văi culminând cu locuri unde apa sclipeşte diamantin sub razele soarelui locuri în care după cum vă spuneam au fost filmate secvenţe şi chiar filme româneşti legate de trecutul ori istoria acestor locuri.
Mugurel Petrescu

Articolul La pas – Pe Șuşiţa Verde în lumea salamandrelor apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Articolul În umbra Vâlcanului apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Articolul Pe „la poale de Vâlcan” apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Depresiunea Câmpul Mare este cea mai întinsă din tot ţinutul gorjean, fiind încadrată de dealurile Cârligeilor şi Maghereştilor. De aici din intersecţia rutieră, ce se deschide privirilor, dacă pornim spre stânga după mai bine de 7 km vom ajunge în staţiunea Săcelu mică, dar importantă la nivel local atât ca aşezare, cât şi din punct de vedere balneologic. De o parte şi de alta dealurile Cioaca şi Ivana împreună cu plantaţiile de pomi fructiferi, viţă de vie şi, nu în ultimul rând, pădurile şi păşunile conferă cochetei localităţi submontane un climat plăcut şi reconfortant.
Aşadar haideţi în continuare să subliniem câteva repere legate de trecutul locurilor, precum şi proprietăţile apelor şi a nămolului sapropelic de aici, menţionând încă de la început că în partea de sud a localităţii mai pot fi distinse urmele termelor construite de romani cu mai bine de 17 secole în urmă. Tot prin aceste locuri trecea un drum roman strategic spre Alutus (Olt), drum ce se ramifica şi spre două localităţi de atunci aflate pe teritoriul Gorjului de azi (Iezureni şi Glodeni).
Staţiunea Săcelu este situată la o altitudine de 340m pe valea pârâului Blahniţa în partea nord-estică a Gorjului. Izvoarele de aici erau cunoscute de mai bine de două milenii, din vremea dacilor fiind folosite de atunci la ameliorarea unor boli. Romanii după cucerirea Daciei au amenajat întreg perimetrul construind aici terme, precum şi un castru ale cărui ruine se mai pot vedea şi în ziua de azi. Tot pe aceste locuri se mai pot vedea ruinele unor monumente închinate zeilor de către cei care s-au tămăduit cu ajutorul apelor din zonă. Este păstrată chiar o inscripţie în piatră ce aminteşte că un cetăţean roman pe nume Marcus Tiberius s-a vindecat prin acţiunea binefăcătoare a apelor şi închina aceste izvoare zeilor Esculap şi Hygeea.
Săcelu este menţionat cu numele de azi din secolul 17-18. Prin anul 1840 băile erau proprietatea lui Dumitrache Săceleanu care a şi făcut primele amenajări balneologice moderne. Primele analize ale apelor minerale de aici au fost făcute în anul 1866 de către chimistul C.Stabil şi repetate ceva mai târziu de Gr. Ştefănescu şi P.Poni. Acestea au evidenţiat faptul că apele izvoarelor studiate conţin cantităţi importante de sulf, iod, sare, magneziu şi fier, iar în cantităţi mai mici stronţiu, litiu şi bor. În Dicţionarul Geografic al Judeţului Gorj, editat la Târgu-Jiu în anul 1892, este făcută prima prezentare a staţiunii , izvoarelor minerale, precum şi a stabilimentelor existente pe atunci.
Particularităţile climatice, aerul tare şi curat, precum şi proprietăţile apelor minerale existente au determinat mulţi specialişti balneologi să numească Săcelu drept „Techirghiolul Gorjului”.
Un fenomen interesant ce îl prezintă apa bazinelor din Săcelu este culoarea diferită ce o capătă în funcţie de anotimp. Studii de specialitate efectuate în cadrul Institutului de Inframicrobiologie din Bucureşti începând din anul 1979 au evidenţiat faptul că bacteriile, plantele şi vietăţile microscopice ce trăiesc în bazine, dinamica lor, precum şi relaţiile dintre ele şi mediul abiotic sunt principalele cauze ce provoacă colorarea diferită a apei. Dintre acestea bacteriile sulfuroase şi fotosintetizante colorate de obicei în roşu şi verde determină nuanţa predominantă a apei. Culoarea roz-zmeurie a apei şi a bacteriilor din sedimente indică prezenţa fotobacteriilor dezvoltate în masă. Culoarea verde-deschisă sau verde-alburiu este pusă pe seama proceselor de oxidare ce o suferă apa din foraj care pătrunde în bazin.
Un fapt curios îl prezintă apa din bazinul 4, ce poate suferi variaţii bruşte ale culorii, coloraţia predominantă fiind dată de bacteriile din el.
Astfel aceasta poate fi zmeurie, roz – lăptoasă, verzui-albicioasă ori verzui închisă, coloraţia predominantă fiind dată de bacteriile ce se dezvoltă şi care prezintă un caracter instabil înlocuindu-se de multe ori cu viteză.
Mugurel Petrescu

Articolul A început sezonul balnear, La „Techirghiolui Gorjului” apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Articolul La Săcelu lucrările sunt “în linie dreaptă” apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Complexul carstic Muşetoaia
Ultima, dar nu cea din urmă este zona cuprinsă între văile Motrului Sec și ale Motrului Mare, unde se dezvoltă complexul carstic Mușetoaia care se întinde către miazănoapte până în apropierea Pietrei Mari a Cloşaniului. Pe aceste locuri poate fi admirată o mare varietate a formelor și fenomenelor carstice constând în câmpuri de doline, cleanțuri, abrupturi, peșteri și avene. Cele mai cunoscute sunt peșterile Martel şi Lazului, precum și peştera-aven de la Sohodoalele Mici.

Circulaţia subterană a apei – un curios fenomen în carstul gorjean
Circulaţia subterană a apei este fenomenul cel mai interesant şi în acelaşi timp cel mai complex din zonă şi extrapolând pe un perimetru delimitat spre est şi vest de cele 7 situri gorjene ale Ariei Protejate Nordul Gorjului de Vest. Se poate afirma că avem de-a face cu o circulaţie activă a apei în subteran, circulaţie favorizată de structura geologică a zonei (calcare carstificabile), precum şi diferenţele de cotă dintre văi.
Astfel consultând o hartă putem constata că Şuşiţa Verde este mai sus decât Şuşiţa Seacă care la rândul ei este mai sus decât Sohodolul. La rândul său, acesta este mai sus decât Bistriţa cel mai apropiat râu spre vest, dar de care este despărţit de o zonă cu formaţiuni impermeabile ce nu au favorizat procesele de circulaţie a apei în subteran.

Determinări subterane
Pentru determinarea relaţiilor hidrologice existente în acest perimetru specialiştii hidrogeologi români au efectuat o serie de marcări cu trasori clasici şi speciali.
Rezultatele acestor determinări au dus la o serie de concluzii foarte interesante:
*În sectorul Pătrunsa există o circulaţie subterană a apei între punctul Toaia Dracilor de pe Gropu şi izbucurile Pătrunsa, Picuel şi Izvorul Muşchiat de pe Sohodol. Viteza de circulaţie a apei în subteran este de aprox. 2 km pe zi.
*Între peştera Gârla Vacii şi izbucurile Vâlceaua (Gâlciomiţa), Jaleş şi Runcu există relaţii hidrologice. Viteza de circulaţie în subteran este de aproximativ 4 km pe zi.
*Între Bistriţa şi izbucurile de pe Sohodol nu există relaţii hidrologice.
*Între punctele de penetrare a apei în carst de pe Şuşiţa Verde și Şuşiţa Seacă și izbucurile Vîlceaua și Jaleş de pe Sohodol există relaţii hidrologice. Apa circulă printr-o complicată rețea carstică care străbate bazine carstice de recepţie unde trasorii care au fost folosiți pentru determinarea legăturilor au fost puternic diluaţi în izbucul Vîlceaua ajungând la final numai 1/8-1/10 din trasorul iniţial.
În urma desfășurării complexului de activităţi specifice de către hidrogeologi au fost formulate o serie de concluzii:
-Rocile cu cea mai pronunţată permeabilitate carstică sunt calcarele datorită unui sistem de canale și fisuri formate ca urmare a unui îndelungat proces de carstificare.
-Direcţia de curgere predominantă a apelor carstice în subteran este de la nord la sud cu o puternică componentă de la est la vest.
-Alimentarea în subteran se produce în principal din apele de suprafață după ce ajung să curgă de pe roci impermeabile pe calcare carstice.
-Pereții interiori ai golurilor carstice sunt căptușiți cu un strat fin de argilă și terra rossa. În timpul precipitațiilor aceste suspensii intră în circuitul apelor subterane determinând turbiditatea apei.
-Determinările cu trasori au evidențiat faptul că perimetrul Nările-Gîrla Vacii-Vîlceaua primește apă subterană dinspre NE printr-o complicată rețea carstică subterană, ce străbate bazine mari și unde trasorii sunt diluați puternic.

Apele subterane şi comunităţile umane
Din analizarea datelor a rezultat că direcţiile de curgere a apei în subteran urmează un curs de la nord la sud cu o puternică componentă de la est la vest. De o importanţă majoră în acest perimetru este faptul apa din aceste perimetre a fost captată în unele cazuri şi asigură o parte din apa potabilă necesară unor comunități lucru ce impune tratarea acestor perimetre ca zone speciale ale judeţului. La toate acestea se adaugă şi posibilitatea desfăşurării unor activităţi ale localnicilor sau speoturistice necontrolate ce pot avea serioase consecinţe asupra apelor de suprafaţă şi din subteran. Acestea se pot contamina de la punctele de poluare aflate în calea lor sau ca urmare a activităţilor iresponsabile ale unor aşa-zişi turişti. De aceea ar fi recomandabil ca zonele de penetrare a apelor în carst, precum şi cele în care acestea apar la lumina zilei să fie atent supravegheate şi ecologizate periodic. Astfel de acţiuni au avut loc în perimetrul cheilor, cât şi în zonele învecinate.

Reforma mentalităţilor
Participând la câteva dintre aceste ecologizări unde s-au adunat cantităţi impresionante de resturi menajere şi gunoaie lăsate la voia întâmplării am rămas total dezamăgit de indiferenţa cu care aşa-zişi turişti de weekend tratează mediul ambiant întărindu-mi convingerea că mai presus de sancţiuni este nevoie de o profundă schimbare a mentalităţilor unora din semenii noştri. Totuşi până la această schimbare sunt necesare unele măsuri concrete cum ar fi delimitarea unor zone de protecţie în care să se interzică orice activităţi ce ar putea genera poluare.
Astfel din decantarea cunoștiințelor de specialitate se poate afirma că ar fi necesară instaurarea unor perimetre de protecţie hidrogeologică care să cuprindă suprafețe ce asigură păstrarea condițiilor naturale de circulație a apei în subteran.

Turismul și speoturismul haotic un potențial factor de poluare?
O propunere făcută de cei care străbat zonele mai sus menționate pentru practicarea alpinismului, escaladei, speologiei și de ce nu a fotografiei montane ori speologice ar fi interzicerea campării turiștilor în zonele de intrare și ieșire la suprafață a apelor carstice pentru a se evita pe cât posibil poluările accidentale făcute cu voie sau fără de aceștia.
Având în vedere că perimetrele carstice sunt dintre cele mai vizitate obiective turistice din judeţul nostru cu toate consecinţele legate de degradarea peisajului ambiental, printr-un turism civilizat în deplină armonie cu mediul ambiant aceste zone de o frumuseţe aparte vor putea continua să ne încânte şi pe viitor prin bogăţia fenomenelor carstice şi a diversităţii lor biologice.
Mugurel PETRESCU

Articolul Locuri din țara lui Brâncuși (II) apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Cadru natural de excepţie
Dintre acestea putem aminti Cheile Olteţului cu a lor Peșteră Polovragi cea mai lungă cavitate din Oltenia şi a cincea din ţară unde explorarea galeriilor subacvatice a fost făcută şi este continuată de GEES Bucuresti, Cheile Galbenului cu Peştera Muierilor prima cavitate electrificată şi amenajată pentru vizitare din ţară şi urme ale locuirii acesteia cu foarte mult timp în urmă, pentru ca trecând de cealaltă parte a Jiului ce în porţiunea grandiosului său defileu se constituie astăzi în cel mai nou parc naţional al României să menţionăm Cheile Sohodolului cu a sa multitudine de peşteri şi avene dintre care două deţin recorduri naţionale în materie, câmpurile de lapiezuri şi depozitele de terra-rossa rarităţi la nivel european, precum şi un curios şi încă cercetat în totalitate fenomen de difluenţă subterană în peştera Gîrla Vacii.
Tot pe aceste locuri se mai păstrează urme ale locuirii de către oamenii preistorici ai unor cavități (peșterile Popii şi Cioarei ), enigme care nici în ziua de azi nu au fost complet elucidate ( Inelul de Piatră al Sohodolului ) şi legătura sa cu peșterile Pîrlajului şi Laptelui aflate pe creasta estică a Sohodolului, precum şi perimetrele Şuşiţa Verde şi Şuşiţa Seacă fiecare dintre ele cu particularităţile sale cu o cunoscută circulație subterană a apei prin carst circulație favorizată de condiţiile specifice existente în zonă.

Perimetre speologice
Pentru cei interesaţi Gorjul dispune de un număr impresionant de peşteri, avene şi alte fenomene carstice (peste 2000) care sunt grupate în mai multe perimetre speologice. Mulţi dintre cei care vizitează aceste obiective ori pur şi simplu se află în vecinătate cu ocazia unor sărbători ori nedei lasă în urma lor o mizerie de nedescris să nu mai punem la socoteală intervenţiile ce se fac la maşini cu prilejul ieşirii la iarbă verde şi chiar schimbul de ulei făcut în natură. Toate acestea împreună cu activităţile necontrolate ale localnicilor care nu de puţine ori consideră zonele carstice un fel de depozite pentru gunoiul din gospodării cu toate că în ultimul timp s-a intensificat campania de conştientizare la nivel local şi în mass-media se pot constitui în puternice focare de poluare a perimetrelor carstice şi nu numai dacă luăm în considerare şi apa care circulă prin carstul zonelor și care de multe ori este folosită de oameni şi animale.

Şuşiţa Verde şi penetrarea apei în carst
Cheile Șușiței Verzi, la o privire generală, nu prezintă aspectul formelor carstice cu care suntem învățați datorită faptului că sunt largi, iar delimitarea acestora este dificilă de realizat. Perimetrul de mai sus menționat este delimitat la est de masivele Sturi, Feţîia și Cioara, iar la vest de muntele Borzi. Șușița Verde care se formează tocmai în apropierea vârfului Straja prin unirea mai multor pârâiașe dintre care cele mai importante sunt Amaru și Cartianu parcurge în prima parte a albiei sale o porțiune de roci impermeabile specifice zonei de creastă a Vulcanului pentru ca mai apoi să străbată perimetrul calcaros din componența platformei de eroziune Gornovița. Astfel prin trecerea apei prin cele două unități geologice se formează cele două porțiuni ale cheii. Lățimea acestora este de 30-50 m în porțiunea de șisturi și granite ajungând la 150-200m în porțiunea străbătută în calcare.
Șușița Verde curge, de regulă, pe toată lungimea cheilor, dar debitul ei scade sever în perioadele de secetă prelungită, precum și printr-o puternică penetrare a apei în carst pe un perimetru ce începe de la confluența cu Pârârul Sec și se termină în apropierea satului Curpen. Deoarece debitele pierdute nu se mai regăsesc în aval s-a determinat că acestea se deplasează subteran de la NE spre SV. În cadrul platformei de eroziune Gornovița formele carstice sunt bine reprezentate printr-o multitudine de peșteri și avene, precum și prin câmpul de lapiezuri din vecinătatea vârfurilor Leşu şi Cioclovina Vălarilor ce formează una dintre cele mai spectaculoase perimetre de eroziune endocarstice din Carpați.

Dîlma Cucutelor, fenomenul cel mai reprezentativ din perimetrul Şuşiţa Seacă
S-a format cu mult timp în urmă prin acțiunea de erodare a Şuşiţei Seci, precum și a pârâului Valea Seacă.
Cursurile acestora au fost drenate în final pe un curs subteran ce are și scurte apariții la suprafață. Creasta Dîlmei Cucutelor însoțește cheile pe o lungime de mai bine de 3 km constituind versantul vestic. Acesta este format cu preponderență din calcare puternic carstificate cu o mare varietate de fenomene specifice (cleanţuri, abrupturi, lapiezuri, peșteri și avene). Se cuvine să amintim aici cele mai spectaculoase forme carstice Bidăroaia din Dîlma Cucutelor (-22m) , avenul I (-12m), avenul F (-37m), precum și Avenul Perseverenţei din Bordul Dobriţei (-88m). Dîlma Cucutelor poate fi parcursă parțial sau integral cu atenționarea că accesul în avene va fi efectuat numai cu echipament potrivit și dublat de solide cunoștiințe legate de alpinismul subteran.

