Un rovinărean în vârstă de 26 de ani este cercetat de poliţişti pentru mai multe furturi. Constantin B. este acuzat că a sustras mai multe bunuri din câteva unităţi comerciale, aducând un prejudiciu de cinci mii de lei.
Bărbatul a fost reţinut duminică de către poliţiştii din Rovinari, pe numele său fiind eliberat un mandat de arestare pe 24 de ore. Tânărul se pare că este suspect de comiterea a cinci infracţiuni de furt din unităţi economice. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, aceste infracţiuni au fost comise în perioada aprilie-mai 2010. Bărbatul a reuşit să aducă pagube de nu mai puţin de cinci mii de lei. El a fost prezentat ieri Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, primind mandat de arestare pentru 29 de zile, pentru furt calificat.
D.C.