Premierul rus Vladimir Putin a respins, în mod oficial, participarea Rusiei la Carta Energiei, importantă pentru securitatea energetică a UE, a anunţat serviciul de presă al Guvernului rus. Putin a semnat o ordonanţă prin care refuză ca Rusia să participe la Tratatul privind Carta Energiei, precum şi la un Protocol privind problemele de eficienţă energetică şi aspectele legate de protejarea mediului, semnate la Lisabona în 1994.
Carta Energiei a fost semnată de 51 de state, respectiv ţările membre UE şi ale Iniţiativei Central-Europene, Japonia, Canada şi Statele Unite, în decembrie 1991, la Haga. În 1994, ţările semnatare, cu excepţia SUA şi Canadei, au semnat Tratatul Cartei Energiei şi Protocolul Cartei Energiei, privind eficacitatea energetică şi aspectele legate de mediu.Tratatul este un acord care stabileşte cadrul juridic permanent de promovare a cooperării pe termen lung în domeniul energiei şi se bazează pe principiile Cartei, respectiv încurajarea investiţiilor din sectorul de profil, garantarea suveranităţii resurselor naturale, liberul acces la pieţele energiei, tranzitul liber al produselor energetice şi libera circulaţie a fluxurilor de capital legate de schimbul de produse energetice precum şi a investiţiilor. Rusia, Belarusul şi Norvegianu au ratificat Tratatul. Negocierile dintre Rusia şi Uniunea Europeană referitoare la Cartă au avut loc din ianuarie 2000.
Marius Becherete