Un nou medic la Spitalul Județean

165

Un nou medic s-a alăturat echipei medicale a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Este vorba despre doctorul Dumitru Ionuț-Adrian, medic specialist chirurgie pediatrică și medic specialist ortopedie pediatrică.

Acesta are competențe în chirurgia pediatrică laparoscopică și în ecografie generală și a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara.

„Cariera medicală a început-o la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, acolo unde, ani de zile, a oferit micuților săi pacienți cea mai bună îngrijire. A activat, de asemenea, și în mediul privat, fiind un medic empatic, cu experiență și mereu atent cu pacienții săi. De-a lungul anilor, a ajutat sute de copii să-și recapete sănătatea și să crească fericiți și împliniți. Chirurgia pediatrică joacă un rol esențial, ajutând la depistarea și tratarea problemelor chirurgicale ale copiilor la timp, iar tratamentul prompt și corect face diferența în evoluția favorabilă a stării de sănătate”, potrivit reprezentanților Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

El este și inventatorul unui dispozitiv medical brevetat în 2020, o „orteză reglabilă pentru tratamentul preoperator al sindactiliei”, care contribuie la îmbunătățirea tratamentelor în chirurgia pediatrică.

La Spitalul Județean Târgu Jiu, doctorul Dumitru va lucra la Cabinetul de Chirurgie Pediatrică, asigurând tura a doua de luni până joi, între orele 15:00 și 20:00, și în Secția Chirurgie Generală 2, Compartimentul Chirurgie și Ortopedie Pediatrică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.