Spital trimis în judecată!

793

Premieră în lumea medicală, dar și judiciară, din Mehedinți, unde cel mai important spital din județul vecin a căpătat calitatea de inculpat și a fost trimis în judecată. Procurorii au anchetat moartea unui pacient în 2019 și au descoperit că o infecție nosocomială luată din spital i-a adus sfârșitul. Așa că, acum, unitatea medicală are calitatea de inculpat și e trimisă în judecată pentru a fi trasă la răspundere. „În fapt s-a reținut că, în cursul anului 2019 Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin nu a luat măsurile corespunzătoare de identificare, raportare și înlăturare a infecțiilor nosocomiale, contaminând mediul de spital cu microorganisme cu potențial nosocomial, ceea ce a dus la contaminarea cu Acinetobacter, multirezistent la antibiotice (infecție nosocomială), a unui pacient, pacient care a decedat în cursul lunii aprilie 2019 în urma complicațiilor medicale. În cauză s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Menţionăm că rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluţionare Judecătoriei Drobeta Turnu Severin”, arată anchetatorii.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.