După schimbarea fiului său de la Hidroelectrica – Morega începe războiul cu PSD Gorj

755
dan-ilie-moregaDragoş Morega, fiul deputatului liberal Dan Ilie Morega, a fost schimbat din funcţia de director de dezvoltare al Hidroelectrica Târgu Jiu şi va contesta în instanţă decizia respectivă. Tatăl acestuia promite răzbunare, parlamentarul declarându-se gata de un război cu social-democraţii în al căror obraz nu mai crede. Funcţia deţinută de Dragoş Morega este ocupată de luni de secretarul executiv al PSD Gorj, Andrei Maioreanu, aflat de ieri în concediu în străinătate. De asemenea, în postul de director general a fost promovat un alt social-democrat, Cătălin Tilea, care este ginerele lui Corneliu Popescu, vicepreşedinte al PSD Gorj şi al Consiliului Judeţean Gorj.

Reprezentanţi ai PDL Gorj spun că nici aceşti directori nu vor mai fi în funcţii de azi pentru că partidul îşi va pune propriii reprezentanţi, director general urmând să fie Ion Tiriplică, iar la dezvoltare va fi Pantelie Raicu.

Dan Ilie Morega afirmă că fiul său va contesta în instanţă decizia de schimbare din funcţie, pe motiv că o găseşte ilegală. „Fiul meu era în concediu atunci când l-au sunat să vină repede la birou şi să semneze o hârtie. Nu a avut niciodată probleme la locul de muncă, a avut rezultate foarte bune în permanenţă, iar acum l-au schimbat strict pe criterii politice, asta deşi atunci când PNL a fost la guvernare, Maioreanu a rămas director în cadrul Societăţii Lignitului, la Unitatea de Valorificare a Activelor Rovinari, fără probleme. Mai mult, eu am fost de acord şi ca ginerele lui Corneliu Popescu să fie promovat director adjunct, am fost consultat, mi-am dat cu părerea, dar ei acum au procedat absolut mojiceşte”, afirmă Morega. Liderul PNL Gorj declară că, la rândul său, le va arăta social-democraţilor din judeţ ce înseamnă să aibă parte de o opoziţie activă, Morega menţionând că nu va mai fi la fel de iertător până acum la greşelile şi eventualele abuzuri ale fruntaşilor PSD. „Le voi face eu visele frumoase de mă vor ţine minte până când voi muri. De nu vor spune ei şi laptele de l-au supt de la mamele lor, dacă vor un război în care să implice şi familiile. Eu totdeauna am considerat că familiile nu trebuie implicate în luptele politice, dar dacă asta vor, asta vor avea”, afirmă Morega.
Deputatul spune că fiul său a ocupat fosta funcţie de conducere prin concurs, cu nota 10, după ce a fost şef de promoţie la facultate şi a refuzat să lucreze în Germania pentru a rămâne acasă, în Gorj. Social-democraţii au refuzat să comenteze schimbarea lui Morega Junior, precum şi schimbările anunţate de PDL, situaţia de acum fiindu-le total defavorabilă.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.