Femeie rănită într-un accident, la Crușeț

441

La data de 4 noiembrie 2024, polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina, au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că în localitatea Crușeț, județul Gorj, a avut loc un eveniment rutier cu victime. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că în timp ce o femeie, de 30 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, conducea un autoturism pe DN 6B, din direcția localității Stoina către Crușeț, ar fi efectuat manevra de depășire pe marcaj longitudinal discontinuu, a unui alt autoturism, condus de o femeie, de 47 de ani, din Stoina, intrând în coliziune cu acesta și cu un alt auto care circula din sens opus, condus de un bărbat, de 65 de ani, din comuna Stoina, sat Urda de Sus.

În urma impactului a rezultat rănirea femeii de 47 de ani, care a fost preluată de ambulanță și transportată la Spitalul de Urgență Târgu Cărbunești pentru efectuarea de investigații medicale de specialitate. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.