Dorin Taşcău, directorul Centrului de Învăţământ la Distanţă Târgu Jiu, speră ca măcar în sesiunea de înscrieri din toamnă să se mai regleze ceva. Scandalul diplomelor a luat sfârşit după ce Guvernul a hotărât ca Universitatea „Spiru Haret” să rămână între instituţiile de învăţământ superior recunoscute. Totuşi, răul a fost făcut, credibilitatea universităţii scăzând destul de mult în faţa viitorilor studenţi. „Momentan nu mai avem ce să facem. Sesiunea de înscrieri este ratată. Să vedem cum va fi acum, în toamnă”, a declarat Dorin Taşcău, directorul Centrului de Învăţământ la Distanţă (CID) Târgu Jiu. Până acum, în anul I la Târgu Jiu s-au înscris aproape 90 de studenţi, faţă de 6-700 cât era media până acum. „Nu avem decât să ne continuăm activitatea. Este important că s-a recunoscut faptul că avem acreditare. Noi, la nivel local, nu putem face nimic, dar la nivel naţional deja s-a acţionat în instanţă”, a mai spus Taşcău.