Articolul Educaţia…şi Lecţia de viaţă – ,,La Mănăstire, lucrurile merg bine, măicuţele fac ascultare şi se roagă la Dumnezeu pentru binele nostru, al tuturor”! – Scurt dialog cu Maică Stareţă MARINA GLIGOR Stavrofora, de la Mănăstirea «SFÂNTA TREIME», Strâmba-Jiu, care mâine sărbătoreşte ziua de naştere! apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

«Şi a zis Domnul: “Tinere, ţie îţi zic, scoală-te”. Şi s-a ridicat cel mort şi a început să vorbească, şi l-a dat mamei lui»
În Duminica a 20-a după Rusalii, ni se spune la Sfânta Evanghelie că «Mântuitorul Iisus Hristos a mers la o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi multă mulţime, iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, şi mulţime mare din cetate era cu ea. Şi apropiindu-se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te. Şi s-a ridicat cel mort şi a început să vorbească, şi l-a dat mamei lui. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Proroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său» (Luca 7, 11-16). Aşadar, murise fiul unei văduve, dar, nu ni se spune vârsta lui, nici numele. Era, probabil un adolescent, aşa cum nu ni se dă nici numele văduvei, dar ni se spune că era din această localitate, Nain, pentru ca totuşi întâmplarea să aibă o bază istorică, iar noi să ştim, când şi unde s-a petrecut. O mare mulţime, deci, conducea acest convoi mortuar şi întâlnindu-se cele două grupuri, s-au oprit unul în faţa altuia, poate ca să-şi facă loc. Aceia care veneau cu Iisus, vor fi dorit să vadă, ce va face Domnul în această împrejurare, iar primul apect care I-a atras atenţia Mântuitorului era faptul că femeia plângea, ca un semn asupra unei dureri, asupra unei suferinţe, asupra unei mari nemulţumiri. În esenţa sa, plânsul e o descumpănire a sufletului omenesc, adică, o ieşire din echilibru, e chiar mărturia că ne aflăm în faţa unui dezechilibru în viaţa noastră cea de toate zilele, ceva care ne scoate din firesc şi ne provoacă nemulţumirea şi împotrivirea. Plânsul este întotdeauna o reacţie de neputinţă în faţa a ceva care poate veni şi din pricina unei dureri fizice, când n-o mai putem răbda, când nu-i mai putem face faţă, dar, poate veni şi din pricina unei dureri sufleteşti, aşa cum era plânsul acestei femei care îşi conducea fiul spre mormânt. Această mamă îndurerată era dezechilibrată de eveniment, fiindcă nu-l aştepta, fiindcă era şi prea devreme, fiindcă nu era în firescul lucrurilor, căci tânărul murise înainte de a-şi parcurge drumul pământesc până la capăt. Plânsul mamei îndurerate era expresia unei inimi zdrobite, argumentul neputinţei de a face ceva pentru a îndrepta lucrurile, al neputinţei de a înţelege ceea ce se petrece cu ea şi cu fiul ei. De multe ori, plânsul demonstrează că nu găsim sens faptelor, şi suntem în căutarea unui sens, dar, nu mai avem alt argument pentru lămurirea noastră decât argumentul lacrimilor, care e dincolo de argumentele minţii. Plânsul este în acelaşi timp şi o rugăciune în căutare de sens, de mângâiere, o lămurire despre ceea ce se întâmplă împotriva ordinii fireşti. Cu siguranţă, plânsul cel mai dureros este acela pe care ni-l stârneşte tuturor moartea unuia din cei dragi ai noştri, acesta fiind plânsul în expresia sa ultimă, mai ales că durerea cea mai mare a sufletului omenesc este aceea de a se despărţi pentru totdeauna de cineva drag. Tocmai un asemenea plâns îndurerat I-a atras atenţia Mântuitorului, Care S-a oprit în faţa convoiului şi S-a apropiat de femeie, lângă sicriu, pentru că dintre toţi, ea plângea cel mai tare, chiar dacă vor fi plâns şi alţii împreună cu ea, dar altfel e când îţi plângi durerea ta, şi altceva e când plângi durerea altcuiva. Sf. Evanghelist Luca relatează că Mântuitorul, cuprins de milă, S-a apropiat de ea şi i-a zis: “Nu mai plânge”! Fără îndoială că Mântuitorul a înţeles starea femeii, o femeie cumsecade, o văduvă cuminte, pentru că parabola se numeşte «fiul văduvei din Nain» şi o mare mulţime o însoţea în durerea ei.

«Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: “Nu plânge”!»
Această însoţire de către o mare mulţime, pe care o remarcă evanghelistul, este tocmai dovada că femeia se bucura de stimă şi de consideraţie printre consătenii săi, nu era o femeie rea, nu era una dintre acelea care strică uneori casele oamenilor, iar, aceasta se vede că era o văduvă respectată. Iată că, după ce rămăsese singură, murindu-i soţul, acum rămânea încă o dată singură şi rămânea singură definitiv, pentru că îi murea şi singurul fiu pe care îl avea, deci, nu putea să nu atragă şi compătimirea Mântuitorului Iisus Hristos. Ca un iubitor de oameni, aşa lucrează Iisus Hristos în viaţa noastră, pentru că dintr-o situaţie fără ieşire, poate să ne aducă la libertate, ne poate aduce învierea. Dacă trecem prin vreo încercare şi ne-am pierdut, omeneşte, orice urmă de speranţă, să nu deznădăjduim, deoarece pentru Mântuitorul Hristos, nu există probleme de nerezolvat, iar în clipa în care mulţimea mergea să-l îngroape pe fiul văduvei, a apărut Domnul, deşi, nimeni nu se aştepta. Evident, pe cât de dureroasă este prima perspectivă, moartea, pe atât de îmbucurătoare este cea de-a doua: învierea din morţi. Dacă privim lucrurile doar din perspectiva morţii, atunci îngroparea tânărului, fără prezenţa lui Hristos, fără învierea pe care El o aduce mortului, este cu adevărat deprimantă, dezamăgitoare, fără speranţă, o clipă jalnică, dar, dacă unim această perspectivă cu cea a învierii, atunci, toată această întunecime şi deznădejde se spulberă şi în locul ei apare bucuria, nădejdea, lumina. Să nu vedem niciodată, deci, încercarea noastră fără de Hristos, ci, să o vedem unită cu Iisus Hristos, iar cu nădejde, alături de încercarea noastră să punem şi nădejdea în Hristos. Alături de crucea noastră să punem şi învierea ce va înflori din crucea noastră, deoarece, fără cruce nu există înviere! Cu Învierea Lui, Mântuitorul Hristos învinge moartea, iar crucea Sa capătă sens, de aceea, Crucea Sa nu este înţeleasă fără Înviere. Prin cel mai întunecat eveniment al vieţii sale, moartea, omul accede la cel mai desfătător eveniment: către Împărăţia Cerului, datorită Crucii şi Învierii Domnului, ca într-o «lecţie» pilduitoare despre moarte şi nemurire, ca un semn al biruinţei asupra morţii, prin înviere.

«Prin rugăciunile Prea Curatei Maici a Lui Dumnezeu, se ţine lumea aceasta până astăzi»
Să amintim că la Sărbătoarea «Acoperământul Maicii Domnului», din 1 octombrie 2018, de la Mănăstirea «Sfânta Treime» Strâmba-Jiu, cu binecuvântarea ÎPS Părinte dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei, sfântul aşezământ monahal a fost onorat de osteneala slujitoare a 9 preoţi de parohie şi a 3 călugări: a Preacuviosului Părinte Irineu, Protosinghel, de la Mănăstirea «Sfânta Treime» Strâmba-Jiu, a Preacuviosului Părinte Dorotei, de la Mănăstirea «Sf. Ierarh Nicolae», Protopopiatul Dej, Episcopia Clujului şi a Preacuviosului Părinte Fanurie, de la Mănăstirea «Icoana», com. Crasna, împreună cu: Maica Stareţă, Marina Gligor, Stavrofora, gazda sărbătorii, Maica Stareţă Pahomia Pascu, Stavrofora, de la Mănăstirea «Dealu Mare», Maica Stareţă Teodora Ilie, Stavrofora, de la Mănăstirea «Icoana» şi Maica Stareţă Hristofora Drăghici, Stavrofora, de la Mănăstirea «Cămărăşeasca», Tg. Cărbuneşti. În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Preacuviosului Părinte Protosinghel Irineu, de la Mănăstirea «Sfânta Treime», s-a referit pe larg la semnificaţia sărbătorii, spunând că după Prea Sfânta şi de viaţă făcătoarea Treime, în ceruri, nu există altă persoană, altă faţă mai înaltă pe scara duhovnicească, decât Maica Domnului, pentru că aşa cum ne învaţă Biserica Lui Hristos şi toţi dumnezeieştii învăţători ai Bisericii, Dumnezeu a înălţat pe Maica Domnului la atâta slavă şi cinste veşnică, pentru ca ea să fie «mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii» (Axionul Maicii Domnului), adică mai presus de toate cetele îngereşti, cu slava, cu puterea şi cu darul, ca să ştim că prin rugăciunile Prea Curatei Maici a Lui Dumnezeu, se ţine lumea aceasta până astăzi, a subliniat Preacuvioşia sa.
Profesor, Vasile GOGONEA

P.S. În Duminica a 20-a după Rusalii (Ap. Galateni 1, 11-19; Ev.Luca 7, 11-16), din data de 7 octombrie 2018, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va oficia Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi slujba de resfinţire a Bisericii cu Hramul «Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil» din Parohia Racoviţa, com. Polovragi, Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj.