Cetatea de piatră a Sohodolului
Cheile Sohodolului se întind pe o distanţă de aprox. 12 km între Poiana Contului şi comuna Runcu. Acestea pot fi împărţite în trei sectoare: Cheile Runcului, Cheile Vidrei şi Cheile Pătrunsa. Împărţirea este rezultatul configuraţiei geologice unde calcarele care ocupă cea mai mare parte sunt întrerupte de două ori de bare de şisturi cristaline şi granituri.
Calcarele predominante în acest perimetru prezintă o mare permeabilitate carstică datorită unui sistem bine dezvoltat de fisuri, canale, peşteri şi avene formate în urma unui îndelungat proces de dizolvare. Prin acest adevărat labirint subteran apele se infiltrează cu uşurinţă dând naştere la o multitudine de fenomene carstice. În alte cazuri apa se înmagazinează în golurile subterane şi iese la suprafaţă sub forma unor izbucuri din care unele cu debite importante . Cele mai cunoscute din acest perimetru sunt câmpurile de lapiezuri (formațiuni carstice de suprafață, ce au luat naștere prin coroziune pe roci carstificabile), avenele din acest perimetru (din care două dețin recorduri naționale la cea mai mare stalacmită 10 m, precum și cel mai mare puț vertical -122m), cele două tuneluri ovoidale ce formează Nările (de 76 şi respectiv 57m), peștera Gîrla Vacii ce prezintă un foarte rar fenomen de difluență subterană și, nu în ultimul rând, Inelul de Piatră sau Inelul Domniţei cum mai este cunoscut o adevărată emblemă a Sohodolului asupra originii sale fiind făcute și în ziua de azi o multitudine de presupuneri unele dintre acestea de-a dreptul hilare.
VA URMA
Mugurel Petrescu

Articolul Locuri din țara lui Brâncuși – Lumea de piatră a Jiului de Sus (I) apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

vremea rea împiedicându-i pe mulți dintre cei care chiar voiau să ajungă la pădure să o facă. Dar s-au mulțumit cu poze ori selfie-uri în jurul podului ori a peșterii, unii curajoși „aventurându -se” până la urmă în pădurea de liliac la vestea că un bogat program folcloric susținut de artiști renumiți ar debuta acolo. Mai ales că, spre seară vremea parcă se „luminase” un pic, șansele de a mai ploua scăzând simțitor.
Mugurel Petrescu

Articolul O nouă ediție a Sărbătorii Liliacului apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

În cele ce urmează iată câteva date şi informaţii legate de acest fenomen natural ce se întinde în mare parte pe teritoriul judeţului Gorj.
Cursurile celor două Jiuri, de Est şi de Vest îşi unesc apele în apropiere de Livezeni. De aici şi până în cealaltă parte a muntelui, la Bumbeşti râul a ferestruit cel mai impresionant defileu aflat pe râurile interioare din ţara noastră. Este vorba despre Defileul Jiului care prin sălbăticia, asprimea şi greutatea cu care a putut fi amenajat este pe bună dreptate recunoscut ca și cel mai frumos şi mai lung defileu pe care îl au Carpaţii Românești.
Sectorul dintre Livezeni şi Bumbeşti ce reprezintă defileul propriu-zis are o lungime de 33km şi s-a format cu foarte mult timp în urmă, apele Jiului săpând necontenit în stânca masivelor Parâng şi Vâlcan. Ferestruirea a fost uşurată şi de faptul că Jiul coboară de la altitudinea de 556m la intrarea în defileu la 305m la ieşire. Locul prin care Jiul iese din defileu este aşa dosit încât cu greu îţi dai seama că te afli în vecinătatea unui râu mare. De abia după ce pătrundem în munte vom putea admira frumuseţea defileului prin care Jiul iese la lumină.

La Bumbeşti există şi azi ruinele unui castru roman construit iniţial din pământ de Traian, refăcut şi modernizat în piatră mai apoi de împăratul Septimiu Sever. Rolul castrului era acela de a închide Valea Jiului contra unui atac dinspre munţi, precum şi de a controla drumul prin Pasul Vâlcanului, construit cam tot în acea perioadă. Cel mai probabil dificultăţile întâmpinate i-au determinat pe romani, reputaţi constructori de drumuri să taie o cale de legătură cu Ardealul prin Pasul Vâlcanului şi să evite construcţia prin defileu.
Să fi reuşit totuşi romanii să construiască un drum pe defileu şi să învingă fiorosul Surduc al Jiului ? Nicio dovadă nu a fost găsită până acum. Dacă pe Defileul Oltului resturile drumului roman se mai pot observa şi astăzi ( unde se mai văd încă găurile în munte folosite pentru montarea grinzilor de lemn, procedeu utilizat în premieră de constructorii romani) pe Defileul Jiului acestea lipsesc cu desăvârşire. Cu toată reputaţia lor constructorii romani îşi dăduseră seama că a săpa şi a întreţine un drum printr-o vale atât de strâmtă şi sălbatică era un lucru aproape imposibil pentru tehnicile de atunci.
Odată cu apariţia şi dezvoltarea industriilor în Ardeal a devenit din ce în ce mai necesară construcţia unei căi de comunicare cu sudul ţării, lucru ce ar fi redus distanţa dintre Valea Jiului şi Oltenia cu aproape 200km.Comitetul de Direcţie CFR al cărui preşedinte era reputatul Anghel Saligny a ales sectorul Bumbeşti- Livezeni cu toate că traseele de pe Valea Sadului şi Valea Porcului erau mai scurte, dar necesitau ample lucrări de construcţii şi tuneluri de lungimi impresionante.
Construcţia căii ferate a început în anul 1924, dar a fost de mai multe ori oprită astfel că până în anul 1937 nu a înaintat decât 4km. După cel de-al Doilea Război Mondial, în anul 1948 lucrările au început şi s-au finalizat în acelaşi an. Pentru a străbate cei 33km ai defileului a fost necesară construcţia a 43 tuneluri,15 bolţi de susţinere din beton,109 poduri, 2,5 km ziduri de sprijin şi aproximativ 3 milioane mp de terasamente. Din anul 1973 calea ferată a fost electrificată permiţând astfel creşterea considerabilă a capacităţii de transport şi a vitezei garniturilor de tren prin defileu. Astăzi, Bumbeşti- Livezeni este sectorul de cale ferată cu cele mai multe tuneluri aflate într-un defileu din ţara noastră.
Geneza Defileului Jiului este şi astăzi dezbătută în literatura de specialitate, iar defileul în sine se prezintă ca un reper pentru lucrările de analiză geologică şi de geografie fizică. Elementele caracteristice ale acestuia sunt: o denivelare accentuată a profilului longitudinal de 250m pe distanţa de 33 km, o meandrare accentuată a Jiului pe parcursul defileului, artere hidrografice cu rupturi de pantă, o posibilă cumpănă de ape la mijlocul defileului şi prezenţa aproape compactă a învelişului forestier ca o consecinţă a precipitaţiilor de aproximativ 970 mm pe an.
Chiar şi un simplu vizitator al defileului la o privire mai atentă poate constata un lucru surprinzător. Intrând în defileu dinspre Sadu după ce trece de pasul Lainici (450 m alt. ) albia Jiului devine mai îngustă, iar râul mai vijelios. Sunt semne că albia este mai tânără şi nu a fost şlefuită suficient ca în porţiunea Lainici -Sadu unde valea este mai largă, iar cursul mai liniştit. Luându-se în calcul aceste considerente, precum cumulate cu alte observaţii pentru explicarea genezei defileului s-au emis trei ipoteze.
În prima din ele P. Lehmann este de părere că defileul s-a format datorită unui accident tectonic. Referitor la cea de-a doua ipoteză G. Murgoci crede că formarea defileului este în strânsă legătură cu inflexiunile pânzei getice. Cea mai complexă explicaţie îi aparţine lui Emm. de Martonne care arăta că în trecutul geologic al Carpaţilor s-a produs o denivelare între munţi şi depresiunea Haţeg. Jiul care pe atunci începuse să-şi croiască drum prin defileu, dar curgea spre NV prin pasul Merişor şi se vărsa probabil în Strei, în condiţiile nou create a fost nevoit să-şi modifice cursul şi să înceapă să-şi croiască un culoar spre sud.
În sprijinul ipotezei sale stă faptul că în perimetrul Pui- Merişor s-au descoperit aluviuni vechi formate din şisturi şi granite specifice munţilor Vâlcan şi Parâng. Trebuie menţionat că toate aceste fenomene s-au produs cu foarte mult timp în urmă, când pe crestele Parângului erau gheţari ce prin topire au format circurile glaciare, iar în munţii Căliman -Gurghiu- Harghita activitatea vulcanică era foarte activă. Astăzi fenomenul este cunoscut sub numele de captare prin eroziune regresivă şi s-a aplicat şi în cazul altor râuri ce străbat masive muntoase: Oltul, Mureşul şi mai ales Buzăul cu vestita sa Întorsură a Buzăului, ce în principiu a avut o evoluţie similară cu cea a Jiului, formând Cheile Buzăului sau Drumul Tătarilor cum erau cunoscute în trecut.
Mugurel PETRESCU

Articolul Locuri din țara lui Brâncuși apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Aceasta are o suprafaţă de peste 20 ha, este declarată rezervaţie botanică şi este ocrotită de lege. Existenţa pădurii în aceste locuri se datorează climatului submediteranean, în zonă existând un topoclimat specific cu temperaturi medii anuale cu 2-3°C mai ridicate, comparativ cu zonele depresionare. Datorită acestui fapt aici se pot întâlnii reprezentanţi ai florei şi faunei apropiate însoritului ţărm al Mediteranei: castanul comestibil, alunul turcesc, iedera, scrumbia, vipera cu corn, broasca ţestoasă de uscat, călugăriţa şi scorpionul.
Cercetările geobotanice în zonă au fost întreprinse de I. Conea (1931), A. Ionescu (1929) şi C. Zaharia (1968), unde au fost descrise şi identificate mai multe specii submediteraneene şi pontomediteraneene. Caracteristicile climatice ale locurilor sunt de ierni relativ blânde, veri călduroase şi umede până în prima parte a lor, în a doua devenind secetoase.

În apropierea pădurii de liliac sălbatic mai poate fi vizitat un alt fenomen natural cu rang de superlativ naţional: Podul Natural de la Ponoare, cel mai mare pod natural din ţară. Acesta este o arcadă de calcar lungă de 25 m, lată de 8 m, care se ridică la o înălţime de 14 m, faţă de fundul văii peste care trece.
Prin dimensiunile sale podul îşi justifică denumirea de Podul lui Dumnezeu sau Podul Uriaşilor, cum mai este cunoscut de către localnici, fiind la originea mai multor mituri legate de provenienţa sa.
Într-una din ele, se povesteşte că în trecut pe aceste meleaguri trăiau oameni uriaşi, care dacă ar fi trăit astăzi ne-ar fi înspăimântat cu puterea lor şi că podul ar fi opera acestor giganţi denumiţi pelasgi.
Despre viața acestora se vorbeşte într-o altă legendă, care relatează că la moartea căpeteniei lor cei doi fii ai acestuia s-au urcat fiecare pe câte un munte să vadă cât a primit moştenire. Când unul dintre ei şi-a aruncat privirea peste partea fratelui său, i s-a părut că aceasta este mai mare şi mai frumoasă. Atunci l-a cuprins o mânie mare, a luat un fier de plug şi l-a aruncat cu putere spre fratele său. Fierul nu l-a nimerit, a trecut şi a lovit vârful muntelui cel mai apropiat pe care îl reteză dintr-o dată. Acel munte poartă de atunci denumirea de Retezat.

În realitate, Podul Natural face parte dintr-un ansamblu carstic bine reprezentat în zonă prin peşteri, lacuri carstice, văi oarbe, câmpuri de lapiezuri şi este un rest al unei galerii de peşteră care în trecut făcea legătura cu tunelul larg al Peşterii Podului sau Peşterii de la Podul de Piatră cum mai este cunoscută. În apropiere se află un câmp petrografic, unde sunt prezente aproape toate tipurile de lapiezuri din Carpaţii Meridionali. Aceste şiruri de spinări calcaroase, când răspândite, când aliniate în rânduri regulate, formează un fenomen carstic de excepţie.
Peştera Podului împreună cu Podul Natural de la Ponoare, care este declarat monument al naturii ocrotit de lege, fac parte dintr- un sistem carstic cu o hidrologie complexă şi este supus cercetărilor şi în ziua de azi pentru stabilirea relaţiilor hidrologice între lacul carstic Zăton şi ponorul Gaura Iepurelui.
Iată cum dacă sunteți la sărbătoarea oltenească Înflorirea Liliacului chiar dacă în acest an s-a suprapus cu un mare eveniment religios al ortodoxiei putem vedea şi obiective turistice, ce se constituie în două superlative la nivel naţional.
Mugurel Petrescu

Articolul Și în acest an / Sărbătoarea liliacului apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Desfăşurându-se pe o distanţă de aproximativ 12 km între Poiana Contului şi comuna Runcu acestea pot fi împărţite în trei sectoare: Cheile Runcului, Cheile Vidrei şi Cheile Pătrunsa. Delimitarea este rezultatul configuraţiei geologice unde calcarele care ocupă cea mai mare parte a zonei sunt întrerupte de două ori de bare de şisturi cristaline şi granit. Acest lucru se poate observa şi cu ochiul liber de cei ce parcurg cheile de la un cap la altul şi urmăresc modificările de pe parcursul traseului. Astfel vor putea observa că de la intrarea în chei şi până la fostele cuptoare de var roca este sfărâmicioasă şi apar numeroase conuri de grohotiş, iar pereţii sunt abrupţi, lucru normal pentru că ne aflăm într-o zonă calcaroasă. De la fostele cuptoare de var şi până la Nucet, în apropierea peşterii Căldarea se poate observa lipsa aproape în totalitate a conurilor de grohotiş, valea este mai largă, iar pantele sunt împădurite. Este locul unde una din barele de granit intersectează zona calcaroasă a regiunii. Peştera Căldarea ne semnalează că drumul parcurge o nouă porţiune de calcare. Sunt Cheile Vidrei scurte, dar foarte spectaculoase. La ieşirea din aceste chei cam pe locul unde se află barajul lacului din faţa complexului turistic se intră în porţiunea traversată de cea de-a doua bară de granit şi şisturi cristaline. Valea se lărgeşte, înclinarea versanţilor este mai mică, iar pantele sunt din nou împădurite. Continuându-ne drumul după confluenţa Sohodolului cu Valea Rea intrăm în cea de-a treia şi poate cea mai frumoasă porţiune, Cheile Pătrunsa. De aici şi până în Poiana Contului unde se consideră că se termină Cheile Sohodolului doritorii pot admira forme şi fenomene ce impresionează ochiul cum ar fi puternicele izbucuri Prelegele venite din inima muntelui, pereţi de o verticalitate absolută, peşteri cu intrări monumentale ori avene cu adâncimi ameţitoare.
O mare parte dintre acestea sunt concentrate în muntele Pleşa supranumit pentru adâncimile avenelor sale Muntele Marilor Verticale. Calcarele predominante în perimetrul Cheilor Sohodolului prezintă o mare permeabilitate carstică datorită unui sistem bine dezvoltat de fisuri şi galerii subterane formate ca urmare a unui îndelungat proces de dizolvare provocat de apele meteorice şi din râuri. Prin acest sistem carstic apele se infiltrează şi circulă cu uşurinţă dând naştere la o multitudine de fenomene.
Configuraţia geologică a zonei este şi ea în strânsă legătură cu reţeaua hidrografică, apele râului Sohodol pierzându-se aproape în totalitate pe porţiunile calcaroase şi circulând pe cursuri subterane pentru ca la întâlnirea unor formaţiuni impermeabile să apară la suprafaţă pe vechea albie ori sub forma unor izbucuri.
Foarte mult vizitate, dar din păcate, extrem de puţin cunoscute Cheile Sohodolului prezintă o multitudine de fenomene rare unele chiar unicate la nivel naţional:
– Peştera Gârla Vacii este printre puţinele peşteri din ţară şi chiar la nivel european, ce prezintă un caz de difluenţă subterană. Apa ce pătrunde în ea din Sohodol după un traseu subteran de aprox. 500m se împarte în două într-o sală de difluenţă naturală şi porneşte pe două galerii: Vâlceaua ce după un parcurs de aproape un kilometru apare la suprafaţă în izbucul cu acelaşi nume ce a fost captat pentru alimentarea cu apă a municipiului Târgu-Jiu şi Jaleşul care după ce parcurge prin subteran mai bine de un kilometru apare la suprafaţă în izbucul cu acelaşi nume, locul fiind considerat ca obârşie a pârâului Jaleş.
-Câmpurile de lapiezuri (formaţiuni carstice de suprafaţă ce iau naştere prin coroziune pe roci carstificabile) localizate între Sohodol şi Şuşiţa Verde formează cea mai spectaculoasă zonă de lapiezuri din Carpaţii Meridionali.
-Depozitele de terra rossa formate prin alterarea calcarelor în combinaţie cu oxizii de fier din natură (de unde şi denumirea ating în unele locuri grosimi de până la 6m. Localizate între Sohodol şi Deleş acestea formează un fenomen foarte rar chiar pe plan european.
-Cheile Sohodolului deţin două recorduri naţionale în domeniul speologiei. Este vorba despre două avene (peşteri cu dezvoltare verticală) localizate în muntele Pleşa: Clocoticiul din Scoaba Sărăturii (-99m) unde se află cel mai mare grup stalagmitic din ţară (10m) şi Clocoticiul din Cârca Păreţeilor (-149m), unde se află cel mai mare puţ vertical din ţară (-121m). Măsurătorile şi explorările au fost făcute de speologii de la C.S.E.R Bucureşti.
-La nivelul şoselei ce parcurge cheile se pot observa două tuneluri ovoidale săpate de Sohodol numite Nările: Tunelul Mare lung de 76m şi Tunelul Mic de 57m,iar puţin în aval tunelul numit La Cuptor cu o lungime de 12m.
-Inelul de Piatră sau Inelul Domniţei cum mai este cunoscut, o curioasă formaţiune carstică se constituie într-un alt fenomen rarisim. Aflat la o altitudine de 190m faţă de nivelul şoselei acesta poate rivaliza pe plan naţional numai cu Podul Natural de la Ponoare sau Podul Uriaşilor cum mai este cunoscut. Asupra originii Inelului de Piatră s-au formulat mai multe ipoteze. Cea mai plauzibilă este că această formaţiune a reprezentat în trecut gura de intrare în peştera Pârlajului aflată în apropiere şi a fost modelat de râul Sohodol ce cu mult timp în urmă curgea pe acolo. Prăbuşirea galeriei, ce făcea legătura între Inel şi Peştera Pârlajului, ar fi dus la apariţia acestui curios fenomen carstic.
Iată cum în calcarele Cheilor Sohodolului este întipărit tot trecutul acestor locuri cu mii şi milioane de ani în urmă. Cheile Sohodolului sunt un hrisov. Un hrisov de piatră în care trebuie doar să ştii să citeşti.
Mugurel Petrescu

Articolul Locuri din ţara lui Brâncuşi – Prin lumea de piatră a Sohodolului apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Astfel din Poiana Contului o bună parte din apa Sohodolului se pierde în mai multe ponoare. Câţiva kilometri în aval apa întâlneşte primul prag de şisturi cristaline şi iese la suprafaţă prin izbucurile Picuel şi Pătrunsa. Pierzând altitudine Sohodolul străbate un nou perimetru carstic Cheile Vidrei scurte, dar deosebit de spectaculoase finalizate în punctul La Căldare. După o nouă zonă de şisturi cristaline Sohodolul intră în ultima şi poate cea mai frumoasă parte a cheilor străbătând Nările, două galerii ovoidale şi tunelul natural La Cuptor în apropierea căruia o cantitate apreciabilă de apă se pierde în peştera Gârla Vacii ca după un traseu prin întunecatele hotare ale lumii lui Hades să apară în izbucurile Vâlceaua şi Jaleş din nordul com. Runcu.

