Etichetă: slujba
Evenimente prilejuite de aniversarea a 100 de ani de la ridicarea...
Marți, 4 februarie 2025, se împlinesc 100 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie, prilej cu care vor avea...
Enoriași din toate colțurile țării, la slujba de la Lainici!
Peste 1000 de oameni au fost prezenți ieri la slujba de la Mănăstirea Lainici oficiată cu ocazia sărbătorii Schimbarea Domnului la Față.
Credincioșii au venit...
Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Craiovei
Facultatea de Teologie din Craiova a găzduit sâmbătă, 20 februarie 2021, lucrările Consiliului şi Adunării Eparhiale ale Arhiepiscopiei Craiovei. Ca în fiecare an, acest...
Protoeria Târgu-Cărbunești îi numește duminică pe cei trei preoți în Parohia...
La slujba din această duminică, protopopul Iulian Mărgineanu ar urma să-i numească pe cei trei preoți din Bumbești-Pițic, care ar urma să ocupe locul...
Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Sfântă Liturghie Arhierească la Biserica...
Miercuri, 8 noiembrie 2017, de Sărbătoarea «Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil», Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, ajutat de un sobor...
Zeci de mii de pelerini au îndurat ploaia şi frigul pentru...
La 25 de ani de la naşterea în Ceruri, Părintele Arsenie Boca a ajuns să fie cunoscut de tot mai mulţi români. Vineri, 28...
Sfântă sărbătoare duhovnicească la Mănăstirea Dealu Mare
În Duminica a doua a Postului Mare al Învierii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de...
Mitropolitul Olteniei va sluji duminică la Mănăstirea Dealu Mare
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi slujba Sfintei Liturghii duminică, 16 martie, la Mănăstirea Dealu Mare din judeţul Gorj, alături...