Articolul Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu ne învaţă «lecţia» pilduitoare despre moarte şi nemurire, ca un semn al biruinţei asupra morţii, prin înviere apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Articolul Lung e drumul Gorjului apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Mănăstirea a fost construită în perioada în care Pamfil Şeicaru era director al ziarului «Curentul» şi deputat în Parlamentul României
Mănăstirea «Sfânta Ana» este aşezată în Defileul Dunării, pe coama Dealului «Moşului» şi constituie unul dintre cele mai frumoase locuri naturale din ţara noastră, cu deschidere spre lumea mare. Zona Defileului Dunării, pe unde a trecut fluviul, cândva, chiar Sfântul Cuv. Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, se dovedeşte bogată în sfinte lăcaşe ale creştinătăţii, biserici şi mănăstiri, dintre care amintim: «Vodiţa», «Mraconia», «Sfânta Ana», adevărate nestemate de rugăciune şi credinţă. Mănăstirea a fost construită în perioada în care Pamfil Şeicaru era director al ziarului «Curentul» şi deputat în Parlamentul României. În 1935 a fost construit drumul de 1,5 km, numit «Drumul Eroilor», până pe Dealul «Moșului», drum străjuit de 7 troițe și bănci din lemn, în amintirea regimentelor care au participat la luptele de la Alion, Cerna și Orșova, din anul 1916. La rândul său, Mănăstirea a fost construită între anii 1936 și 1939 şi trebuia să poarte Hramul «Sfânta Ana», după numele mamei ctitorului său, dar, din păcate, nu a fost sfinţită imediat după încheierea lucrărilor de construcţie, deoarece Episcopul Vasile Lăzărescu, viitorul Mitropolit al Banatului, a refuzat târnosirea, pe motiv că episcopia nu-şi dăduse acordul şi nu sfinţise locul unde fusese pusă piatra de temelie a mănăstirii. După aceea, sfinţirea a fost amânată datorită izbucnirii celei de-a doua conflagraţii mondiale şi apoi de schimbarea regimului politic, astfel că sfântul lăcaş ridicat în amitirea eroilor căzuţi în Primul Război Mondial a funcţionat, fără sfinţire, până în anul 1945, după care a fost transformată în…restaurant, cupola bisericii a fost acoperită cu plastic, pentru a nu deranja chefurile potentaţilor, chiliile calugăriţelor au fost transformate în spaţii de cazare, iar biserica a «funcţionat» pe lângă un restaurant şi o discotecă!

Aici fiinţează Muzeul memorial «Pamfil Şeicaru»
După demersuri repetate, în anul 1990, mănăstirea a fost preluată de către proprietarul de drept, conferindu-i-se menirea pentru care a fost ridicată şi abia la data de 2 decembrie 1990, Mănăstirea «Sfânta Ana» a fost sfinţită de către Episcopul Damaschin Severineanul, vicar al Mitropoliei Olteniei, ajutat de un sobor de preoţi localnici. Să precizăm că în luptele armatei române aflată în retragere, Pamfil Șeicaru împreună cu camaradul său, Petre Găvănescu, au fost la un pas de moarte, chiar în locul unde acum este amplasată Mănăstirea «Sfânta Ana», când un obuz a explodat lângă aceștia. Printr-o minune dumnezeiască, fiind acoperiţi de pământul răspândit în urma exploziei unui obuz german, amândoi au supraviețuit şi au promis un lucru mare. În semn de mulțumire adresată Lui Dumnezeu și în memoria tuturor eroilor care au căzut pentru o Românie Mare, Pamfil Șeicaru a promis că va ridica în acest loc o sfântă mănăstire. Mai menţionăm faptul că tot Pamfil Şeicaru este ctitor şi al Monumentului Eroilor de la Mărăşeşti, precum şi a două alte monumente închinate victimelor războiului, în Franţa şi Ucraina. Complexul monahal iniţial a fost alcătuit dintr-o biserică de lemn, care avea elemente de stil tradiţional românesc şi chilii amplasate pe ambele părţi în formă de “U”, dar în ultimii ani, prin osteneala Maicii Stareţe Iustina Stavrofora, sub păstorirea Preacuviosului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a mai fost construită clopotniţa cu un altar de vară şi un spaţiu minunat şi deschis pelerinilor, în care fiinţează Muzeul memorial «Pamfil Şeicaru», biblioteca, trapeza şi un atelier de croitorie. În interiorul mănăstirii se află și mormântul lui Pamfil Șeicaru, iar din pridvorul din spatele mănăstirii, îţi apare imaginea Orşovei şi a malului sărbesc, precum dintr-un altar sfânt se vede lumea din suflet şi cea de dincolo de sufletul nostru!
Profesor, Vasile GOGONEA

Articolul Popas duhovnicesc la Mănăstirea «Sfânta Ana» din Orşova! apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

“Eu am mare încredere în arhiereii noştri, buni cunoscători ai canoanelor care s-au stabilit la sfintele sinoade, şi aceşti arhierei nu au făcut de râs biserica ortodoxă”

– Rep. Maică Stareță, Marina Gligor Stavrofora, mi-aţi dăruit această cărticică deosebită intitulată: «DESPRE SFÂNTUL ŞI MARELE SINOD DIN CRETA, 16-26 iunie 2016, Întrebări şi răspunsuri», apărută la Editura «Basilica» a Patriarhiei Române, Bucureşti 2017, ca un subiect de adâncă meditaţie duhovnicească, ce se cuvine a fi analizat şi cunoscut de către noi.
-Eu chiar doream să vă propun mai demult să ne oferiţi o analiză a Sfântului şi Marelui Sinod ecumenic de acum un an şi jumătate, din Insula Creta, pentru că au fost multe interpretări, şi greşite, dar acum avem un reper pentru a medita mai adânc.
– Rep. Să ştiţi că şi eu doream să aflu care au fost motivele pentru care nu au fost prezente biserici autocefale importante!
-Broşura aceasta vă poate oferi aceste răspunsuri, iar aici sunt explicate motivele pentru care anumite biserici au găsit de cuviinţă să se retragă în mod delicat, spun chiar diplomatic. S-au gândit să nu facă greşeli! Dar, eu am mare încredere în arhiereii noştri, buni cunoscători ai canoanelor care s-au stabilit la sfintele sinoade şi aceşti arhierei nu au făcut de râs biserica ortodoxă.
– Rep. S-a spus că în Insula Creta s-a desfășurat în vara lui 2016 Sinodul al VIII-lea Ecumenic…
-Sinodul ecumenic este atunci când participă toți conducătorii bisericilor, iar acum a fost doar ceva pregătitor, iar până la sinod trebuie parcurse mai multe…
– Rep. Etape de pregătire, fără îndoială!
-E nevoie de mai multe discuții, pentru că nu poți să te unești dacă nu discuți, să arătăm cum se face la noi sau care e greșeala la ei.
– Rep. Poate că e necesar ca fiecare să recunoască eventualele greșeli!
-Da, pentru că Preafericitul Părinte Teoctist, Dumnezeu să-l odihnească, știu că înainte de a deceda, a fost în vizită la Roma, iar acolo la Vatican s-au strâns cu toți într-o sală mare și au convenit să se pună întrebări. Atunci, Preafericitul nostru Teoctist a propus ca să înceapă discuția de la momentul în care cele două biserici surori s-au despărțit, iar după aceea, să se știe ce au hotărât sinoadele ecumenice care au urmat, pentru că încă de la primul sinod ecumenic din 325 au fost luate hotărârile în legătură cu «Crezul», dar Biserica ortodoxă a păstrat învățătura, așa cum ne-a rămas de la Mântuitorul Iisus Hristos. Noi ne ținem de dreapta credință fiindcă Dumnezeu nu lasă ca să se șteargă nimic din adevărul spus de către Mântuitorul și de către Sfinții Apostoli. Deși intră cel «cu coarne» mereu, ca să rupă unitatea bisericii. Trunchiul merge înainte și ramurile urmează către vârf, ca în sicomorul în care s-a urcat vameşul Zaheu.
– Rep. Maică stareță, constat că aveți și viziunea unui adânc și inspirat cugetător care deslușește învățătura noastră!
-Dacă stai să meditezi, din 1054, de la marea schismă, pentru că atunci când a fost Preafericitul Teoctist acolo, la Roma, toți cei de față au recunoscut că are dreptate. La adunarea cultelor din România, în 1985, paremi-se, unde au participat toți ierarhii, deci, acolo a venit și un predicator protestant care le vorbea credincioșilor, iar Înaltpreasfințitul Antonie Plămădeală s-a dus ca să-l întâmpine și l-a invitat la Mitropolia Ardealului, l-a dus și la Mănăstirea Rămeți. Deci, Înaltpreasfințitul Antonie Plămădeală l-a invitat pe acest pastor și la adunarea cultelor, dându-i chiar cuvântul, după ce vorbise Preafericitul Patriarh Iustin și Înaltul Antonie. Și când s-a dus înapoi în America, le-a spus predicatorilor de acolo: «Să știți că am venit din România cu un semn mare al întrebării! Noi nu-i dăm cinstea cuvenită Mamei Lui Iisus Hristos! E cea mai nedreptățită femeie din lume! Oare, ea nu e mai presus de noi, că L-a purtat în pântece și L-a alăptat pe Mântuitorul Iisus Hristos? Și noi spunem că e o femeie oarecare!!». Trei dintre predicatorii respectivi s-au apucat să studieze teologia ortodoxă, ca s-o poată combate! Au constatat că nu avea nimc de combătut, pentru că totul era în concordanță cu Sfânta Scriptură. Cei trei, să știți că au trecut la ortodoxie și s-au făcut preoți ortodocși. Atunci au trecut la ortodoxie mulți americani, chiar dacă grecii și rușii au mai mare trecere acolo, fiindcă sunt mai mulți, dar și românii au întemeiat biserici și chiar mănăstiri. Chiar dacă posibilitățile noastre financiare sunt mai modeste, important este să ne ținem de dreapta credință! Îmi spunea un medic ceva interesant: cam 80% din sănătate ne-o dă bucuria! Să nu mai fim triști!

