“Viaţa noastră, s-o petrecem după Voia Celui Prea Înalt”!

În dialog cu Prea Sfinţitul Părinte Gurie Gorjeanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, la oficierea Sfintei Liturghii la hramul Mănăstirii Polovragi

-PS Voastră, iată, suntem la prăznuirea hramului Adormirii Maicii Domnului, la Sfânta Mănăstire Polovragi…

-Am venit, astăzi, în „Grădina Maicii Domnului”, să-L lăudăm pe Dumnezeu, să-I mulţumim pentru binefacerile care au fost revărsate asupra noastră, până în aceste clipe, să cerem iertare pentru greşalele noastre, să cerem ajutor şi binecuvântare, ca viaţa noastră s-o petrecem după Voia Celui Prea Înalt, aşa cum doreşte Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să fim noi oamenii.

-Astăzi, prăznuim una dintre cele mai mari sărbători ale ortodoxiei?

-Astăzi, medităm mai mult ca în celelalte zile, la acest praznic, la această sărbătoare, a creştinilor ortodocşi, şi privim cum lume, din întreaga ţară, şi nu numai, chiar de pe întregul glob, lumea care în această zi, când se pomeneşte Adormirea Maicii Domnului, îşi îndreaptă paşii spre biserici şi cântă imne de laudă Lui Dumnezeu, imne de bucurie, cântece de slavă.

-A venit multă lume, care ascultă cu evlavie această slujbă minunată?

-Dacă privim în jurul nostru, dacă privim în istorie, ne dăm seama că nimeni n-a mai adunat atâta mulţime, la o zi de pomenire a sa. Nici cele mai mari personalităţi, să ne gândim la Alexandru cel Mare, să ne gândim la Justinian, Împăratul Bizanţului, şi putem continua cu diverse personalităţi care au trecut prin lumea aceasta, dar niciuna dintre ele n-adună atâta mulţime de oameni la ziua lor de pomenire, aşa cum face, iată, Maica Domnului, un om simplu, fără multă cultură şi ştiinţă de carte, care, însă, avea ceea ce n-a dobândit nimeni, avea darul Lui Dumnezeu, a fost aleasă ca să nască pe Hristos, Mântuitorul lumii, după trup. Să-L nască pe Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat şi om adevărat. A adus în lume, iată, pe Dumnezeu salvatorul omenirii, elibe-ratorul oamenilor din robia păcatului şi din stăpânirea vrăjmaşului diavol.

-Cred că este un pelerinaj care dovedeşte marea legătură a oamenilor cu credinţa, apropierea lor de Dumnezeu, iar eu am venit să discutăm din nou despre nevoia de îndumnezeire a omului de astăzi?

-Aţi venit aici, cu siguranţă, nu ca să faceţi o plimbare, nu ca să vedeţi un sobor de preoţi, sau un sobor de maici cântând, ci, aţi venit aici, când tot creştinul, venind la mănăstire, vine să se întâlnească cu D-zeu şi cu sfânta Fecioară, în această zi când o prăznuim, când o pomenim. La mănăstirile din Ardeal, se adună în această zi, zeci şi sute de mii de credincioşi, la Mănăstirea Nicula, Mănăstirea Rohia, Bicsad, Moisei, şi alte mănăstiri din zona aceasta a noastră, cum este, desigur, la Tismana, dar, mai cu seamă în zona Maramureşului şi-a Ardealului, merg mulţi români creştini la mănăstiri dintre cele pe care le-am amintit, şi la altele. Merg în procesiune, de acasă, grupuri, grupuri de credincioşi, conduse de preoţii lor, plângând, în pricesne, aduc imne de laudă Lui Dumnezeu, imne de laudă Sfintei Fecioare Maria.

-Mulţi dintre noi, vin aici, la mănăstire, cu sufletul încărcat de griji şi de atâtea „îngândurări” ale vremii?

-Mi-aduc aminte câteva versuri dintr-una dintre cântările pe care le-am auzit şi eu, de multe ori: „am venit, măicuţă, să te mai vedem, să-ţi spunem necazul, pe care-l avem”! Doamne, dar, cât adevăr şi câtă realitate şi sinceritate, în acelaşi timp! „Am venit, Măicuţă, să te mai vedem…”, adică, am venit să te mai întâlnim, din nou, aici, în casa ta, în grădina ta, în locul unde tu eşti lăudată, unde tu îi mângâi pe toţi aceia care vin cu durere în suflete, cu lacrimi pe obraz, cu dorinţa de a-şi spune necazul şi suferinţa prin care trec, de a cere ajutor şi mângâiere.

-Mănăstirea, mi se pare că este o „oază” de linişte şi împăcare, o „pregustare” a Împărăţiei Lui Dumnezeu?

-Sunt sigur că dvs., toţi, aţi venit din acelaşi motiv, nu din alte motive, ca să vă întâlniţi cu Maica Domnului şi să vă spuneţi oful, şi durerea, şi păsurile, şi să primiţi ajutor şi mângâiere în suflete.

-Am văzut atâtea mame, cu copilaşi în braţe, care se înfăţişează înaintea PS Voastre, la sfânta grijanie?

-Unde aleargă pruncul, când păţeşte ceva, când i se întâmplă ceva, decât la mama? Şi se aruncă în braţele ei, şi plânge, şi spune durerea şi suferinţa pe care o are! Unde s-alerge creştinii, decât la Maica Domnului, care este mama noastră a tuturora, care neîncetat se roagă pentru noi, oamenii, în faţa Tronului Lui Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor noastre, pentru mângâierea sufletelor noastre, pentru ca Dumnezeu să nu ne pedepsească, aşa cum am merita pentru păcatele pe care le-am făcut.

-Dar, şi să aducă acea clipă în care pedeapsa îl poate ajuta pe om?

-Şi chiar să amâne pedeapsa, că doar, doar, noi ne vom întoarce, ne vom căi de păcatele pe care le-am făcut, şi ne vom îndrepta. Iată, acestea sunt rugăminţi de mamă, că nu-i aşa, dvs. părinţi fiind, cred că vă rugaţi pentru copiii dvs. în faţa icoanei, nu-i aşa că aţi vărsat atâtea lacrimi, când copiii au trecut prin încercări, şi prin dureri, şi prin suferinţe, nu-i aşa că aţi strigat la Dumnezeu şi la Maica Domnului, de atâtea ori, când copiii aveau un examen greu şi trebuiau să-l treacă, având emoţii mari? Aţi vărsat lacrimi şi aţi cerut de la Dumnezeu ajutor şi de la Maica Domnului mângâiere.(VA URMA)