Peştera Gârla Vacii este localizată pe partea dreaptă a cheilor la o altitudine de 320m în apropierea drumului ce face legătura cu complexul turistic. Este o peşteră activă, modelată încă de apa râului Sohodol. Aceasta era cunoscută de localnici cu mult timp în urmă, dar prima explorare şi ridicare topografică a fost făcută în vara anului 1965 de V.Sencu şi B.Driga din cadrul I.S. Emil Racoviţă Bucureşti când a fost determinată şi poziţia peşterii faţă de izbucurile Vâlceaua şi Jaleş. Deşi este considerată o peşteră tânără şi cu o morfologie încă nedefinită este interesantă prin faptul că prezintă unul din rarele cazuri de difluenţă subterană înregistrate la nivel naţional. Iniţial, apa Sohodolului curgea prin galeria din stânga (subfosilă), prin galeria Vâlceaua către izbucul cu acelaşi nume. Deplasarea spre galeria din dreapta (activă) şi realizarea difluenţei cu galeria Jaleş indică o posibilă deplasare a cursului subteran.
Lungimea galeriilor, ce au putut fi explorate până în prezent, însumează 1436m. Interesant este şi faptul că fiind in legătură directă cu Sohodolul şi implicit cu variaţiile hidrologice ale acestuia de la prima explorare şi până în prezent configuraţia galeriilor a fost într-o continuă schimbare în sensul că viiturile ce apăreau pe Sohodol colmatau cu nisip unele, galerii deschizând în schimb pe altele ce nu putuseră fi străbătute până atunci. De aceea şi în ziua de azi o explorare a peşterii poate oferi celor pasionaţi momente unice precum şi posibilităţi de efectuare a fotografiilor subterane. Bineînţeles că toate acestea trebuie făcute în echipă cu materiale şi echipament specific şi după o temeinică informare asupra condiţiilor meteo pentru a nu fi surprinşi de viituri în timpul explorării.
Coborând în peşteră după 10-12m întâlnim şuvoiul de apă ce se pierde din Sohodol şi pătrunde în galeria activă. Traversând apa pătrundem în galeria subfosilă a cărei podea este acoperită cu straturi de nisip şi material organic transportat de viiturile ce activează această galerie. Pe tot parcursul ei putem observa culoare de legătură cu galeria activă unde se găsesc depozite de materiale aluvionare ce formează în unele locuri adevărate terase. După aprox 150m ajungem în galeria Vâlceaua şi deplasându-ne în susul curentului apei pătrundem în sala de difluenţă.
Galeria activă începe de la intrarea apei în peşteră şi se termină în sala de difluenţă. Pe parcursul ei se pot întâlni praguri de 0,7-1m ce formează mici cascade. De asemenea, se pot observa câteva ramificaţii unele spre galeria subfosilă, altele impenetrabile probabil în legătură cu galeria Jaleşul. Din sala de difluenţă râul subteran se bifurcă în două ramuri. Spre dreapta (S-V) porneşte galeria Jaleş care după ce străbate masivul de calcar iese la suprafaţă în izbucul cu acelaşi nume. Acesta alimentat în continuare cu apele izvoarelor Albulescu, Balaurul şi pierderile Sohodolului din perimetrul Nările formează pârâul Jaleş.
Spre stânga (S-E) porneşte galeria Vâlceaua ale cărei ape apar la zi în izbucul cu acelaşi nume sau Gâlciomiţa cum mai este cunoscut în zonă. Galeria în lungime de aprox 350m prezintă două sifoane (ce pot fi penetrate pe ape scăzute ori în perioadele de secetă severă care pot apărea după opinia hidrologilor în medie odată la 7-10 ani), precum şi câteva ramificaţii din care cea mai importantă este pe partea dreaptă şi unde o parte a apei porneşte pe ea, dispare într-un sorb şi apare probabil în izbucul Jaleş. Ca parte integrantă a sistemului carstic Sohodol peştera Gârla Vacii este foarte interesantă putând oferi o multitudine de informaţii legate de evoluţia formelor şi fenomenelor de eroziune. De asemenea, prin cercetarea Sohodolului în perimetrul pe care acesta îl străbate pe tărâmul întunecat al lumii lui Hades ar putea fi descifrate o serie de enigme legate de circulaţia subterană a apei în carst.
Mugurel Petrescu

Articolul Locuri din ţara lui Brâncuşi – “Gârla Vacii” – poartă spre Lumea lui Hades apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Locul și forma sa par inexplicabile la prima vedere, dar dacă vom efectua o cercetare amănunţită a zonei putem remarca în apropierea sa, intrarea monumentală a unei peşteri. Este vorba despre Peştera Pirlazului situată la aprox. 10 m mai jos, având o lungime de 152 m şi care se presupune că în trecut făcea legătura cu peştera Gruiului, aflată în cealaltă parte a masivului calcaros, respectiv pe Valea Deleşului.
Inelul de Piatră se află la o altitudine absolută de 560 m., ridicându-se la 190 m. faţă de nivelul şoselei din chei. Pe plan naţional acest fenomen poate rivaliza doar cu Podul Natural de la Ponoare, denumit și Podul Uriasilor, o altă arcadă naturală de calcar, dar cu lungimea de 25 m, lăţimea de 8 m şi înălţimea de 14 m. La nivel european fenomene asemănătoare, dar cu dimensiuni impresionante se pot întâlni în parcul naţional Rakow-Stockjan precum şi în vecinătatea râului Gerd din Franta. Fenomene asemănătoare la nivel naţional, dar la scară mai mică se mai pot întâlni în zone precum Cerdacul Stanciului şi Întregalde.
Pentru a lămuri geneza acestui curios fenomen carstic este necesar să ne amintim de teoria ciclurilor de eroziune formulată încă de la începutul secolului XIX de către geograful american W.M.Davis. Conform acestei teorii suprafaţa pământului sub influenţa agenţilor modelatori (cum ar fi acțiunea apelor curgătoare) trece prin mai multe stadii de evoluţie, în urma cărora relieful ajunge la forma iniţială. Astfel pe o suprafaţă netedă ieşită de sub apele oceanului agenţii modelatori îşi încep acţiunea, determinând în prima fază un relief viguros care în timp este erodat până ce ajunge la stadiul de peneplenă (aplatizare) O nouă ridicare în bloc a regiunii datorată factorilor telurici, va determina începerea unui nou ciclu de eroziune, ce va trece şi el prin cele trei faze.
Aplicaţiile teoriei lui Davis, au fost preluate în Europa, în primul rând, de membrii şcolii franceze de geografie. Și aici au existat câteva dispute legate de cauzele ce produc diferenţierea ciclurilor de eroziune. Dar dacă este să dăm crezare teoriei geografului american Inelul de Piatră a reprezentat în trecut vechiul curs al râului, Sohodol, ce trecea prin el şi prin peştera Pîrlazului, apoi pe o cale subterană, ieşind la suprafaţă pe Valea Deleşului prin Peştera Gruiului, continuându-şi cursul până la vărsarea în Jiu.
Această ipoteză poate apărea ca fantezistă, dar o serie de cercetări şi observaţii efectuate pe teren stau în sprijinul ei. Una dintre acestea ar fi legată de Peştera Pîrlazului care este descendentă (-19 m), între Inel și gura peşterii existând altă diferenţă de nivel de 10-12 m, iar dacă luăm harta zonei şi o studiem cu atenţie putem observa că Inelul, peştera Pîrlazului şi Peştera Gruiului din Palea Deleşului sunt pe aceiaşi axă, punctul cel mai înalt fiind reprezentat de Inel, iar cel mai coborât de Peştera Gruiului. Dacă vom efectua o incursiune în Peştera Pîrlazului putem constata că partea sa finală puternic descendentă este colmatată prin prăbuşiri de stânci, ceea ce poate însemna că prăbuşirea tavanului şi colmatarea s-au făcut odată cu prăbuşirea tunelului ce în trecut făcea legătura dintre inel şi gura peşterii.
În plus cu ocazia explorărilor într-na din galerii s-au găsit formaţiuni carstice, care la prima vedere erau improprii acelui loc. Este vorba despre macrocristale de calcit denumite şi „colţi de câine”. Specific pentru aceste formaţiuni este faptul că nu se formează şi nu se dezvoltă decât în apă de aceea se mai numesc şi formaţiuni carstice de bazin.
Prezenţa lor în acel loc confirmă teoria lui Davis cum că în urmă cu multe milioane de ani râul Sohodol, înainte de a începe să-şi taie un culoar prin calcarele Văii Sohodolului a curs pe un traseu ce includea Inelul de Piatră, Peştera Pîrlazului, o galerie subterană ieşind în final la lumină prin gura Peşterii Gruiului din Valea Deleşului. Această ieşire este astăzi însă colmatată prin surpare, dar orientarea sa se poate deduce studiindu-se vechile hărţi ale zonei, precum şi direcţia de curgere a pârâului Deleş.
Iată cum prin explorarea şi studierea cu atenţie a perimetrului carstic Cheile Sohodolului – Valea Deleşului, în lumina teoriilor referitoare la evoluţia reliefului emise în urmă cu aproape 200 ani, poate fi descifrat un fenomen carstic de o frumuseţe aparte, o adevărată emblemă a Văii Sohodolului ce va mai dăinui în acel loc timp îndelungat spre încântarea multor generaţii de iubitori ai naturii.
Mugurel Petrescu

Articolul Locuri din ţara lui Brâncuşi – Inelul de Piatră – un fenomen fascinant în peisajul gorjean apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

De la scriitorul Ion Cepoi cetire
Într-un fel de Prefaţă, de fapt un preambul de suflet al bijuteriei scoasă de inspiratul poet şi actor George Drăghescu – album surpriză şi pentru autorul fotografiilor, majoritatea peisaje memorabile, scriitorul Ion Cepoi, şi el poet de talent, face o descriere biblică a Facerii lumii.
După o scurtă exagerare, permisă unui poet, ne zice: „Apoi au fost despărţite apele de uscat au apărut stelele, planetele şi vieţuitoarele şi, în cele din urmă, fotograful. El, fotograful, era musai să se ivească încă de pe vremea aceea(…) Ăla a apărut – când a apărut Teodor Dădălău. A deschis ochii, a văzut că lumina stăpâneşte nestingherită genunile, şi-a aruncat pe spate unealta de vrăjitor cu care fură sufletul lucrurilor şi a pornit-o hai-hui unde l-a îndemnat inima şi gândul. Ici un copac cu degetul frunzelor mirosind văzduhul, acolo un om numărându-şi şanţurile vârstei, dincolo o mănăstire care tocmai zbura către cer… Un întreg univers al luminii care trebuia cernut, chibzuit, prins în ace de brad şi pus la căpătâiul patului din odaia cea bună, lângă icoană. Au trecut ani de-atunci şi Teodor Dădălău se află tot pe drum, căutând ceea ce trebuie să rămână…”

Peisaje de vis nemuritoare
Albumul are pe coperta întâia un peisaj pe fundal, iar în prim plan o claie de fân ridicată pe tulpina unui copac cu vârful înzăpezit, ca şi o parte din cea mai rămas din claia căreia i s-a luat fânul de la bază. Dar care claie n-a dispărut pentru că fânul încă nedat la animale se sprijină pe unele ramuri ale copacului. Claia nefiind ridicată pe un par, ci pe un copac vorbeşte de la sine despre civilizaţia sătească arhaică din Sohodol.
Un peisaj ne arată un drumeag printre copacii unei pădurici, în care şi copacii şi drumeagul sunt după o ninsoare ca în basme. Alte clăi de fân acoperite de zăpadă şi de ceaţă, apoi o bătrânică cu baston şi cu o legătură zdravănă de fân în spinare, pe fundalul altor cinci clăi de fân, gardurile din blăni de lemn delimitează micile proprietăţi şi prin zăpadă. Care zăpadă acoperă tot, chiar şi troiţe, iar un măgăruş, o vacă ori un cocoş sau un câine sunt obligatoriu pe potecile făcute de oameni prin zăpezile atotcuprinzătoare.

Sohodolul, un sat de munte din Oltenia
Pentru cine nu cunoaşte, fie-ne permis să cităm primul paragraf din Postfaţa semnată de Ioan Conea: „Sohodolul, un sat interesant cum puţine sunt în ţară e cel mai de munte din tot Gorjul. Ca să ajungem la el, trecem mai întâi prin Pocruia, sat care, ca şi Tismana, e cu nume unic în ţară. Facem la dreapta, ne înfundăm în pădure pe un drum pe care nici carul cu boi aproape că nu-l rabdă – aşa de frământa e – şi iată, la ieşirea din pădure panorama Sohodolului; pâlcuri de case împrăştiate de funduri de vale, ascunzându-se de soare sub pâlcuri de goruni.”
Şi dacă satul Sohodol este unic în Oltenia ca sat de munte, unic e şi artistul imaginii Teodor Dădălău care i-a dedicat mai multe poeme fotografice. Nemuritoare. Nu numai prin albumul „Iarna la Sohodol”, ci şi prin faptul că ele fac parte din arhiva sentimentală a autorului acestui album, dar şi dintr-o atât de necesară arhivă de fotografii rare din Gorj. Ca să devină cu adevărat nemuritoare!
Ion PREDOŞANU

Articolul Eveniment editorial – Iarna la Sohodol – Album de Doru Dădălău apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Iată câteva observaţii din experienta mai multor generații de cunoscători ai muntelui demne de luat în calcul pentru cei ce doresc să facă o incursiune montană în această perioadă:
– Odată cu creşterea pantei creşte şi pericolul de avalanşe. Pantele cu o înclinaţie mai mică de 20 de grade sunt de regulă sigure exceptând cazul când se află la baza unei pante abrupte.
– Pantele cu împăduriri împiedică de obicei producerea avalanşelor fără ca pericolul să fie eliminat în totalitate.
– Cu cât baza unei pături de zăpadă sau suprafaţa acoperită de zăpadă este mai netedă cu atât mai uşor sunt îndeplinite condiţiile de alunecare a zăpezii chiar pe pante mai puţin înclinate.
– O pantă a unui versant montan este cu atât mai periculoasă cu cât este mai uniformă şi fără trepte de relief. Acestea impun o prudenţă deosebită în parcurgerea lor.
– Jgheaburile şi porţiunile din apropierea lor sunt periculoase pentru că există posibilitatea declanşării unor avalanşe succesive din mai multe părţi.
– Trasee relativ sigure sunt spinările muntoase, muchiile şi crestele montane.
– Pe partea versanţilor adăpostiţi de vânt se pot afla adesea aglomerări de zăpadă de cele mai multe ori în echilibru instabil cu pericol permanent de declanşare a unei avalanşe.

Siguranța participanților pe primul plan
Pericolul de declanşare a avalanşelor trebuie luat în calcul şi evitat întotdeauna. Toate celelalte considerente trebuie să fie subordonate securităţii participanţilor la acţiunile montane de iarnă. În timpul parcurgerii traseelor de iarnă, dacă se cunosc locurile favorabile declanşării avalanşelor, acestea trebuie ocolite chiar dacă trebuie parcursă o distanţă mai mare şi pierdut mai mult timp. Dacă nu se poate stabili cu precizie că o pantă este favorabilă declanşării unei avalanşe sau nu, aceasta trebuie ocolită şi considerată suspectă.
Pe durata parcurgerii traseelor de iarnă se pot folosi spinările de munte, precum şi convexităţile pantelor, evitându-se jgheaburile, şanţurile, precum şi pantele aflate sub cornişe. Pe timpul deplasării se vor evita schimbările bruşte de direcţie. În caz de necesitate se pot folosi chiar crestele atât pentru urcuş, cât şi pentru coborâş. De asemenea, se va respecta distanţa dintre participanţi la efectuarea traseelor. Aceasta trebuie calculată astfel ca la un moment dat un singur montaniard să se afle în zona suspectă de avalanşe.