“Biserica ortodoxă a păstrat învățătura, așa cum ne-a rămas de la Mântuitorul Iisus Hristos”

– Rep. Chiar Mântuitorul ne îndeamnă și ne spune: «Bucurați-vă!».
-Vedeți? Ce vă spuneam! Să ne gândim la sufletul care iese din trup și pleacă, dar își pune întrebarea: uite, nu puteam să fiu altfel, să fiu plăcut Lui Dumnezeu, asemenea vameşului Zaheu? Cum voi da eu seama, când voi merge la Judecător? Toți trebuie să mergem în fața Judecătorului și să dăm seama de faptele pe care le-am avut pe pământ! Mă gândesc și la tinerii aceștia «dezmățați», care trăiesc departe de biserică și care nu-și mai respectă părinții! Săracii de ei, nu se gândesc la faptul că din rău merg spre mai rău? Pentru că, făcând numai fapte rele, sunt plăcuți celui «cu coarne», care îi ia în brațe și nu-i mai lasă ca să se îndrepte pe drumul cel bun, ca să ajungă la Dumnezeu! Cel «cu coarne» le slăbește puterile sufletești.
– Rep. Aș dori să vă completez cu ideea că la ora actuală, cele mai mari drame se petrec în rândul tinerilor! La școală, nu mai există oră de dirigenție, de educație pentru sănătate…
-Cum, elevii nu mai au oră de dirigenție?
– Rep. Nu, pentru că li se pare unora că e prea încărcat programul cu o astfel de oră extrem de utilă, care doar se trece în condică, dar nu se face! E un fel de oră facultativă!
-Cât de multe lucruri frumoase ne-a învățat diriginta noastră! Ce păcat! Libertatea asta prea multă, nu e bună!
– Rep. Cred că e vorba mai mult despre o greșeală gravă a diriguitorilor! Le oferi elevilor oră de educație sexuală și îi lipsești de sfaturile minunate ale dirigintelui, care te învață să ai un comportament civilizat! Unii tineri elevi hulesc sau persiflează ora de religie!
-Sunt oameni fără Dumnezeu! Cum pornesc tinerii în viață, așa se vor manifesta ca oameni!
– Rep. Mai ales că ei trebuie să muncească, să producă bunuri necesare vieții!
-Eu am trăit la Ocna Sibiului și știu că aveam îm jurul meu oameni cu frică de Dumnezeu, cu multă rușine și cu bun simț! Știu că aveam pe Părintele Miron Mihăilescu, Dumnezeu să-l odihnească! Acolo nu se auzeau țipete sau zgomote în curtea vecinului, certuri, nu se auzea de bătăi. (VA URMA)
Profesor, Vasile GOGONEA

Articolul Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Interviu cu Maica Marina Gligor Stavrofora, Stareţa Mănăstirii «Sfânta Treime» de la Strâmba-Jiu, Oraşul Turceni – “Toți trebuie să mergem în fața Judecătorului și să dăm seama de faptele pe care le-am avut pe pământ” apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

“Dumnezeu face minuni, ca noi să le vedem”

– Rep. Maică Stareţă, în prima zi a săptămânii acesteia, aţi sărbătorit-o pe Sfânta Mare Muceniţă Marina, căreia îi purtaţi numele, iar viaţa sfintei a fost una de jertfă mucenicească şi iubitoare de Hristos, cum rar s-a văzut pe pământul acesta!
-Am văzut în aproape toate bisericile vechi pe sfânta care alungă diavolul, când necuratul vine să-i încurce bătăile şi ea îi dă cu ciocanul în cap; mi se pare că la Cioclovina am văzut această imagine.
– Rep. Ce aţi făcut de Sfânta Marina, aţi sărbătorit prin rugăciune?
-Da, am stat la mănăstire, m-am rugat cu obştea de măicuţe, ca să fac voia Înaltului! Dacă facem voia celui mai mare, atunci avem pace şi linişte sufletească!
– Rep. Ce poate să însemne «minunea» în activitatea propovăduitoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos?
-Minunea? Ooof, Doamne! Pentru noi, oamenii, minunea înseamnă o acţiune greu de înţeles şi greu de pătruns cu mintea omenească!
– Rep. Poate că este expresia cea mai înaltă a îndumnezeirii Mântuitorului Hristos!
-Da, pentru că Dumnezeu face minuni, ca noi să le vedem, dar, dacă suntem atenţi şi cu luare aminte, minunile sunt prezente mereu în viaţa noastră! Aş alege un exemplu şi nu ştiu dacă este cel mai bun, dar, îndrăznesc să vă spun că mă preocupă un proiect de reparaţie a casei vechi de lângă biserica mănăstirii, pentru că s-a încercat prin proiecte europene, dar, nu s-a reuşit, fiind vorba despre o nevoinţă care se ridică la vreo 500 de milioane, iar Dumnezeu mi-a dat un semn că Mâna Lui ne poate sprijini! Nu am aceşti bani, dar, am zis că putem strânge din pensii, din salarii, să strângem «bănuţ cu bănuţ», măcar o mie de lei pe lună, iar în 4-5 ani, să avem suma necesară pentru reparaţie. Pentru început, măcar acoperişul să-l facem, că mă doare inima când văd că plouă prin acoperiş! Avem valabil certificatul de urbanism, numai până în octombrie, anul acesta, aşa că pierdem, dacă nu demarăm lucrarea! Şi acum, să vedeţi, minunea! Am venit «acasă» (n.n. la mănăstire) şi m-am rugat la icoană, că în fiecare icoană se arată Duhul Sfânt!
– Rep. Cum realizaţi acest moment al rugăciunii în faţa unei icoane?
-Când te rogi la o icoană, imediat ţi se îndeplineşte dorinţa, dacă ai credinţă cu adevărat! Uitându-mă la icoana Mântuitorului şi a Maicii Domnului, Icoana «Ierusalimitissima», căutam o carte pe care o citisem cu ani în urmă şi de pe care învăţasem limba germană la Regengsburg, iar, de această dată, parcă ceva mă îndemna să mă apropii de ea şi să o deschid la întâmplare! Vă rog să mă credeţi, domnule profesor, că am dat acolo peste «soluţia» de rezolvare a problemei, pentru că nu pot să v-o destăinuiesc, dar, Dumnezeu mi-a dat un răspuns uimitor care înseamnă «minune» pogorâtă de la Duhul Sfânt! Cert este că «soluţia» mi-a venit pe calea rugăciunii la Dumnezeu, iar în momentele mai grele, am înţeles că Dumnezeu nu mă lasă!

