Praf în ochi!

948
Aproape exact ca în povestea cu „cei patru evanghelişti sunt următorii trei: Luca şi Matei” demarează şi acţiunea de restructurare a personalului bugetar. Cerută de însuşi preşedintele Traian Băsescu, prin trecerea în şomaj a peste 300.000 de bugetari, primită cu un elan nemaivăzut la un premier ce nu se pricepe la economie chiar deloc, este vorba de Emil Boc, discutată de acesta cu miniştrii cărora le-a solicitat să facă listele cu agenţiile ce urmează a fi desfiinţate.

Prima şi nevinovata victimă fu Ministerul Agriculturii. Nu tu Turism, că se supără Elena Udrea, nu tu Tineret şi Sport, că-şi pierd unii (sau unul) dulcea şi bănoasa (pentru fondurile de campanie) Plăcintă. Iar ultimul minister se făcuse, nu demult, de Ridzi, dacă nu chiar de cacao. Din aceleiaşi motive ca şi anchetata primă turistă a ţării. Dar să revenim la subiect. Cu ditamai delegaţia FMI pe cap, Guvernul a aprobat o reducere de doar 136 de posturi ale bugetarofagilor, chiar dacă ţinta impusă de Prim-premierul Băsescu era cu mult mai mare! Poate cel mai profesionist ministru din actualul Guvern, Ilie Sârbu i-a băgat în şomaj tehnic pe exact 20% din angajaţii Ministerului Agriculturii. Nu înainte de a recunoaşte că cifra de 20% este arbitrară. Domnia sa a adăugat că „urmează agenţiile şi structurile din subordine, unele vor fi comasate, altele vor rămâne aşa”.

Consultările premierului de serviciu, Emil Boc, începuseră chiar de sâmbăta trecută. Evident, pedeliştii şi pesediştii au fost, sunt şi vor rămâne pe poziţii ireconciliabile. Om cu capul pe umeri, Ilie Sârbu declarase că sunt structuri ale Agriculturii în care trebuie să se concedieze mai mult de 20%, iar în altele este nevoie să se mai aducă personal. Tot Ilie Sârba constata cu amărăciune că, într-o primărie, spre pildă, 20% ar însemna cam trei posturi. În timp ce la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură s-ar mai cere angajaţi încă vreo 1.600 de specialişti.
Printre discursurile demagogice, la loc de (ne)cinste, ar trece asigurările lui Adriean Videanu, ministrul Economiei, cel care promite că va comasa activitatea a 14 institute de cercetare în două structuri mari şi late, cu răspunderi clare şi precise în domeniile industriei şi energiei. Pe care, până acum, a reuşit să le pună la pământ.
Excepţia de la regula valabilă doar pentru ministerele PSD o face, cine alta, decât Elena Udrea. Deşi PDL-ul nu conteneşte să acuze vechea guvernare PNL că a sporit numărul de bugetari, iată că şi pedeliştii procedează la fel. (Îl lăsăm pentru altă dată pe demolatorul minelor şi energiei gorjene Adriean Videanu). S-o pomenim pe ministreasa Elena Udrea, care tot angajează la indispensabilul minister al Turismului tot felul de specialişti. Ba un consilier principal, ba doi experţi asistenţi şi două posturi scoase la concurs de consilieri superiori. Nu orice fel de consilieri, ci, aţi citit bine, neapărat superiori. Başca o lungă listă de posturi de consilieri, mai de toată mâna, inspectori şi referenţi, din luna martie încoace. Chiar dacă a naibii de criză începuse cu mult mai înainte.
Ion PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.