Frigul – prevenire și protecție
Pentru iubitorii activităţilor montane pe timp de iarnă o altă problema ce ar trebui tratată cu maxima seriozitate este combaterea frigului şi a efectelor sale. Aceasta se poate face în principal printr-o îmbrăcăminte şi o încălţăminte adaptată anotimpului, precum şi printr-o alimentaţie echilibrată caloric cu interdicţia consumului de băuturi alcoolice pe durata acţiunilor pe munte.
Îmbrăcămintea are rolul de a proteja corpul şi capul împotriva frigului prin efectul izolator. Hainele împiedică pierderile de căldură din corp şi în acelaşi timp împiedică pătrunderea aerului rece. Cea mai bună izolaţie termică se obţine prin învelişurile de aer între piesele echipamentului. În acest sens două sau trei obiecte de îmbrăcăminte de corp sunt preferabile uneia mai groase datorită măririi numărului de straturi de aer izolant.
Un factor de o importanţă deosebită îl reprezintă vântul. Un vânt puternic creează o temperatură mult mai scăzută decât cea reală. Pentru combaterea efectelor sale este indicată folosirea echipamentelor protectoare de vânt (suprahanorac şi suprapantaloni). Protecţia capului (unde pierderile calorice ale corpului uman pot ajunge pe timp de iarnă la 50%) se face în funcţie de temperatură cu căciuliţă sau passe-montagne.

Protecție eficientă
Unele dintre cele mai expuse părţi ale corpului la frig sunt extremităţile membrelor. Mănuşile indicate pentru combaterea frigului sunt cele cu un singur deget. Încălţămintea trebuie să fie puţin mai largă pentru a se putea încălţa mai multe perechi de ciorapi preferabili de bumbac şi lână.
Îmbrăcămintea şi încălţămintea pot oferi o protecţie eficientă împotriva frigului numai în stare uscată.
Umezeala poate proveni atât din exterior (zăpadă sau ploaie) precum şi din interior (transpiraţie). Pentru combaterea transpiraţiei este necesar ca îmbrăcămintea să permită o bună respiraţie a corpului (să nu fie total impermeabilă).
Mugurel Petrescu

Articolul Pericolul alb (II) apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Trebuie făcută mențiunea că la ora actuală județul nostru are o zonă de schi cu amenajările necesare (Rânca), două trasee principale de creastă (Parâng și Vâlcan) și alte două secundare (Godeanul și Cernei în partea de nord-vest), mai multe perimetre pentru turism, alpinism, escaladă, speologie, precum și câteva zone de interes local unde se practică sporturi de iarna. Activitățile ce se desfășoară în acele locuri (trasee de deplasare la și de la locurile de alpinism/escaladă, gura peșterilor, ori trasee de iarnă pe schiuri sau pedestre), intră și ele sub incidența riscului de declanșare a unor avalanșe. Acesta poate fi de multe ori fatal, dacă nu se respectă normele de securitate montană pe timp de iarnă, ori sfaturile şi indicaţiile ghizilor montani, sau a echipajelor Salvamont prezente în zonele cu potenţial pericol.

Evaluarea riscului de avalanșe
În opinia specialiştilor, ce studiază mişcările zăpezii, nu se poate spune cu exactitate că există zone propice producerii acestor fenomene naturale, ci condiţii meteorologice şi perioade favorabile în care poate apărea pericolul acut de declanşare a avalanşelor chiar pe pante considerate până atunci sigure.
Aprecierea acestora se poate face după mai multe considerente:
-Încălzirea vremii după perioadele geroase are influenţă asupra tasării şi coeziunii straturilor de zăpadă făcându-le apoase şi alunecoase.
-Ninsorile abundente creează pericolul avalanşelor. Acest pericol scade când zăpada nou depusă s-a tasat şi s-a “sudat” de straturile vechi. Ninsorile abundente însoţite de vânt dau naştere pericolului deplasării plăcilor de zăpadă.
Când nu se poate aprecia dacă o pantă înzăpezită poate cauza avalanşe aceasta va fi considerată suspectă şi ocolită cu grijă chiar dacă prin acest lucru se va cheltui timp sau energie în plus. Oricum în opinia practicanţilor cu experienţă în sporturile de iarnă, prudenţa în aceste cazuri este cea mai bună protecţie pentru cei ce nu doresc să transforme un sejur în peisajul hivernal al muntelui într-o tragedie.

Ce spun montaniarzii
“Zăpada albă şi nevinovată nu este un lup în blană de oaie, ci un tigru în blană de miel” nota într-o lucrare cunoscutul montaniard Rheinold Messner. De la bun început trebuie precizat, scria același autor că o tură alpină de iarnă se deosebeşte fundamental de o excursie făcută într-o zonă montană. Cei fără experienţă este recomandabil să se limiteze în parcurgerea unor trasee uşoare şi să evite pe cât posibil zonele cunoscute cu pericol de producere a avalanşelor. Nu este indicată parcurgerea unor trasee de iarnă cu un număr exagerat de participanţi, deoarece timpul necesar depăşirii unor porţiuni riscante creşte proporţional cu numărul acestora. Nu este recomandată nici parcurgerea unui traseu de iarnă de către un singur montaniard chiar dacă are o mare experienţă în acest sens. Orice accident cât de mic în cazul de faţă poate avea consecinţe dintre cele mai grave, ca să nu mai vorbim de faptul că dacă e prins într-o avalanşă este aproape întotdeauna pierdut.
Pericolul de avalanşe nu apare decât rareori simultan pe versanţi diferiţi într-un masiv montan, de aceea trebuie să se ţină cont de previziunile meteo, precum şi de indicaţiile salvamontiştilor care cunosc cel mai bine muntele. Producerea avalanşelor depinde de teren, dar de o importanţă majoră sunt stratificarea straturilor de zăpadă, precum şi condiţiile meteo.

Avalanșele în plăci
Condiţiile zăpezii depind de felul şi structura straturilor de zăpadă căzută într-o perioadă determinată de timp. Zăpada cade pe munte ca de altfel peste tot în straturi. După un timp acestea devin suprafeţe de alunecare pentru straturile nou depuse. Alunecarea straturilor de zăpadă sub formă de avalanşe se produce atunci când acestea nu mai au aderenţa necesară sau la trepidaţii produse din diverse motive.
Plăcile de zăpadă reprezintă cauza cea mai ascunsă şi mai periculoasă a declanşării avalanşelor, deoarece sunt foarte greu de identificat chiar de către montaniarzii cu experienţă. Acest pericol poate persista timp îndelungat chiar dacă semnele caracteristice lipsesc la prima vedere. Avalanşele produse în plăci sunt declanşate în cea mai mare parte de schiori. Pericolul poate fi diminuat dacă se cercetează cu atenţie zona unde se doreşte a schia sau poate fi eliminat dacă se folosesc pentru schi pârtiile special amenajate în acest scop.
(Va urma)
Mugurel PETRESCU

Articolul Pericolul Alb (I) apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Acestea sunt marcate la est de masivele Sturi, Feţîia şi Cioara, iar la vest de muntele Borzi. Şuşiţa Verde ce se formează sub vârful Straja prin unirea mai multor pâraie dintre care cele mai importante sunt Amaru şi Cartianu, parcurge în prima parte o porţiune de şisturi cristaline şi granite specifice zonei de creastă a Vâlcanului ca mai apoi pierzând altitudine să străbată perimetrul calcaros, cuprins în zona platformei de eroziune Gornoviţa.
În acest fel prin trecerea râului prin cele două unităţi geologice respectiv şisturile şi granitele, roci impermeabile şi cu o duritate mare şi calcarele mai slabe şi cu permeabilitate carstică pronunţată se formează cele două porţiuni ale cheilor. Datorită acestui fapt lăţimea acestora variază de la 30-40 m în porţiunea străbătută în şisturi şi granite la 150-200m în porţiunea parcursă în calcare.
Şuşiţa Verde curge de regulă pe toată lungimea cheilor, dar debitul ei scade în perioadele de secetă prelungită ce pot apărea în opinia hidrologilor odată la 7-10 ani, prin infiltraţii, precum şi printr-o puternică penetrare a apei în carst începând din punctul de confluenţă cu Pârâul Sec până la limita nordică a satului Curpen. În perimetrul platformei de eroziune Gornoviţa formele carstice sunt bine reprezentate prin peşteri şi avene, dar şi prin câmpurile de lapiezuri din apropierea vârfurilor Leşu şi Cioclovina Vălarilor, ce formează una dintre cele mai spectaculoase zone cu forme de eroziune endocarstice din Carpaţii Meridionali.
Peştera Borzii lui Oană este localizată pe malul drept al Şuşiţei Verzi în porţiunea pe care aceasta o străbate în calcarele cretacice şi jurasice ale cheilor. Lungimea galeriilor ce au putut fi explorate până la ora actuală însumează 450m, dar se consideră că lungimea ar putea fi mai mare dacă s-ar găsi o
modalitate de străpungere a galeriilor înguste ce pornesc din a treia sală a peşterii.
În majoritatea lucrărilor de specialitate este cotată ca o peşteră dificilă atât datorită faptului că prezintă pasaje greu de străbătut chiar şi cu echipament şi pregătire de specialitate, dar si pentru că fiind în legătură cu multitudinea de fisuri carstice, ce drenează apa de o mare parte a masivului Borzi, la cea mai mică aversă galeriile sunt inundate de şuvoiul ce colectează apele din „buretele carstic” aflat deasupra peşterii, pune galeriile sub presiune şi sfârşeste prin a se vărsa cu furie în albia Şuşiţei Verzi .Acest lucru constituie o teribilă capcană pentru cei care se încumetă să o străbată fără a ţine cont de previziunile meteo chiar şi pe timp de iarnă atunci când încălzirea vremii poate produce topirea bruscă a zăpezii.
Peştera prezintă două intrări de mici dimensiuni care se unesc după aprox. 10m într-o mică sală. Urmează o galerie lungă de 6m şi cu o înălţime de 40-60 cm ce pune serios la încercare toate cunoştinţele de deplasare a celor dornici să străbată acest tărâm al Lumii lui Hades şi care sfârşeşte cu o restricţie înaltă de 30cm foarte greu de depăşit şi datorită faptului că galeria în acel loc îşi schimbă direcţia cu 90 de grade. Ajungem în prima sală mică, dar unde ne putem regrupa şi ”trage sufletul”. De aici pornesc mai multe galerii una spre V, alta spre SE şi ultima spre NE ce pare să ne poarte către finalul peşterii. Galeria nu mai înaltă de 2m sub formă de tub de presiune după aprox. 30m şi parcurgerea unei noi galerii-laminor înaltă de 40cm ne duce în a doua sală plină cu roci prăbuşite. Şi din această sală se ramifică trei galerii una spre NE care după câţiva metri se colmatează, a doua spre NE şi ea colmatată după aprox.10m, iar a treia pe direcţia SV ce continuă având o înălţime de 2,5m şi o lăţime de 50-60cm şi unde după parcurgerea a 35m ajunge în a treia sală.
Din aceasta se ramifică două galerii principale una către NV, iar cealaltă spre SV și mai multe galerii de mici dimensiuni. Toate acestea se îngustează, iar după puţin timp devin prea înguste pentru a mai putea fi explorate. Poate va fi nevoie de ample lucrări de derocare ori denisipare sau chiar procedee distructive pentru ca acele porţiuni să poată fi depăşite. Dar aşa cum opinau şi membrii CSER Bucureşti cei care în perioada 1980-1981 au efectuat primele măsurători în peşterile din bazinul Şuşiţei Verzi pentru a se câştiga câţiva metri de explorare nu este recomandată folosirea procedeelor distructive, mai ales în cazul peşterii de faţă, care deşi foarte aproape de aşezările omeneşti şi-a păstrat intacte formele şi fenomenele carstice tocmai datorită dificultăţilor pe care le-a aşezat în calea celor ce au încercat să-i cunoască adâncurile.
Peştera Borzii lui Oană poate că nu e cea mai frumoasă din perimetrul carstic Şuşiţa Verde dar este indiscutabil prima în ce priveşte dificultatea. Niciodată nu va fi o peşteră mult vizitată, niciodată nu va putea străluci ca o peşteră turistică dar va rămâne veşnic o piatră de încercare, de rezistenţă şi de voinţă în calea celor dornici de cercetarea fascinantei lumi subterane indiferent dacă prin aceasta s-ar putea obţine vreun record sau nu.
Mugurel Petrescu

Articolul Popasuri hibernale – Borzii din şuşiţa – fascinaţia lumii lui Hades apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Târgul Internațional de Turism „Ferien Messe 2017” de la Viena își deschide porțile pe 12 ianuarie. La standul României vor fi prezenți 27 de expozanți, reprezentând agenții de incoming, destinații turistice și prestatori de servicii turistice. Regiunea parteneră a standului României din acest an va fi Maramureșul, care va prezenta oferta sa turistică, meșteri populari, dansuri și muzică tradițională autentică. Printre expozanți se va mai afla și compania națională TAROM. Astfel, pe toată durata târgului de la Viena, țara noastră va fi prezentă zilnic pe scena principală a târgului cu dansuri și muzică din Maramureș. În cadrul campaniei de promovare a ofertei gastronomice, în ziua de 14 ianuarie, România va fi prezentă, cu sprijinul ADPT Sibiu, în secțiunea Genuss, zona dedicată gastronomiei, cu un program de live-cooking. Totodată, România va fi zilnic prezentată ca destinație de vacanță în cadrul secțiunii denumite „Reisekino”, o zonă din centrul de conferințe al complexului expozițional dedicată prezentărilor multimedia.
În primele 11 luni din 2016, România a fost vizitată de 57.259 de turiști austrieci, conform datelor INS, Austria fiind pe locul 21 ca țară emitentă de turiști pentru România.
Minodora Sucea

Articolul Transalpina va fi prezentată la Târgul de Turism de la Viena apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Scocul Jiului de Vest, Surducul Defileului Jiului, peşterile Alunii Negrii, de Corali şi nu în ultimul rând, lumea aproape ireală a avenelor, cleanţurilor şi cheilor formate pe cursul său ori a afluenţilor acestuia pot constitui tot atâtea impulsuri în a parcurge şi de ce nu a explora aceste locuri de o frumuseţe şi un pitoresc aparte.
Ascunse în inima pădurilor şuviţe de apă, ce coboară din piatră-n piatră se adună şi luându-şi parcă rămas bun de la locurile de origine o pornesc la vale. Întreaga zonă este de o frumuseţe şi o sălbăticie ce impresionează ochiul. Porţiunea în care râul se strecoară prin lumea de linişte a muntelui îi poartă pe cei ce se încumetă să pătrundă pe Jiul de munte printr-o lume aproape ireală de forme şi fenomene carstice, precum şi peisaje desprinse parcă din basme.
Jiul de Vest îşi adună apele din cetăţile de piatră ale Retezatului şi Vîlcanului, în timp ce Jiul de Est coboară de pe înălţimile Parângului şi Şureanului. Perimetrele din vecinătatea celor două Jiuri pot oferi satisfacţii şi celor mai exigenţi speologi, montaniarzi ori simpli turişti. De asemenea, pe parcursul lor pot fi observate ruinele mai multor întărituri ori turnuri de veghe care de-a lungul vremurilor au avut rol de puncte de protejare precum şi de vamă la trecerile peste munte.
Unul dintre cele mai vechi documente unde se pomeneşte despre Valea Jiului este un act emis de regele Vladislav al Ungariei către cneazul Mihail Cânde ce datează din anul 1499. Lipsită de terenuri prielnice pentru agricultură de-a lungul Evului Mediu Valea Jiului nu a avut o populaţie numeroasă în comparaţie cu Ţara Haţegului de pildă. Doar odată cu descoperirea primelor zăcăminte de cărbune „valea” cunoaşte o dezvoltare economică şi demografică.
Legenda spune că descoperirea zăcămintelor de cărbune ar fi fost întâmplătoare. Acum mai bine de două veacuri o armată austriacă apăra Vîlcanul de o unitate otomană ce încerca să pătrundă în Ardeal. Noaptea fiind rece soldaţii austrieci au făcut focuri în tranşee. Comandanţii lor îngrijoraţi ca le-ar putea fi trădate poziţiile au dat ordin ca focurile să fie imediat stinse. Dar în zadar au încercat soldaţii s-o facă. Se aprinseseră zăcămintele, de cărbune ce se aflau acolo demult timp neştiute de nimeni . Atunci, mai spune legenda unul dintre comandanţii austrieci a avut o idee ce la final i-a pus pe fugă pe turci. A adunat grămezi mari de cărbuni şi le-a dat foc. Turcii speriaţi că a luat foc muntele în jurul lor s-au speriat şi au fugit.
În perioada următoare oamenii locului au uitat de bogăţiile ce le ascundeau munţii de lângă ei. Doar vânătorii de prin partea locului când plecau cu prada ce-o vânau încărcau în căruţe şi „piatră neagră” pe care o duceau fierarilor şi potcovarilor din zonă. Întâmplarea a făcut ca doi saşi ce veniseră la vânătoare tocmai din Braşov să dea peste cărbune şi să intuiască o mare afacere. Ei au obţinut mai multe concesiuni şi în anul 1850 au înfiinţat primele societăţi de exploatare a cărbunelui la Vulcan şi Petroşani. Odată cu construcţia căii ferate Simeria-Petroşani din anul 1870 afluenţa în „vale” se măreşte, iar odată cu apariţia societăţii „Salgo-Torjan” din anul 1874 exploatarea cărbunelui este extinsă şi la Livezeni, Lonea şi Petrila. După Primul Război Mondial se înfiinţează societatea „Petroşani”, odată cu aceasta fiind estimate şi primele rezerve de cărbune de pe acele locuri.
Jiul de Vest şi cel de Est îşi unesc apele la Livezeni-Iscroni dând naştere Jiului Mare ce la rândul său până la vărsarea în Dunăre adună apele mai multor afluenţi având un debit aproximativ de 86mc/ sec (acesta putând varia în funcţie de condiţiile atmosferice ori climatice periodice). Trebuie făcută precizarea că în porţiunea între Bumbeşti şi Livezeni Jiul formează un defileu în lungime de 33km în opinia multora cel mai spectaculos defileu format pe râurile interioare din ţara noastră. Astăzi se constituie în Parcul Naţional Defileul Jiului aflat în cea mai mare parte pe teritoriul gorjean.
Mugurel PETRESCU