“Avem nevoie de o credinţă puternică în Dumnezeu, când vrem să se împlinească ceva bun în viaţa noastră”

– Rep. Aş dori să ne spuneţi ceva, în câteva cuvinte, despre Pericopa Evanghelică ce se va citi la Sfânta Liturghie din Duminica a 7-a după Rusalii, cea a «Vindecării celor doi orbi şi a unui mut» din Capernaum, în care se vorbeşte despre importanţa ajutorării semenilor noştri aflaţi la grele încercări şi apăsaţi de multe necazuri pe care le abate asupra lor tumultul vieţii!
-Domnule profesor, încă de când eram la Seminar, mi-a plăcut Noul Testament, dar, nu am pretenţia că pot să explic, în câteva cuvinte, înţelesul deosebit al acestei învăţături pilduitoare, aşa cum faceţi dumneavoastră în fiecare săptămână! Vedeţi, Hristos Domnul cunoştea credinţa celor doi orbi, că numai El îi poate vindeca, dar, pentru ca să arate tuturor că avem nevoie de o credinţă puternică în Dumnezeu, când vrem să se împlinească ceva bun în viaţa noastră, iată, Domnul i-a întrebat pe aceşti orbi, dacă au credinţă.
– Rep. Ce putem să învăţăm din toate acestea?
-Că trebuie să ne rugăm cu stăruinţă la Bunul Dumnezeu, care mereu revarsă iubire asupra noastră, iar lipsurile şi neajunsurile vieţii să ne ajute să înţelegem că totul vine de la Dumnezeu, că numai Dumnezeu ne-a dat vederea, graiul, iar, din păcate, noi nu desluşim valoarea darurilor Sale, sănătatea, liniştea şi pacea de care avem atâta nevoie şi pe care le dorim cu ardoare, mai ales atunci când ne lipsesc!
– Rep. Ce să mai reţinem, cu deosebire, din această Pericopă Evanghelică?
-Faptul că cei doi orbi şi mutul din Capernaum, să fie pentru noi ca nişte «dascăli» ai rugăciunii, ai credinţei şi ai recunoştinţei, mai ales că după vindecare, cei doi orbi au devenit misionari ai credinţei, vestitori ai milostivirii dumnezeieşti. Trebuie să mai învăţăm că e nevoie să avem credinţă puternică, mai ales atunci când trecem prin încercări, să cerem cu stăruinţă Lui Dumnezeu ajutorul, ca să ne vindece de orice boală şi de orice neputinţă. În sfârşit, mai vedem că poporul se minuna şi se bucura de minunile vindecătoare ale Mântuitorului, pe când fariseii Îl invidiau pe Iisus şi-L defăimau, iar, noi, cei de azi şi cei dintotdeauna, după ce am primit binefacerea sau vindecarea dorită, trebuie să-I mulţumim Lui Dumnezeu, arătându-I recunoştinţa, să-L mărturisim pe Domnul ca fiind Binefăcătorul, Doctorul şi Mântuitorul sufletelor şi al trupurilor noastre.
– Rep. Ce vă propuneţi să mai împliniţi şi să desăvârşiţi în folosul Mănăstirii «Sfânta Treime» de la Strâmba-Jiu?
– Eu nu am desăvârşit şi nu desăvârşesc nimic, numai Dumnezeu le desăvârşeşte pe toate! Nu mai am puterea de a face lucruri deosebite, iar obştea de măicuţe s-a restrâns, din păcate!
– Rep. Din ce cauză s-a întâmplat acest lucru?
-Pentru că a trebuit să trimit măicuţe la mai toate mănăstirile, inclusiv la Mănăstirea Dobriţa, care şi-a sărbătorit ieri hramul, «Sfântul şi slăvitul Prooroc, Ilie Tesviteanul», unde aţi fost prezent şi dumneavoastră, ca şi mine, şi unde a oficiat Sfânta Liturghie Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei!
– Rep. Aşadar, aici, la «Sfânta Treime» e «stupul» de la care s-au populat celelalte mănăstiri!
-Da, pentru că la un moment dat eram şaptezeci de măicuţe ostenitoare la această mănăstire şi numai la Mănăstirea Dobriţa au plecat opt măicuţe, inclusiv stareţa! Apoi, au mers la Maglavit, la Mraconia, la Dealu Mare, la Cămărăşeasca, la Icoana, peste tot. Cam la cincisprezece mănăstiri au mers măicuţele noastre, iar la noi s-au împuţinat!

“Important este ca oamenii să-L iubească pe Dumnezeu, să alerge la Dumnezeu”

– Rep. Ultima oară, am văzut mai puţini oameni la Sfânta Liturghie, care e cauza?
-E perioada concediilor şi oamenii mai lipsesc!
– Rep. Preacuvioasă Maică Stareţă, dar, la «ţară» oamenii nu sunt în concediu!
-Ei, la «ţară» oamenii mai şi muncesc Duminica, şi e mare păcat! M-am speriat când i-am văzut Duminica la prăşit, la cosit, la semănat şi e păcat! Îi vezi că sâmbăta stau pe la porţi, la poveşti, pe la cârciumă, dar, nu fac toţi acest lucru!
– Rep. Marele gânditor şi om politic indian, Mahatma Gandhi («suflet mare») vorbea despre limbajul tăcerii, cel care ajunge în adâncul sufletului! Să comparăm acest limbaj cu lumea zgomotoasă în care trăim! Ce paradox, Maică Stareță!
-Zgomotul obosește și îmbolnăvește omul! La sărbători, vedem că oamenii aleargă după bucate, după îndestulare materială, dar Hristos vine în sufletul nostru şi noi trebuie să ne pregătim locașul acesta ca să fie curat!
– Rep. Cred că sunteți un om ce se identifică întrutotul cu viața de mănăstire, dar, în același timp, descopăr faptul că sunteți și un om cu o vastă cultură! Cred că ați făcut o mică pauză de odihnă, ca să reveniți la această înaltă îndatorire de stareță a mănăstirii, pentru că sunteți cunoscută în orice mănăstire din Gorj, chiar și printre mulți slujitori ai bisericilor de parohie!
-Nu sunt eu chiar la nivelul la care sunt văzută și apreciată! Important este ca oamenii să-L iubească pe Dumnezeu, să alerge la Dumnezeu, Când mă rog la icoană, eu spun: «Maica Domnului, vino aici, lângă mine și mă ajută!
Mă chinuiesc de atâta vreme și nu pot face nimic». Și imediat, parcă mi se îndeplinește rugăciunea! Când o chemăm pe Maica Domnului să ne ajute, e o mijlocitoare de neînchipuit! Slavă Lui Dumnezeu, pentru că tot ceea ce e bine și ne este de folos, numai Dumnezeu ne dă! Pentru că El ne-a făcut, pentru El ne-a făcut și trebuie să-I dăm Slavă Lui! Suntem ai Lui Dumnezeu și trebuie să facem Voia Lui! (VA URMA)
Profesor, Vasile GOGONEA

Articolul Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Interviu cu Maica MARINA GLIGOR Stavrofora, Stareţa Mănăstirii «Sfânta Treime» de la Strâmba-Jiu, Gorj -“Dumnezeu e întotdeauna lângă mine…şi lângă noi toţi” apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

“Este ziua cea mare, pentru că Duhul Lui Dumnezeu se coboară iarăşi peste lume”
În cuvântul de învăţătură, rostit la sfârşitul Sfintei Liturghii, Chiriarhul lăcaşelor de cult de pe cuprinsul întregii Oltenii a spus că această Sărbătoare a adus pe Preasfântul Duh în viaţa Sfinţilor Apostoli şi în Biserică, deoarece Pogorârea Sfântului Duh este începutul Bisericii, întemeierea Bisericii, întemeierea acestui «organism» în care suntem cuprinşi toţi, prin Taina Sfântului Botez, când ne împărtăşim prin Sfintele Taine, pentru că suntem în rugăciune cu îngerii şi trecem din lumea aceasta, pentru a intra în Împărăţia Cerurilor, în viaţa cea veşnică. Tocmai de aceea, putem spune că: “Este ziua cea mare, pentru că Duhul Lui Dumnezeu se coboară iarăşi peste lume, de data aceasta, peste Trupul îndumnezeit al Mântuitorului Iisus Hristos, Trupul tainic, cel care cu Mântuitorul a fost totdeauna, pentru că Duhul este de-o Fiinţă cu Tatăl şi cu Fiul. Şi toate minunile pe care Mântuitorul Iisus Hristos le-a săvârşit, le-a împlinit cu Duhul Cel Preasfânt, pentru că, aşa cum a spus totdeauna, că El săvârşeşte aceste lucruri cu Duhul Lui Dumnezeu. Duhul Tatălui Ceresc este în Fiul, din veşnicie. Şi atunci când Dumnezeu a hotărât să mântuiască neamul omenesc şi să se întrupeze din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, aceasta este prima manifestare a Duhului Sfânt, cum se arată la Sfânta Evanghelie, după Sf. Ev. Luca. Duhul Sfânt S-a pogorât peste Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, şi împreună cu Cuvântul, cu Fiul Tatălui, au alcătuit firea omenească în pântecele preacurat al Maicii Domnului. Este prima venire a Sfântului Duh, în neamul omenesc, după căderea omului în păcat. Venirea aceasta a Duhul Sfânt reînnoieşte firea, schimbă natura omenească, o îndreaptă şi o luminează, ca ea să fie ca la început, aşa cum a ieşit din mâinile Creatorului. De îndată ce Adam a păcătuit, Duhul Lui Dumnezeu s-a îndepărtat de la el. Pentru această îndepărtare, în Sfânta Scriptură se vorbeşte despre părerea de rău a Lui Dumnezeu, pentru că la potop, Creatorul a constatat că oamenii sunt numai trupuri. Este prima arătare tragică a omenirii, care, nu mai merge după rânduiala Lui Dumnezeu. A mai fost încă o altă consemnare a acestui declin al omului, la Turnul lui Babel, atunci când oamenii credeau că pot să-L înfrunte pe Dumnezeu, construind un turn al fărădelegii, un turn al semeţiei, al plinului de sine. Au făcut turnul acesta, după Potopul Lui Noe. Atunci, pentru prima dată, Dumnezeu a despărţit limbile, deoarece, până atunci, oamenii vorbeau o singură limbă şi se înţelegeau, indiferent dacă erau din alte locuri şi din alte îndepărtări. Iată, a trimis Dumnezeu pe îngerul Său, iar oamenii nu au putut să se mai înţeleagă, într-o risipire a limbilor vorbite, datorită gândirii potrivnice Lui Dumnezeu şi legilor Lui Dumnezeu”, a subliniat cu aleasă înţelepciune Mitropolitul Olteniei.

