Petiție! Profesorii și învățătorii să nu mai gestioneze dosarele de burse sociale

418

Sufocați de birocrație, profesorii cer ministerelor Educației, Muncii și Familiei, printr-o petiție, ca bursele sociale să fie gestionate de serviciile de asistență socială.
„Solicităm Ministerului Educației, Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și autorităților competente să inițieze modificările legislative necesare pentru a transfera responsabilitatea întocmirii dosarelor de burse către serviciile de asistență socială. Această schimbare va îmbunătăți atât calitatea actului educațional, cât și eficiența administrării burselor școlare”, potrivit semnatarilor. În prezent, diriginții și învățătorii din școli au responsabilitatea de a întocmi dosarele pentru acest tip de burse școlare, ceea ce reprezintă o sarcină administrativă complexă și consumatoare de timp. „Aceasta este o muncă suplimentară care, pe lângă activitățile didactice obișnuite, pune o presiune semnificativă asupra cadrelor didactice. În loc să se concentreze pe educarea și sprijinirea elevilor, profesorii sunt nevoiți să se ocupe de formalități birocratice care ar putea fi gestionate mai eficient de personalul specializat”, transmit autorii petiției. Cadrele didactice spun că angajații serviciilor de asistență socială au expertiza necesară pentru a administra aceste dosare. Petiția a strâns deja peste 7.600 de semnături.
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.