La numai 14 ani, s-a dorit femeie măritată. Zis şi făcut. Şi-a părăsit părinţii, şi a plecat acasă la iubitul său, Valeriu Trifon, care tocmai a împlinit vârsta de 18 ani. Aceasta este Ionela Ungureanu, o adolescenetă care trebuia să se înscrie la liceu, în clasa a IX-a, să se joace cu copiii în faţa porţii, dar care, a preferat să-şi ia viaţa în propriile mâini şi să-şi clădească o familie. Pentru acest lucru, părinţii au făcut numeroase sesizări către Procuratura Locală Târgu Jiu şi la Protecţia Copilului Gorj, ei îşi vor fata înapoi acasă şi doresc să se facă dreptate în cazul băiatului care a abuzat de ea.
Deşi fata susţine că se află în casa băiatului de bună voie, părinţii nu consideră că este bine ca fiica lor să-şi lege destinul de un bărbat de la o vârstă aşa de fragedă. „Procuratura şi agenţii de poliţie nu au luat niciun fel de măsuri împotriva lui Valeriu Trifon, care abia luna aceasta a împlinit vârsta majoratului”, ne-a declarat tatăl minorei, Ion Ungureanu. După spusele acestuia, poliţiştii care anchetează cazul au susţinut verbal că fata are voie să se mărite când vrea ea, chiar dacă nu are vârsta legală, şi faptul că nu este obligatoriu să urmeze cursurile şcolare.
În prezent, Ionela se află în satul Botorogi, comuna Dăneşti, la bunicii iubitului său, care din data de 10 iunie a.c. a plecat să lucreze în străinătate. Părintele fetei nu doreşte decât să se facă dreptate. „Vreau ca autorităţile să-mi comunice şi mie în scris faptul că minorii au voie să se căsătorească de la vârste mici”, a încheiat Ion Ungureanu.
Izabella MOLNAR