“Duhul Sfânt S-a arătat peste Sfinţii Apostoli, ca nişte «limbi de foc»”
În continuare, Arhieriereul nostru a detaliat în faţa credincioşilor faptul că Atotputernicul, în Bunătatea Sa, nu a lăsat neamul omenesc să se risipească şi l-a trimis pe Mângâietorul, pe cel care le uneşte la un loc cele risipite. Dacă oamenii se risipiseră unii faţă de alţii, pentru că au cugetat rău împotriva Lui Dumnezeu, la Cincizecime, la Pogorârea Duhului Sfânt, Cel Preaînalt a venit iar la lume, S-a arătat peste Sfinţii Apostoli, atunci când erau în rugăciune, când urcau inimile şi minţile lor la Cel Atotputernic, mai ales că în smerenie profundă, ei cereau mila şi ajutorul Lui Dumnezeu. Spre deosebire de cei din Turnul Babel, ei erau înflăcăraţi de credinţa în Dumnezeu, încât s-au aflat pregătiţi pentru marea Taină a venirii Duhului Sfânt. Deci: “Duhul Sfânt s-a îndepărtat de la aceia care gândeau împotriva legilor Lui Dumnezeu, încercând să «zidească» ceva împotriva Voinţei Lui Dumnezeu. Aşadar, Sfinţilor Apostoli, Mântuitorul le-a spus: «Rămâneţi în rugăciune, până ce veţi fi întăriţi de la Duhul Sfânt!». Deci, Duhul Sfânt le-a fost dat Sfinţilor Apostoli, pentru că Mântuitorul Iisus Hristos a fost preamărit! Cel Care a luat firea omenească, a sfinţit-o şi a pătruns-o de dumnezeirea sa, S-a Înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui. De acolo, aşa cum a promis, a trimis pe Preasfântul Duh, Care de la Tatăl purcede, de la Tatăl şi are originea, viaţa. Deci, Duhul Sfânt, vine de această dată, în Trupul tainic al Domnului, în Biserică! Adică, vine într-un locaş sfinţit, vine într-un loc unde toţi oamenii sunt laolaltă, toţi sunt în rugăciune, în aşteptare, iar previziunile despre Ziua Domnului se împlinesc prin Pogorârea Sfântului Duh. Deci, Duhul Lui Dumnezeu a venit, când toată suflarea, adunată la rugăciune, împreună cu Maica Domnului şi cu toţi îngerii, aveau toţi un singur Duh. Toţi sunt uniţi în această preamărire, în această dragoste sfântă, în această Sfântă Liturghie, când se roagă să vină iar peste lume Duhul Sfânt, Mângâietorul, care de la Tatăl purcede. Duhul Sfânt S-a arătat peste Sfinţii Apostoli, ca nişte «limbi de foc», pentru că acum limbile sunt sfinţite, culturile sunt binecuvântate, iar toate sunt cuprinse de această lumină dumnezească, ce nu se ia niciodată de la Biserică”, a subliniat Mitropolitul Olteniei, apreciind că în Biserică avem prezenţa Duhului Sfânt, Persoana sa, dar, pe care o găsim în fiecare credincios, prin Taina Sfântului Botez. Aşadar, prin Duhul Lui Dumnezeu, toate sunt sfinţite, pentru că El este Unul, dar, lucrează în multe feluri. Toţi avem câte ceva de la Duhul Sfânt, iar acest «dar» dumnezeiesc este întreg, neîmpuţinat, un «izvor de viaţă dătător», cum ne spune Mântuitorul Iisus Hristos, iar «izvorul de viaţă dătător» este în Biserică şi în fiecare dintre noi, în aşa fel încât, din rugăciunile noastre, noi formăm, în Biserică, lumina cea dumnezeiască a Duhului Sfânt, iar la sfârşitul veacurilor se va arăta Unitatea, cea în Tatăl, în Fiul şi în Duhul Sfânt. Nimbul sfânt, aureola din jurul capetelor sfinţilor este semnul prezenţei Duhului Sfânt, iar hainele sfinţilor pictaţi în bisericile noastre ortodoxe sunt în culori şi în lumini aurii, ca un semn că Duhul Lui Dumnezeu e prezent în ei, străluceşte în persoanele lor preamărite, pentru a ajunge la noi, la persoanele care îi cinstim pe aceştia.

“Să nu slăbească niciodată Duhul Sfânt, Care străluceşte în viaţa noastră”
În încheiere, Mitropolitul Olteniei ne-a îndemnat să păstrăm unitatea credinţei în Biserica noastră ortodoxă, care are pe Duhul Sfânt întrânsa, ca dovadă a sfinţilor proclamaţi în decursul istoriei, la ale căror sfinte moaşte ne închinăm, aşa cum este Sfântul Irodion de la Lainici. Dacă Duhul Sfânt n-ar fi venit, a reiterat Mitropolitul Olteniei, sfinţenia n-ar fi ajuns la noi! Duhul este acela care ne face să respirăm, Duhul Lui Dumnezeu face ca lumina şi căldura să nu depăşească anumite limite în care este posibilă viaţa, Duhul face ca apa să fie binecuvântată, deci, Duhul Lui Dumnezeu este în toate, fără ca să se risipească. Ca urmare: “Lumina dumnezeiască pătrunde în fiinţa noastră, fiind binecuvântată de Duhul Sfânt, iar la Sărbătoarea aceasta, a Pogorârii Duhului Sfânt, noi rememorăm acel moment al întemeierii Bisericii, acest «organism» care a fost întemeiat de către Mântuitorul Hristos pe Cruce, la Cina Cea de Taină, fiind arătat lumii ca o existenţă reală. De fiecare dată, la această sărbătoare, ne aducem aminte de întemeierea Bisericii, care a trecut prin mucenicie, dar, a rămas totdeauna vie şi lucrătoare, cum ne arată Sf. Ioan Evanghelistul, «ca o venerabilă Doamnă», care îi ocroteşte pe copiii săi, cu sfânt acoperământul său! Fie ca Dumnezeu să binecuvinteze viaţa noastră, cu Duhul Său Cel Preasfânt, să ne întărească mereu credinţa noastră şi să nu slăbească niciodată Duhul Sfânt, Care străluceşte în viaţa noastră, acum şi în vecii vecilor, Amin”, a încheiat cuvântul său, Întâistătătorul bisericilor din Oltenia!

“Şi anul acesta, să fim martori, atât la Pogorârea Sfântului Duh, dar, mai ales, astăzi, la Sărbătoarea Preasfintei Treimi”
În cea de-a doua zi, luni, 5 iunie, la Sărbătoarea «Sfintei Treimi», Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preacuviosul Părinte Irineu, al Bisericii mănăstireşti, ajutat de un sobor de prepţi şi diaconi din parohiile gorjene. În cuvântul rostit la sfârşitul oficierii slujbei, în prezenţa a câteva sute de credincioşi, Preacuviosul Părinte irineu a spus: “Aş începe prin a vă aminti, că în ziua Pogorârii Sfântului Duh, în mijlocul nostru, aici, s-a aflat Întâistătătorul, Înaltpreasfinţitul, Părintele nostru Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul întregii Oltenii, care a lăsat un cuvânt de învăţătură, şi anume, chemarea la rugăciune, la îndemnul Mântuitorului Hristos, când le-a spus ucenicilor Săi: «Rămâneţi şi vă rugaţi, căci, Eu, vă voi trimite peste voi pe Preasfântul Duh, care vă va vorbi în limbi!». Deci, iată, iubiţi credincioşi, că s-a adeverit, ca şi anul acesta, să fim martori, atât la Pogorârea Sfântului Duh, dar, mai ales, astăzi, la Sărbătoarea Preasfintei Treimi! De aceea, ţin să vă mulţumesc dumneavoastră, dreptmăritorilor creştini, dar, mai ales, colegilor şi fraţilor întru Domnul slujitori, Preacuvioasei Maicii Stareţe, întregului sobor, ostenitorilor şi celor care s-au trudit ca să înfrumuseţeze acest sfânt lăcaş, şi, desigur, dumneavoastră, tuturor, căci, măcar pentru câteva ore, aţi lăsat grijile lumeşti şi aţi venit aici, la sfânta mănăstire, ca împreună cu noi, slujitorii, să înălţăm rugăciuni către Preasfânta Treime, pentru noi, pentru familiile fiecăruia, dar, mai ales, pentru întregul popor de pretutindeni, pentru prunci, pentru tineri, pentru cei bătrâni! Bunul Dumnezeu să primească aceste sfinte rugăciuni şi să ne reverse Harul Preasfântului Duh, peste noi, peste voi, peste casele voastre, peste întreg poporul român! Mulţumim din suflet, încă o dată, şi vă dorim, o zi binecuvântată, şi să trăiţi întru mulţi ani, Amin”! În cele două zile de sărbători Împărăteşti, Maica Stareţă, Stavrofora Marina Gligor, împreună cu întreaga obşte de maici ale Mănăstirii «Sfânta Treime» le-a oferit credincioşilor mese îndestulătoare şi binecuvântate.
Profesor, Vasile GOGONEA

