
În ceea ce priveşte sănătatea, Elena este liniştită acum că nu mai are interdicţii medicale şi poate să iasă mai mult şi să profite de vremea frumoasă şi de plimbările împreună cu fetele ei. „Fetele sunt foarte cuminţi şi învaţă excelent. Sunt foarte mandră de ele”, a mai spus cântăreaţa. Cu atât mai mult, Elena are motive de bucurie şi pentru că a scăpat de o mare parte a datoriei pe care o avea la spitalul Joe Dimaggio unde s-a operat.Intervenţia chirurgicală a costat 100.000 de dolari, însă asigurarea a acoperit 80% din cheltuieli, artista trebuind să mai plătească doar 20.000 de dolari.
„În privinţa sumei pe care trebuie să o mai plătim noi, nu-mi fac griji. Ne vom descurca. Acum important este să nu mă enervez, pentru că acest lucru mă poate afecta, şi să fim cu toţii sănătoşi. Cu altceva nu-mi bat capul”, a încheiat Elena Cârstea.
D.S.