Articolul Provocări – Unda Jiului mare în anotimpul hibernal apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Trebuie să precizez de la bun început că, pe durata anului ce s-a scurs, am constatat o îmbunătăţire a stării de curăţenie în cele două locaţii şi lipsa unor focare (cu o singură excepţie ce s-a remediat) care să poată afecta mediul ambiental ori ecosistemele locale. Acum nu aş putea să precizez dacă şi gradul de civilizaţie al celor ce au tranzitat ori poposit în cele două locaţii a crescut, dar ca imagine din exterior repet s-a văzut că s-a făcut ceva. Nu mai sunt gunoaiele din locurile de parcare de pe defileu, locurile de unde se poate lua apă parcă sunt mai curate, s-a amenajat şi un loc de picnic, rămâne şi ca automobiliştii ce parcurg ori poposesc prin acele locuri să aibă grijă unde aruncă resturile ori ambalajele menajere. Şi la intrarea dinspre Cloşani în Domogled -Valea Cernei să nu mai vorbim de interiorul perimetrului starea de curăţenie, în opinia mea, s-a îmbunătăţit iar odată cu asfaltarea unor porţiuni până la lacul Valea Mare, unde până acum se circula „ca pe arătură”, cei ce au dorit să petreacă fie chiar şi câteva ore în peisajul de vis din vecinătatea Pietrei Mari ori Mici a Cloşanilor, au putut să o facă fără teama că şi-ar strica maşinile. Dacă s-ar găsi o modalitate de schimbare a tăbliei, ce indică intrarea în parc cu ceva mai modern şi mutarea celor două remorci ori vagoane ruginite de acolo în altă parte s-ar putea spune că s-a mai făcut un pas în promovarea potenţialului natural gorjean.
Am făcut aceste consideraţii pentru a sublinia faptul că presa obiectivă nu caută numai subiectele negative ori de senzaţie, atunci când este cazul critică, dar şi evidenţiază, dacă lucrurile se remediază şi merg spre normalitate.
Pentru că păstrarea curăţeniei şi evitarea poluării în perimetrele gorjene (şi nu numai) nu este aşa cum îmi exprimam opinia şi cu altă ocazie un moft al nimănui, iar fenomenul nu se monitorizează aşa ca „să se bage unii în seamă”, ci toate acestea sunt o cerinţă a zilei de azi.
Să nu mai vorbim despre acordurile şi proiectele comunitare în accesare ori derulare, ce vizează protejarea mediului şi a factorilor ambientali locali. Iar în acest context presa trebuie să aibă, în opinia mea, un rol primordial în prezentarea atât a neajunsurilor cu formularea propunerilor de îmbunătăţire, cât şi a lucrurilor bune ce s-au făcut ori se fac cu evidenţierea celor implicaţi în buna funcţionare a demersurilor respective.
Mugurel Petrescu

Articolul Odată cu sezonul rece – Prin parcurile naţionale gorjene apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Principalele rute ale Gorjului m-au determinat să fac o tură pe sub poalele Vâlcanului de-a lungul a ce mai este cunoscută drept „drumul mic de sub munte” în comparaţie cu traseul din umbra Parângului (cu al său Parângul Mare cunoscut pentru frumuseţea sa drept Acoperişul Olteniei – cel mai înalt vârf din Oltenia şi al cincelea din ţară). În pofida celor care preferă perioadele estivale şi o excursie ori drumeţie prin peisajul feeric al anotimpului hibernal are frumuseţea sa. Atmosfera curată ,peisaje ce te pot lăsa „cu gura căscată” şi nu în ultimul rând, atmosfera de iarnă din locurile aflate de o parte sau alta a
Parângului şi Vâlcanului revigorează organismul şi produc acea încărcare a bateriilor de care vorbeşte toată lumea. Păcat că la noi o parte din popasurile ori cabanele de sub Vâlcan s-au desfiinţat din motive mai mult sau mai puţin cunoscute şi aici primul care îmi vine în minte este complexul de pe Sohodol (Bucium parcă se chema unde se organizau frecvent revelioane, banchete şi nu în ultimul rând concursuri de orientare ori turism specializat să nu mai vorbim de frumuseţea locurilor ori importanţa fenomenelor carstice la nivel naţional şi nu numai).
Mi-am adus aminte că prin aceste locuri şi puţin mai departe (la Boroşteni) există peşteri, unde s-au descoperit printre cele mei vechi urme ale locuirii oamenilor din Europa, precum şi pe Sohodol într-o cavernă (nu o să spun eu unde, dar este cunoscută specialiştilor), unde există spun unii cele mai vechi desene rupestre tot din Europa. De multe mii de ani „Vânătorul Neolitic” cum este cunoscut desenul veghează asupra văii măsurând scurgerea timpului unde secolele sunt adesea unitatea de bază. Or să întrebe poate mulţi de ce nu se face cunoscut locul pentru a putea fi vizitat? Nimic mai simplu de răspuns. În spiritul tradiţiilor noastre mioritice pe lângă vizitatorii de bună credinţă or să apară şi o groază de „cocaleros” care or să vrea musai să pună și ei mâna ori să dea cu degetul, iar dacă s-ar putea chiar să ia o bucăţică să o ducă acasă. Şi atunci în cel mai scurt timp din desenul făcut cu mult timp în urmă (se estimează că acum 40 000 ani) poate de un vânător ce a avut noroc în acțiunile sale ancestrale, ca un semn de succes ori de venerare a spiritelor acelor vremi s-ar alege praful.
Dar haideţi că ne-am depărtat de subiectul nostru. Chiar dacă vremea este rece, iar stratul de zăpadă poate constitui un impediment la deplasare să nu ne speriem de o excursie fie şi de câteva ceasuri în decorul hibernal. Cu siguranţă dacă vor fi respectate legile nescrise ale muntelui ne vom doza traseul şi implicit efortul după posibilităţi mica noastră ieşire în natură ne va revigora şi, nu în ultimul rând ne va face să ne simţim mai încărcaţi energetic pentru o bună perioadă. Iar dacă vom prinde atmosfera clară vom realiza şi nişte imagini pe care le vom revedea la vară în perioadele caniculare şi atunci cu siguranţă că ne vom simţi mai răcoriţi.
Mugurel PETRESCU

Articolul Provocări – Tablou de iarnă gorjeană apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

De asemenea, doream să văd dacă unii dintre localnici mai aruncă în albia râurilor resturile din gospodării, precum şi molozurile rezultate din modificările ori construcţiile gospodăriilor sau anexelor proprii. În aceste perimetre este impetuos necesar ca deversarea deşeurilor menajere să nu mai existe pentru a se preveni contaminarea apei ce pătrunde în fisurile carstice de pe traseu ieşind şi implicit existând posibilitatea de a contamina şi alte curgeri de apă, dată fiind multitudinea de canale carstice mai mari ori mai mici ce fac legătura între acestea.

Aşa că am făcut o tură mai mare pe Sohodol şi pe cheile Şuşiţei Verzi pentru un nou set de fotografii cu natura, ce începea să renască şi nu, în ultimul rând, pentru a vedea progresele în amenajarea punctelor de informare a turiştilor şi a dotărilor pentru aceştia. Am fost surprins să constat că activităţile specifice avansaseră în sensul că fuseseră instalate panouri de informare asupra particularităţilor locurilor, a unor indicaţii de protejare a perimetrelor respective şi nu, în ultimul rând, a legilor nescrise ale muntelui. Fuseseră montate indicatoare la locurile de popas şi se amenajaseră locuri unde să fie aruncate resturile turiştilor pentru a putea fi mai uşor colectate şi a nu mai fi împrăştiate de vânt. Şi curăţenia în perimetrele mai sus menţionate la trecerea mea pe acolo era bună sub aspectul că nu am mai întâlnit deşeuri ori reziduuri ale activităţilor umane aruncate prin acele locuri. Dacă şi în locul vechilor recipiente de metal din unele locuri s-ar pune câteva containere moderne (din acelea parcă de 1,1 mc cum am văzut prin unele locuri), atmosfera s-ar schimba semnificativ.

Trebuie menţionat (pentru a nu ştiu câta oară) că păstrarea curăţeniei şi evitarea deversării în apă a oricăror poluanţi nu este un moft al nimănui şi nu monitorizăm fenomenul pentru a ne băga singuri în seamă, ci în toate perimetrele unde apa parcurge zone de infiltrare în carst se produc pierderi, apele apărând de regulă la întâlnirea spre aval a unor straturi impermeabile, unde nu mai poate dezvolta multitudinea de canale subterane prin care apa să circule şi atunci este nevoită să iasă cu tot debitul la suprafaţă. Iar pentru partea de nord a judeţului nostru câteva dintre aceste izbucuri sunt folosite atât la alimentarea cu apă a Târgu-Jiului prin sursa Gâlciomiţa, cât şi a localităţilor din Dolj prin sursa Orlea.

În rest jocul apei ori al soarelui cu muntele în anotimpul hivernal şi nu, în ultimul rând, locurile care au inspirat o serie de regizori în realizarea mai multor filme istorice ori documentare pe aici iată numai câteva din atributele ce fac din aceste perimetre veritabile oaze de frumuseţe. Aici liniştea locurilor este tulburată doar de susurul Sohodolului sau al Şuşiţei Verzi ori căscăduţele, ce le formează între toaiele de pe văi, culminând cu locuri unde apa sclipeşte diamantin sub razele soarelui, locuri în care după cum vă spuneam au fost filmate secvenţe şi chiar filme româneşti legate de trecutul ori istoria acestor locuri.
Mugurel Petrescu

Articolul La sfârşit de an/Pe drumul Sohodolului şi al Șuşiţei Verzi apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Gorjul deține un potenţial turistic de excepție reprezentat printre altele de un cadru natural pitoresc, ce cuprinde o zonă colinară, dealurile submontane, precum și masivele muntoase, ce fac parte din grupa Carpaților Meridionali.

COMUNITĂȚILE și ecoturismul
Existența în aceste locuri a unor roci rezistente cum ar fi granitele și şisturile cristaline împreună cu altele mai puțin rezistente (rocile calcaroase) a creat o multitudine de forme și fenomene naturale dintre care cele mai spectaculoase sunt cheile, văile și culoarele formate în stâncă din care unele sunt obiective de interes turistic județean, iar altele printr-o serie de superlative ce le dețin de importanță națională.
Pe aceste locuri s-au format prin modelarea reliefului platformele de eroziune Gornoviţa, Borăscu și Râul Şes ce au favorizat de-a lungul vremii dezvoltarea comunităților umane. Fie că sunt amplasate în zonele submontane ori montane, astăzi, aceste comunități își pot trăi o nouă viață prin dezvoltarea fără precedent a turismului, precum și promovarea obiectivelor de interes local. Pe partea sudică a perimetrului montan gorjean au fost create condiții favorabile dezvoltării turismului și agroturismului cea mai ecologică formă de turism atât în sezonul estival cât și în cel hivernal. Totuși pentru cei ce se încumetă să străbată unul ori mai multe perimetre montane gorjene și nu numai vara sau iarna o serie de recomandări decantate din experiența mai multor generații de iubitori ai naturii ar fi de folos.

INVĂȚAMINTE pentru debutanții în tehnica muntelui
Un cunoscut montaniard austriac transmitea acum mai bine de şapte decenii câteva învăţăminte pentru cei care doreau să practice sporturile montane. Câteva dintre acestea sunt deosebit de importante şi îşi păstrează şi în zilele noastre mesajul pentru cei ce vor să practice sporturile montane :
-Să nu pleci niciodată într-o ascensiune pentru care nu te-ai pregătit şi să nu pierzi niciodată din vedere că trebuie să fi mai tare ca muntele.
-Alege totdeauna un itinerar realizabil şi dacă vezi că nu îl poţi realiza renunţă.
-Acel care nu ştie să-şi poarte singur de grijă pe munte nu este decât un personaj penibil în decorul montan.
-Posibilităţile celui mai slab trebuie să fie unitatea de măsură pentru tot grupul.
-A părăsi un om pe munte poate echivala cu o crimă.
Din păcate o mare parte dintre cei ce în zilele noastre iau cu asalt muntii nu au pregătirea necesară iar condiţia lor fizică şi echipamentul sunt de cele mai multe ori necorespunzătoare. Totuşi ei riscă şi se avântă traseele montane mizând pe noroc. Câţiva reuşesc pentru că muntele este uneori îngăduitor dar cei mai mulţi nu. Şi iată ce uşor am ajuns la cauzele ce produc majoritatea accidentelor montane (mediatizate din ce în ce mai mult de posturile locale şi naţionale dar cu efecte aproape nule in prezent si o ingrijoratoate tendinta de crestere odata cu deschiderea sezonului de schi si drumetii hivernale).

LEGILE MUNTELUI transmise prin generații
Să existe oare legi ale muntelui pe care oamenii trebuie să le respecte? Toţi cei ce sunt cu adevărat montaniarzi răspund afirmativ la o astfel de întrebare. Dar să nu căutăm în biblioteci juridice sau în colecţii de acte normative aceste legi. Nu omul le-a elaborat ci muntele i le-a impus. Aceste legi ale muntelui necuprinse în vreun decret sau act normativ s-au transmis de-a lungul generaţiilor de la cei în vârstă la cei tineri, de la cei cu mare experienţă la ucenici. Căci cel care le cunoaşte şi le respectă cu sfinţenie nu va fi niciodată o victimă a muntelui ci doar un cuceritor al acestuia. Iată deci câteva dintre acestea decantate din experienţa multor iubitori ai naturii
-Pe munte se pleacă numai cu echipament adecvat.
-Nu este indicat să călătoreşti niciodată singur pe munte.
-Nu este recomandat să te avânţi pe trasee necunoscute.
-Sporturile montane sunt incompatibile cu consumul de băuturi alcoolice.
-La munte trebuie să ştii ce, cât şi când să mănânci.
-Regula primordială pe munte este „Toţi pentru unul, unul pentru toţi”
-Pe munte nu se ţipă şi nu se fac zgomote inutile.
-Cine iubeşte muntele trebuie să-l şi ocrotească.
-Cabanele şi refugiile alpine sunt locuri sfinte pe munte.
-Notaţi în registrul cabanelor de unde veniţi, numărul membrilor şi unde intenţionaţi să mergeţi.
-Iarna în munţi pericolul avalanşelor este permanent.
-Dacă pe munte se iveşte o situaţie de urgenţă toţi cei prezenţi trebuie să răspundă solicitării.
-Este obligatoriu pentru toţi turiştii montani să urmeze sfaturile şi indicaţiile echipelor Salvamont.
-Codul de semnalizare în munţi trebuie cunoscut de toţi turiştii montani.
-Turistul montan trebuie să ştie să acorde la nevoie primul ajutor.

ÎN LOC de final
Este bine să medităm serios la fiecare în parte dintre aceste veritabile invataturi şi să ne gândim că ignorarea din necunoaştere sau teribilism a uneia sau a mai multora poate duce un om sau mai mulţi la evenimente cu urmări cel mai adesea imprevizibile.
Mugurel PETRESCU

Articolul Filozofii Autumnale – Atenţie la legile muntelui! apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Bogat și divers relieful Gorjului cuprinde trei trepte importante: munții ce fac parte din grupa Carpaților Meridionali, dealurile subcarpatice, precum și cele ale extremității nordice a Podișului Getic ,precum și depresiunile și luncile râurilor. Dintre nivelele de eroziune cel mai bine se conservă platforma înaltă situată la 1800m din apropierea pasului Vâlcan, a muntelui Arcanu și Oslea cea din urmă corespunzătoare platformei de eroziune Borăscu. De la începutul erei terțiare și până în cuaternar această regiune s-a înăltat treptat, crestele ei cele mai înalte fiind acoperite în acele timpuri cu ghețari. Astăzi relieful glaciar încântă ochii celor ce doresc să parcurgă în special traseele aflate în perimetrul obârșiilor Jiețului, Lotrului, Latorilei și Gilortului.

Potenţial turistic
În Gorj există o multitudine de trasee montane pedestre, precum și pentru practicarea cu vehicule speciale gen ATV sau vehicule 4×4, zone pentru practicarea alpinismului și escaladei (dintre care cele mai importante sunt Cheile Sohodolului, Galbenului și Oltețului), cinci perimetre speologice unele de importanță europeană, două trasee de practicare a coborârilor pe ape repezi (rafting) din care unul de dificultate extremă la nivel național, precum și zone amenajate pentru practicarea vânătorii și pescuitului cu toate dotările necesare găzduirii oaspeților din țară și străinătate. Toate acestea au început să atragă pe aceste locuri un număr din ce în ce mai mare de turiști și iubitori ai activităților în aer liber.

Aşezările omeneşti
Pe întreaga regiune nordică a Gorjului viața omului a fost și este și la ora actuală strâns legată de munți. Pe aceste locuri a înflorit și continuă să înflorească și în continuare o frumoasă viață pastorală cu datinile și obiceiurile specifice. Mai toate așezările de munte gorjene se risipeau pe plaiuri. Odată cu trecerea timpului satele au început să se îngrămădească la gurile râurilor și la ieșirea acestora din plai, în depresiuni.

