14 deținuți ai Penitenciarului Târgu-Jiu, la Muzeul Iluziilor

628

Săptămâna trecută, un grup de 14 deținuți, aflați în custodia Penitenciarului Târgu-Jiu, au avut ocazia să viziteze “Muzeul Iluziilor”, găzduit de Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”. Deținuții selecționați execută pedepsele în regimul semideschis, participă la activități productive și respectă normele de comportament în cadrul instituției. Activitatea a fost posibilă datorită colaborării cu Asociația Astronomică “Pluto” și cu Muzeul Județean, care au acordat posibilitatea persoanelor private de libertate să participe la evenimentul organizat în municipiul Târgu-Jiu. În cadrul vizitei, participanții au avut ocazia să intre în lumea iluziilor optice prin intermediul unui număr de 24 de oglinzi de mari dimensiuni care deformează realitatea, au înțeles cum funcționează hologramele, au descifrat mecanismul iluziei cinematografice și au avut parte de multe alte experiențe unice. Activitatea a avut ca scop facilitarea înțelegerii de către persoanele aflate în detenție a importanței obiectivelor culturale, dezvoltarea universului de cunoștințe de cultură generală și exersarea unor conduite care să creeze premisele dezvoltării personale și reintegrării în societate.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here