Articolul Mănăstirea «Sfânta Treime» şi-a sărbătorit hramul, cu două praznice Împărăteşti apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Dialog pe fila calendarului la Mănăstirea «Sfânta Treime» Strâmba-Jiu
“Dumnezeu să ne dea sănătate și putere de muncă, pentru ca să putem să împlinim acestea…”

– Rep. Maică Stareță, Monahia Nicodima Scripcariu, cum lucrați și mai ales, cum vă descurcați cu obștea de măicuțe de la această liniștită și frumoasă mănăstire, după mai bine de un an de stăreție?
-Acum suntem în număr mai mic și fiecare ostenitoare este rânduită ca să cuprindem toate ascultările, pentru că maicile au mai multe ascultări, dar fiecare facem prin rotație, săptămânal. Așa este mai ușor pentru datoria pe care o avem fiecare.
– Rep. Sunt și oameni care vor să știe mai multe despre viața de mănăstire. Ce le puteți spune credincioșilor care intră pe poarta acestei mănăstiri și care nu cunosc prea multe despre Mănăstirea «Sfânta Treime» de la Strâmba-Jiu?
-În primul rând, i-aș ruga pe oamenii credincioși, măcar din curiozitate să vină la noi și vor fi primiți cu mult respect. Cei care au venit, mai întâi din curiozitate, au revenit după aceea, pentru că aici au găsit multă liniște, deschidere și multă dragoste, față de alte mănăstiri unde se face referire la o anumită «răceală», pentru că maicile noastre sunt binevoitoare, primitoare și smerite. Așa am fost formate de către Maica Proestareță Marina Gligor, să fim deschise față de oameni, pentru că ei vin cu multe necazuri, cu multe probleme. În acest caz, oamenii nu vor să afle o maică sobră sau îmbufnată, pentru că omul vine ca să-și descarce sufletul…
– Rep. Un suflet atât de împovărat de grijile cotidiene…
-Exact! Și dacă i-ai dat un sfat bun, un cuvânt bun, o alinare a necazurilor, i-ai recomandat o carte de rugăciune sau i-ai dat o îndrumare să meargă la părinte la Sfânta Spovedanie, contează mult! Iar pentru un om, înseamnă mult lucrul de folos, pentru că pleacă de aici încărcat cu multă energie duhovnicească, poate cu mai mult curaj ca să poată să biruiască ispitele din lume. Ba, mai mult, sunt credincioși, nu puțini, care aduc și alte persoane la mănăstire, fac «misiune», pentru că aceasta e datoria noastră, să încurajăm și să facem această «misiune» la mănăstire.

“Fac o «misiune» cu cărțile, pentru că îmi place foarte mult să citesc”

– Rep. Îmi puteți oferi un exemplu concret de o astfel de «misiune» pe care o promovați cu deplină ascultare?
-De exemplu, fac o «misiune» cu cărțile, pentru că îmi place foarte mult să citesc, chiar dacă nu am timp, tot citesc «pe apucate», pentru că orice carte pe care o citesc, o recomand și credincioșilor care vin la mănăstire. Mulți oameni s-au întors cu fața la Dumnezeu datorită cărților!
– Rep. Într-o epocă în care se vorbește mult despre criza lecturii, deveniți un mesager al slovei așternută în carte!
-Mai ales, cei care vin la Sfântul Maslu și au probleme de sănătate, le recomand și eu, ca și Maica Matroana, care e acolo la magazinul de la poartă, pentru că de aceea am și pus-o acolo, ca să le recomande tuturor câte o carte legată de problemele pe care oamenii le au. În acest fel, omul cumpără o carte în care găsește cuvintele Sfinților Părinți, oameni care s-au folosit și au beneficiat de sfaturile și îndrumările duhovnicilor din biserici și din mănăstiri. De aceea, noi trebuie să facem și un anumit misionarism, iar omul vine la sfânta mănăstire ca să fie îndrumat, pentru că nu întotdeauna știe ce să cumpere!
– Rep. Să știți, Maică Stareță, că și eu am mers astăzi la maica Matroana și am întrebat-o dacă are ceva din Cuviosul Paisie Aghioritul. Degrabă, cu multă atenție, mi-a și pus dinainte o carte pe care am cumpărat-o cu plăcere.
-Mă bucur că ați beneficiat de un astfel de «misionarism», cum îmi place să-i spun. Recomandăm lucrarea Cuviosului Părinte Paisie Aghioritul, pentru că este de actualitate în fiecare clipă, deși a fost scrisă mai demult, pentru că Părintele a avut o inspirație dumnezeiască și a văzut multe, privind în adâncul sufletului fiecăruia.
– Rep. Are atâtea învățături din care izvorăște multă înțelepciune!
-Iar, acum, mai nou, pentru călugări, aș vrea să vă spun despre Părintele Schiarhimandrit Ioachim Parr, care are cele două volume: «Să nu preferi nimic IUBIRII LUI HRISTOS», vol. I și II, în care sunt sfaturi minunate, nu doar pentru monahi, pentru călugări, dar și pentru mireni. Ca urmare, din ceea ce citim noi și găsim bun și folositor pentru oameni, le recomandăm cu mare interes.
– Rep. Vă rog să mă iertați, mă sună telefonul! Da, e Domnul profesor, Petre Popescu, de aici, din Strâmba-Jiu.
-A, da, cu Doamna Octavia!
– Rep. De fapt, înainte de a începe dialogul nostru, vă scuzați că nu prea aveți ce să-mi spuneți, iar acum constat că aveți atâtea lucruri minunate la această sfântă mănăstire.
-Nu vrem să ne lăudăm cu nimic pe noi, pentru că laudele se cuvin numai Lui Dumnezeu!
– Rep. Ce proiecte de viitor aveți și ce sperați să realizați pentru a afirma și a confirma un mod oarecum nou de a duce la împlinire activitatea în fruntea obștei de măicuțe din mănăstire?
-În primul rând, avem atâtea de făcut împrejurul mănăstirii, pentru că vrem să înnoim acoperișul și să punem tablă peste toate clădirile din incinta sfântului lăcaș, iar cu ajutorul Lui Dumnezeu, poate rezolvăm acest lucru, pentru că avem nevoie de vreme bună, să ne dea Dumnezeu sănătate și putere de muncă, pentru ca să putem să împlinim acestea, pentru că suntem puține și nu știu câte am reuși să le împlinim. În privința celor duhovnicești, pentru că acolo vrem să facem ceva mai deosebit, în această direcție aș dori să acționăm, pentru că și Părintele Vladimir, părintele duhovnic, mi-a confirmat faptul că fiecare maică a început să vadă mai bine «linia» pentru care a venit la mănăstire, ca să ne ocupăm ceva mai mult de suflet! În fiecare Duminică avem sinaxă, Duminică seara, și le-am dat la fiecare câte o carte din care să consemneze ceea ce au reținut mai mult sau ceea ce le-a impresionat, o frază, o idee sau altceva. În fiecare Duminică seara ne întâlnim la trapeza mănăstirii și fiecare prezintă ceea ce a citit, pentru că fiecare și-a ales un părinte, un sfânt, iar atunci îmi dau seama cât lucrează fiecare pentru suflet.
– Rep. E chiar un semn de noutate acest îndemn al apropierii de carte!
-Da, un îndemn către studiul duhovnicesc, în primul rând, iar în ultima vreme, am recomandat studiul unui capitol din Noul Testament, fiecare să citească din Evanghelie și să prezinte ceea ce i-a plăcut mai mult, să comenteze la trapeză, la masă. Eu aș vrea să aibă în vedere fiecare, cu prioritate, studiul duhovnicesc, pentru că le-am reținut și telefoanele. Poate că telefoanele sunt bune și tehnica e bună și utilă, dar nu pentru călugări! Pentru că uită de cele duhovnicești, uită de rugăciune! Acum, dacă nu mai au telefoane, se ocupă mai mult de studiul duhovnicesc.

