Bătrânii noștri exemplari – Stimă și respect singurului veteran de război în viață, din Țicleni !

Echipa Gorjeanul — Wed, 25 Apr 2018 21:00:21 +0000

Orașul nostru, Țicleni, a avut foarte mulți veterani din Al Doilea Război Mondial, dar, cu timpul s-au stins, rămânând doar unul – Domnul Constantin Colțescu, care mi-a mărturisit multe episoade cutremurătoare ale luptelor din teatrele de război, atât din Est, cât și din Vest. Trecând de venerabila vârstă de 96 de ani (născut la 20 februarie 1922, locuind împreună cu soția, în imediata apropiere cu cei doi fii, în oaza de superbă liniște și natură pitorească, în apropierea confluenței pârâiașului Lumedia cu pârâul Cioiana, Domnul Constantin Colțescu a făcut istorie, iar memoria sa este un vast depozitar de istorie. Al treilea fiu locuiește la Bâlteni. Cei trei fii le-au dăruit 7 nepoți pe care îi iubesc din toată inima și se bucură de realizările lor. Familie de buni gospodari, cu grădină frumoasă, cu pomi roditori, mângâiați zilnic de mâinile harnice ale celor doi, iar în curte cu multe păsări, dintre care uneori mai dijmuie și vicleana vulpe, pădurea fiind aproape. Dar, Domnul Constantin Colțescu a rămas profund marcat de ororile celui de- Al Doilea Război Mondial, povestind cum au căzut secerați, mulți camarazi în timpul luptelor, chiar de lângă el și foarte mulți cunoscuți din perioada copilăriei. Mi-a mărturisit că s-a bucurat la 17 mai 1996, pentru modestul gest moral al locuitorilor din Parohia Rășina-Gura Lumezii de a construi și dezveli Monumentul închinat eroilor căzuți pe câmpurile de luptă. Atunci se aflau în viață mulți veterani de război care și-au depănat multe amintiri despre luptele la care au participat. Totodată a spus că pe unde a umblat s-a rugat la Dumnezeu pentru acest popor și să-i îndrume calea de urmat. Din cuvintele rostite de către Domnul Constantin Colțescu simți imensa sa iubire pentru țară, pentru poporul român a cărui istorie o cunoaște foarte bine și despre care vorbește cu lacrimi în ochi, dorind pentru țară un viitor mai bun. Tatăl său, Teodor Colțescu, de profesie avocat, a luptat în Primul Război Mondial și în campania din vara anului 1916 când trupele noastre au trecut în Transilvania, a coordonat lucrările rapide de construire a unui pod din lemn peste râul Jiu și cu ocazia trecerii fostei frontiere de la Surduc, a luat, ca trofeu, cheia de la ușa vămii. El a lăsat și niște memorii scrise, de mare valoare istorică și documentară, o parte din ele fiind publicate și în ziarul ”Gorjeanul”. Domnul Duță Colțescu mi-a povestit că, înainte de a fi încorporat, sub îndrumarea învățătorului Vasiloiu, la Tunși, timp de 2 ani a făcut premilitara. La 1 aprilie 1943 a fost încorporat la Regimentul 36 Artilerie Târgu-Jiu. Mai întâi a făcut instrucție, după care a fost trimis pe front, în Răsărit. Groaznice amintiri are de pe frontul de la Iași, mai ales în aprilie 1944, în zilele Paștilor aflându-se la Copou. Lupte aprige au avut loc la Pădurea Mârzescu, cu multe bombardamente ale aviației. Inamicul arunca pe șosele, din avioane, grenade mici, care au făcut multe victime, din care cauză se evita circulația pe șosele și se călătorea departe de drumuri. Un proiectil neexplodat, căzut lângă el, încă fierbinte, l-a luat în mâini și l-a aruncat cât a putut mai departe, unde a explodat. La Focșani era zăpada mare. Și călătoria până la București a durat mult și cu numeroase peripeții triste. Pornind cu trenul spre Pitești, mulți soldați fiind urcați pe acoperișul vagoanelor, plafonul unui vagon a cedat și s-a prăbușit, pierzându-și viața mulți camarazi, iar alt tren a deraiat, eveniment soldat cu mulți accidentați. Iarna anului 1944 a fost foarte geroasă. Multe suferințe erau datorate și păduchilor. Părăsirea alianței cu nemții, din 23 august 1944 a generat și multe drame. În București, un român a afirmat că ”așa cum am scăpat de nemți o să scăpăm și de ruși”, fiind auzit de o rusoaică, aceasta l-a împușcat pe loc. După 23 august 1944 a plecat în Ardeal. Lipsa mâncării era frecventă. În apropiere de Tisa, căruța cu merindele a fost bombardată. A relatat despre orgiile de la Tokai, provocate de către iubitorii de alcool, care au tras cu puștile în butoaiele cu băuturi, după ce s-au îmbătat, unii înnecându-se în licorile deversate. A fost impresionat în Cehoslovacia de șoselele asfaltate, numeroasele fabrici de bere și de zahăr. Noul aliat de la Răsărit nu s-a comportat ca aliat, ci i-a luat pe români drept supuși. Pericolul cel mai mare îl prezentau locurile minate, mult mai periculoase decât bombardamentele, când mai înainte vedeai avioanele și căutai adăpost. Pentru că se apropie ziua veteranilor de război – 30 aprilie – este bine să ne gândim și la veteranii de război, care mai sunt în viață. Trebuie să reamintim că, la 29 aprilie 1902, Regele Carol I a semnat Înaltul Decret Regal, care la art. 1 prevedea: ”Ostașii care au luat parte la campania din anul 1877, adică cei care au fost mobilizați pe ziua de 29 aprilie 1877, împlinindu-se 25 de ani la 29 aprilie 1902 se numesc VETERANI.” Articolul 2 prevedea: ”Pentru fiecare ostaș veteran să i se asigure liniștea și ocupațiunea pentru tot restul de viață, i se pun la dispoziție cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generațiile viitoare”. Acest decret regal a avut în vedere reglementările internaționale prevăzute de către Convenția Statelor Europene din anul 1870, de la Geneva, prin care s-a hotărât ca ostașii chemați de patrie la luptă să devină după un sfert de veac de la mobilizare ”VETERANI”. Cei căzuți la datorie sunt omagiați cu diferite prilejuri, pomeniți la slujbele religioase și obligatoriu în Ziua Înălțării Domnului Nostru Isus Hristos. Cu prilejul zilei veteranilor de război, Domnule Constantin Colțescu, vă felicităm, vă dorim ani mulți cu sănătate, vă îmbrățișăm și vă sărutăm mâna, cu mult respect vă prezentăm onorul !
Jurist, Ion M. Ungureanu-Țicleni

