Istoricul militar Constantin Ispas şi-a creat prin muncă asiduă o aureolă unanim recunoscută în Europa. Cu vreun an doi în urmă fusese invitat la un Congres Internaţional al Istoricilor Militari în capitala Italiei, la Roma. Bun, aţi zice domniile voastre, bravo domniei sale. Ei bine, le-a răspuns acelora care l-au dorit participant că din pensia de general de brigadă în rezervă pe trei luni abia dacă-şi poate plăti drumul până la Roma. Darmite casa şi masa.
Insistenţii i-au confirmat că nu-i nicio problemă şi toate costurile le suportă ei. Doar este singurul istoric militar din Europa care-a fost combatant în cel de-al doilea Război Mondial. Iată de ce, cu permisiunea dumneavoastră vom prelua multe pagini din al II-lea volum al proiectului său NEMURITORII. Subintitulat VITEJII GORJULUI, volumul aduce binemeritate omagii numeroşilor cavaleri ai Ordinului Militar „Mihai Viteazul”, căzuţi pe front în mari conflagraţii mondiale între anii 1916-1918; 1941-1945. Despre care, pe o pagină de gardă afirmă superb că: „Ei nu au uitat nicicând că sunt români”. La pagina 15, găsim următorul
ARGUMENT
Cu toată vârsta înaintată, aparţinând acelei categorii de oameni care, cred, sperâ în mai bine, m-am păstrat într-o permanentă activitate.
De aceea, şi în lucrarea de faţă m-am situat pe planul preocupărilor educative, care au fost farul călăuzitor al întregii mele activităţi, atât ca profesor într-o instituţie de învăţământ superior, cât şi ca ofiţer de comandă şi de stat major, având ca preocupare majoră realizarea şi implementarea sistemelor informatice în domeniul conducerii militare.
Categoria celor două preocupări, cea istorico-ştiinţifică şi cea educativ-patriotică, explică formarea stilistică a cărţii de faţă, cu mărturisirea ca niciodată şi sub niciun motiv cea de-a doua nu m-a făcut să aduc nici cea mai mică alterare a adevărului istoric, oricât de penibil pentru sentimentul nostru naţional s-a prezentat acesta uneori.
Astăzi, ceea ce contează în adevăr, este experienţa de o viaţă pe care o lăsăm prin educaţie, civilizaţie, cultură, generaţiilor care se succed în acest microcosmos al existenţei fiinţei umane.
Nimic mai dăunător, mai distonant, mai certat cu spiritul ştiinţific, decât tendinţa de a preamări calităţile, virtuţile şi faptele conaţionalilor, negând cu bună ştiinţă pe cele ale adversarilor, fie ei militari ruşi, germani sau maghiari.
Istoria este o ştiinţă, nu o unealtă de propagandă. Ea se scrie pentru a lumina mintea la flacăra adevărului, deoarece nimic nu contribuie mai mult la educarea caracterului decât adevărul, oricât de supărător ar fi pentru noi.
Pentru poporul nostru, nu există colţ de pământ strămoşesc care să nu fie considerat sacru prin jertfele aduse, iar apele scânteietoare care se prăvălesc în pârâiaşe şi râuri sunt socotite nu numai apa, ci şi sângele vitejilor acestui neam.
Pământul este leagănul şi sursa de existenţă a vieţii noastre. Eroii noştri, aflaţi încă în viaţă, nu-şi uită niciodată acest pământ şi, faptul că mulţi din ei şi-au dat chiar viaţa pentru apărarea patriei. Copiii, urmaşii noştri, trebuie să ştie şi să nu uite că pământul de sub picioarele lor nu este altceva decât cenuşa şi oasele străbunilor noştri care s-au luptat pentru ca acesta să nu fie cotropit şi batjocorit.
Iată de ce am socotit necesar şi util, în acelaşi timp, să-i adun într-o carte, folosind materialul documentar oficial, pe toţi ofiţerii gorjeni cărora li s-a acordat de conducerea statului român cea mai înaltă distincţie militară de război, Ordinul “Minai Viteazul”.
Aceşti bravi ofiţeri, care au crescut şi activat într-o anumită perioada l istorică, au servit cu multă dragoste şi supuşenie orânduirea socială ce i-a ridicat şi au dispărut odată cu ea, lăsând locul altor valori militare, altor concepţii, care, la rândul lor, vor duce mai departe gloria armatei române şi vor apăra interesele României, ale poporului român, aşa cum au făcut-o şi ei.
Cei 60 de cavaleri ai Ordinului “Mihai Viteazul” au slujit şi au luptat eroic pentru salvarea fiinţei poporului român, deoarece credinţa şi dragostea de ţară le-au fost stâlpul de lumină şi le-au arătat căleai dreaptă în noaptea timpului.
Pilda lor de eroism şi vitejie, demnitate şi onoare, va însufleţi peste veacuri faptele urmaşilor la vremuri de cumpănă.
Generaţia Cavalerilor Ordinului “Minai Viteazul” nu a uitat niciodată cuvintele de foc pe care le rostea adeseori mareşalul Ion Antonescu:
“Reazim onoarea, siguranţa şi graniţele ţării pe loialitatea ofiţerului şi pe credinţa soldatului.”
Cartea de faţă este o mărturisire despre datorie şi jertfă. Cât este de reuşită las pe alţii să judece şi s-o spună; nădăjduiesc că o vor face cu bună credinţă şi profesionalism, aşa precum eu am scris-o, cu trudă şi pasiune, cu inima vrăjită de iubirea de ţară.
Gen. (r) Constantin Ispas