Influenţa climatică
Gorjul are o climă temperat-continentală având o medie anuală a temperaturii de 10 gr C. Situându-se în partea de sud-vest a țării ținutul său se află preponderent sub influența maselor de aer sudice, sud-vestice și vestice ce ajung în aceste locuri sub forma unui aer ceva mai cald și uscat. Ca o particularitate locală de-a lungul culoarului Defileului Jiului se manifestă o circulație locală a aerului numită vânturi locale. La poalele masivului Vâlcan pe suprafețele calcaroase temperatura este mai puțin ridicată, iar în văi circulația maselor de aer dinspre est favorizează apariția unui climat de adăpostire care determină menținerea unor temperaturi mai ridicate prielnice creșterii pe versanți a castanului comestibil, liliacului sălbatic, iasomiei și a viței de vie sălbatice.
În perioadele hivernale în depresiuni au loc inversiuni de temperatură ceea ce poate produce instalarea maselor de aer mai rece pe fundul văilor și implicit existența unor temperaturi negative mai scăzute decât normal cum s-a întâmplat în mai multe zone ale Gorjului, unde s-a ajuns până la -32 gr C. Înghețuri timpurii pot avea loc pe plaiurile gorjene uneori chiar în prima decadă a lunii septembrie, iar cele mai târzii în a doua decadă a lunii mai. Ca o particularitate a zonei zăpada poate cădea pe culmile masivelor Vâlcan sau Parâng de la sfârșitul lui septembrie și dura până în mai. În depresiuni fenomenul poate debuta mai târziu, iar zăpada se poate topi în luna martie.
În cazul parcurgerii unor trasee montane turistice care necesită un timp mai îndelungat (trasee în circuit, cu campare în tabără ori în explorări pe durată a mai multor zile) utilă este aflarea prognozei vremii. În acest sens ne vom putea folosi de observarea fenomenelor naturale cum ar fi norii, vântul, culoarea cerului, soarelui și a lunii, dar și de indicațiile unor instrumente ca barometrul sau termometrul.
Mugurel Petrescu

Articolul Prin Țara Jiului de Sus – Spiritul muntelui apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Cum vă spuneam am parcurs traseul fie că a fost cu zăpadă (evident cu problemele inerente mersului de iarnă), dar şi în plin sezon canicular cu temperaturi ce scădeau puţin abia în porţiunea înaltă ori în pădurile de brad. Dar o traversare de la Obârşia Cloşani spre Herculane cu ieşire la Orşova şi finalizarea la Drobeta Turnul Severin în care toamna să ofere o veritabilă simfonie a culorilor şi a fenomenelor meteorologice ce pe oricine îl pot lăsa „cu gura căscată” încă nu am avut ocazia. Dacă la plecarea din Tg Jiu până la Tismana vremea a fost închisă chiar cu scurte episoade de ploaie, la intrare în Baia de Aramă şi o scurtă porţiune după aceea cerul parcă s-a limpezit puţin. Ieşirea soarelui din pâlcurile de nori pentru o scurtă perioadă în condiţiile „ruginirii” pădurilor de foioase în contrast cu zonele de conifere ofereau celor ce au avut privilegiul de a se afla în zonă peisaje de vis. Şi ca un făcut în apropiere de Obârşia Cloşani când vremea parcă dădea semne de înseninare zăresc întocmai ca într-o stampă japoneză cu Fuji Yama creasta Godeanului împresurată de o mantie de ceaţă şi nori ce îi dădea un aspect de-a dreptul mistic.
Urcuşul şi trecerea în partea cealaltă pe Valea Cernei pe lângă troiţa din culme şi cu nişte peisaje formate din amestecul de ceaţă şi nori, adevărate bijuterii ale naturii imortalizate pe memoria camerei foto şi mirarea că în Valea Cernei vremea s-a înseninat fotografiile făcute cu lacul de acumulare Prisaca, pensiunile din zonă şi de ce nu cu cele 7 Izvoare Calde putând fi lesne asemuite cu peisajele tiroleze pe care le vedem aproape zilnic pe canalele de călătorii la televizor.
Ei şi cum vă spuneam cu schimbările spectaculoase de vreme după ce trec de Herculane şi mă îndrept spre Topleţ pentru a ajunge la Orşova iar se înnorează în apropiere de Orşova vremea mohorâtă mă face să cred că vom avea parte de câteva reprize de ploaie. Dar surpriză odată de apropierea Dunării o ceaţă discretă învăluie pe toţi cei ce în aceste zile au vrut să viziteze golful Cernei precum, zona navigabilă şi a şantierului naval de aici. Şi iarăşi câteva fotografii făcute în aceste condiţii de schimbări spectaculoase ale vremii vor constitui poate pe viitor tot atâtea repere ale frumuseţilor naturii ce doar ocazional şi cu ceva noroc pot fi surprinse de obiectivul aparatului de fotografiat în aceste zile autumnale.
Am mai spus-o cu altă ocazie şi mă văd nevoit să repet. Un traseu peste culmea Godeanului cu ieşire spre Herculane şi Orşova ori spre Cerna Sat, şi de ce nu până la Izvoarele Cernei ori Pasul Jiu – Cerna ar trebui parcurs de fiecare gorjean întocmai ca un pelerinaj. Peisaje mirifice, locuri noi, oameni ospitalieri şi binevoitori şi nu în ultimul rând forme şi fenomene ale naturii ce te pot lăsa „perplex”, iată numai câteva dintre atributele ce se pot constitui în tot atâtea motive de a parcurge acest veritabil sanctuar al naturii şi a-i desluşi tainele şi frumuseţile pe care natura le-a pus cu generozitate în împărăţia de piatră a Godeanului acum când se aşteaptă pe culmi şi primii fulgi de zăpadă ai noului sezon hibernal ce nu va întârzia să apară.
Mugurel PETRESCU

Articolul Și în acest an pentru cei ce vor să se avânte pe culmi – Peisaj autumnal de excepţie pe Godeanu apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Unul dintre acestea o veritabilă îmbinare de forme şi fenomene ale naturii, având chiar o discretă aură mistică, l-a constituit ţinutul izvoarelor din nord-vestul judeţului, mai precis perimetrul Izvarna unde puzderia de izbucuri ce apar “de sub streaşina muntelui ca nişte cuiburi de rândunici” cum plastic se exprima acum mai bine de opt decenii Ion Conea unul dintre cei care au cercetat fenomenele de aici continuă să-i fascineze şi astăzi de la cunoscători şi până la simpli privitori de multe ori ajunşi ocazional prin aceste locuri de vis. Relatam cu ceva timp în urmă mărturiile unora dintre cei care au avut răbdarea de a sta, a urmări şi de ce nu a asculta „bolboroasele” ori „fierbătorile de nisip”, cum sunt numite pe aceste locuri izvoarele ce apar din coasta muntelui şi care în opinia hidrogeologilor care au făcut cercetări prin aceste locuri vin tocmai din Retezatul Mic, mai precis dintr-o zonă carstică a acestuia numită parcă predestinat Soarbele (traseul apei de acolo pe sub Munţii Vâlcan şi până la ieşirea la lumină fiind în opinia acestora cea mai lungă străpungere subterană a apei la nivel naţional) că după această veritabilă meditaţie în sânul naturii s-au simţit mai încărcaţi energetic.
Un alt fenomen carstic impresionant, dar, din păcate, prea puţin cunoscut, mediatizat şi nu în ultimul rând, pus în valoare sunt Cheile Sohodolului, dar nu de la Runcu aşa cum mulţi ar fi tentaţi să creadă (cu toate că termenul Sohodol, înseamnă Vale Seacă şi poate fi întâlnit în mai multe locuri unde sunt fenomene carstice), ci de Izvarna. Râuleţul în curgerea sa pornită din cătunul Sohodol, aflat ca într-o covată în împărăţia muntelui parcurge cheile cu acelaşi nume în lungime de aprox 2 km pentru ca la final să-şi poarte undele când vremea este prielnică şi are apă destulă în Orlea. Iar dacă vom dori să facem o tură pe cheile râuleţului, în aceste zile chiar pentru câteva minute peisajul şi nu în ultimul rând, jocul apei (atunci când are debit suficient) ne vor răsplăti cu siguranţă efortul depus. Şi nu în ultimul rând dacă la plecare din acest veritabil sanctuar al naturii vom opri să aruncăm o privire de pe drumul ce merge de la Tismana spre Celei şi vom avea noroc de vreme clară cu siguranţă vom fi impresionaţi de imaginea despicăturii Cheilor Sohodolului de Izvarna în roca muntelui ca o lovitură a unui paloş uriaş dată de cine ştie ce personaj al folclorului local. Iar dacă ne vom aduce aminte că prin aceste locuri şi până la Ponoare în vecinătatea Podului Uriaşilor legendele spun că au trăit în vechime nişte oameni giganţi, ce erau numiţi pelasgi, iată cum putem contura întreaga zonă într-un perimetru de-a dreptul idilic, din păcate, prea puţin pus în valoare şi promovat în cadrul proiectelor specifice.
Mugurel PETRESCU

Articolul Popasuri autumnale – Ţinutul „bolboroaselor” apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Aflat în partea de nord- est a judeţului complexul carstic Cheile Galbenului-Peştera Muierilor oferă celor ce doresc să-l parcurgă şi să-l cunoască o multitudine de fenomene de modelare a calcarului cunoscute în literatura de specialitate drept carst de bară calcaroasă.
Eroziunea a început în urmă cu multe milioane de ani prin acţiunea râului Galbenul în pereţii abrupţi ai muntelui, o bară calcaroasă care stă în calea apelor, care coboară din munţi. Cu mult timp în urmă când cheile erau în formare, apa a găsit o fisură în peretele de calcar pe care cu timpul datorită eroziunii a lărgit-o. Mai târziu, prin acţiunea apei asupra calcarului albia s-a adâncit, iar peştera a rămas suspendată în peretele drept al cheilor. La fel ca şi în cazul peşterii Polovragi un puternic impact l-au avut răcirile puternice ale climei din trecutul geologic al pământului, fenomene cunoscute azi sub numele de glaciaţiuni, acestea jucând un rol important în hidrologia râurilor de suprafaţă și din subteran.

Puțină istorie
Dacă pornim din Novaci pe DN 67 spre est după aprox.7 km ajungem în Baia de Fier situată în gura Cheilor Galbenului la o altitudine de 560 m. Documentele istorice consemnează localitatea din timpul lui Mircea cel Bâtrân (1386-1418) ca loc de unde se extrăgea fierul, de unde şi toponimicul așezării. Exploatarea minereului a fost de lungă durată, această activitate fiind consemnată şi pe timpul lui Matei Basarab (1632-1654). Aşezarea mai era cunoscută şi datorită grafitului de pe muntele Cătălinul – considerat cel mai pur din Europa.

Ipoteze
În partea de nord a localităţii, la trecerea Galbenului prin calcarele masivului Polovragi-Cernădie se afla un impozant monument al naturii: Peştera Muierilor. Asupra denumirii acesteia există mai multe ipoteze: una din ele spune că denumirea ar veni din perioada matriarhatului când femeile erau “capul familiei’’. Altă ipoteză arată că aici se ascundeau femeile și copiii în perioadele năvălirilor tătare și otomane. În sfârşit într-o a treia ipoteză se relatează că femeile obişnuiau să lase în peşteră fuioarele de in şi cânepă o perioadă înainte de a le toarce pentru a se înmuia.

Cavitate polietajată
Săpăturile arheologice făcute în peşteră încă de acum patru decenii au scos la iveală silexuri paleolitice, ceramică si oase de animale: hienă, leu și urs. Peştera Muierilor a fost prima cavitate electrificată din țară pusă în circuitul turistic. Ea este o cavitate polietajată cu galeriile dispuse pe trei nivele. Este bănuită existența unui al patrulea nivel, dar în ciuda cercetărilor acesta nu a fost localizat încă. Lungimea galeriilor însumează 3566 m, iar denivelarea totală este de 57m. Partea vizitabilă cuprinde etajul superior și are o lungime de aprox. 700 m, restul galeriilor și etajelor constituindu-se în rezervație speologică, accesul fiind permis numai cu autorizație CMN.
Unele formaţiuni existente aici (este vorba despre compuși de dahlit) sunt foarte rare putând fi întâlnite în doar 3 cavităţi la nivel naţional.

De la primele explorări până la declararea sa ca monument al naturii
Deşi dovezile privind locuirea peşterii datează din paleoliticul inferior primele informaţii cu adevărat ştiinţifice despre cavitate aparţin reputaţilor muzeografi gorjeni Al. Ştefulescu şi I. Moisil culese în anul 1894. Geologul Gh. Munteanu-Murgoci publică în anul 1898 un studiu privitor la formele şi fenomenele de eroziune din Carpaţii Meridionali unde este menţionată şi trecută pe hartă Peştera Muierilor. În anul 1929 doi speologi francezi colaboratori ai renumitului Emil Racoviţă fac primele cercetări asupra faunei peşterii, cu această ocazie descoperind două noi specii de coleoptere carnivore.
Explorarea şi cercetarea în profunzime a peşterii s-a făcut în perioada 1951-1955 când a fost cartografiat întregul etaj superior şi o parte din cel inferior. Tot în timpul explorărilor din acea perioadă a fost descoperit un craniu şi alte resturi fosile. După studierea cu atenţie s-a ajuns la concluzia că acestea aparţin unei femei cu vârsta între 40-50 de ani, care ar fi trăit acolo în urmă cu aprox. 30 000 de ani.
Primele cercetări asupra formaţiunilor de peşteră (speleotheme) existente au fost efectuate în anul 1954 de către I. Viehmann. Bogăţia de forme şi fenomene existente a determinat declararea de către CMN în anul 1955 a peşterii monument al naturii. Cavitatea a fost electrificată în anul 1963( după unele surse 1959) suferind pe parcursul timpului mai multe reamenajări.
Mugurel Petrescu

Articolul Și în acest an la mijloc de răpciune/Din munţii Gorjului se coboară oile apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Pe timpul precipitaţiilor apele spală respectivele deşeuri, iar apoi pătrund în multitudinea de fisuri şi galerii carstice de mici dimensiuni şi de acolo exact în cursul de apă din apropiere contaminându-l.
Ori cam în aceeaşi porţiune (din dreptul Ocolului Silvic local şi până mai jos pe cursul apei undeva în dreptul noului punct al Salvamontului din zonă) hidrologii în colaborare cu speologii de la ISER Bucureşti au determinat folosind trasori clasici și speciali mai multe puncte unde apa Şuşiţei Verzi dispare în subteran prin multitudinea de fisuri carstice.
Rezultatele determinărilor (efectuate încă de acum trei decenii) au confirmat faptul că în zonă există o circulaţie subterană a apei prin carst în perimetrul Şuşiţa Seacă-Şuşiţa Verde – Sohodol, apele ce se pierd în carst împreună cu cele din precipitaţii din perimetrul celor două Şuşiţe, circulând prin subteran pe o direcţie NE-SV până în apropierea cursului Sohodolului. Mai precis în dreptul peşterii Gârla Vacii (unde o parte a râului dispare în munte), unde hidrologii susţin ca există un acvifer (o acumulare subterană de apă) de unde se alimentează izbucurile din zonă.
Adică spus mai pe româneşte apele Şuşiţei Verzi împreună cu cele din precipitaţii se pierd în subteran (lucru cunoscut de localnici și care se poate observa cel mai bine în perioadele secetoase când se vad chiar fisurile pe fundul albiei Șușiței Verzi) în mai multe zone printre care şi în cea unde se aruncau mizeriile din Vaidei, ieşind la suprafaţă sub formă de izvoare.
Care izvoare pot fi contaminate accidental de la respectivele deşeuri acţiunea necugetată a câtorva localnici din Vaidei putând afecta negativ comunităţile din aval.
Meritoriu este faptul că în perioada când am fost prezent curăţenia albiei şi a porţiunilor învecinate era bună, ce ne face să credem că deversarea gunoaielor şi a altor materiale uzate în vale a fost accidentală, şi sperăm să nu mai relatăm alte deversări de reziduuri ori resturi ale activităţilor casnice în albia Şuşiţei Verzi.
Pentru cei care nu au înţeles încă trebuie să repetăm la final că noi nu suntem în căutare de subiecte tari cum am fost acuzaţi şi vom fi primii care vom evidenţia activităţile ori demersurile ce vor fi făcute fie de autorităţile locale ori instituţiile deconcentrate pentru protejarea mediului ambiental local, dar şi primii care vom sesiza derapajele de la regulile ori legile de protecţie a mediului ori a locurilor protejate prin efectul legislaţiei în vigoare.
Mugurel Petrescu

Articolul La mijloc de gustar pe Șuşiţa Verde apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Păcat că datorită umidităţii permanente ori a viiturilor din primăvară băncuţele şi masa s-au deteriorat, iar intervenţia sătenilor ori poate a oamenilor pădurii din zonă ar fi necesară dacă s-ar putea pentru repararea ori înlocuirea trunchiurilor de lemn. Ar fi un lucru benefic şi nu în ultimul rând o faptă bună şi care va atrage cu certitudine un gând bun atât din partea noastră, cât şi a multora care probabil vor poposi nu peste mult timp prin acele locuri în sezonul estival la plaje, pescuit ori pur şi simplu pentru o relaxare la iarbă verde.
Mugurel PETRESCU

