O sută de blocuri cu câte 6 apartamente fiecare vor fi ridicate în cartierul Narcise din Târgu Jiu, cu bani din Planul Național de Redresare și Reziliență.
„Fundațiile pentru 30 din cele 100 de blocuri pe care le construim în zona Narciselor sunt deja finalizate.
Este unul dintre cele mai ample proiecte demarate în ultima perioadă la Târgu Jiu și prevede construirea a 600 de apartamente cu 2 camere destinate tinerilor.
Sunt construcții pe structură de lemn, cu câte 6 apartamente fiecare, dotate cu panouri solare care vor asigura necesarul de energie”, a precizat viceprimarul Bogdan Bejinaru.