“Suntem o mănăstire «modernă» din punct de vedere duhovnicesc, și așa mi-aș dori să fim”

– Rep. Și măicuțele nu au voie să folosească nicidecum telefonul?
-În postul Paștilor, am interzis folosirea telefoanelor, numai dacă au ceva urgent în familie sau dacă trebuie să comunice un lucru, fac binecuvântare, folosesc pentru moment telefonul, iar în rest, le țin pe toate în sertar la cancelarie. Iar sâmbăta și duminica, în timpul cuvenit, au voie să vorbească ceea ce doresc, să contacteze rudele, cunoștințele, dar în rest, nu! Pentru că pe noi nu ne reprezintă telefonul, pe noi ne reprezintă rugăciunea, comportamentul nostru monahal, viața noastră monahală! Noi n-am venit la mănăstire pentru telefon. Când am venit la mănăstire, nu existau telefoane, decât un telefon fix, prin care țineam legătura cu familia, cu prietenii. Deci, am «rupt» această legătură cu lumea și noi trebuie să ajutăm lumea prin rugăciune! Rugăciunea este «telefonul» nostru! M-ați înțeles?
– Rep. E musai să fac aceasta și mă străduiesc să vă înțeleg, până la urmă, dar mă uimiți, maică Stareță, prin aceste lucruri!
-Înaltul chiar s-a bucurat de acest lucru, că le-am luat telefoanele, pentru că e o ascultare arhierească să nu se mai vorbească la telefon și noi trebuie să punem accentul pe studiul duhovnicesc! Cine vrea să vină la această mănăstire, cu toată dragostea o primim în obște, dar fără telefon, fără mașină, fără obligații…
– Rep. Desigur, fără televizor!
-Nuuu..! Televizor nici nu avem, nici nu se pune problema, nici internet nu avem!
– Rep. Sunteți o mănăstire…modernă!
-Daaa…! Suntem o mănăstire «modernă» din punct de vedere duhovnicesc, și așa mi-aș dori să fim, dar, pentru că am o nepoțică minunată care îmi spune: «Tușica, tu ești cam…antică!». Dar, ce înseamnă «antică», dacă tot îmi spui astfel, am întrebat-o eu! «Așa, mai învechită, pentru că tu stai acolo într-o pădure și nu prea știi multe!». I-am spus că, da, îmi place să stau acolo, lângă pădure, pentru că sunt mai aproape de Dumnezeu! «Da, să știi că ai dreptate!». Pentru că așa este, iar în încheiere, vă pot spune că vreau să fiu mai «antică» și mai mult să ne ocupăm de cele duhovnicești!
– Rep. Maică Stareță Nicodima, vă doresc să aveți multă sporire duhovnicească în lucrarea pe care o faceți și îndelungă slujire în fruntea obștei de măicuțe de la Mănăstirea «Sfânta Treime» Strâmba-Jiu!
Profesor, Vasile GOGONEA

Articolul Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa / «Să nu preferi nimic IUBIRII LUI HRISTOS»! apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Biserica din lemn a Mănăstirii a fost donație a familiei Preacucernicului părinte Pr. Ioan Popescu
Așa cum este aşezată, într-un minunat cadru pitoresc de la poalele muntelui Parâng, în Depresiunea Subcarpatică a Olteniei, pe raza comunei Crasna, satul Cărpiniş, judeţul Gorj, la aproximativ 40 km de Tg-Jiu şi 10 km de Novaci, Biserica din lemn a Mănăstirii a fost sfinţită în anul 1996, ca donație a familiei Preacucernicului părinte Pr. Ioan Popescu, de la Biserica «Icoana» din București, cu binecuvântarea ÎPS. Nestor Vornicescu, Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, avându-l ca ocrotitor pe Sf. Ioan Botezătorul, a cărui naştere o sărbătorim pe 24 iunie. La 5 aprilie 2008 s-a pus piatra de temelie pentru începerea construirii unei noi biserici de zid, cu hramul «Sfinții Martiri Brâncoveni», sfințită la rândul său în anul 2014, când s-au finalizat lucrările de construcţie și pictură a bisericii, cu binecuvântarea şi prin purtarea de grijă a ÎPS Părinte dr. Irineu, Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolitul Olteniei.

“Ceata cea mare a sfinților este ceata mucenicilor, a martirilor care au murit pentru Hristos”
După ce au fost oficiate Sfânta Liturghie și slujba de pomenire a ctitorilor sfântului lăcaș, în cuvântul de învățătură duhovnicească, exarhul mănăstirilor din Eparhia Craiovei a evocat viața plină de har a Înaintemergătorului Domnului, care a îndurat, în cele din urmă, «viața de martiraj», făcând parte din ceata mucenicilor, a martirilor care au murit pentru Hristos. De aceea, ne-a spus preacuviosul părinte arhimandrit: “Ceata cea mare a sfinților este ceata mucenicilor, a martirilor care au murit pentru Hristos! Deci, martirii sunt cei mai apropiați de dumnezeire! În sfânta masă, când se sfințește o biserică, se pun sfinte moaște de sfinți martiri mucenici. Deci, mucenicii sunt cei mai aproape de Dumnezeu! Așa, Ioan Botezătorul a luat această cunună a muceniciei și a martirajului. Ca să contextualizăm viața Sfântului Ioan Botezătorul, să spunem că el s-a născut după multă rugăciune de a face copii, după zeci de ani de nerodire și de rugăciune. În mod paradoxal, în secolul al XXI-lea, anul 2016, după Hristos, se consemnează faptul că numai în ultimii 25 de ani au fost omorâți prin avort aproape 20 de milioane de copii. Deci, o altă Românie moartă în «baza de sânge», iar acest lucru e cutremurător, fără precedent în decursul istoriei noastre. Deci, nici în războaie mondiale nu au murit atâția români câți au omorât ne-oamenii, de bunăvoie! Discutam cu o tânără pe care am întrebat-o ieri, de ce nu se căsătorește, pentru că are 32 de ani, și mi-a răspuns: «Nu, părinte, că vreau să fac și eu carieră!!». Bine, dar la ce vârstă crezi că mai poți face copii? «Copiii sunt greu de crescut, părinte!». Deci, așa a ajuns mentalitatea unor tineri, că nu mai vor copii, iar acest lucru e ceva apocaliptic. E foarte dureros că tinerii nu mai vor o viață de familie, iar numărul mare de avorturi, parcă arată că sângele copiilor strigă mereu răzbunare.

“Numai necazurile, suferința, dragostea, acestea ne apropie de Dumnezeu”
La Cuviosul Paisie Aghioritul a venit cineva, iar în spatele chiliei avea o tavă cu nisip în care punea lumânări. Și l-a întrebat: de ce pui, Părinte Paisie, atâtea lumânări? «Fiilor, pun lumânări pentru copiii omorâți, pentru pruncii avortați»! Deci, atâta durere avea Părintele Paisie Aghioritul, din Muntele Athos, pentru copiii avortați. Foarte mult ne confruntăm cu această desacralizare, cu această globalizare, ateismul și modernismul, toate se abat și ne arată că omul și-a pierdut din firesc, s-a dezaxat! Deci, la nivel mondial sunt sute de milioane sau chiar miliarde de copii avortați. Acesta e paradoxul, că unii oameni vor să aibă copii, cum sunt chiar sfinții, iar alții sunt cei care avortează, pentru că printre cei avortați puteau să fie milioane de medici, de preoți, de aceea se degenerează ființa umană! Mai apare câte un copil și acela se dovedește bolnav, handicapat, pentru că lumea trăiește în neștire și fără rugăciune.
Lumea fuge de nevoință, dar, nevoința este dumnezeiască. Deci, smerenia, dragostea, postul, rugăciunea – egal smerenie! Dacă răbdăm necazurile întru Duhul Sfânt, ne ducem spre sfințenie! Deci, numai necazurile, suferința, dragostea, acestea ne apropie de Dumnezeu! Restul, nu! Nu trebuie să fugim de aceste lucruri dureroase care vrând-nevrând sunt inevitabile în viața noatră și trebuie să le ducem, pentru că nimic nu e întâmplător și totul este cu Voia Lui Dumnezeu! Adică, Dumnezeu îngăduie orice, pentru noi, pe pământ! Nu trebuie să cârtim, ci, să primim ca pe Voia Lui Dumnezeu! De aceea, sfinții se nasc din multă nevoință, din multă durere. Nici noi, să nu fugim de suferință, de durere, de necazuri, ci să alergăm la Maica Domnului, la Sf. Ioan Botezătorul, la sfinții ale căror nume le purtăm, și ne vom împărtăși la rândul nostru de sfințenia lor, ne vom întâlni «față către față» în Împărăția Lui Dumnezeu! Sfântul Ioan Botezătorul să ne ocrotească, să ne lumineze și să ne însoțească, să ne ajute pentru mântuirea noastră, în vecii vecilor, Amin”!
La finalul slujbei, obștea de maici ostenitoare, conduse cu aleasă pricepere de către Maica Stareță, Monahia Teodora Ilie, a oferit pachete credincioșilor pelerini și masă îmbelșugată în trapeza mănăstirii.
Profesor, Vasile GOGONEA

Articolul Sărbătoarea Mănăstirii «ICOANA» cu hramul Nașterea Sf. Ioan Botezătorul apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

