Friptură de miel cu garnitură de cartofi

1595

Ingredinte:

O pulpă de miel, de preferat pulpa din spate: 2 kilograme; şase-şapte căţei  mari de usturoi; un pahar mare de vin alb; o cană de apă; 50 de mililitri de ulei de măsline sau de floarea soarelui; două-trei crenguţe de rozmarin; două-trei crenguţe de maghiran proaspăt; sare; piper.

Mod de preparare:

Se spală bine pulpa de miel, iar, cu un cuţit ascuţit, înţepăm adânc pulpa din loc în loc, pe ambele părţi. În găurile formate se introduce usturoiul, care a fost tăiat în trei bucăţi.

Se unge pulpa cu ulei de măsline sau de floarea soarelui, se freacă cu sare şi piper din belşug şi se aşeză în tava unsă şi ea cu câteva linguri de ulei. În tavă se adaugă vinul şi apă călduţă şi se pudrează pulpa cu câteva ace de rozmarin prospat şi cu câteva frunze de maghiran. Tava se acoperă cu o foaie de aluminiu şi se introduce în cuptorul preîncălzit la 200° C timp de o oră şi jumătate. După primele 30 minute, pulpa se întoarce pe cealalată parte. O acoperim la loc şi o mai lăsăm încă 30 de minute la cuptor după care se descoperă din nou, se întoarce şi se mai adaugă în tava cu friptura de carne şi cartofii pe care i-am tăiat rondele sau cuburi. Se mai adaugă puţin rozmarin şi maghiran, se acoperă carnea la loc şi se lasă în cuptor încă 30 de minute. După acest timp, se renunţă la foaia de aluminiu şi se mai lasă atât mielul cât şi cartofii la rumenit în cuptor pentru încă 20-30 de minute. După acest timp se opreşte cuptorul şi se lasă carnea să se răcească puţin, iar apoi se serveşte preparatul.

Poftă bună!

Pagină realizată de Daniela Scafeş

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.