Subvenţii de la stat pentru firmele care angajează absolvenţi

671

În această perioadă, absolvenţii de liceu şi de facultăţi din judeţul Gorj sunt aşteptaţi la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) pentru a se înregistra ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. De beneficii din partea statului pot avea parte atât absolvenţii, cât şi societăţile care încadrează persoane proaspăt ieşite de pe băncile şcolii.

Reprezentanţii AJOFM Gorj anunţă faptul că absolvenţii care se înregistrează în evidenţa agenţiei ca persoane în căutarea unui loc de muncă şi nu au un job, pot beneficia de: servicii gratuite de mediere a muncii, de informare şi consiliere profesională sau de asistenţă şi consultanţă pentru începerea unei afaceri proprii; servicii gratuite de formare profesională, inclusiv contravaloarea costurilor cu abonamentele de transport în comun. Totodată, absolvenţii care reuşesc să îşi găsească un job au parte şi de stimulente financiare: prima de încadrare ca absolvent – 500 lei, dacă se încadrează în interval de 12 luni de la data absolvirii; prima de încadrare dacă se încadrează la mai mult de 50 km de localitatea de domiciliu (doar dacă este și beneficiar de indemnizaţie de şomaj); prima de instalare dacă se încadrează într-o localitate alta decât cea de domiciliu şi urmare a acestui fapt îşi schimbă domiciliul stabil (doar dacă este şi beneficiar de indemnizaţie de şomaj şi cu excepţia absolvenţilor de medicină care au fost admişi în programe de rezidenţiat).
“De asemenea, în sprijinul absolvenţilor, AJOFM Gorj acordă subvenţii acelor angajatori care încadrează în muncă absolvenţi în interval de 12 luni de la absolvire, indiferent dacă sunt sau nu beneficiari de indemnizaţie de şomaj, subvenţii care se acordă diferenţiat în funcţie de nivelul de studii: 500 lei/lună pentru absolvenţii învăţământului profesional; 600 lei/lună pentru absolvenţii de liceu (cu sau fără bacalaureat) sau a absolvenţilor de studii superioare fără examen de licenţă; 750 lei/lună pentru absolvenţii de studii superioare cu examen de licenţă. Subvenţia se acordă timp de 12 luni de la data semnării convenţiei, iar angajatorul este obligat să menţină raporturile de muncă sau de serviciu timp de 18 luni”, a declarat purtătorul de cuvânt al AJOFM Gorj, Diana Văduva.
Izabella Molnar

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here