29 de angajatori oferă peste trei sute de joburi gorjenilor

601

Bursa Generală a Locurilor de Muncă va aduce, din nou, în faţa miilor de gorjeni aflaţi în căutarea unui job, o ofertă judeţeană de posturi pe piaţa muncii. Potrivit unei informări transmise, ieri, de conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, pentru depistarea unui număr cât mai mare de locuri de muncă, care să acopere o gamă cât mai diversă de meserii din diferite domenii de activitate şi care să fie oferite persoanelor care vor participa la acest târg de locuri de muncă, salariaţii instituţiei judeţene au desfăşurat acţiuni de contactare a agenţilor economici şi de invitare a acestora să participe la târgul de locuri de muncă.
bursa locurilor de munca (1)Bursa generală a locurilor de muncă va avea loc vineri, 24 aprilie, de la orele 10.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu, iar până la această dată, au fost contactaţi un număr de 128 de agenţi economici şi au confirmat participarea la eveniment 29 de angajatori, numărul total al locurilor de muncă oferite de aceştia fiind de 303. Dintre meseriile solicitate de către angajatorii care vor fi prezenţi la această bursă menţionăm: confecţioner îmbrăcăminte, croitor, lucrător gestionar, lăcătuş mecanic, cameristă, ospătar, sudor, agent de vânzări, barman, mecanic auto, bucătar, electrician, electrician auto. În aceste zile, salariaţii AJOFM Gorj vor continua acţiunea de contactare a agenţilor economici astfel încât, un număr cât mai mare de joburi, din cât mai diverse domenii, să fie oferite gorjenilor care vor participa, vineri, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here