Articolul Sanctuare ale naturii/Peisaje de excepţie apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Articolul Astenii caniculare – Locuri de lângă noi apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Problema ce se pune este că pe anumite perimetre din componenţa parcului curăţenia, precum şi protejarea ambientului încă lasă de dorit. Pentru a vedea cum au evoluat lucrurile am repetat un traseu intrând pe una dintre porţile ce pătrunde până în inima locurilor. Este vorba despre drumul ce porneşte din Obârşia-Cloşani prin Godeanu, ca după ce trece muntele să intre pe teritoriul parcului, pentru ca la final să intersecteze drumul care vine de la Herculane, merge spre Cerna Sat şi mai departe spre acumularea Valea lui Iovan până la Ciucevele Cernei.
De la bun început trebuie spus că întreg traseul în această perioadă a anului este de o frumuseţe răpitoare şi l-aş recomanda fiecărui gorjean întocmai ca un pelerinaj. Iar dacă vom avea noroc de cer senin şi puţin vânt ce de regulă clarifică atmosfera de picla ce se formează de regula, vom fi fericiţii martori ai unei întregi simfonii de forme ale naturii desfăşurate până la linia orizontului. Dar şi o „încrengătură” de nori, ce se lasă la final cu o furtună cu fulgere şi trăsnete în Valea Cernei privită din creasta ce traversează muntele pe drumul modernizat poate prilejui celor aflaţi acolo o multitudine de senzaţii. Curăţenia în zonă aşa cum am mai afirmat şi astă primăvară este nesperat de bună. Am observat la mai mulţi turişti nu toţi gorjeni, ci din mai multe judeţe (după numerele de la maşini) că resturile mesei luate în natură erau puse în saci de plastic (simpli saci menajeri), ce apoi erau depozitate în portbagaj şi (probabil) duşi la tomberoanele de gunoi.
O explicaţie a curăţeniei relative ar mai putea fi şi faptul că perimetrul este puţin locuit, dar până la aruncatul molozului, resturilor menajere şi a cutiilor cu tot felul de chimicale ori vopseluri cum am întâlnit în alt perimetru al Parcului Naţional Domogled – Valea Cernei e cale lungă. Resturi ce în mod sigur nu erau aduse de cei ce veniseră să viziteze dar neluându-se nici o măsură s-a continuat cu aruncarea lor la întâmplare. O concluzie trebuie totuşi trasă la final. Locurile curate sau menţinute curat impun respect. Şi atunci chiar şi cei ce au carenţe la capitolul civilizaţie nu vor mai arunca la întâmplare resturile picnicurilor ori a altor activităţi în aer liber şi miraculos chiar dacă nu va fi nimeni să le facă observaţie vor încerca să lase locul curat după ei.
Acesta se poate constitui şi ca un exemplu pentru alte perimetre gorjene unde respectivii administratori s-au mărginit să fixeze doar taxe de intrare ori vizitare uitând de celelalte obligaţii pe care le au legate de respectivele perimetre. Dar nu-i nimic, o să mergem noi pe acolo ca să le aducem aminte că pe lângă drepturi au şi o grămadă de obligaţii pentru buna gestionare a suprafeţelor respective, şi că faptul că percepi o taxă îţi conferă pe lângă avantaje şi o grămadă de responsabilităţi legate de acele zone.
Mugurel PETRESCU

Articolul Repere estivale – Spre Domogled în cumpăna verii apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Natura ce este în apogeul dezvoltării sale, Jiul ce s-a curăţat, iar cursul său de culoarea topazului şerpuieşte prin despicătura dintre masivele Parâng şi Vulcan şi pare parcă mai spectaculos, capriciile vremii, ce poate trece de la soare strălucitor la averse de ploaie, iată numai câteva motive ce îi pot face pe iubitorii naturii să parcurgă chiar şi numai o porțiune din traseul defileului la vremea de acum.
Spun asta pentru că peste ceva timp, după cum am auzit odată cu finalizarea sistemului hidroenergetic pe aici va mai curge doar un firicel de apă, grosul fiind deviat prin tunelele subterane ce se construiesc pentru producerea energiei electrice. Şi astfel curgerea Rhabonului cum era numit Jiul în antichitate va fi parţial deviată prin canalele de fugă dacă am înţeles eu bine la suprafaţă rămânând doar un râuşor anemic.
De aceea curgerea sa maiestoasă de acum cu apele limpezi s-ar putea să rămână o amintire pe care să o mai vedem doar în filmele documentare pe viitor. Trebuie menţionat aici că, Defileul Jiului este defileul de pe râurile interioare cu cele mai multe tuneluri şi după spusele multora cel mai spectaculos din ţară. Acest lucru i-a determinat probabil pe constructorii romani de acum două milenii să evite construcţia unui drum de legătură pe defileu preferând traseele cunoscute astăzi ca Drumul Neamţului şi Defileul Oltului. Cu toată priceperea şi reputaţia lor de constructori şi-au dat seama că a construi şi întreţine un drum prin sălbatica despicătură a Jiului era un lucru aproape imposibil pentru tehnologiile de atunci.
Şi în ziua de azi curgerea bătrânului Rhabon prin spintecătura muntelui ne poate oferi indiferent de anotimp peisaje de exceptie ce continuă să-i lase ‘’cu gura căscată’’ şi pe cunoscătorii acestui perimetru.
Am parcurs, zilele trecute, o parte a Defileului cu maşina şi pe jos constatând ceva schimbări. Au fost montate în unele puncte de parcare toalete ecologice, activitatea apicultorilor veniţi cu stupii în pastoral (parcă aşa se cheamă) este intensă şi nu, în ultimul rând, întâlnirea cu rangerii parcului aflaţi în partulare, iată numai câteva elemente ce se vor a fi o normalitate în acest perimetru declarat cel mai nou parc naţional al României.
Iar dacă în periplul nostru prin aceste locuri vom poposi la mănăstirile Vişina, Lainici ori schitul Locurele să trimitem un gând bun pentru ca şi genereţiile viitoare să aibă privilegiul a admira această adevărată minune a naturii aflată în mare parte pe teritoriul gorjean şi numită de montaniarzi fără a exagera prea mult Poarta de Piatră a Jiului de Sus.
Mugurel Petrescu

Articolul PRIN ŢARA JIULUI DE SUS – Rhabonul în crucea verii apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Depresiunea Câmpul Mare este cea mai întinsă din tot ţinutul gorjean fiind încadrată de dealurile Cârligeilor şi Maghereştilor. De aici din intersecţia rutieră ce se deschide privirilor, dacă pornim spre stânga după mai bine de 7 km vom ajunge în staţiunea Săcelu mică, dar importantă la nivel local atât ca aşezare, cât şi din punct de vedere balneologic. De o parte şi de alta dealurile Cioaca şi Ivana împreună cu plantaţiile de pomi fructiferi, viţă de vie, şi nu în ultimul rând, pădurile şi păşunile conferă cochetei localităţi submontane un climat plăcut şi reconfortant.
Aşadar haideţi încă odată profitând de inaugurarea sezonului balneologic din acest an să subliniem câteva repere legate de trecutul locurilor, precum şi proprietăţile apelor şi a nămolului sapropelic de aici menţionând încă de la început că în partea de sud a localităţii mai pot fi distinse urmele termelor construite de romani cu mai bine de 17 secole în urmă. Tot prin aceste locuri trecea un drum roman strategic spre Alutus (Olt) drum ce se ramifica şi spre două localităţi de atunci aflate pe teritoriul Gorjului de azi (Iezureni şi Glodeni).
Staţiunea Săcelu este situată la o altitudine de 340m pe valea pârâului Blahniţa în partea nord-estică a Gorjului. Izvoarele de aici erau cunoscute de mai bine de două milenii din vremea dacilor fiind folosite de atunci la ameliorarea unor boli. Romanii după cucerirea Daciei au amenajat întreg perimetrul construind aici terme, precum şi un castru ale cărui ruine se mai pot vedea şi în ziua de azi. Tot pe aceste locuri se mai pot vedea ruinele unor monumente închinate zeilor de către cei ce s-au tămăduit cu ajutorul apelor din zonă. Este păstrată chiar o inscripţie în piatră ce aminteşte că un cetăţean roman pe nume Marcus Tiberius s-a vindecat prin acţiunea binefăcătoare a apelor şi închina aceste izvoare zeilor Esculap şi Hygeea. Săcelu este menţionat cu numele de azi din secolul 17-18. Prin anul 1840 băile erau proprietatea lui Dumitrache Săceleanu care a şi făcut primele amenajări balneologice moderne. Primele analize ale apelor minerale de aici au fost făcute în anul 1866 de către chimistul C.Stabil şi repetate ceva mai târziu de Gr. Ştefănescu şi P. Poni. Acestea au evidenţiat faptul că apele izvoarelor studiate conţin cantităţi importante de sulf, iod, sare, magneziu şi fier, iar în cantităţi mai mici stronţiu, litiu şi bor. În Dicţionarul Geografic al Judeţului Gorj editat la Tg-Jiu în anul 1892, este făcută prima prezentare a staţiunii, izvoarelor minerale, precum şi a stabilimentelor existente pe atunci.
Particularităţile climatice, aerul tare şi curat, precum şi proprietăţile apelor minerale existente au determinat mulţi specialişti balneologi să numească Săcelu drept „Techirghiolul Gorjului”.
Un fenomen interesant, ce îl prezintă apa bazinelor din Săcelu, este culoarea diferită ce o capătă în funcţie de anotimp. Studii de specialitate efectuate în cadrul Institutului de Inframicrobiologie din Bucureşti începând din anul 1979 au evidenţiat faptul că bacteriile, plantele şi vietăţile microscopice ce trăiesc în bazine, dinamica lor, precum şi relaţiile dintre ele şi mediul abiotic sunt principalele cauze ce provoacă colorarea diferită a apei. Dintre acestea bacteriile sulfuroase şi fotosintetizante colorate de obicei în roşu şi verde determină nuanţa predominantă a apei. Culoarea roz-zmeurie a apei şi a bacteriilor din sedimente indică prezenţa fotobacteriilor dezvoltate în masă. Culoarea verde-deschisă sau verde-alburiu este pusă pe seama proceselor de oxidare, ce o suferă apa din foraj care pătrunde în bazin.
Un fapt curios îl prezintă apa din bazinul 4 ce poate suferi variaţii bruşte ale culorii coloraţia predominantă fiind dată de bacteriile din el. Astfel aceasta poate fi zmeurie, roz-lăptoasă, verzui-albicioasă ori verzui închisă, coloraţia predominantă fiind dată de bacteriile ce se dezvoltă şi care prezintă un caracter instabil înlocuindu-se de multe ori cu viteză.
Mugurel Petrescu

Articolul Și în acest sezon, La „Techirghiolul Gorjului” pe urmele lui Esculap şi Hygeea apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Munţii Carpaţi nu au despărţit niciodată românii din Oltenia de cei din Ardeal. Din vremuri imemorabile crescătorii de oi din Carpaţi practicând păstoritul transhumant au purtat de o parte şi de alta a muntelui pe întreg spaţiul românesc odată cu turmele lor obiceiurile, portul, dansul şi cântecele lor întemeind noi aşezări în spaţiul cuprins între Tisa, Dunăre şi Marea Neagră, prin aceasta întărind legăturile de limbă şi cultură ale poporului român.
Documente, mărturii şi opinii unele chiar de pe vremea dacilor sunt extrem de importante pentru această activitate desfăşurată de români cu precădere de cei din spaţiul montan.
În anul 1622 cancelarul Nicolas Bethlen face o descriere amănunţită a păstoritului practicat de românii din Transilvania care ‘’trăind slobozi îşi duc turmele lor până în locurile băltoase de la marginea Dunării’’.
În anul 1785 cu ocazia unei călătorii în Ţările Române Jeremy Bentham ia cunoştinţă de viaţa şi ocupaţiile autohtonilor şi scrie unor prieteni din Anglia pentru a-i chema să studieze fenomenul transhumanţei.
Petru Maior, cunoscut istoric transilvănean a studiat cu mare atenţie transhumanţa şi a constatat că oierii din satele carpatine îşi petrec cea mai mare parte a vieţii umblând prin locuri străine în căutarea locurilor de păşunat ‘’ei vin vara pe munte, pe urmă trec în Moldova sau Valahia şi aşa vânzând lână şi brânză îşi chivernisesc averea lor’’.
George Bariţiu, om politic şi istoric român, face dese referiri în scrierile sale despre cei ce trăiesc din creşterea oilor purtate prin cele trei provincii istorice.
Ciobanii din zona Novaci- Baia de Fier după cum consemnează documentele medievale ajungeau cu turmele lor până în munţii Dalmaţiei. Dacă vom pătrunde mai adânc în istorie se pare că triburile pastorale ce plecaseră din Carpaţi au ajuns până în Africa din timpuri îndepărtate. Pliniu cel Bătrîn (24-79 e. n.) naturalist, istoric şi literat român scria că în părţile de sus ale Nilului, trăieşte un trib cu numele de Dachi, iar lângă acesta un alt trib cu moravuri şi credinţe pelasge ce îşi spuneau ‘’macrobi’’ adică cei ce aveau viaţa veşnică. Ori în acea perioadă era foarte cunoscut faptul că dacii credeau în viaţa veşnică, în trăirea şi după moarte. Conform documentelor visteriilor în perioada 1831-1855 ciobanii din 150 sate transilvănene îşi trimeteau turmele la păşunat în Tara Românească şi Dobrogea. Cercetătorii au apreciat că şi pe versanţii sudici ai Carpaţilor Meridionali cam tot atâtea sate erau alcătuite din familii de ciobani.
În anul 1847 ia fiinţă Plaiul Novaci ca punct de inventariere a oilor trecute de cei din Ardeal în Ţara Românească. Dacă pe atunci era un singur loc de trecere a turmelor de oi în anul 1851 iau fiinţă alte puncte numite plaiuri la Fântâna Banatului, Poiana Gruiului, Buliga şi Florile Albe.
Odată cu păstoritul s-a născut şi dezvoltat o adevărată industrie ţărănească bazată pe produsele şi serviciile oferite de creşterea oilor. S-au format centre specializate în prepararea brânzei şi untului, în confecţionarea sumanelor, chimirelor, cergilor, hamurilor şi a stofelor de lână. Obiectele de îmbrăcăminte confecţionate în aşezările păstorale de la poalele Parîngului şi Vîlcanului se exportau până în Anatolia (Turcia). Acest lucru a determinat saşii din Cisnădie prin breasla lor de postăvari să încerce să impună restricţii pentru meşteşugarii olteni pentru a nu-şi pierde monopolul.
La începutul secolului 20 geograful şi călătorul francez Emanuel de Martonne a efectuat ample cercetări în teren. Atunci a constatat că păstoritul era într-un regres, se dezvoltaseră meşteşugurile târgurile şi oraşele ce au atras forţa de munca de la sate. Şi totuşi Martonne a fost entuziasmat de crescătorii de oi din satele montane pe care le-a vizitat. Iată ce scria acesta: ”Muntele nu este în afara cercului de activităţi omeneşti. Harta ce ni-l arată ca pe un pustiu nu se potriveşte cu realitatea ce se desfăşoară sub ochii privitorului ce cutreieră înălţimile Carpaţilor. De la satele moşnenilor la pădurile vecine şiruri de care încărcate cu şindrilă şi butuci coboară până toamna târziu în mersul liniştit al boilor. Dar exploatarea pădurilor este puţin lucru faţă de viaţa păstorească ce însufleţeşte vara pe înălţimile munţilor. Numai cel ce a întârziat în amurg pe un creştet de munte de unde aude sunetul tălăngilor şi clopotelor de oi şi vite şi focurile de la stâne, îşi poate da seama de activitatea ce se desfăşoară în cele câteva luni când munţii cei înalţi sunt locuiţi”. Turiştii montani fără să cunoască îndemnul lui Martonne poposesc adeseori în lumea oierilor de la munte ce sunt mereu bucuroşi de oaspeţi. Aceştia cunosc încă obiceiuri a căror origine se pierde în negura vremurilor, doine şi balade tulburătoare. Să nu uităm că Mioriţa, capodoperă a literaturii române a fost transmisă peste veacuri de ciobani şi că o mulţime de legende şi povestiri încântătoare transmise prin viu grai au încântat pe adevăraţii scriitori prin frumuseţea lor.
Mugurel Petrescu

Articolul RESTITUIRI – Transhumanţa – o îndeletnicire milenară a păstorilor mioritici apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Locul ales era punctul de plecare al unui traseu montan de o rară frumuseţe ce se finaliza în inima de piatră a Parângului Mare numit şi astăzi Acoperişul Olteniei al cincilea vârf din ţară ca înălţime.
Împreună cu o grupă de montaniarzi veterani am dorit să vedem starea şi dacă sunt necesare lucrări de consolidare ale micului monument comemorativ aflat în apropierea podului de peste Jiu din Lainici.
Nu mică ne-a fost mirarea să constatăm că edificiul realizat in urmă cu trei decenii de noi (ucenici pe atunci atât în ale muntelui, cât şi a lucrărilor în stâncă) se prezenta peşte aşteptări de bine, în decursul timpului nefiind formată nici măcar o fisură în betonul turnat de noi (nişte ageamii într-ale construcţiilor) cu mult timp în urmă.
Nu aşa entuziaşti am fost de gunoaiele ce par resturi de construcţii (probabil de la modernizarea drumului prin defileu) precum şi cele menajere aruncate în acel perimetru de indivizii ce au poposit pe acele locuri şi pentru care grija faţă de natură şi mediu ambient nu sunt decât vorbe goale.
Am părăsit cu toţii perimetrul Lainici – Faţa Babei dezamăgiţi de atitudinea pe care unii din semenii noştri o manifestă faţă de ambientul în care trăim.
Convingerea mea este (şi o afirm indiferent pe câţi voi supăra) că numai un sistem de amenzi bine conturat şi pus în practică cu severitate va pune bazele unui adevărat respect faţă de natura în care trăim cu toţi.
Mugurel Petrescu

Articolul Cugetări de primăvară – „Arsul la buzunar” – atitudine sau necesitate ? apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

„Cheile Şuşiţei Verzi la prima vedere nu prezintă aspectul fenomenelor asemănătoare din zonă, deoarece în mare parte acestea sunt largi, iar în amonte delimitarea lor nu este precisă.

