A vrut să cumpere o pulpă de miel din Hala Târgu-Jiu și a primit una de capră!

Un târgujian s-a plâns, telefonic, la începutul acestei săptămâni, inspectorilor de la Protecția Consumatorului Gorj, că ar fi fost înșelat de un agent economic din hala de carne a municipiului, care în loc să-i dea o pulpă de miel i-ar fi băgat în plasă una de capră. Cumpărătorul a declarat că la primirea produsului, agentul economic nu i-ar fi dat nici bon fiscal.

Inspectorii i-au cerut cetățeanului nemulțumit să facă o plângere scrisă la sediul CJPC Gorj ori, dacă mai este în Piața Centrală, să se adreseze inspectorilor DSV din locația respectivă, care pot să verifice dacă comerciantul anunță că vinde un tip de carne, dar de fapt el dă un alt produs. Cumpărătorul nu a făcut însă asta, până în prezent, acesta explicând pentru Gorjeanul că deja a consumat carnea, el neavând cum să demonstreze, fără bon, că a cumpărat-o de la un anumit agent economic. “Am cumpărat carnea, luni, din hală, de la Carmangeria Luminița. Nu mi-a dat însă bon fiscal pentru bucata de miel cumpărată. Când am ajuns acasă, soția a constatat că pulpa era de capră, având fire lungi de păr pe o parte a produsului. Carnea a fost bună, am consumat-o, dar sunt nemulțumit că societatea respectivă înșeală, în opinia mea, cumpărătorul spunând că vinde carne de miel, dar, de fapt, vinde de capră. Și carnea respectivă este bună, însă cumpărătorul trebuie să fie informat. Apoi, nici nu dă bon fiscal pentru produsul vândut ceea ce este semn de evaziune”, a declarat cumpărătorul nemulțumit. În ceea ce privește reprezentanții CJPC Gorj, aceștia spun că în lipsa unei sesizări scrise și dovedite nu pot verifica astfel de reclamații, cumpărătorul fiind oarecum confuz în legătură cu societatea pe care o acuză de o informare incorectă a consumatorilor.
A.STOICA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here