Articolul Bătrânii noștri exemplari – Stimă și respect singurului veteran de război în viață, din Țicleni ! apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Învățând cu tata

Echipa Gorjeanul — Thu, 31 Aug 2017 21:00:19 +0000

Zilele acestea (mai precis pe 2 septembrie) tata putea să împlinească 85 de ani. A plecat însă dintre noi mai devreme și au rămas amintirile.

Au rămas însă și lecțiile, ceea ce trebuie să ducem mai departe ca oameni și ca părinți.

Iar astăzi vreau să vă vorbesc despre învățare. Una dintre lecțiile în care el a crezut cu tărie, lecția pe care am descoperit-o mai târziu în studiile de pedagogie.

Îmi aduc aminte de un început de toamnă. Nu mai știu exact în ce an, dar eu eram undeva la gimnaziu.

Tata își luase câteva zile de concediu – a fost, de altfel, unul dintre ultimile momente de acest fel – au urmat apoi ani întregi în care concediul a fost un cuvânt care nu a mai existat pentru el, problemele orașului îi solicitau toată atenția.

În acel an de toamnă aurie l-am găsit într-o zi pe balcon bucurându-se de soarele linișit al unei dimineți.

Eu învățam după amiază și mă frământa o problemă la fizică. Știindu-i formația de inginer am spus că o să “scap” ușor: o să îmi arate cum se rezolvă și o să trec explicația în caiet fără să fac prea mult efort.

Tata m-a ascultat zâmbind: îi vedeam entuziasmul și simțeam că este aproape să îmi dicteze rezolvarea. În loc de asta însă s-a întâmplat altceva.

Mi-a spus să stau confortabil (avea să dureze, așa cum mi-am dat repede seama) și m-a întrebat: “Tu ce crezi? Cum ai gândit până acum?”

Și uite așa am început să învăț. Am aflat mai târziu, ca pedagog, că dacă este lăsat să exploreze singur, să încerce, să ia decizii copilul devine mai încrezător în forțele sale și învățarea este substanțială (Craft, Cremin, Burnard, Chappell, 2007).

Nici nu mai știu dacă am reușit să rezolv singur problema sau am fost ajutat, dar îmi aduc aminte că am fost foarte mândru când am ajuns la soluție.

Uneori la școală ori ni se cerea să învățăm pe de rost ori eram taxați atunci când soluția nu venea suficient de repede.

Tata nu a făcut nici una nici alta în acea frumoasă zi de toamnă: a avut răbdare, mi-a dat încredere, dar nu mi-a oferit „scurtături” care să mă facă fericit fără să merit.

Și așa ajungem la al doilea factor: siguranța și starea de bine – care trebuie să fie pe primul loc atunci când cineva învață (Schiller, Willis, 2008), iar starea de bine are o influență dramatică asupra performanței, învățării și dezvoltării (Fenton, 2015).

Îmi aduc aminte acea zi de toamnă în care soarele auriu, dar fără înăbușitorul suflu al verii îmbrățișa balconul apartamentului nostru și starea de bine pe care am trăit-o atunci mă înconjoară și astăzi.

A fost încă o lecție pe care am primit-o și pe care o duc în suflet, o lecție pe care am descoperit-o, mai tâziu, în cariera mea în științele educației.
Prof. dr. Ion-Ovidiu Pânișoară

Articolul Învățând cu tata apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.

Arhive stimă - Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro

Bătrânii noștri exemplari – Stimă și respect singurului veteran de război în viață, din Țicleni !

Învățând cu tata