Acestea sunt marcate la est de masivele Sturi, Feţîia şi Cioara, iar la vest de muntele Borzi. Şuşiţa Verde
ce se formează sub vârful Straja prin unirea mai multor pâraie (cele mai importante fiind Amarul și Cartianul) parcurge în prima parte o porţiune de şisturi cristaline şi granite specifice zonei de creastă a Vâlcanului, ca mai apoi pierzând altitudine să străbată perimetrul calcaros cuprins în zona platformei de eroziune Gornoviţa.
Şuşiţa Verde curge de regulă pe toată lungimea cheilor, dar debitul ei scade sever în perioadele de secetă prelungită, prin infiltraţii, precum şi printr-o puternică penetrare a apei în carst. Deoarece debitele pierdute nu se mai regăsesc în aval analizându-se condiţiile specifice din acest perimetru hidrologii
români au ajuns la concluzia că aceste ape se deplasează prin subteran pe o direcţie de la NE spre SV, direcţie determinată de structura locală, precum şi de diferenţele de cote existente. „Acesta era începutul prezentării din cadrul unei campanii de mediatizare a potenţialului turistic desfăşurată cu ceva timp în urmă.
Mai sunt însă localnici (din păcate în ziua de azi) în perimetrul mai sus menţionat ce trebuie „traşi de mânecă” pentru a nu-şi mai arunca resturile menajere ori din construcţii în albia Şuşiţei Verzi ori în apropierea acesteia ştiut fiind faptul că pe o importantă porţiune a albiei mai precis din Vaidei şi până în
Curpen există mai multe puncte de infiltraţie a apei în carst ce au corespondenţă (în opinia hidrologilor ce au efectuat în aceste locuri determinări cu trasori clasici şi speciali încă de acum trei decenii) tocmai în zona Nările – Cuptor – Gâlciomiţa (Vâlceaua) de pe Sohodol.
Iată de ce resturile de materiale de construcţii, materiale plastice şi PET- uri cărora li s-a dat foc, şi nu în ultimul rând, grămezi de bălegar (ce ar putea fi folosit mult mai eficient ca îngrăşământ bio) aruncat nu
au ce căuta în acele locuri indiferent de cum au ajuns acolo. În condiţiile unor averse toate acestea vor fi duse în albia Şuşiţei, iar prin punctele de penetrare a apei în carst pot ajunge pe traseul subteran format datorită construcţiei geologice (calcare carstificabile) şi contamina întreaga reţea subterană.
Aici trebuie făcută menţiunea că pe Cheile Sohodolului mai precis în perimetrul Nările – Gârla Vacii –
Cuptor a fost determinată cu mai mult timp în urmă (după coeficientul de diluare al trasorilor speciali folosiţi în experiment) de către hidrologii români o acumulare subterană de apă ce adună apele pierdute în carst pe Şuşiţa Verde şi Şuşiţa Seacă.
De aceea este nevoie de acţiuni reale pentru conştientizare şi nu numai, (chiar localnici din mai multe zone recunosc faptul că numai nişte amenzi consistente aplicate şi se cam cunoaşte cine aruncă
deşeurile) ar putea limita ori de ce nu stopa fenomenul. Locuitori de pe malul cursurilor de ape ar cam trebui să ştie că aruncarea la întâmplare a deşeurilor menajere ori din construcţii (din care unele pot fi periculoase cum ar fi plăcile de azbociment ce conţin cunoscutul azbest clasificat drept cancerigen, iar folosirea acestuia reglementată printr-un H.G.) pot cauza prejudicii atât lor, cât şi comunităţilor aflate în aval.
Mugurel Petrescu

Articolul Cu toată vremea instabilă de afară – Este necesară o veritabilă „cruciadă” împotriva poluării apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Peştera sacră a lui Zalmoxis cu toate eforturile istoricilor şi al arheologilor nu a fost poziţionată cu precizie până la ora actuală totuşi asupra acesteia fiind formulate mai multe ipoteze. Una dintre acestea localizează muntele Kogaion în nord-vestul judeţului nostru, în masivul Godeanu, iar o altă teorie fixează zona în nord-estul Gorjului mai precis în masivul Polovragi-Cernădia, iar peştera unde legenda spune că ar fi locuit Zalmoxis ar fi nici mai mult nici mai puţin decât Peştera Polovragi.
De-a lungul vremii peşterile din zona de nord a Gorjului sunt menţionate într-o multitudine de documente ca refugii împotriva năvălitorilor ori locuri unde s-ar găsi comori ori tezaure ascunse de cine ştie ce haiduc ori refugiat, comori ce au suscitat atenţia comunităţilor din împrejurimi şi nu numai.
Primele date topografice asupra unei cavităţi din Oltenia se referă la peştera Veterani. Acestea sunt de altfel considerate cele mai vechi planuri de peşteră şi ridicări topo şi au fost efectuate în jurul anului 1692 documentele în cauză aflându-se şi astăzi în Arhiva de Război a Marinei Austriece. Interesul pentru peşteră s-ar fi datorat conform relatărilor vremii importanţei, ea fiind situată într-un punct strategic aprig disputat de turci şi austrieci (Defileul Dunării).
În anul 1897 apare prima lucrare de specialitate din domeniul peşterilor în limba română lucru datorat eminentului geolog G.M. Murgoci unde pe lângă descrierea unor cavităţi cunoscute până atunci apar referiri ample la două peşteri situate în partea de nord a Gorjului: Peştera lui Pahomie (vechea denumire a peşterii Polovragi) şi Peştera Muierilor din nordul comunei Baia de Fier. Peştera Polovragi era cunoscută de mult timp comunităţilor din apropiere fiind măsurată pe o lungime de aprox 1000m. Din anul 1974 cavitatea a intrat în atenţia Cercului de Speologie Emil Racoviță precum şi a Grupului de Scufundări Subacvatice Subterane (GEES) din București, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Peştera şi-a mărit lungimea galeriilor fosile şi active la peste 9000m fără că cercetările să fie terminate. Se presupune că în urma explorărilor speologice şi subacvatice ce se preconizează pe viitor cavitatea să depăşească 10000m.
Cifrele deşi ilustrează nişte elemente statice în cercetarea peşterilor scot la lumină după cum se exprima un cunoscut speolog mai ales efortul uman necesar pentru explorarea şi descoperirea unei noi dimensiuni şi a unei noi feţe a pământului. Cifrele în opinia aceluiaşi explorator al adâncurilor cântăresc cunoaşterea, iar aceasta nu este nicidecum inutilă chiar dacă este a unei lumi a întunericului. Este binecunoscut faptul că bordura sudică a masivelor gorjene Vâlcan şi Parâng este formată în majoritate din calcare carstificabile. Aici apele meteorice, precum şi cele din râuri lucrând neîntrerupt de milioane de ani au creat forme şi fenomene carstice de o frumuseţe şi un pitoresc aparte dintre care putem aminti Cheile Olteţului cu a lor Peştera Polovragi cea mai lungă cavitate din Oltenia și a cincea din țară, Cheile Galbenului cu Peştera Muierilor prima cavitate electrificată şi amenajată pentru vizitare din ţară, Cheile Sohodolului cu a sa salbă de peşteri şi avene dintre care două deţin recorduri naţionale în materie (cea mai înaltă stalagmită şi cel mai mare put vertical), fenomene rare la nivel european (depozitele de terra-rossa şi câmpurile de lapiezuri) poziţionate între Suşita Verde şi Sohodol, fenomene de difluenţă subterană (peştera Gârla Vacii din Cheile Sohodolului), cavităţi care păstrează și astăzi desene rupestre și urme ale locuirii de către oameni cu foarte mult timp în urmă. (Peştera Muierilor, Peştera Popii și Peştera Cioarei), enigme ce nici în ziua de azi n-au fost complet elucidate (Inelul de Piatră al Sohodolului) cavităţile aflate pe creasta de est a Cheilor Sohodolului (Peştera Pîrlajului şi Laptelui) și legătura lor cu Inelul de Piatră, precum și perimetre speologice (Șuşita Verde și Suşita Seacă) cu o activă circulaţie subterană a apei favorizată de condiţiile existente în zonă.
Mulţi dintre turiştii ce vizitează aceste obiective sunt tentaţi să pătrundă şi în multitudinea de peşteri sau avene întâlnite. Din păcate, la cea mai mare parte dintre aceştia pregătirea şi cunoştinţele de specialitate sunt inexistente iar de aici si până la producerea unor nedorite evenimente nu mai este decât un pas. Speologia este o ramură a activităţii umane ce presupune o doză de risc. Prin pregătire şi cunoştinţe spun specialiştii practicantul acestei discipline caută să aducă această doză cât mai aproape de zero. Astfel împinge explorarea până la limita posibilului şi doar în situaţii excepţionale poate fi expus unor accidentări.
Mugurel Petrescu

Articolul Umbra Kogaionului apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Calcarele jurasice şi cretacice predominante în acest perimetru prezintă o mare permeabilitate carstică datorită unui sistem bine dezvoltat de fisuri, canale, peşteri şi avene formate în urma unui îndelungat proces de dizolvare provocat de apele meteorice ori din râuri. Prin acest adevărat labirint subteran apele se infiltrează cu uşurinţă dând naştere la o multitudine de fenomene carstice din care cele mai importante sunt cele de insurgenţă şi exurgenţă. În alte cazuri apa se înmagazinează în golurile subterane şi iese la suprafaţă sub forma unor izbucuri din care unele cu debite importante.
Şisturile cristaline, granitele şi conglomeratele aflate în zonă nu prezintă în opinia hidrogeologilor ce au efectuat în acest perimetru studii de specialitate de importanţă carstică, ci numai sub aspect hidrochimic determinând gradul şi tipul de mineralizare a apei. În unele locuri mai ales între Sohodol şi Deleş prin alterarea calcarelor în combinaţie cu oxizii de fier din natură s-au format depozite de terra- rossa cu grosimi în unele locuri de până la 6 m. În timpul precipitaţiilor abundente acestea sunt spălate de apele torenţiale şi depozitate în văile din apropiere. De asemenea, pereţii interiori ai golurilor carstice sunt tapiţaţi cu o peliculă fină provenită din depunerea suspensiilor aduse de precipitaţii formată în mare parte din argilă şi terra rossa. În perioadele cu precipitaţii abundente crește viteza de circulaţie a apei în carst, fapt ce produce o spălare accentuată şi antrenarea unui volum mai mare de suspensii în apă.
Circulaţia subterană a apei este fenomenul cel mai interesant şi în acelaşi timp cel mai complex din Cheile Sohodolului şi extrapolând pe zona delimitată la est de Şuşiţa Verde şi la vest de Sohodol. Se poate afirma în urma rezultatelor determinărilor cu trasori că avem de-a face cu o circulaţie foarte activă a apei în subteran, circulaţie favorizată de structura geologică a zonei (calcare carstificabile), precum şi diferenţele de cotă dintre văi.
Astfel putem constata că Şuşiţa Verde este mai sus decât Şuşiţa Seacă, care la rândul ei este mai sus decât Sohodolul. La rândul său acesta este mai sus decât Bistriţa cel mai apropiat râu spre vest, dar de care este despărţit de o zonă cu formaţiuni impermeabile ce nu au favorizat procesele de carstificare şi de circulaţie a apei în subteran.
Pentru determinarea relaţiilor hidrologice existente în acest perimetru mai mulţi hidrogeologi români ajutaţi de tehnica aferentă au efectuat o serie de marcări cu trasori clasici, precum şi cu trasori speciali. Rezultatele acestor determinări coroborate cu factorii locali au dus la o serie de concluzii foarte interesante:
-În sectorul Pătrunsa există o circulaţie subterană a apei între punctul Toaia Dracilor de pe Gropu şi izbucurile Pătrunsa, Picuel şi Izvorul Muşchiat de pe Sohodol.
-Între peştera Gârla Vacii şi izbucurile Vâlceaua (Gâlciomiţa ), Jaleş şi Runcu există relaţii hidrologice.
-Între punctele de penetrare a apei în calcar localizate în perimetrul Şuşiţa Verde-Şuşiţa Seacă şi izbucurile Vâlceaua şi Jaleş din Sohodol există legături hidrologice. Apa ce se pierde în această zonă circulă printr-o complicată reţea subterană ce străbate bazine de recepţie mari unde trasorii sunt puternic diluaţi pentru a reapărea la lumina zilei în perimetrul izbucurilor Vâlceaua –Jaleş –Albulescu –Balaurul.
-Între Bistriţa şi izbucurile de pe Sohodol nu există relaţii hidrologice.
De o importanţă majoră în acest perimetru este faptul că izbucul Vâlceaua sau Gâlciomiţa cum mai este cunoscut printre localnici a fost captat şi asigură o parte din apa potabilă necesară municipiului Tg-Jiu, lucru ce impune tratarea acestui perimetru ca zonă specială locală. La toate acestea se adaugă şi posibilitatea desfăşurării unor activităţi speoturistice necontrolate ori deversări de reziduri ce pot avea serioase consecinţe asupra apelor de suprafaţă şi din subteran. Acestea se pot contamina de la punctele de poluare aflate în calea lor sau ca urmare a activităţilor iresponsabile ale unor aşa-zişi turişti. De aceea se recomandă ca zonele de penetrare a apelor în carst, precum şi cele în care acestea apar la lumina zilei să fie atent supravegheate şi ecologizate periodic. Am participat în trecut şi eu la câteva din aceste acţiuni de ecologizare şi pot spune cu mâna pe inimă că am rămas total dezamăgit şi cu un gust amar de indiferenţa cu care aşa-zişi turişti tratează mediul ambiant din acest perimetru (şi nu numai) întărindu-mi convingerea că mai presus de sancţiuni este nevoie de o profundă schimbare a mentalităţilor unora din semenii noştri. Totuşi până la această schimbare sunt necesare unele măsuri concrete cum ar fi propuneri de instituire a unor zone de protecţie în care să se interzică orice activităţi ce ar putea genera focare de poluare. Astfel se pot lua în calcul ca propuneri instituirea unor zone de protecţie: peştera Gârla Vacii, tunelul Nările, precum şi insurgenţa Toaia Dracilor de pe Gropu. În aceste puncte apa dispare în carst apărând în mai multe puncte: izbucurile Vâlceaua, Jaleş, Albulescu şi Balaurul.
Având în vedere că Valea Sohodolului este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din judeţul nostru cu toate consecinţele legate de impactul (cel mai adesea negativ) asupra mediului, printr-un turism civilizat în deplină armonie cu factorii ambientali locali această zonă de o frumuseţe aparte va putea continua să ne încânte şi pe viitor prin bogăţia fenomenelor carstice şi a diversităţii sale biologice.
Mugurel Petrescu

Articolul Este nevoie de măsuri pentru… – Protecţia sistemului carstic Cheile Sohodolului? apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Dacă prin Costeni, Izvarna, Sohodolul Izvarnei ori Pocruia unde am făcut o tură în această perioadă pentru fotografii am fost surprins de curăţenia întâlnită în drum nu acelaşi lucru l-aş spune la finalul periplului meu. Mizeria aruncată cel mai probabil de astă vară sau toamnă de cei veniţi ‘‘la un grătar’’ în peisajul mirific al locului (iarăşi aş mai zice eu câte ceva despre mult ‘‘pritocita’’ Lege a Picnicului aprig dezbătută cu ceva timp în urmă de parcă se terminaseră toate legile, dar, din păcate, căzută în cea mai adâncă uitare – unsă zic degeaba) a fost acoperită de zăpadă, iar acum (odată cu primavara) a ieşit la iveală ca nişte cicatrici urâţind peisajul. Acum trebuie să fim realişti şi să recunoaştem că resturile de ţiglă spartă, moluzul şi resturile din râu nu au fost aduse de respectivii ‘‘turişti-grataragii’’, ci mai degrabă de localnicii ce şi-au făcut anumite modificări la construcţiile ori anexele lor iar moluzul l-au aruncat pe malul apei.
Dar haideţi să nu ne supărăm prea tare şi să sperăm ca odată cu creşterea gradului de conştientizare a cetăţenilor faţă de problemele actuale ale mediului ambiental şi aceste apucături ce pe lângă faptul că urâţesc peisajul pot avea şi urmări neprevăzute pentru comunităţile din zonă vor înceta.
Perimetrul Costeni – Izvarna – Sohodol – Pocruia este dacă putem să-i spunem aşa un fel de ‘’echivalent în miniatură’’ al drumului de sub munte ce pleacă de la Curtişoara şi sfârșeşte la Polovragi. Sătucurile de munte, abundenţa de izvoare unele chiar pe marginea drumului numite de localnici ‘’bolboroase’’ sau ‘’fierbători’’ (unde apa ce vine în opinia unor hidrologi pe sub munte tocmai din zona Retezatului Mic având în opinia lor aceeasi obârşie cu Izvoarele Cernei – cel mai puternic izvor carstic din ţară), localnici binevoitori, iată numai câteva dintre atributele ce s-ar putea constitui în motive pentru dezvoltarea potenţialului turistic al acestui perimetru, din păcate prea puțin cunoscut pentru adevăraţii iubitori ai naturii gorjene.
De asemenea cei ce doresc să viziteze satul Sohodol ori Cheile Sohodolului de Izvarna vor fi cu siguranță impresionați de pitorescul locurilor. Trebuie doar ca la nivel de comunităţi locale să fie conştientizat faptul că aruncarea la întâmplare a deşeurilor ori moluzurilor poate influenţa în mod negativ ambientul local cu consecinţe greu de prevăzut pe viitor.
Mugurel Petrescu

Articolul În crugul iernii – Prin ţinutul Izvarnei apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.