“Cea mai apropiată de Mântuitorul Hristos este Maica Domnului, mijlocitoarea noastră înaintea Tatălui Ceresc”
În cuvântul său de învățătură arhierească, Mitropolitul Olteniei le-a vorbit credincioșilor prin cuvinte de aleasă trăire duhovnicească despre importanța minunatei Sărbători a Nașterii Domnului, a Soborului Maicii Domnului, pornind de la premisa că este greu de crezut că Dumnezeu Creatorul și veșnicul Părinte, se face Om, pentru că cele cerești sunt mai presus de fire, iar cele veșnice nu se pot aplica la cele trecătoare și materiale, cât să coboare spiritul în materie și să-l schimbe după bunul plac. Tocmai de aceea, ne-a explicat Întâistătătorul Bisericii din Oltenia: “Numai Dumnezeu este Acela Care Se coboară la noi, însă trebuie subliniat faptul că nu se schimbă în ale noastre. Chiar dacă se face trup ca noi, El nu rămâne trup ca noi, cu toate că ia firea noastră omenească și o păstrează unită cu firea dumnezeiască, așa cum vedem că aerul, deși intră în apă, totuși, nu se transformă în apă! Cele nevăzute ale Lui Dumnezeu, tainica Lui putere și dumnezeire se văd lămurite, deoarece Creația nu este o materie simplă, deoarece materia are capacitatea ei, are rațiunea ei, dăruită de Dumnezeu, care este într-o permanentă legătură cu Creatorul. Așa se face că «orânduirea» aceasta a legilor naturale, nu se schimbă cu nimic, chiar dacă omul, în incapacitatea lui, vrea să schimbe «mersul» materiei prin diferite programe genetice sau prin diferite scopuri care îl îndepărtează de sensul raționalității materiei. Lumea întreagă L-a așteptat pe Mântuitorul Iisus Hristos, potrivit proorociei de după căderea lui Adam! A venit la noi Cel care este înțelepciunea Lui Dumnezeu și Rațiunea supremă, Cel Care le cuprinde pe toate în Sine, pentru că ne spune Sf. Ioan Evanghelistul: «Toate s-au făcut prin El și fără de El, nimic nu s-a făcut»! Așadar, când El S-a făcut Om, creația s-a spăimântat, îngerii s-au cutremurat, dar în același timp s-au bucurat! Există o bucurie în uimire! O bucurie pe care o avem, deși ne uimim și parcă nu putem să ne stăpânim, să realizăm bucuria aceasta prin gesturile noastre și sentimentele noastre. Este o bucurie negrăită, când Îl vedem pe Dumnezeu iarăși coborându-Se la noi, făcându-Se om, vorbind cu noi în limbaj omenesc. El grăiește cu noi, gândește cu noi, ne iubește pe fiecare în parte, dar cea mai apropiată de Mântuitorul Hristos este Maica Domnului, care ne reprezintă pe noi în acest act mântuitor și nu se desparte niciodată de noi, fiindcă este mijlocitoarea noastră înaintea Tatălui Ceresc, și în același timp aceea care se roagă Fiului ei, pentru cei care sunt în biserica noastră sfântă ortodoxă, pentru toți aceia care Îl mărturisesc pe Mântuitorul Hristos, ca Domn și Dumnezeu adevărat”.

“Venirea Fiului Lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră este actul bucuriei și al împlinirii noastre”
În dezvoltarea conținutului ideilor sale, Chiriarhul bisericilor dreptmăritoare din Oltenia a accentuat faptul că în multe privințe, putem spune că rațiunile tuturor lucrurilor sunt iarăși reactivate, iluminate și îndumnezeite prin Mântuitorul Iisus Hristos: “Cel Care este Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat! Astfel, Lumina a strălucit în lume, cum ne învață proorocul: «Lumină mare a strălucit în laturile întunecate ale celor care erau adunați în umbra morții», acelora care agoniseau, care erau căzuți între tâlhari, care nu mai aveau rațiunea dreaptă care să conducă omul spre ceea ce numim Împărăția Lui Dumnezeu, spre viața cea veșnică. Deci, Fiul Lui Dumnezeu S-a făcut prunc, a luat toate vârstele noastre, toate etapele vieții noastre, a trecut succesiv de la plânsul copilului, de la cele care sunt specifice copilului nou-născut, ca să ajungă până la vârsta bărbatului desăvârșit, cum spune Sf. Apostol Pavel. De fapt, lumea realiza necesitatea acestei întrupări, însă, în îndepărtarea ei de Dumnezeu, n-a putut să realizeze că această venire a Fiului Lui Dumnezeu e atât de importantă. Și cum vedem, la Nașterea Domnului apar și personaje de tristă memorie, cum este Irod, care nu dorește această mântuire și această venire a Fiului Lui Dumnezeu. Dimpotrivă, ia măsuri iraționale împotriva pruncilor. Așadar, venirea Fiului Lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră este actul bucuriei și al împlinirii noastre. Îmi aduc aminte că stam și mă uitam la răsăritul soarelui și mă întrebam, cum a fost posibil ca Dumnezeu să se facă om? Noi suntem obișnuiți cu aceste sărbători și nu ne mai punem asemenea întrebări! Trecem indiferenți pe lângă această minune și nu îi acordăm atât de mare importanță. Trebuie să realizăm faptul că Cel Ceresc, Cel fără de moarte se face muritor! Cel Care este fără de ani se face om și moare! Cel Care este Dumnezeu se face om, asemenea nouă, iar dacă ne gândim și mai profund, El nu este numai om, ci, are și omenescul nostru, slăbiciunile noastre, neputințele noastre. Așadar, această «taină a tainelor» este un moment de mulțumire a Lui Dumnezeu, de recunoștință că El nu a considerat un lucru disprețuitor să fie om ca și noi! A luat aceste neputințe ale noastre cu atât de mare dragoste, încât de niciuna dintre ele nu S-a sfiit! Dimpotrivă, a considerat că și El este om ca și noi, și că din această stare sufletească ne poate pe deplin curăți, iar noi să dăm Fiului Lui Dumnezeu ceea ce avem în noi mai bun! Dar, de fapt, am dat suferințe, dureri și s-a făcut ca Întruparea Lui Dumnezeu, care putea să fie fără durere. Toate acestea sunt văzute în Pruncul Iisus, pe de o parte în durerea Nașterii, ca și în durerea Crucii! Toate acestea le-a făcut ca noi să fim posesorii darurilor bogate ale răstignirii și ale Învierii Sale! Păstrăm diadema de fii ai Lui Dumnezeu, de fii ai Împăratului Ceresc, iar aceste daruri ne sunt aduse prin Taina Botezului, atunci când noi ne «îmbrăcăm» în Mântuitorul Hristos, ne recunoaștem copii ai Tatălui Ceresc și ne regăsim în Fiul Său Cel Întrupat! Această bogăție a bisericii este cuprinsă în tradiția noastră sfântă care ne arată că suntem contemporani cu magii, cu păstorii care vin și se închină Pruncului Iisus! De aceea, biserica noastră este întotdeauna prezentă în lume, în mișcarea ei spre Împărăția Lui Dumnezeu, în cuprinderea întregii Creații spre momentul întâlnirii, iarăși, la a doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos”.

“După Nașterea Domnului, îl cinstim pe Sfântul Nicodim, ocrotitorul acestei sfinte mănăstiri și al Olteniei”
În finalul cuvântului său de învățătură duhovnicească, Întâistătătorul lăcașelor de cult din Eparhia Olteniei a sintetizat faptul că avem atâția sfinți în biserica noastră și atâția oameni credincioși, care se străduiesc să întâmpine sărbătoarea aceasta cu bucurie și cu evlavie, pentru că numai în felul acesta fiecare primește din abundență lumina neînserată a Împărăției Cerești, care nu se compară cu niciun sentiment din lumea noastră! De aceea: “După Nașterea Domnului, îl cinstim pe Sfântul Nicodim, ocrotitorul, apărătorul acestei sfinte mănăstiri și al Olteniei, al tuturor credincioșilor. Și iată, cum, biserica noastră a rânduit și Dumnezeu, în Bunătatea Lui cea mare a făcut ca să fie cinstirea sfântului în această a doua zi de la Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos! El este prezent în viața acestei sfinte mănăstiri, este prezent în viața noastră, iar acest lucru se constată prin faptul că mănăstirea se înnoiește în continuare. Mulțumim celor care ne-au sprijinit și au fost prezenți la sărbătoare, Înaltpreasfințitului Varsanufie și tuturor celor care au făcut ca praznicul de astăzi să fie binecuvântat cu multe roade bogate. Ne rugăm ca Sfântul Nicodim să fie totdeauna cu grijă, ca un părinte asupra vieții noastre și să ne dăruiască și nouă bucurie pe calea spre viața cea veșnică, har din harul său, ca să ne sălășluim și noi în Împărăția Cerului, Amin”!
După ce a fost oficiată ceremonia de sfințire a apei și a fost înconjurată biserica, obștea de măicuțe ostenitoare, atent îndrumate de Maica Stareță, Monahia Antonia Popescu, au oferit oaspeților un program de frumoase colinde și au dăruit credincioșilor pachete cu alimente și o masă îmbelșugată în trapeza mănăstirii.
Profesor, Vasile GOGONEA

Articolul Sărbătoare Arhierească în lavra Sfântului Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.